retrasa

retrasa

Peisaj

Doi viermişori pe-un vârf de roză
trăiau în simbioză,

doi viermişori mici
mai mari un pic decât nişte furnici.

Aceşti viermişori erau brăzdaţi de linii,
arătând astfel că au gânduri, opinii.

Ora de lectură

În toiul lecturii bibliotecara a sărit din scaunul ei şi a strigat, strâmbându-şi faţa, încreţindu-şi nasul şi lungindu-şi buzele exasperată: 
- Puu, da' ce urât miroase! Da' ce urât miroase! Ce miroase aşa urât?
Evident că toată atenţia noastră s-a îndreptat asupra strigătelor ei. Profesoara, cu o figură dezorientată, încercând să simtă şi ea mirosul, spuse:
- Măi copii, da' voi, cred, c-aţi călcat în ceva pe drum!
-  Într-o balegă, doamnă, completă bibliotecara.
- Care-o călcat, mă, că-l distrug! interveni un coleg.
- Vezi să nu fi călcat tu! glumi bibliotecara apoi râse macabru şi sacadat.
Ne continuam ora de lectură. Profesoara se ţinea de nas în timp citea dându-ne un exemplu despre cum trebuie să citim şi noi.
- De-acuma să intre descălţaţi! Da', nu se mai poate aşa, doamnă profesoară! zise bibliotecara înroşindu-se, umflându-şi faţa.
- Ia arătaţi, mă, papucii! zise un coleg.
Un murmur de insatisfacţie străbătu sala de lectură. Profesoara hotărî să întrerupă cititul şi să treacă la partea de compunere. Ne împărţi în grupe de câte şase. Colegii mei de echipă erau: Rareş, Marina şi Vlad. Îmi lipseau doi coechipieri. Profesoara ne-a dat un bilet cu o trăsătură de caracter scrisă acolo pe baza căreia noi să compunem un portret. Grupei mele i-a căzut: “timiditatea”. Am început să scriem fiecare câte două propoziţii. Rareş a alcătuit începutul: “Buzele ei erau ca două petale. Ochii ei erau ca două stele.” Apoi a început să intoneze o manea celebră împingându-şi scaunul, ridicându-se în picioare, strâmbându-se şi gesticulând. L-am convins să se aşeze şi am continuat să scriem. Marina a adăugat: “Era timidă şi retrasă.” Eu am spus apoi că: “Dinţii ei erau ca o turmă de oi lângă un râu.” Vlad a refuzat să participe spunând că nu are nici o idee. Am citit compunerea cu glas tare în faţa întregii clase:
- Buzele ei erau ca două petale. Ochii ei erau ca două stele. Era timidă şi retrasă. Dinţii ei erau ca o turmă de oi lângă un râu. 
Terminând, toate râsetele copiilor m-au înţepat în pântece.
- Parcă-i vers de manea. Da cii? Avea vatî-ntre dinţi? adăugă Raluca.

Epitaf

Copiii rostogolesc toamna pe alei,
Pe şosele,
Prin tobogane,
Prin şanţuri, prin curţi.

La marginile arse ale strigătelor,
Copiii rostogolesc toamna cu piciorul,
O pasează,
O aruncă,
O aşează
Sub băncile din parc.

Copiii poartă toamna în cârcă,
O mânjesc cu noroiul de după ploaie,
O ascund sub bluză,
Sub pat,
Sub cuvertură.

Ca pe o minge de cauciuc,
Copiii izbesc toamna de ziduri...

Tablou

Culorile te îmbrânceau într-o ultimă

rostogolire de pensulă,

în anul însămânţării băncilor sub plopi.

Când

perii pensonului mângâiau parcul pe burtă,

împovărai aleile cu paşii tăi solizi,

metalici.

Atunci,

eu veneam cu două viaducte în spate,

făcându-i loc politicos glasului meu să treacă.

retrasa

retrasa

Paşii noştri

Eu păşeam un continent,
tu,cu paşii tăi, o sută,
eu gîndeam prea elocvent,
tu adînc şi în derută.

Eu eram un vis galant,
tu erai un curcubeu,
eu eram vreun elefant,
tu erai, un scarabeu.

Te-am iubit de prima oară,
mic nucleu al fiinţei mele,
te-am iubit şi ne-mpresoară
surîs galben, ca de stele.

Exotică

Patru fete frumoase
M-au învelit în deșertul
Kalahari,
Patru femei mi-au dat să beau
Din Oceanul Arctic,
Mi-au pus ghețari în apă,
Patru femei mai bătrâne
Mi-au făcut vânt cu niște palmieri
Plini de frunze,
Patru vârstnice veștejite
M-au trezit când lupii
Au început să
Urle.

Poem pentru iubita mea

Tu stai înfiptă-n mine
Ca o suliță,
Vampir ce-mi sugi toată dragostea,
Mă controlezi în orice mișcare,
Devorându-mă pe zi ce trece
Tot mai mult.

Stai ca un șarpe
Încolăcită în jurul gâtului meu,
Sugrumându-mă...

Lupta cu timpul

Timpul e un om cu pumni de fier,
Sunt în același ring cu el,
Mă lovește,
Fiecare lovitură mă îmbătrânește cu cinci ani.

Nu sunt un curajos,
Sunt un laș cu trupul flasc,
Care crede că fuga e cea mai bună armă,
La fiece pumn luat simt mirosul mării.

Deja am împlinit 45 de ani...
Mai am de luptat...

Frunza

Frunza aceea intra în toamnă,

În toamna sufletului,

A părinţilor, a sentimentelor.

Frunza aceea intra în toamnă

Ca-ntr-o odaie necunoscută,

Ca-ntr-o tristeţe,

Ca-ntr-o cădere în derută.

Frunza aceea era o fereastră galbenă în toamnă,

În toamna viselor, a lacrimilor...

Epitaf

Pe aleea pe care se perindă sentimentele

şi se ţin de mână,

odată la săptămână,

regretele intonează încet

fiori de aracet.

Pe aleea pe care se perindă sentimentele,

bordurile plâng iar,

cu lacrimi adânci, de var.

Pe aleea pe care se perindă sentimentele,

murmure se-mbrăţişează

şi pe urmă se aşează,

în cel mai tainic budoar...