somnul lui Marco

găsise câte o mâzgălitură în fiecare colţ al scrisorii, stele pe margini, un TE YUBESK scris strâmb, cu majuscule şi un fluture deasupra textului. desenase o săgeată din dreptul lui la capătul căreia scria: "pentru tine, fluturash". cerceta scrisoarea, se întreba ce s-a întâmplat, cum o va trimite astăzi. era ora 9 00, trebuia să fie la serviciu. îi promisese Feliei că îi scrie luna asta şi avea puţine zile să ajungă la oficiul poştal.

observă mormanul de cărţi de pe covor. volumul ne-cartonat Colţ alb - Jack London se afla sub Potopul lui Vintilă Corbul, iar la bază, Ulisse de James Joyce şi ediţia princeps a poemelor lui Eminescu.

se împiedică de cablul de la televizor. s-a întrebat cine l-a aşezat acolo, cablul trebuia să treacă prin spatele noptierei. păşi pe prag, în castronul câinelui. şi-a amintit că seara trecută l-a dus în bucătărie, ce căuta în faţa uşii? mâna i se lipise de clanţă, observă tubul de superglue pe noptieră. 

se sistase alimentarea cu apă şi când a pornit robinetul s-a auzit un râgâit apoi un fâs. încercă încă o dată provocând un pleosc şi un sunet ca atunci când zgârii cu creta pe tablă.

deschise dulapul şi nu găsi costumul. aruncă hainele una câte una pe podea. s-a întrebat cine i-a umblat în şifonier, cu ce se va îmbrăca, găsi o cămaşă şi o pereche de blugi.

a simţit că degetele îi pătrund în ceva moale când încercă să se încalţe. a introdus arătătorul de la mână, a privit şi a gustat. era dulceaţă de vişine. 

călcă pe mingea de cauciuc, alunecă şi căzu pe gresie. s-a întrebat ce se întâmplă, locul mingii era sub pat, la fel şi al skate-board-ului care se afla doi metri mai în faţă.

a găsit buletinul în chiuvetă. l-a obţinut în urmă cu o săptămână, cine ar fi putut să-l pună acolo? acum va trebui să viziteze din nou Evidenţa populaţiei.

cineva oprise centrala şi temperatura din casă era de doar 16 grade celsius. toate geamurile şi robinetele erau deschise, încât când s-a trezit avea nasul înfundat şi tuşea.

a călcat în ceva rece. s-a întrebat ce e cu zăpada de pe covor, doar era vară.

când a deschis uşa de la bucătărie, o găleată cu apă i-a căzut în cap. era farsa pe care i-o făcuse în excursie Sarei, necesita multă pregătire.

a observat în cana cu apă de pe masă o proteză. s-a întrebat cine a pus-o acolo şi, mai ales, cui aparţine. nu avea decât 30 de ani şi o dantură extraordinară.

nu şi-a mai găsit periuţa de dinţi, îşi amintea perfect că a pus-o în suport, doar ieri a cumpărat-o. în zilele următoare, telefonul mobil, mousul de la calculator, perdeaua au dispărut. găsi telefonul în boxă, perdeaua în cadă şi mousul într-un sac menajer în care depozita gunoi. 

miercuri, s-a trezit în magazie când băga un deget în borcanul cu dulceaţă, gusta, apoi se pregătea să ascundă cheia înăuntru.

Mircea Cărtărescu - Pururi tânăr înfăşurat în pixeli

Mircea Cărtărescu este un scriitor român nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură încă din 2011. 

"Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli", publicată în 2002, se situează la limita dintre beletristică şi critică literară, dintre jurnal şi literatură. într-unul din texte, autorul povesteşte că tatăl său, ziarist pe probleme de agricultură, îl lua în deplasări în satele ilfovene. avea o atracţie aproape patologică pentru casele în ruine. de fiecare dată când vedea una, solicita oprirea maşinii ziarului, cobora şi o analiza îndeaproape. se extazia la vederea zidurilor fisurate, a găurilor din acoperişuri, a geamurilor sparte sau chiar a porţiunilor de carton aşezate în locul lor. acest lucru l-a determinat pe tată să nu-l mai ia în deplasări.

în povestirea intitulată chiar: "Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli" îşi mărturiseşte dependenţa de jocuri pe computer de atunci când viaţa i se părea "atât de cenuşie încât nu merita trăită". îşi făcea toate treburile pe fugă, a renunţat la mâncare şi la somn. îi tremurau mâinile după tastatură şi mouse, întârzia la cursuri pentru câte o situaţie dificilă de pe ecran. visa decorurile din jocuri, vedea troli şi gnomi în locul trecătorilor de pe stradă. de când a încercat jocurile tridimensionale, complexe, precum Doom sau Qua-ke, se considera o prelungire a mâinilor care ţin puşca sau care manevrează volanul. în autobuz, prin mulţimea de dvarfi şi personaje din Star Wars, se întreba unde îi e arbaleta.

în faza terminală a acestei alienări, când aproape nu se mai putea face nimic, vedea pe cer păsări de foc, diavoli estropiaţi, zombies, mumii, vârcolaci, legiuni de nevertebrate care se azvârl înainte şi scuipă sfere de flacără. căpătase cea mai importantă trăsătură a personajelor din jocuri: lipsa instinctului de conservare. visa muritori sfârtecaţi, traşi în ţeapă dincolo de uşi secrete, răstigniţi pe ziduri însângerate, căpcăuni pe care-i ucide alunecând pe podele de lavă, pe esplanade de fosfor, prin defileuri înţesate de carcase umane.

în carte apare şi un text despre un coleg de generaţie, Florin Iaru. reuşeşte să-şi îmbrace critica într-un ton laudativ. spune că poetul este doar suprafaţă, doar "ce se vede" şi aminteşte de izbucnirile nervoase ale acestuia din cenaclu când se vorbea despre o poezie filozofică, de idei sau de căldura sentimentului - lucruri care îl repugnă. "aisbergul său este atât de uşor, încât nu numai că nu are o parte sub apă, dar ne aşteptăm, din clipă în clipă, să-şi ia zborul. luna sa nu are o faţă nevăzută, ci prezintă, ca în picturile cubiste, ambele feţe deodată." apoi autorul se referă la omul Florin Iaru, cu care e imposibil de purtat o discuţie, deoarece nu are o personalitate distinctă, ci în trupul lui există sute de resorturi de orologerie care printr-o mişcare aleatorie schimbă măştile cele mai diverse, convingerile cele mai absurde. îşi recita poemele cu entuziasm, braţele îi ţâşneau în sus, ţopăia ca galvanizat. în spatele patetismului rostirii, sentimentului care s-ar ascunde dincolo de suprafaţă, nu e altceva decât "căldura degajată de acest creier plin de componente electronice". poemele lui Iaru sunt de sticlă, amorfe, cu puncte de topire diferite în aceeaşi compoziţie şi, în acelaşi timp, artificiale. de aici şi dispreţul lui pentru "sentiment" şi "melodramă".

Igg şi Ungh

Igg, un băiat scund, anemic l-a privit pe Ungh în ochi apoi l-a ameninţat: "să vezi ce-ţi fac!". şi-a umplut obrajii cu aer apoi i-a lovit cu pumnul să ţâşnească aerul printre buze: "îţi umflu botul!" Ungh era înalt, supraponderal.

"te omor!" a strigat Ungh şi a încercat să-l lovească. Igg s-a ferit şi i-a aplicat un şut între picioare. cât Ungh sărea pe călcâie, Igg s-a furişat în spatele lui şi i-a dat pantalonii jos: "ai chiloţi cu Hello Kitty!" a remarcat şi a râs.

"vai, te distrug!" a exclamat Ungh şi a alergat spre el. Loin l-a împiedicat şi Ungh a căzut în faţa lui Igg.

Igg l-a întrebat batjocoritor: "eşti nervos?" apoi şi-a dezvelit dinţii galbeni, pătrăţoşi într-un zâmbet. Ungh a fost aproape să-l prindă, însă Igg i s-a strecurat printre picioare, dându-i din nou pantalonii jos, încât s-a împiedicat în ei şi a căzut. 

Ariadna, Felia şi Poliplexia au râs. când Ungh era în genunchi, Igg i-a sărit în spate şi a strigat: "dii, căluţ, dii, căluţ!", aplicându-i totodată câte un palmă peste fund.

Ungh l-a surprins ridicându-se deodată, Igg a sărit din spatele lui şi s-a ascuns în spatele lui Gong: "unde eşti, mă? să vezi ce-ţi fac!"

And s-a furişat în spatele lui Ungh, a strigat "bau" distrăgându-i atenţia. atunci Igg a sărit gardul şi s-a îndepărtat dându-i cu tifla.

Bunn şi musca

Bunn a alungat musca şi s-a scărpinat în părul de pe burtă. musca a zburat şi s-a aşezat în lobul urechii. 

Bunn a coborât din pat, s-a împiedicat de un şlap şi a călcat în castronul câinelui. a apropiat palma de sticla ferestrei, însă musca a zburat pe draperie cu un bâzâit subţire. Bunn a întins mâna, s-a ridicat pe vârfuri.

a văzut-o în aer, a sărit să o prindă şi a atins lustra cu vârful degetelor. a urmat un zgomot de fier şi de sticlă spartă.

apoi s-a îndreptat cât a putut de silenţios spre pat. o scândură s-a rupt când a pus genunchiul pe marginea patului. s-a aşezat şi a rupt încă trei. s-a înţepat în capătul unui arc ce perforase cearşaful.

a aruncat perna în direcţia muştei, a nimerit tabloul primit de la Ariadna la aniversarea de 31 de ani şi s-a auzit "poc". Bunn a măturat cioburile.

musca i-a trecut prin faţa ochilor. el s-a întors la 45 de grade şi a călcat câinele pe coadă. 

a observat că "Palatul chelfănelii" al lui Pascal Bruckner era puţin deranjat, l-a îndreptat, tot şirul a căzut, iar cele trei cărţi de deasupra au ajuns pe podea.

le-a ridicat, dar când a vrut să le aşeze pe raft, s-a lovit de uşa de la dulapul cu haine pe care a uitat-o deschisă.

a dus mâna unde s-a lovit. a închis uşa, a văzut musca şi a lovit cu palma. uşa s-a desprins şi i-a căzut pe picior.

a urlat şi a izbucnit într-un hohot de plâns. furios, a izbit telecomanda de podea. "muscă afurisită... să vezi ce-ţi fac!"

a aruncat şi cealaltă pernă în direcţia ei, a făcut sul cearşaful şi a încercat să o lovească. a dat peste ceaşca de cafea de pe birou şi a răsturnat-o pe covor. 

a călcat într-un ciob al lustrei apoi a urmărit musca într-un picior. 

a obosit şi a renunţat. aţipise când a auzit un "bâzz!". 

după câteva secunde, musca i s-a aşezat pe nas. 

Războiul meu Z

Vechiul Dachang e localitatea inclusă pe lista obiectivelor turistice de autorităţile chineze odată cu îmbătrânirea şi dispariţia populaţiei. e situată undeva în nordul Chinei şi cunoscută pentru casele în mare parte trapezoidale (conform unei credinţe populare, oricine locuieşte într-o casă de altă formă va avea o viaţă scurtă şi nefericită) şi pentru faptul că aici s-a atestat prima prezenţă umană în concepţia unor antropologi chinezi. dincolo de dealul numit de foştii localnici Ku Xing, se află un sătuc izolat numit Noul Dachang, lipsit de reţea electrică şi cu apă potabilă doar în râul Yangtze. aici a apărut boala pe care ţăranii au încercat s-o trateze cu ierburi tămăduitoare, însă a fost nevoie să sosească o echipă de cercetători americani care au prevalat probe din locuinţe, mostre de sol şi apă din râul Yangtze. au realizat analizele la un laborator din Beijing şi i-au aprovizionat pe localnici cu strictul necesar după ce le-au interzis să consume legumele pe care le cultivaseră şi apa din râu. molima s-a extins în vechiul Dachang unde a infectat câţiva turişti şi agenţii de pază. ei prezentau, pe lângă simptomele specifice, şi o agresivitate greu de controlat, încât din zece camioane MAN model 1990 care, chipurile, transportau provizii, au descins jandarmii trimişi de autorităţile chineze pentru a restabili echilibrul. rezultatul a fost că şi ei s-au îmbolnăvit şi a fost nevoie să se construiască un zid în jurul Noului şi Vechiului Dachang pentru a-i separa pe bolnavi de restul populaţiei şi, cu toate eforturile depuse, localnicii nu au reuşit să îl escaladeze, însă molima s-a extins până aproape de Beijing. managerul principal al Shan Lian, Hu Huang Mei, a fost internat într-un spital din regiunea populată de uiguri unde se afla într-o campanie publicitară ce se baza în special pe noul model de şlapi, în contextul în care se apropia sezonul vacanţelor pe litoral, pe care a trebuit să o întrerupă pe perioada spitalizării. în timpul discursului de la Urumqi, a avut un acces de tuse, a scăpat microfonul şi după un ţiuit lung oprit cu greu de cei care se ocupau cu sonorizarea, a leşinat. a căzut de pe scenă şi s-a lovit cu capul de beton. rana i-a fost bandajată rapid şi medicii au semnat fişa de externare a doua zi, o imprudenţă, deoarece într-un moment în care nimeni nu se aştepta să se întâmple ceva el i-a aplicat un pumn asistentului spărgându-i arcada şi aruncându-l peste o targă din apropiere. a prins-o de păr pe anestezistă, a ridicat-o la nivelul său, i-a dat drumul când doctorul i-a administrat un sedativ. bolnavii din Dachang prezentau o rană pe antebraţ care, cu cât încercai să o tratezi în modurile convenţionale, cu atât se adâncea şi provoca o durere ce ajungea până în vârfurile degetelor.

după câteva săptămâni de tratament, pacienţii dădeau semne că se vindecă, însă în Chicago domnul Harold, şef de şantier în cadrul unei firme de construcţii importante din America, a apelat numărul de urgenţă fiindcă soţia sa acuza o durere în piept, avea febră 40 şi era zguduită de frisoane puternice - abia conştientă, a gemut slab când medicul a încercat să-i mişte membrele. prezenta rana de pe antebraţ, o urmă de muşcătură pe care, examinând-o atent, cercetătorii de la Institutul din Ohio au constatat că nu provenea de la un animal, dimensiunea şi urmele de dinţi duceau la concluzia că e vorba despre o fiinţă umană, de talie mică, posibil tânără. au urmat zeci de apeluri la numărul de urgenţă, bolnavii manifestau aceleaşi simptome şi abia după câteva săptămâni, realizatorul unuia din cele mai urmărite talk-show-uri din America a insinuat că această întâmplare are legătură cu molima din localitatea Dachang.

s-au lansat o mulţime de ipoteze, precum că unul din cercetători nu luase toate măsurile de precauţie sau că un emigrant chinez care s-a întors în ţara natală pentru a o vizita pe mama sa la spital şi a adus boala în Statele Unite. a fost nevoie să se construiască alte 1000 de spitale pe lângă cele existente în SUA. unul din puţinii americani neinfectaţi a raportat poliţiei din Boston că atunci când l-a vizitat pe fiul său în spital, l-a observat, în uniforma unui asistent, pe străbunicul său, mort acum 24 de ani. alte aproape 200 de astfel de denunţuri au fost înregistrate, iar epidemia a ajuns şi în Mexic, unde patru inşi dubioşi au intrat în sediul revistei Socialista şi l-au răpit pe directorul Huan Pedro şi pe secretarul venezuelean Mario Pigo. populaţia din Ciudad de Mexico, ori s-a îmbolnăvit şi a fost internată în spitalele slab dotate şi puţine, ori s-au retras în provincie. de aici, America de Sud a fost următoarea ţintă unde, în timpul unui discurs televizat, preşedinta Braziliei a anunţat că îl va interna în câteva ore pe fiul său, iar prim-ministrul a dispărut în mod misterios de acasă, fiind observat abia după o lună în Guatemala aproape pustiită de molimă. Bolivia şi Ecuadorul au fost egalate la populaţie de Insulele Pitcairn. populaţia Lumii Noi a fost decimată, blocuri de locuinţe au fost dărâmate şi s-au construit în locul lor cimitire, iar Asia, nu demult cel mai populat continent, a fost întrecut de Groenlanda din punctul acesta de vedere - acolo virusul nu şi-a făcut prezenţa, probabil din cauza climei.

un istoric englez a presupus că e vorba de o invazie Zombi, dar a fost acuzat de neseriozitate şi eliminat din şedinţa institutului la care lucra, însă trupele americane se pregăteau deja de lupta cu hoardele de "nemorţi", cum îi numeau ei, ici unul căruia îi lipsea capul, colo unul fără mâna dreaptă, îşi demontau părţi ale corpului şi le aruncau spre soldaţii ascunşi în buncăre. ei foloseau imitaţii ale "Tunului Ţarului" cu muniţie convenţională,  un singur foc căsăpea sute de Zombi. când erau înconjuraţi treceau cu tancurile peste ei, ba chiar şi cu nişte camioane vechi pentru transportul buştenilor. o bătrână s-a aventurat cu un Daewoo Damas printre invadatori, din fericirea reuşit să se salveze când maşina a căzut într-un lac din apropiere.

seara americanii au redus numărul combatanţilor la 500, însă dimineaţă au găsit 500000 care îşi desprindeau capetele de corp şi le aruncau în direcţia lor. au invadat buncărele, cazărmile, au furat armele şi s-au retras o parte într-o pădure din apropiere, iar ceilalţi au trecut graniţa în Mexic. americanii rămaşi în viaţă s-au retras în insulele din jurul continentului, iar autorităţile le-au administrat o bombă atomică inamicilor. au mai rămas, conform unor estimări, doar 400 în toată lumea la momentul acela, însă dimineaţă au fost înconjuraţi de câteva