Ian McEwan - Visătorul

Ian McEwan (n.1948) a fost un scriitor britanic distins cu Booker Prize în 1998.

proza sa e una simplă şi discursul are fluiditate.

după scrierea fiecărui capitol, Ian McEwan îl citea copiilor săi. când aceştia nu erau disponibili, citea pentru un copil imaginar. în opinia sa, proza simplă nu ar trebui să descurajeze cititorul rafinat. în ce priveşte volumul "Visătorul", afirmă că e o carte pentru adulţi despre un copil, o carte pe înţelesul copiilor. criticii momentului au asemănat-o cu "Peter Pan", mai ales că personajul principal poartă acelaşi nume.

Peter Fortune e un băiat de 10 ani despre care adulţii spuneau că e un copil dificil, lucru pe care el nu îl înţelegea. abia după mulţi ani petrecuţi ca adulţi, a descoperit că îl credeau dificil fiindcă era extrem de tăcut şi prefera singurătatea.

într-o zi, i s-a încredinţat misiunea să o ducă la şcoală pe sora lui mai mică. era atât de mândru de acest fapt, încât îşi imagina cum o salva din ghearele unor lupi dispunând doar de o cutie de chibrituri şi un cuţit cum văzuse într-o emisiune despre supravieţuire în sălbăticie. nu mai fu atent la drum şi autobuzul opri în staţia unde trebuia să coboare. aproape să intre în curtea şcolii, descoperi că a uitat ceva în autobuz. nu era ghiozdanul cum i se întâmplase în repetate rânduri, ci sora lui. autobuzul se afla deja la 400 m distanţă.

de asemenea, la testul de la matematică trebuia să adune două numere mari, însă gândul îi zbură la cel mai mare număr din lume. adună, scăzu, cifrele i se în-vălmăşeau în cap şi, la finalul celor 20 de minute, nu scrisese nimic pe test.

în cele şapte texte din volumul "Visătorul", există o delimitare între personajele pozitive şi cele negative. astfel, povestirile lui Ian McEwan se aseamănă cu basmele, iar lipsa personajelor complexe, construcţia lor pe baza antitezei, le conferă un caracter simplist.

povestirile au un caracter oral, după cum afirmă şi autorul în prefaţă: "Tuturor ne place ideea de a spune poveşti seara, la culcare – cu respiraţia proaspătă după spălatul pe dinţi, ochii larg deschişi şi plini de încredere, buiota încălzind aşternuturile curate, făgăduinţa somnului"

mirajul

John şi Anna urcau o dună de nisip în Deşertul Negev pe coasta estică a Israelului, însă, în ciuda populaţiei de peste 300000 de locuitori, în jur nu se observa niciun kibuţ sau moşav, nici măcar un sat de beduini încă nestrămutaţi. înaintau din ce în ce mai încet gâfâind la fiecare pas, menţinându-şi cu greu echilibrul, ea în faţa lui. el alunecă după câteva secunde şi se agăţă cu o mână de piciorul ei şi cu cealaltă de un cactus. Anna nu avu timp să reacţioneze. căzură amândoi la baza dunei.

reluară ascensiunea în genunchi. el îi privea fesele şi ochii aproape îi ieşiră din orbite, semăna cu Marty Feldman în tinereţe. Anna se opri ca să-şi revină şi John aşteptă câteva secunde, apoi continuară să urce, dar mai încet şi cu pauze mai dese.

el îi fotografie fesele cu telefonul mobil, gest pe care Anna îl observă. John scăpă celularul, iar din spatele lor sosi un mops care urină pe piciorul Annei. ajunseseră în vârf, dar nu putură să-şi revină după efortul depus. John căzu de pe dună.

avea privirea înceţoşată şi ameţea când observă în mijlocul deşertului un calculator echipat cu o pereche de boxe şi un monitor led de ultimă generaţie, se aşeză pe scaunul rotativ şi porni jocul Star Wars. împuşca zombi care-i invadau teritoriul din buncărul său, se ascundea în spatele unui zid sau unui pom.

computerul se blocă tocmai când putea să-l lichideze pe conducătorul răufăcătorilor şi să treacă la următorul nivel, unde va înfrunta oponenţi mai puternici. John deveni agitat şi lovi cu piciorul unitatea centrală, bătu cu pumnul în masă. până acum funcţiona perfect, ce s-a întâmplat? imaginea se bruie şi culorile se amestecară.

Anna văzu o masă dotată cu oglindă, plină cu produse cosmetice. folosi fardurile L'Oreal, îşi retuşă machiajul cu ajutorul unei pudre minerale variantă solidă, iar mopsul observă o femelă cu care se împreună.

doi bărbaţi priveau de pe o dună câinele împerechindu-se cu un cactus, pe John jucându-se în nisipul cu care Anna se farda, iar în spatele dunei, se afla un oraş cu clădiri, fântâni arteziene, hoteluri cu piscine.

cap sau pajură

George parie 50 de bani. Andrei aruncă moneda, câştigă, băgă banii în buzunar şi propuse un nou pariu. miză 1 leu că va fi cap şi câştigă.

"nu se poate! faci tu ceva! trişezi!".

George protestă: "acum îmi dai banii, acum, nu mă interesează!", iar Eugen şi Marius râdeau arătându-l cu degetul.

"te oftici că ai pierdut! e doar un joc!" i-a spus Viorel, dar George insista să primească banii înapoi, până Andrei propuse încă un pariu.

pierdu la următoarele 5 jocuri.

"tu trişezi! gata, nu mai joc niciodată cu tine!"

"o tură doar! uite cum facem: daca e pajură, îţi dau tot ce am câştigat până acum plus moneda cu care am jucat, iar dacă e cap, îmi dai ultimii doi lei."

"acceptă, o să câştigi! presimt eu!" îi spuse Matei, "nu! îţi ia toţi banii!" replică Andreea. George acceptă şi Andrei aruncă moneda.

căzu şi se rostogoli, Emanuel o lovi cu piciorul.

ajunse într-o grădină, Marius băgă mâna printr-o gaură în gard şi o recuperă. la a doua aruncare, ateriză în faţa lui Andrei. George primi toţi banii, 7,5 lei, şi plecă.

Gustave Flaubert - Trei povestiri

Gustave Flaubert (1821-1880) a fost un scriitor francez. opera sa constă în cinci romane şi două cărţi de proză scurtă.

volumul de faţă cuprinde trei nuvele: "Legenda sfântului Iulian cel primitor", "Un suflet curat" şi "Irodiada" elaborate în perioada studenţiei.

în povestirea "Irodiada", subiectul este căsătoria dintre regele Irod Antipa şi soţia fratelui său. textul este de fapt o repovestire a legendei îmbogăţită cu paragrafe întregi de descriere a cadrului în care se desfăşoară evenimentele:

"Munţii jos sub el începeau să-şi dezvăluie crestele, în timp ce masa lor era, până în adâncul hăurilor, cufundată încă în beznă. Plutea o ceaţă ce prinse să se destrame şi contururile Mării Moarte ieşiră la iveală. Zorile care răsăreau în spatele cetăţii Mahaerus răspândeau o roşeaşă difuză. Curând lumina lor se răsfirase asupra nisipurilor de pe ţărm, asupra colinelor, asupra deşertului şi, în depărtare, asupra munţilor Iudeei, care îşi unduiau spinările zgrunţuroase şi cenuşii. Masivul Engaddi, în mijlocul lor, înscria o dungă neagră; Hebronul, mai în fund, se rotunjea ca o cupolă; Esquolul era acoperit cu livezi de rodii, Sorekul cu vii, Karmelul cu lanuri de susan; iar turnul Antonia, cu forma lui de cub înfricoşător, domina întreg Ierusalimul. Tetrarhul întoarse capul şi îmbrăţişă cu privirea, spre dreapta, palmierii din Ierihon; gândul îi zbură spre celelalte oraşe ale Galileei sale: Capernaum, Endor, Nazaret, Tiberiada, unde cine ştie dacă avea să se întoarcă vreodată. În vremea asta Iordanul continua să curgă peste şesul arid. Albeaţa acestuia îţi lua ochii ca o întindere de zăpadă."

de asemenea, în povestirea "Legenda sfântului Iulian cel primitor" este relatat martiriul sfântului Iulian şi al comunităţii creştine pe care o prezida. remarcăm pasajul în care sunt descrişi părinţii morţi ai sfântului:

"Tatăl şi mama sa se aflau în faţa lui, întinşi pe spate, cu câte o gaură în piept; iar chipurile lor blânde şi senine păreau că păstrează o taină veşnică, numai de ei ştiută. Pielea lor albă era mânjită de sângele care înroşise cearşafurile, se prelinsese pe jos şi stropise trupul unui Christ din fildeş atârnat la căpătâiul patului. Reflexul stacojiu al vitraliilor, străpunse acum de prima suliţă a soarelui, lumina aceste pete roşii, multiplicându-le şi risipindu-le prin toată încăperea. Iulian se apropie de cei doi morţi nevoind să creadă, zicându-şi că aşa ceva nu era cu putinţă, că se înşelase, că se întâmplă uneori asemănări ciudate. Se aplecă uşor ca să-l vadă de aproape pe moşneag; şi zări între pleoapele lui întredeschise, o privire stinsă care îl arse ca focul. Apoi trecu de cealaltă parte a patului, în care zăcea bătrâna cu obrazul pe jumătate ascuns sub şuviţele de păr alb. Iulian îşi strecură degetele sub ceafa ei, îi ridică uşor capul; şi o privea ţinând-o cu braţul ţeapăn, în timp ce cu celălalt o lumina cu făclia. Stropi din salteaua îmbibată picurau rar pe duşumea"

textul "Un suflet curat" i-a creat mai multe dificultăţi chiar şi decât "Doamna Bovary" sau "Salammbâ" conform mărturisirilor sale: "Ca să scriu o pagină şi jumătate, am încărcat cu ştersături douăsprezece."a avut nevoie de resurse financiare pentru o călătorie în scopul documentării şi achiziţionarea unui papagal împăiat ca model pentru pasărea Loulou. remarcăm prezentarea morţii fiicei doamnei Aubain:

"Timp de două nopţi, Félicité nu se mişcă de lângă moartă. Repeta aceleaşi rugăciuni, stropea aşternutul cu agheasmă, se aşeza din nou şi o tot privea. La sfârşitul celui dintâi priveghi, observă că obrazul copilei se îngălbenise, buzele i se învineţiseră, nasul i se subţia, ochii i se înfundau. O sărută de nenumărate ori pe pleoape şi nu s-ar fi mirat peste măsură dacă Virginie le-ar fi deschis; suflete ca ale ei cred lesne în minuni. O spălă, o învălui în linţoliu, o aşeză în sicriu, îi puse o coroniţă, îi despleti părul. Era blond şi neînchipuit de lung pentru vârsta ei. Félicité tăie o şuviţă pe caro o băgă în sân, hotărâtă să nu se despartă de ea niciodată."

textele sunt bazate mai ales pe documentare, întâmplările sunt adesea evenimente istorice, legende, pe care autorul le relatează într-un mod foarte plastic.

cina romantică

un domn slab, chel, cu fizionomia mongoloidă şi-a invitat iubita la masă, o doamnă blondă, cu ochii  încadraţi de sprâncene mov ce se asortau cu rochia, privirea răutăcioasă şi faţa permanent roşie.

decorul consta într-o sticlă de şampanie, două pahare şi două lumânări, perdelele trase, iar prin geamurile din lemn cu trei canaturi se observau stelele.

ea scrută încăperea cum intră, privi în urmă după doi paşi, aşteptă ca el să-i tragă scaunul pentru a se aşeza.

îşi plimbă degetul pe masă apoi îl privi. din fericire, nu observă nici urmă de praf.

se uită pieziş la el câteva secunde până îi turnă şampanie. când privi în pahar, tresări şi avu o grimasă de uimire, iar după câteva secunde, răsuflă uşurată.

el nu avu timp să-şi revină, căci ea aşeză paharul pe masă şi refuză să bea.  

ne-înţelegându-i comportamentul, păru că i-a venit o idee, se scuză şi se retrase în bucătărie. închise uşa, se sprijini cu spatele de ea, respiră adânc.

simţi un miros suspect, iar când deschise ochii, observă fumul care ieşea din cuptor.

încremeni, urlă şi se aruncă asupra cuptorului. îl deschise, puiul era ars. îşi acoperi faţa cu palmele, se opri în mijlocul camerei.

privi în jur. observă conserva pe care scria cu majuscule roşii: DOG FOOD. un zâmbet larg îi apăru pe faţă.

se întoarse din bucătărie şi aşeză farfuriile pe masă. granulele erau scăldate într-un sos cleios, cu aromă de carne de fazan, conform etichetei.

doamna blondă luă prima înghiţitură, îi arătă degetul mare ridicat în semn de aprobare, apoi mâncă din ce în ce mai repede, mai cu poftă. îl privea din când în când zâmbind şi el se prefăcea că mestecă.

răsturna conţinutul din lingură pe gresie de unde câinele mânca.

Peştele

a recunoscut culoarea albastru-închis şi forma plată a Cottus Gobio-ului.

anunţase pescarii din zonă, însă majoritatea susţineau agravarea stării psihice a lui Efim întrucât acest peşte trăieşte doar în Marea Caraibilor conform datelor existente şi este văzut foarte rar în timpul zilei.

Efim cumpăra momeală ieftină din satele puţin populate din Delta Dunării şi o vindea în comuna natală la preţ dublu. din câştigurile generate de această activitate, şi-a amplasat un iaz unde ora de pescuit costa 5 lei, însă minţea că în el convieţuiesc majoritatea speciilor din Deltă, de fapt erau peşti creaţi industrial, cancerigeni, după spusele unora, care doar semănau cu cei menţionaţi. de aceea, nu era simpatizat de niciun pescar.

când a văzut a doua oară Cottus Gobio-ul, a încercat să-l captureze. îşi imagina peştele într-o vitrină la muzeul din Chilia Veche, că va deveni celebru şi va avea suficienţi bani să-şi termine studiile pentru a ajunge biolog marin, visul său din adolescenţă sau va fi primit în Asociaţia Pescarilor Sportivi, ba chiar va accede la o funcţie de conducere, stârnind invidia printre concetăţenii săi din Deltă.

miercuri, când pescuia, a simţit o forţă care smuci undiţa şi-l proiectă pe marginea bărcii, aproape să cadă în apă. exclamă: "ce naiba" şi trase de capătul undiţei, însă nu produse niciun efect. i-a observat pe Marian şi Viktor în apropiere. râdeau privindu-l din şalupa lor.

icni şi smuci undiţa, însă peştele se încăpăţâna să rămână sub apă. "ăsta e un Cottus Gobio!". îşi aminti de pescarul somalez care afirmase că s-a luptat cu un astfel de peşte şi că niciun om nu are suficientă forţă să-l captureze.

a mai smucit o dată undiţa, însă peştele nu s-a mişcat. firul a fost aproape să se rupă. a tras de ea, a luat harponul şi a încercat să lovească, însă era prea scurt, s-a întins peste marginea bărcii.

a privit în dreapta, Viktor şi Marian plecaseră. trase de fir, se auzi un pocnet. se sperie, credea că s-a rupt undiţa şi că va pierde peştele. era de la lansetă, şi-o improvizase, era lipită cu bandă scotch de coada undiţei.

respiră şi trase cât putu de undiţă, zadarnic. peştele nici măcar nu se zbătea în cârlig, însă barca era aproape să se scufunde. utiliză undiţa inventată în urmă cu câteva săptămâni ce funcţiona ca un harpon mai lung. avea, implicit, o lansetă specială.

a apăsat butonul care lansa firul apoi s-a auzit un plescăit. din nou, ca şi în cazul harponului, peştele se afla la o adâncime prea mare.

încercă să se auto-sugestioneze. smuci încă o dată undiţa şi observă culoarea Cottus Gobio-ului la suprafaţă. strigă, plânse de fericire.

când a adus captura în barcă descoperi că pescuise o cizmă.

Marius Chivu - Best of. Proză scurtă a anilor 2000.

antologia "Best of. Proză scurtă a anilor 2000" a fost realizată de Marius Chivu(n.1978), scriitor, critic literar, jurnalist şi traducător român. a semnat o serie de trei volume individuale, opt antologii şi patru traduceri.

cartea de faţă cuprinde 33 de povestiri ale unor autori debutaţi din 2000 până în prezent.

unul dintre texte este "Răpirea din Serai" de T.O Bobe. remarcăm pasajul în care este descris şeicul de pe carpetă:

"Pe tâmplele şeicului, de sub turban curg două pârâiaşe de barbă, se varsă altele două, ale mustăţilor negre. In plan secund se văd însoţitori, călărind unul un roib, celălalt, un ţintat, cu puşti şi ei, dar cu turbane mai mici. Iar dincolo, pe cerul luminat de luceferi, se decuplează minarete şi turnuri cu bulbi şi arcade pustii." 

şi cel în care se redă un cadru din cameră:

"Încremenit şi el în tăcere, peştele de sticlă de pe televizorul din colţ îşi deschide gura uscată spre uşa cu perdeluţe din dantelă alături de care Anda toarnă apă într-un lighean cu smalţul sărit. Dar apa nu curge. Cristalul ei stă suspendat între cele două vase de tablă ca o stalactită a eternităţii târzii, pentru că timpul încă nu s-a inventat, pentru că „înainte“ nu e nici amintire, nici nostalgie, nici vis, ci doar o umbră al cărei soare n-a răsărit, iar „pe urmă“ tânjeşte în zadar să devină dorinţă. În cutele ţurţurelui îngheţat răpita, răpitorii şi caii lor sunt frânţi, copitele şi coamele se învălmăşesc, o zăbală sfârtecă un femur, o gură rânjită îşi caută chipul de om sau de cal, un pinten trece printr-un văl, o flintă cu ţeava răsfrântă se holbează la un ochi fără gene, iar mătasea unui turban desfăcut trece prin nările armăsarilor şi leagă între ele două minarete însingurate în zori."

în proza "Ahile" de Silviu Gherman, Hector, colegul de cameră al autorului, creştea cărăbuşi. un moment pe care l-am remarcat este cel în care se descrie amănunţit cum omoară coleopterele:

"L-am luat şi m-am uitat la băieţi. Se plimbau în sus şi-n jos. Am desfăcut capacul găurit, acoperind cu grijă gura borcanului, pe urmă l-am pus la orizontală şi am ridicat un deget, cât să poată ieşi un singur băiat, şi am început să scutur uşurel. Şi, într-adevăr, primul băiat a ieşit, ameţit, şi se pregătea să zboare, dar l-am pocnit cu şlapul şi s-a fleşcăit pe linoleum. Al doilea, tot aşa. Al treilea era să-mi scape şi l-am tuflit cu pumnul, ceea ce mi s-a părut scârbos şi m-am şters de linoleum, făcând o dungă maronie. Următorii doi au murit uşor, dar ultimul mi s-a lipit de şlap şi iar a trebuit să fac o pată maronie pe linoleum. M-am dus la baie, m-am spălat pe mâini şi am plecat la masă."

în povestirea "După gâşte" de Lucian Dan Teodorovici, naratorul merge împreună cu bunicul său la casa unui ţigan pe care îl bănuiau că i-ar fi furat gâştele. păsările se amestecau între ele, mai toţi vecinii şi le însemnaseră, unul dintre ei stârnise indignarea desenând pe aripile gâştelor câte un falus cu vopsea maro.

bunicul şi nepotul au ajuns în zona locuită de ţigani, un deal împânzit de case prăpădite, cu ferestre, uşi strâmbe. s-au oprit în faţa unui gard din şipci, majoritatea putrezite.

în loc de câine, curtea era păzită de un porc cam slab care scurma cu râtul sub tocul uşii. după ce a aflat că fiul său îi furase gâştele bunicului, ţiganul i-a dat una după ceafă şi un şut în fund. atunci, din curtea vecină s-au auzit ţipete. doi bărbaţi vânjoşi îl cărau pe al treilea. l-au dezbrăcat şi unul dintre ei a scos un bici ca acelea cu care se mânau caii. l-au lovit, însă el nu mai scotea niciun sunet. l-au lăsat în praf după câteva minute în care l-au lovit continuu. un bărbat a scos un cuţit şi l-a apropiat de gâtul victimei. atunci bunicul i-a acoperit ochii nepotului.

Vlad şi Giani

Vlad, scund şi slab, îl urmărea pe Giani, înalt de aproape 1m 90, supraponderal. flutura pumnul în aer şi înjura, iar Andrei, George şi Viorel strigau: "dă-i una, umflă-i botul grăsanului". Giani abia alerga, transpira, gâfâia la fiecare pas, burta era un val ce se spărgea de nasturii si cusăturile pantalonilor.

Vlad a spus: "să vezi ce-ţi fac!", Giani a ţipat: "Ajutoor! Mă bate!". sunetul produs fusese ca un cotcodăcit, nu puteai crede că a ieşit din corpul lui.

fetele de pe bănci râdeau, Andreea l-a împiedicat pe Giani şi a căzut. Vlad s-a îndreptat spre el râzând, însă Giani s-a ridicat şi a fugit.

"stai! unde pleci? vino la tata!"

şi-a umplut obrajii cu aer şi i-a lovit cu pumnul ca să ţâşnească aerul, dar Giani se afla deja la 10 m distanţă.

Giani a ocolit banca, iar Vlad a sărit peste ea şi l-a înghesuit în colţul terenului. diferenţa de înălţime se observa mult mai bine acum, iar burta lui Giani atârna peste bata pantalonilor. Vlad l-a prins de tricou şi a încercat să-l lovească. a sărit şi abia i-a ajuns la barbă, însă pumnul lui l-a determinat să se retragă un pas în pate.

Giani gemu, se înroşi, bărbia îi tremură şi în colţul ochiului apăru o lacrimă, apoi izbucni într-un plâns cu hohote. 

cărăbuşul

găsi cărăbuşul în bucătărie şi îl aşeză pe masă.

avu grijă să nu îl strângă prea tare în pumn sau să îl scape.

privi cum merge, îi schimbă direcţia, îl răsturnă şi râse văzând eforturile de a se întoarce.

pregăti un borcan şi îl puse înăuntru. zâmbi observând insecta plimbându-se în recipient.

îl eliberă pentru masa de dimineaţă. îl hrănea cu firimituri de pâine şi, ocazional, bucăţi foarte mici de carne de pui.

îi confecţionă o casă din carton suficient de mare.

l-a învăţat să i se urce pe deget, însă nu a reuşit mai mult de atât.

odată cărăbuşul i-a intrat în fes, iar el a atribuit mâncărimea şamponului.

insecta abia mai păşea de când se îngrăşase, îşi petrecea ziua în casa de carton. porţia i-a fost înjumătăţită şi şi-a revenit.

a reluat viaţa de până atunci, însă, după o săptămână, a zburat prin geamul deschis.

somnul lui Marco

găsise câte o mâzgălitură în fiecare colţ al scrisorii, stele pe margini, un TE YUBESK scris strâmb, cu majuscule şi un fluture deasupra textului. desenase o săgeată din dreptul lui la capătul căreia scria: "pentru tine, fluturash". cerceta scrisoarea, se întreba ce s-a întâmplat, cum o va trimite astăzi. era ora 9 00, trebuia să fie la serviciu. îi promisese Feliei că îi scrie luna asta şi avea puţine zile să ajungă la oficiul poştal.

observă mormanul de cărţi de pe covor. volumul ne-cartonat Colţ alb - Jack London se afla sub Potopul lui Vintilă Corbul, iar la bază, Ulisse de James Joyce şi ediţia princeps a poemelor lui Eminescu.

se împiedică de cablul de la televizor. s-a întrebat cine l-a aşezat acolo, cablul trebuia să treacă prin spatele noptierei. păşi pe prag, în castronul câinelui. şi-a amintit că seara trecută l-a dus în bucătărie, ce căuta în faţa uşii? mâna i se lipise de clanţă, observă tubul de superglue pe noptieră. 

se sistase alimentarea cu apă şi când a pornit robinetul s-a auzit un râgâit apoi un fâs. încercă încă o dată provocând un pleosc şi un sunet ca atunci când zgârii cu creta pe tablă.

deschise dulapul şi nu găsi costumul. aruncă hainele una câte una pe podea. s-a întrebat cine i-a umblat în şifonier, cu ce se va îmbrăca, găsi o cămaşă şi o pereche de blugi.

a simţit că degetele îi pătrund în ceva moale când încercă să se încalţe. a introdus arătătorul de la mână, a privit şi a gustat. era dulceaţă de vişine. 

călcă pe mingea de cauciuc, alunecă şi căzu pe gresie. s-a întrebat ce se întâmplă, locul mingii era sub pat, la fel şi al skate-board-ului care se afla doi metri mai în faţă.

a găsit buletinul în chiuvetă. l-a obţinut în urmă cu o săptămână, cine ar fi putut să-l pună acolo? acum va trebui să viziteze din nou Evidenţa populaţiei.

cineva oprise centrala şi temperatura din casă era de doar 16 grade celsius. toate geamurile şi robinetele erau deschise, încât când s-a trezit avea nasul înfundat şi tuşea.

a călcat în ceva rece. s-a întrebat ce e cu zăpada de pe covor, doar era vară.

când a deschis uşa de la bucătărie, o găleată cu apă i-a căzut în cap. era farsa pe care i-o făcuse în excursie Sarei, necesita multă pregătire.

a observat în cana cu apă de pe masă o proteză. s-a întrebat cine a pus-o acolo şi, mai ales, cui aparţine. nu avea decât 30 de ani şi o dantură extraordinară.

nu şi-a mai găsit periuţa de dinţi, îşi amintea perfect că a pus-o în suport, doar ieri a cumpărat-o. în zilele următoare, telefonul mobil, mousul de la calculator, perdeaua au dispărut. găsi telefonul în boxă, perdeaua în cadă şi mousul într-un sac menajer în care depozita gunoi. 

miercuri, s-a trezit în magazie când băga un deget în borcanul cu dulceaţă, gusta, apoi se pregătea să ascundă cheia înăuntru.

Mircea Cărtărescu - Pururi tânăr înfăşurat în pixeli

Mircea Cărtărescu este un scriitor român nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură încă din 2011. 

"Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli", publicată în 2002, se situează la limita dintre beletristică şi critică literară, dintre jurnal şi literatură. într-unul din texte, autorul povesteşte că tatăl său, ziarist pe probleme de agricultură, îl lua în deplasări în satele ilfovene. avea o atracţie aproape patologică pentru casele în ruine. de fiecare dată când vedea una, solicita oprirea maşinii ziarului, cobora şi o analiza îndeaproape. se extazia la vederea zidurilor fisurate, a găurilor din acoperişuri, a geamurilor sparte sau chiar a porţiunilor de carton aşezate în locul lor. acest lucru l-a determinat pe tată să nu-l mai ia în deplasări.

în povestirea intitulată chiar: "Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli" îşi mărturiseşte dependenţa de jocuri pe computer de atunci când viaţa i se părea "atât de cenuşie încât nu merita trăită". îşi făcea toate treburile pe fugă, a renunţat la mâncare şi la somn. îi tremurau mâinile după tastatură şi mouse, întârzia la cursuri pentru câte o situaţie dificilă de pe ecran. visa decorurile din jocuri, vedea troli şi gnomi în locul trecătorilor de pe stradă. de când a încercat jocurile tridimensionale, complexe, precum Doom sau Qua-ke, se considera o prelungire a mâinilor care ţin puşca sau care manevrează volanul. în autobuz, prin mulţimea de dvarfi şi personaje din Star Wars, se întreba unde îi e arbaleta.

în faza terminală a acestei alienări, când aproape nu se mai putea face nimic, vedea pe cer păsări de foc, diavoli estropiaţi, zombies, mumii, vârcolaci, legiuni de nevertebrate care se azvârl înainte şi scuipă sfere de flacără. căpătase cea mai importantă trăsătură a personajelor din jocuri: lipsa instinctului de conservare. visa muritori sfârtecaţi, traşi în ţeapă dincolo de uşi secrete, răstigniţi pe ziduri însângerate, căpcăuni pe care-i ucide alunecând pe podele de lavă, pe esplanade de fosfor, prin defileuri înţesate de carcase umane.

în carte apare şi un text despre un coleg de generaţie, Florin Iaru. reuşeşte să-şi îmbrace critica într-un ton laudativ. spune că poetul este doar suprafaţă, doar "ce se vede" şi aminteşte de izbucnirile nervoase ale acestuia din cenaclu când se vorbea despre o poezie filozofică, de idei sau de căldura sentimentului - lucruri care îl repugnă. "aisbergul său este atât de uşor, încât nu numai că nu are o parte sub apă, dar ne aşteptăm, din clipă în clipă, să-şi ia zborul. luna sa nu are o faţă nevăzută, ci prezintă, ca în picturile cubiste, ambele feţe deodată." apoi autorul se referă la omul Florin Iaru, cu care e imposibil de purtat o discuţie, deoarece nu are o personalitate distinctă, ci în trupul lui există sute de resorturi de orologerie care printr-o mişcare aleatorie schimbă măştile cele mai diverse, convingerile cele mai absurde. îşi recita poemele cu entuziasm, braţele îi ţâşneau în sus, ţopăia ca galvanizat. în spatele patetismului rostirii, sentimentului care s-ar ascunde dincolo de suprafaţă, nu e altceva decât "căldura degajată de acest creier plin de componente electronice". poemele lui Iaru sunt de sticlă, amorfe, cu puncte de topire diferite în aceeaşi compoziţie şi, în acelaşi timp, artificiale. de aici şi dispreţul lui pentru "sentiment" şi "melodramă".

Igg şi Ungh

Igg, un băiat scund, anemic l-a privit pe Ungh în ochi apoi l-a ameninţat: "să vezi ce-ţi fac!". şi-a umplut obrajii cu aer apoi i-a lovit cu pumnul să ţâşnească aerul printre buze: "îţi umflu botul!" Ungh era înalt, supraponderal.

"te omor!" a strigat Ungh şi a încercat să-l lovească. Igg s-a ferit şi i-a aplicat un şut între picioare. cât Ungh sărea pe călcâie, Igg s-a furişat în spatele lui şi i-a dat pantalonii jos: "ai chiloţi cu Hello Kitty!" a remarcat şi a râs.

"vai, te distrug!" a exclamat Ungh şi a alergat spre el. Loin l-a împiedicat şi Ungh a căzut în faţa lui Igg.

Igg l-a întrebat batjocoritor: "eşti nervos?" apoi şi-a dezvelit dinţii galbeni, pătrăţoşi într-un zâmbet. Ungh a fost aproape să-l prindă, însă Igg i s-a strecurat printre picioare, dându-i din nou pantalonii jos, încât s-a împiedicat în ei şi a căzut. 

Ariadna, Felia şi Poliplexia au râs. când Ungh era în genunchi, Igg i-a sărit în spate şi a strigat: "dii, căluţ, dii, căluţ!", aplicându-i totodată câte un palmă peste fund.

Ungh l-a surprins ridicându-se deodată, Igg a sărit din spatele lui şi s-a ascuns în spatele lui Gong: "unde eşti, mă? să vezi ce-ţi fac!"

And s-a furişat în spatele lui Ungh, a strigat "bau" distrăgându-i atenţia. atunci Igg a sărit gardul şi s-a îndepărtat dându-i cu tifla.

Bunn şi musca

Bunn a alungat musca şi s-a scărpinat în părul de pe burtă. musca a zburat şi s-a aşezat în lobul urechii. 

Bunn a coborât din pat, s-a împiedicat de un şlap şi a călcat în castronul câinelui. a apropiat palma de sticla ferestrei, însă musca a zburat pe draperie cu un bâzâit subţire. Bunn a întins mâna, s-a ridicat pe vârfuri.

a văzut-o în aer, a sărit să o prindă şi a atins lustra cu vârful degetelor. a urmat un zgomot de fier şi de sticlă spartă.

apoi s-a îndreptat cât a putut de silenţios spre pat. o scândură s-a rupt când a pus genunchiul pe marginea patului. s-a aşezat şi a rupt încă trei. s-a înţepat în capătul unui arc ce perforase cearşaful.

a aruncat perna în direcţia muştei, a nimerit tabloul primit de la Ariadna la aniversarea de 31 de ani şi s-a auzit "poc". Bunn a măturat cioburile.

musca i-a trecut prin faţa ochilor. el s-a întors la 45 de grade şi a călcat câinele pe coadă. 

a observat că "Palatul chelfănelii" al lui Pascal Bruckner era puţin deranjat, l-a îndreptat, tot şirul a căzut, iar cele trei cărţi de deasupra au ajuns pe podea.

le-a ridicat, dar când a vrut să le aşeze pe raft, s-a lovit de uşa de la dulapul cu haine pe care a uitat-o deschisă.

a dus mâna unde s-a lovit. a închis uşa, a văzut musca şi a lovit cu palma. uşa s-a desprins şi i-a căzut pe picior.

a urlat şi a izbucnit într-un hohot de plâns. furios, a izbit telecomanda de podea. "muscă afurisită... să vezi ce-ţi fac!"

a aruncat şi cealaltă pernă în direcţia ei, a făcut sul cearşaful şi a încercat să o lovească. a dat peste ceaşca de cafea de pe birou şi a răsturnat-o pe covor. 

a călcat într-un ciob al lustrei apoi a urmărit musca într-un picior. 

a obosit şi a renunţat. aţipise când a auzit un "bâzz!". 

după câteva secunde, musca i s-a aşezat pe nas. 

Războiul meu Z

Vechiul Dachang e localitatea inclusă pe lista obiectivelor turistice de autorităţile chineze odată cu îmbătrânirea şi dispariţia populaţiei. e situată undeva în nordul Chinei şi cunoscută pentru casele în mare parte trapezoidale (conform unei credinţe populare, oricine locuieşte într-o casă de altă formă va avea o viaţă scurtă şi nefericită) şi pentru faptul că aici s-a atestat prima prezenţă umană în concepţia unor antropologi chinezi. dincolo de dealul numit de foştii localnici Ku Xing, se află un sătuc izolat numit Noul Dachang, lipsit de reţea electrică şi cu apă potabilă doar în râul Yangtze. aici a apărut boala pe care ţăranii au încercat s-o trateze cu ierburi tămăduitoare, însă a fost nevoie să sosească o echipă de cercetători americani care au prevalat probe din locuinţe, mostre de sol şi apă din râul Yangtze. au realizat analizele la un laborator din Beijing şi i-au aprovizionat pe localnici cu strictul necesar după ce le-au interzis să consume legumele pe care le cultivaseră şi apa din râu. molima s-a extins în vechiul Dachang unde a infectat câţiva turişti şi agenţii de pază. ei prezentau, pe lângă simptomele specifice, şi o agresivitate greu de controlat, încât din zece camioane MAN model 1990 care, chipurile, transportau provizii, au descins jandarmii trimişi de autorităţile chineze pentru a restabili echilibrul. rezultatul a fost că şi ei s-au îmbolnăvit şi a fost nevoie să se construiască un zid în jurul Noului şi Vechiului Dachang pentru a-i separa pe bolnavi de restul populaţiei şi, cu toate eforturile depuse, localnicii nu au reuşit să îl escaladeze, însă molima s-a extins până aproape de Beijing. managerul principal al Shan Lian, Hu Huang Mei, a fost internat într-un spital din regiunea populată de uiguri unde se afla într-o campanie publicitară ce se baza în special pe noul model de şlapi, în contextul în care se apropia sezonul vacanţelor pe litoral, pe care a trebuit să o întrerupă pe perioada spitalizării. în timpul discursului de la Urumqi, a avut un acces de tuse, a scăpat microfonul şi după un ţiuit lung oprit cu greu de cei care se ocupau cu sonorizarea, a leşinat. a căzut de pe scenă şi s-a lovit cu capul de beton. rana i-a fost bandajată rapid şi medicii au semnat fişa de externare a doua zi, o imprudenţă, deoarece într-un moment în care nimeni nu se aştepta să se întâmple ceva el i-a aplicat un pumn asistentului spărgându-i arcada şi aruncându-l peste o targă din apropiere. a prins-o de păr pe anestezistă, a ridicat-o la nivelul său, i-a dat drumul când doctorul i-a administrat un sedativ. bolnavii din Dachang prezentau o rană pe antebraţ care, cu cât încercai să o tratezi în modurile convenţionale, cu atât se adâncea şi provoca o durere ce ajungea până în vârfurile degetelor.

după câteva săptămâni de tratament, pacienţii dădeau semne că se vindecă, însă în Chicago domnul Harold, şef de şantier în cadrul unei firme de construcţii importante din America, a apelat numărul de urgenţă fiindcă soţia sa acuza o durere în piept, avea febră 40 şi era zguduită de frisoane puternice - abia conştientă, a gemut slab când medicul a încercat să-i mişte membrele. prezenta rana de pe antebraţ, o urmă de muşcătură pe care, examinând-o atent, cercetătorii de la Institutul din Ohio au constatat că nu provenea de la un animal, dimensiunea şi urmele de dinţi duceau la concluzia că e vorba despre o fiinţă umană, de talie mică, posibil tânără. au urmat zeci de apeluri la numărul de urgenţă, bolnavii manifestau aceleaşi simptome şi abia după câteva săptămâni, realizatorul unuia din cele mai urmărite talk-show-uri din America a insinuat că această întâmplare are legătură cu molima din localitatea Dachang.

s-au lansat o mulţime de ipoteze, precum că unul din cercetători nu luase toate măsurile de precauţie sau că un emigrant chinez care s-a întors în ţara natală pentru a o vizita pe mama sa la spital şi a adus boala în Statele Unite. a fost nevoie să se construiască alte 1000 de spitale pe lângă cele existente în SUA. unul din puţinii americani neinfectaţi a raportat poliţiei din Boston că atunci când l-a vizitat pe fiul său în spital, l-a observat, în uniforma unui asistent, pe străbunicul său, mort acum 24 de ani. alte aproape 200 de astfel de denunţuri au fost înregistrate, iar epidemia a ajuns şi în Mexic, unde patru inşi dubioşi au intrat în sediul revistei Socialista şi l-au răpit pe directorul Huan Pedro şi pe secretarul venezuelean Mario Pigo. populaţia din Ciudad de Mexico, ori s-a îmbolnăvit şi a fost internată în spitalele slab dotate şi puţine, ori s-au retras în provincie. de aici, America de Sud a fost următoarea ţintă unde, în timpul unui discurs televizat, preşedinta Braziliei a anunţat că îl va interna în câteva ore pe fiul său, iar prim-ministrul a dispărut în mod misterios de acasă, fiind observat abia după o lună în Guatemala aproape pustiită de molimă. Bolivia şi Ecuadorul au fost egalate la populaţie de Insulele Pitcairn. populaţia Lumii Noi a fost decimată, blocuri de locuinţe au fost dărâmate şi s-au construit în locul lor cimitire, iar Asia, nu demult cel mai populat continent, a fost întrecut de Groenlanda din punctul acesta de vedere - acolo virusul nu şi-a făcut prezenţa, probabil din cauza climei.

un istoric englez a presupus că e vorba de o invazie Zombi, dar a fost acuzat de neseriozitate şi eliminat din şedinţa institutului la care lucra, însă trupele americane se pregăteau deja de lupta cu hoardele de "nemorţi", cum îi numeau ei, ici unul căruia îi lipsea capul, colo unul fără mâna dreaptă, îşi demontau părţi ale corpului şi le aruncau spre soldaţii ascunşi în buncăre. ei foloseau imitaţii ale "Tunului Ţarului" cu muniţie convenţională,  un singur foc căsăpea sute de Zombi. când erau înconjuraţi treceau cu tancurile peste ei, ba chiar şi cu nişte camioane vechi pentru transportul buştenilor. o bătrână s-a aventurat cu un Daewoo Damas printre invadatori, din fericirea reuşit să se salveze când maşina a căzut într-un lac din apropiere.

seara americanii au redus numărul combatanţilor la 500, însă dimineaţă au găsit 500000 care îşi desprindeau capetele de corp şi le aruncau în direcţia lor. au invadat buncărele, cazărmile, au furat armele şi s-au retras o parte într-o pădure din apropiere, iar ceilalţi au trecut graniţa în Mexic. americanii rămaşi în viaţă s-au retras în insulele din jurul continentului, iar autorităţile le-au administrat o bombă atomică inamicilor. au mai rămas, conform unor estimări, doar 400 în toată lumea la momentul acela, însă dimineaţă au fost înconjuraţi de câteva

casetofonul

a apăsat butonul pe care scria cu litere mici, negre "start", aparatul a produs un bâzâit şi poc!, apoi Simfonia I de Bethoven a rulat câteva secunde ca şi cum ar fi fost înregistrată pe un telefon mobil vechi - sunetul se propaga doar până la elevii din primele bănci, în schimb cei din ultimele beneficiau doar de un foşnet ca de hârtie mototolită.

"doamna profesoară, vă rog daţi puţin sonorul mai tare! nu se aude nimic aici"

"încerc, dar văd că nu funcţionează!"

a renunţat, "cred că e de la CD", iar când a apăsat pe butonul de oprire, bucata de plastic care acoperea boxa s-a desprins şi majoritatea elevilor şi-au introdus degetele în urechi. era un sunet infernal, printre cele mai dure modalităţi de tortură.

sonorul creştea fără să se acţioneze asupra butonului care-l controla. ceea ce auzeam era mai degrabă asemenea unui tractor decât simfoniei întâi de Bethoven.

incredibil, butonul s-a blocat, doamna profesoară a urcat pe postament şi l-a lovit cu piciorul, i-a spart carcasa, însă acum părea că eliberase sunetele care se puteau manifesta în voie. uşa s-a deschis singură, o mătură, un scaun, uite-l pe Igg, dă-te mai încolo, nu pot, ce faci, Ţiuroha, ăla e ghiozdanul meu şi am fost martorii căderii unei bucăţi de tencuială din tavan, apoi intrării unui elev care se întorcea de la toaletă, a murmurat ceva, a deconectat casetofonul de la priză şi liniştea s-a aşternut în încăpere.

"cred că era de la CD" a exclamat doamna profesoară.

lovitura lui Ungh

Ungh, jucător de golf amator, deţinătorul mingii cu autograf utilizată în meciul de la inaugurarea primului teren conform standardelor americane în cadrul meciului dintre Tiger Woods şi ocupantul locului 2 la US. Open Championship, neozeelandezul care s-a retras în mod suspect din lumea golfului la apogeul carierei, a ajuns pe teren cu cinci minute după adversarul său, Rutc. acesta era poreclit "regele golfului amator" sau mai simplu "regele", administratorul a trei dintre cele opt cluburi de golf participante la Campionatul European şi membru de onoare a Federaţiei Internaţionale de Golf. conform unei înţelegeri prealabile, Ungh urma să execute primul. Rutc dispunea de un set obişnuit de crose, în schimb adversarul comandase unul chiar din India, de la un lider religios sikh, lucrul prin care se distingea era mânerul de aur al croselor şi lungimea reglabilă automat.

s-a postat în faţa mingii, a ridicat crosa, a tras aer în piept şi, cu mutra crispată a lui Thein Sein în timpul discursului susţinut la Yangon în faţa reprezentanţilor ONU, a executat, iar mingea a trecut milimetric pe lângă gaură, s-a oprit la câţiva metri distanţă. Ungh era conştient de superioritatea adversarului său, dar, beneficiind de acel set neobişnuit de crose şi de lecţiile de golf pe care, în prealabil, le-a urmat sub supravegherea ocupantului locului trei la US Open Championship, pe care l-a cunoscut pe vremea când reprezenta cluburile româneşti de golf în străinătate, bucurându-se chiar şi de un sejur în Maldive împreună cu omologul său lituanian.

incredibil, a ratat şi a doua lovitură, mingea s-a oprit aproape de marginea găurii, o împingea puţin cu crosa şi gata, trecea la următoarea gaură, situată la 50 de metri distanţă, dar  niciodată nu a jucat atât de prost şi Rutc jubila, iar susţinătorii săi părăseau terenul unul câte unul, "azi am ghinion! cu siguranţă Rutc va nimeri din prima! gata! trebuie să nimeresc acum!" gândea Ungh, după următoarea lovitură a murmurat o înjurătură observând rostogolirea mingii pe marginea găurii şi zâmbetul de pe faţa lui Rutc, "mai am două lovituri, trebuie să o execut perfect pe asta, dacă nu, nu mai am nicio şansă!" şi-a spus, dar degeaba, a ratat şi a protestat exact ca fiul cel mare lui Hirohito, Naruhito când Akihito a fost încoronat împărat al Japoniei - împotriva destinului, a lui Shiva sau a lui Guru Nanak, care, din fotoliile lor din piele Eco sau chiar imitaţie se amuzau pe seama lui, îl puneau într-o situaţie atât de ridicolă încât ar renunţa pe loc, pentru totdeauna la crosele pe care a plătit o avere, ar vinde terenurile şi cluburile de golf pe care le deţine, şi-ar schimba numele şi s-ar retrage definitiv din lumea golfului, sau măcar să fi ales nişte crose comune, în situaţia asta, nu ar mai fi fost nevoit să facă faţă obiecţiilor reprezentanţilor federaţiei care nu l-ar fi lăsat să intre pe teren dacă nu le-ar fi oferit o sumă considerabilă de bani fiecăruia şi înfrângerea ar fi fost, neîndoielnic, mult mai uşor de suportat. 

"mai am o lovitură, cu siguranţă nu o să câştig!" a gândit, a oftat, a privit o clipă gaura apoi a lovit cu toată forţa, mingea s-a înălţat atât de tare încât a dispărut din câmpul vizual al lui Ungh după câteva secunde, iar el a privit crosa, nu a apăsat pe niciun buton, niciodată nu a lovit atât de tare şi pentru o clipă s-a gândit că va lua foc ca în desenele animate, şi acestei imagini i-a ataşat o urmare tragică, mingea în flăcări aterizând pe o plantaţie de ceai din Ceylon, Sri Lanka, producând pagube uriaşe atât pentru proprietar, cât şi pentru firmele producătoare de ceaiuri care se aprovizionau de acolo, dar asta se întâmpla doar în mintea lui, nu luase foc, dar se afla în aer, sub ea hoţii de fier bengalezi demontau o navă pe coastele Indiei, o încărcau bucată cu bucată în remorcile unor camioane MAN model 1990 şi le transportau către cel mai apropiat depozit, iar nişte agenţi CIA montau dispozitive de urmărire în automobilul unui miliardar din Colorado şi mingea a lovit un satelit de-al lor ascuns undeva în zona periapsisului orbitei noastre şi a provocat panică în sediul ce se ocupa cu transmisiunile directe de acolo situat în jungla amazoniană.

a avut primele pierderi de altitudine după câteva minute de la execuţia lui Ungh, astfel încât, tocmai când se pregăteau să schimbe mingea, deşi spectatorii manifestaseră dorinţa de a se aştepta căderea ei, ea a căzut pe parbrizul unui Wartburg şi l-a spart, un câine a purtat-o în fălci până pe un teren viran unde un copil a găsit-o, s-a jucat cu ea până a aruncat-o peste gard, iar cel al grădinii vecine a găsit-o şi a scăpat de ea în acelaşi mod, a zburat deasupra parapetului, s-a rostogolit pe un deal, a devenit jucărie pentru o pisică, a ajuns  pe alt teren de golf unde jucătorii au confundat-o cu mingea lor, unul a executat şi a trecut deasupra spectatorilor, pomilor, iar arbitrul, spectatorii de pe terenul de unde provenea au văzut ceva alb în zare, iar din capul lui Nig a ricoşat în gaură.

Gabriel Garcia Marquez - Toamna Patriarhului

Gabriel Garcia Marquez (n.1927) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1982.

motivaţia juriului: pentru romanele şi proza scurtă în care fantasticul şi realul sunt amestecate într-o bogată lume imaginară reflectând realităţile de pe continentul sud-american.

autorul a afirmat că "Toamna patriarhului" e romanul care înseamnă cel mai mult pentru el, o biografie încifrată a propriei vieţi. fluxul impresionant de cuvinte ia naştere din gândurile generalului-dictator, frazele sunt lungi(ultimul capitol e alcătuit dintr-o singură frază), textul e extrem de dens, însă cursiv.

romanul începe cu pătrunderea printre zidurile ruinate de piatră fortificată în palatul generalului a naratorui şi a încă patru prieteni, deşi porţilor cele mari le-ar fi fost de-ajuns ca cineva să le împingă pentru ca să cedeze cu tot blindajul lor care în timpurile de glorie rezistaseră bombardelor lui William Dampier, iar în prima curte, unde dalele au cedat presiunii subterane a buruienilor, au văzut posturile pustii ale gărzilor care au fugit, armele părăsite în rastel şi masa lungă din scânduri ne-geluite cu farfuriile cu resturi de la prânzul de duminică întrerupt de panică. în penumbra dependinţelor în care fuseseră cândva birourile civile acum dormeau leproşii, iar clădirea în care trăiau viceregii a devenit garaj. 

din curtea următoare, dincolo de grilajul de fier, răzbătea o duhoare pestilenţială de la coteţul găinilor combinată cu mirosul urinei şi balegii de vacă fermentate, iar biserica de pe timpurile coloniei a fost preschimbată în staul pentru muls.

printr-un hăţiş, naratorii au văzut galeria cu arcade cu glastre de garoafe şi pansele şi, în fine, palatul imens şi trist cu ferestrele ţăndări prin care continuau să intre vulturii. înăuntru, covoarele persane cu sfinţi şi militari profanate de lăturile vacilor şi, ghidându-se după mirosul de stârv, au găsit în salon tigve de vacă năpădite de viermi, picioarele din spate repetate fără şir în oglinzile mari.

în spatele unei uşi laterale ce dădea într-un cabinet ascuns în zid, l-au văzut pe el, în uniforma de doc fără galoane, cu jambierele puse, cu pintenul de aur la călcâiul stâng, prăbuşit cu faţa în jos, cu braţul drept îndoit sub cap în chip de pernă. abia când l-au întors cu faţa în sus au descoperit că nu l-ar fi putut recunoaşte chiar dacă nu ar fi fost ciugulit de vulturi, fiindcă nici-unul din ei nu-l văzuse vreodată, chiar dacă profilul lui se afla pe ambele feţe ale monedelor, pe timbrele poştale, pe bandajele de hernie şi pe etichetele purgativelor, pentru că acestea erau copii după portretele considerate inexacte, cineva a povestit că i-a zărit ochii trişti, buzele palide, mâna schiţând gesturi în van când l-au dus spre spital pentru hernia la testiculul stâng(deja vânăt).

acum avea culoarea unui rinichi de bou, orbitele erau goale, smocuri de păr i-au fost smulse din cap.

se zvonise că suferea de epilepsie şi se prăvălea de pe tron în timpul discursurilor, era posibil ca asta să se fi întâmplat când trupele inamice i-au asediat palatul şi tot în aceeaşi încăpere a fost găsit căruciorul ortopedic în care-şi ducea testiculul bolnav. îi ieşeau solzi de peşte pe corp ca pedeapsă pentru depravarea sa. se zvonea că a avut peste 5000 de copii, cu toţii născuţi la 7 luni, dar nici-unul nu purta numele lui în afară de al Leticiei Nazareno pe care l-a făcut general de divizie. nici el nu a avut tată, ci a cunoscut-o doar pe Benedicion Alvorado, mama sa.

trupul său a fost găsit de multe ori, însă nimeni nu l-a identificat cu generalul, i l-au atribuit lui Patricio Aragones, iar comandanţii armatei au afirmat că generalul era în viaţă şi se simţea foarte bine, ba chiar i-au acordat titlul de "general al universului".

pe ascuns, au ordonat curăţarea palatului de scheletele putrezite ale vacilor, răzuirea cadavrului cu cuţitele pentru peşte, spălarea lui cu creolină şi grunji de sare ca să-i îndepărteze urmele de putrefacţie, pudrarea pentru a ascunde cârpirea cu câlţi unde a fost ciugulit de vulturi.

l-au aşezat înapoi pe tron, i-au adăugat o mănuşă de atlaz umplută cu vată şi false decoraţii ale unor războaie închipuite. totul arăta ca înainte, iar titlul de  "general al universului" a fost însoţit de o decoraţie cu zece sori identici.

l-au aşezat la geam ca atunci când ademenea elevele în uniformă albastră cu clopoţele aurite şi apoi le mângâia tăcut, cu lacrimi în ochi, după care le smucea de încheieturile mâinilor ca un tigru şi băga degetele sub marginea chiloţilor, apoi le mirosea.

şutul lui Sabarab

Kiven i-a driblat extraordinar pe Golog şi Nsanhen, a strecurat balonul printre picioarele lui Nesal, l-a preluat până la centrul terenului unde a şutat în transversală, iar de acolo a ricoşat în piciorul lui Jurj, apoi Seifert a respins-o în careul advers. Onino i-a pasat lui Gorg care a finalizat trimiţând-o mult peste poartă.

intervenţia portarului Ileon la şutul lui Unjej a fost aplaudată de Hoknov, Jilevin şi Otcodon, susţinătorii echipei verzi. a plonjat şi l-a respins cu vârfurile degetelor în bară.

scorul era 1-0 pentru echipa verde. golul a fost marcat de Geniloni, l-a driblat pe portar şi a introdus-o în poartă cu câlcâiul.

acum echipa roşie desfăşura contraatacul, balonul a ajuns la Joliainv care a centrat şi AUTOGOOOL! mingea a fost deviată de Regorg în plasă.

Kstova l-a înlocuit pe Regorg şi a marcat cu un şut de la distanţă imparabil.

"nu se poate!" a exclamat Nieg şi a murmurat o înjurătură, neaşteptat de mulţi susţinători ai echipei roşii au fost demoralizaţi după reuşita lui Kstova şi au părăsit terenul, iar galeriei adversarilor i s-a mai alăturat Kalium.

scorul a devenit 3-1. Kstova a marcat cu o lovitură de cap, iar după două minute a executat un penalty. portarul nu a avut nicio şansă.

chiar de la 4-1, echipa roşie a reuşit să reducă diferenţa la 4-3 şi au mai rămas câteva minute de joc.

"daţi gol, măăă!" a strigat Csaba, un susţinător al echipei verzi. "nu vă lăsaţi!"

"hai, că puteţi!" a urlat Genkov din partea echipei roşii.

Rudolf a centrat, era minutul 90. după centrarea lui perfectă era neapărat ca Sabarab să înscrie. mingea a atins pământul, a ricoşat chiar deasupra piciorului lui. acum putea şuta, şi-a luat avânt şi a lovit pe lângă minge. 

cheia

cheia nu era pe noptieră, pe birou, a aruncat hainele din dulap pe podea, a aşezat cărţile de pe raft pe birou (aproape să scape ediţia princeps a poemelor lui Eminescu), a privit în spatele veiozei, iar sub pat a găsit doar un mototol de hârtie.

şi-a amintit că ţinea cheia în mână când a mers în bucătărie să bea un pahar cu apă şi că a deschis dulapul să vadă dacă mai este zahăr în pungă. a luat o cutie de ceai verde, un pachet de paste Pambac, o pungă cu cereale şi încă una cu zahăr, două cu făină, un borcan de miere dintr-un dulap şi le-a aşezat pe masă, iar din celălalt a scos mixerul. a introdus capul în amândouă, însă nu a găsit cheia.

şi-a amintit că a turnat în castronul câinelui un plic de Whiskas, dar nu unde a aşezat cheia în acel moment. a căutat în genunchi sub masă, a găsit o coajă de pâine, a ridicat-o şi a mirosit-o,+ a introdus mâna în castron, a dat peste o bucată mai mare de carne şi a crezut că e cheia.

"poate am scăpat-o în oala cu ciorbă când am oprit aragazul". a învârtit polonicul în ea, a confundat-o cu o felie mai mare de morcov şi o sclipire i-a apărut pe faţă.

a privit sub covor, în spatele aragazului. 

"sigur am luat-o cu mine când am mers la baie să mă spăl pe faţă". a căutat în spatele maşinii de spălat, în chiuvetă, apoi a văzut ceva în closet: s-a convins că era doar o iluzie când a introdus mâna - trăsese apa acum câteva minute, apoi în săpunieră, în suportul pentru periuţe de dinţi şi în găleata în care aşezase mopul.

a privit pe pervazul geamului din dormitor, în spatele caloriferului. şi-a spus: "nu am nicio şansă să o găsesc." a fost aproape să renunţe când s-a gândit să exploreze locurile în care nu a căutat-o până acum.

a intrat în cămară,a deschis fiecare borcan, a mirosit, a introdus degetul în gemul de caise apoi în gură, a pipăit în spatele fiecăruia.

a alergat în hol, a ridicat pantofii, a scormonit cu arătătorul. cheia nu era acolo şi atunci a sunat telefonul: Ngong l-a întrebat unde este şi când ajunge pentru că petrecerea stătea să înceapă.

el i-a răspuns că acum a urcat în autobuz. i-a telefonat peste 5 minute, nu i-a răspuns. şi-a închis telefonul după trei apeluri de la Ngong.

l-a deschis, iar în jurnalul de apeluri, scria Ngong şi în paranteză "12 apeluri".

a format numărul Elvirei, dar nu beneficia de o explicaţie cât de cât plauzibilă pentru faptul că nu va ajunge şi l-a şters.

"alţii ar fi sunat la 112 în situaţii de genul ăsta" a gândit.

părea că şi-a amintit ceva. a alergat din nou în bucătărie, dar a ieşit dezamăgit după câteva minute. a întors din întâmplare capul spre uşă şi a văzut-o în broască.

Edgar Allan Poe - Misterul lui Marie Roget. Urmare la crimele din Rue Morgue şi alte povestiri

Edgar Allan Poe(1809-1849) a fost un scriitor american, precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice. cartea de faţă conţine povestirile scrise de Poe în perioada 1843-1849.

textul "Misterul lui Marie Roget. Urmare la crimele din Rue Morgue." îl are ca personaj principal pe detectivul Dupin care este informat despre dispariţia lui Marie Roget de la domiciliul ei din Paris de către familia acesteia. a aflat că îl căutase pe fostul ei soţ în ziua dispariţiei apoi i-a spus mamei că va locui pentru o săptămână la câţiva kilometri de Paris, în casa de vacanţă. principalul suspect, fostul soţ, a pledat nevinovat, iar instanţa, din lipsă de probe, nu l-a condamnat. anchetatorii au făcut o descoperire macabră: au găsit cadavrul într-un râu din apropierea parisului, câţiva pescari l-au adus la mal. chipul era murdar de sânge, o parte i s-a prelins în gură, în jurul gâtului avea vânătăi şi urme de degete, braţele erau încrucişate pe piept şi înţepenite, iar excoriaţiile de pe încheieturile mâinilor erau aparent urmele frânghiilor. criminalul a legat un şiret în jurul gâtului atât de strâns încât era ascuns privirii, aproape îngropat în carne. rochia era în mare parte ruptă, o fâşie lată de o palmă a fost sfâşiată de la tiv până la talie.

în povestirea "Pisica neagră" naratorul se întoarce acasă beat şi crede că motanul Pluto se fereşte de prezenţa lui. l-a prins, dar animalul, speriat de violenţa cu care-l trata, i-a făcut cu dinţii o rană uşoară la mână. o furie diavolească a pus stăpânire pe narator. a apucat motanul de beregată şi, cu briceagul din buzunar, i-a scos un ochi din orbită. în altă zi, enervat că motanul, cuprins de panică, fugea când încerca să se apropie de el, i-a petrecut un laţ în jurul gâtului şi l-a spânzurat de ramura unui copac.

în aceeaşi zi, casa a ars cu tot ce agonisise până atunci. s-a mutat în subsolul unui bloc de apartamente şi l-a înlocuit pe Pluto cu un motan aproape identic (exceptând pata albă din zona pieptului), însă cu timpul nu a mai suportat dragostea pe care animalul i-o oferea şi a simţit o adâncă repulsie faţă de el.

într-o zi, a ridicat secera, voia să-l lovească, însă soţia l-a oprit. orbit de furie, a omorât-o şi a zidit-o în peretele subsolului. a tencuit, a văruit. nu a mai găsit pisica, pesemne a fugit speriată de violenţa lui. însă, când anchetatorii au vrut să părăsească pentru totdeauna casa naratorului(după a patra vizită) s-a auzit un mieunat de după perete. zidise animalul acolo.

în povestirea "ochelarii", naratorul se afla la un spectacol de operă împreună cu prietenul său, dl Talbot şi a recunoscut-o în lojă pe madame Lalande. l-a întrebat pe Talbot dacă are un binoclu. nu-şi putea lua ochii de la ea şi un fior rece i-a trecut prin şira spinării când ea l-a privit prin lornion, apoi i-a zâmbit.

după o săptămână de la acest eveniment, s-au căsătorit. naratorul era un bărbat foarte chipeş, însă ochii erau cenuşii din cauza unei boli. ştia că, dacă va continua aşa, va orbi. refuza să poarte ochelari. soţia i-a impus să meargă la un consult şi să-şi cumpere. cum şi i-a pus la ochi, a văzut o făptură hâdă, zbârcită, cu părul alb în persoana soţiei sale. 

Igerk în balansoar

Igerk s-a prins cu mâinile de bara de metal şi s-a balansat până scaunul a scârţâit, un arc fixat dedesubt s-a desprins urmat de altul. a smucit bucata de fier şi ea a atârnat cu un capăt în aer şi celălalt înfipt în porţiunea de plastic asemănătoare cu peretele cabinei unui carusel, a detaşat-o de balansoar.

Mivmos a şutat mingea razant deasupra lui şi, o secundă după aceea, ultimul arc s-a desprins. acum Igerk a rămas fără nicio siguranţă. mişcarea a devenit mai amplă, opririle mai bruşte, iar el nu a mai beneficiat de piesele elastice din oţel care amortizau şocurile.

o oprire neaşteptată aproape l-a aruncat din balansoar, apoi bara unde îşi aşezase picioarele s-a desprins.

Em, Nig, Ranho, Iuxel şi Igig s-au adunat împrejur. o doamnă de pe bancă striga: "Plecaţi de acolo, copii, e periculos!". Nig a făcut un pas în faţă, Em s-a retras.

"ce tare se leagănă!" a exclamat Akan şi a mers la câţiva metri de balansoar, însă doamna de pe bancă a ţipat din nou: "pleacă, măi, de acolo, poate te loveşti!". într-adevăr, în timpul balansului (mai rapid, mai amplu cu fiecare clipă), aparatul s-a înclinat puţin spre stânga şi el, palid, cu ochii închişi, părea că urmează să expulzeze prin esofag şi cavitatea bucală conţinutul stomacului.

Mivmos s-a postat la distanţă de 10 m, a şutat, mingea a ricoşat din capul lui Igerk peste gard. Girogi a râs.

un pilon s-a desprins de unde era ataşat. balansul s-a oprit o clipă, dar, din cauza greutăţii lui Igerk, s-a desprins şi celălalt pilon. acum putea coborî din balansoar dacă stâlpul acela de metal înfipt în pământ nu era fixat sub scaun. fiecare mişcare era însoţită de un scârţâit, o doamnă din blocul vecin a deschis geamul..

"vai, aveţi grijă, copii, plecaţi de-acolo!" a strigat Nadna.

"e periculos, Igen, vino-ncoa'!" a exclamat Filipiu şi a alergat în direcţia lui.

"pleacă de-acolo imediat, Ariadna!" a ţipat mama ei, Siasta.

un bărbat gras a observat că stâlpul de metal ieşise pe jumătate din pământ, aşa că mişcarea oscilatorie avea o frecvenţă mai mică, însă era însoţită de deplasarea balansoarului spre stânga. s-a blocat într-o poziţie incomodă pentru Igerk.

balansul a încetat, deplasarea spre stânga a persistat. s-a auzit un pocnet, apoi un ţipăt.

locuitorul balenei albastre

Mesreh purta costumul de la ziua Gregoriei şi cravata în formă de lăstun de câmp când a căzut peste bord şi a pătruns în cavitatea bucală a unei balene albastre împreună cu mulţimea aceea de alge şi peşti minusculi. i-a văzut pe Thein Sein şi Xi Jinping bând o cafea şi urmărind un meci de fotbal la televizor aşezaţi pe fotolii din piele în esofagul mare cât salonul unui hotel. o doamnă pe care Mesreh a recunoscut-o ca fiind Ri Sol-Ju îi comunica ceva în coreeană consilierului său.

Mesreh a ieşit din încăpere şi a ajuns în sala de mese unde tot felul de personalităţi, de la fotbalişti la diplomaţi americani şi preşedinţii Institutului Antropologic German, serveau cina. chelnerii, majoritatea filipinezi, păşeau printre mese ducând platouri cu tot felul de mâncăruri sofisticate: Ayatollahul Khamenei a plătit 5000 de dolari pentru un FleurBurger cu sos de trufe şi o sticlă de vin Chateau Petrus, iar Khoumale Sayasone a ales pentru desert un Frrrozen Haute Chocholate din 28 de tipuri de cacao, decorat cu foiţă de aur comestibil în valoare de 25000 de dolari. a avut surpriza să găsească pe fundul bolului o brăţară din diamante şi aur de 18 carate, iar un ospătar i-a oferit şi o linguriţă de aur pe care o putea păstra.

Mesreh a asistat la o dispută pe teme ştiinţifice între decanul Universităţii din Ohio şi un lingvist de la un institut important din Olanda pe tema influenţei germanice din limbile islandeză şi feroeză, în discuţie a intervenit şi un istoric francez care a amintit că teritoriile Islandei şi Insulelor Feroe au fost locuite în vechime de câţiva călugări irlandezi până la invazia vikingă şi principala influenţă atât pe plan lingvistic, cât şi a obiceiurilor şi tradiţiilor le aparţine celor din urmă. Mesreh a părăsit discret sala de mese ajungând, cum s-ar spune, în stomac, unde în lumina stroboscoapelor, l-a recunoscut pe David Beckam dansând asemeni unui vraci din Uganda în timpul melodiei Watch out for this a lui Major Lazer, însă pe Mesreh l-au uimit mişcările pe care Robert Wagner le executa în ciuda vârstei şi s-a deplasat spre tejghea unde, i s-au înmânat două săgeţi de darts în schimbul unei sume mici de bani. a câştigat 100 de puncte şi i-au oferit un ursuleţ de pluş ca recompensă. un angajat japonez binevoitor l-a cazat pe Mesreh la camera 23 în jurul orei douăsprezece p.m. dormitoarele de alături era ocupate de către acţionarul principal al BMW şi Naser Al-Kharafi, emirul Kuwaitului.

a doua zi, un inginer chinez i-a arătat lui Mesreh schiţa unui sistem performant de filtrare a apei care intră în componenţa balenei, el a făcut parte din echipa care l-a proiectat, i-a explicat rolul fiecărei piese, de la şuruburi la sisteme bielă-manivelă, pârghii, pistoane, bolţuri, dar balena nu a avut un parcurs perfect, în ciuda prezentării oarecum bombastice: înainta din ce în ce mai încet, huruia ca un marfar soios, iar Thein Sein, cu simţul umorului mai dezvoltat, şi-a permis să compare zgomotele cu un cântec de sirenă într-o discuţie cu nişte lideri europeni. în ciuda eforturilor inginerilor de a rezolva situaţia, simptomele acestei boli încă necunoscute continuau să se manifeste asupra balenei, abia după două săptămâni tehnicienii au descoperit că problemele provin din zona stomacului, "un fel de indigestie" a concluzionat un inginer. această indigestie a durat încă o lună. într-o zi, Mesreh a străbătut esofagul până în laringe, dar acolo a simţit o forţă neobişuită care îl împinge în faringe, din faringe în cavitatea bucală, din cavitatea bucală în Oceanul Atlantic.

meciul de rugby

echipa roşie beneficia de posesia mingii la începutul meciului, dar jucătorii din pachetul de înaintare al echipei albastre erau net superiori adversarilor lor şi, surprinzător, Edan se afla pe banca de rezerve.

Ornion a încercat să treacă printre adversari până la terenul de ţintă al echipei albastre, însă a fost blocat de către Skonsk, a căzut, iar Zellepin i-a pasat lui Juaningo, mingea a ricoşat din piciorul lui deasupra buturilor adverse.

de la 3-0, scorul a ajuns la 9-0 pentru echipa albastră, punctele fiind obţinute în totalitate prin lovituri de pedeapsă, de altfel, jucătorii păreau odihniţi la jumătatea meciului, spre deosebire de adversarii lor care nu au reuşit să execute măcar un eseu, se împotmoleau, erau înconjuraţi imediat ce intrau în posesia mingii, abia reuşeau să ajungă la linia de trei sferturi şi acolo, extenuaţi, să fie deposedaţi şi să le fie imposibil să se întoarcă la timp în apărare.

Cikov a redus diferenţa de la 12-7 la 12-10 în a doua repriză, iar Ingdir a intrat în posesia mingii, a trecut printre Iuanhu, Thuler şi Hanran, a ajuns faţă în faţă cu masivul Rutc.

acesta îl aştepta cu picioarele depărtate şi pumnii strânşi, pântecul i se revărsa peste bata pantalonilor, iar toţi se aşteptau, observând viteza cu care se îndrepta spre adversar, să survină o ciocnire şi, fără îndoială, Ingdir să piardă mingea, chiar şi Isiof, Enka şi Ranho care alergaseră până atunci în urma lui, văzând că se îndreaptă spre Rutc, au încetinit, iar coechipierii aflaţi mai departe de terenul de ţintă strigau: "dă-mi-o, dă-mi-o!".

el, dimpotrivă, a grăbit pasul, părea că nu-l vede pe Rutc sau că vrea să treacă prin el, nu arăta deloc că ar intenţiona să-l ocolească, iar când Ingdir a ajuns la aproximativ 10 m distanţă de adversar, masivul Rutc a păşit în spate, s-a încruntat, a strigat, apoi în faţă.

a aruncat mingea pe direcţie verticală, Rutc a prins-o, dar Ingdir s-a izbit în el şi din această cauză a scăpat-o. Ingdir a recuperat-o, însă adversarul l-a împins şi a căzut, dar s-a ridicat foarte repede şi s-a ciocnit din nou cu el, apoi Rutc l-a dat la o parte, într-o clipă de neatenţie adversarul a revenit pe poziţii.

Geniloni, Vinke şi Hojn i-au înconjurat, dar nu îndrăzneau să intervină împotriva lui Rutc - acesta parcă se împotmolea la fiecare mişcare, nu reuşea să-i facă faţă lui Ingdir. furios, s-a aruncat asupra lui, i-a luat mingea, însă într-o secundă adversarul s-a postat în faţa lui. a urlat, i-a smuls-o, dar nu a reuşit să se menţină în posesia ei decât câteva clipe. Ingdir i-a luat-o din nou, o strângea la piept ca pe un copil, îşi lipea obrazul de suprafaţa ei.

dă-miooo! strigau Venajun şi Polan.

când Rutc se îndrepta furios spre el, s-a strecurat în genunchi printre picioarele lui şi a ajuns în terenul de ţintă.

Egidiu la întâlnirea antropologilor de la Institutul F. Rainer

un sandviş şi durerea de burtă s-a extins în zona rinichilor sub forma unei înţepături cu fluctuaţii scurte de intensitate, a cuprins o parte din apendice, s-a retras şi a revenit cu o forţă impresionantă, a urcat în coşul pieptului, a coborât şi s-a canalizat cu toată puterea asupra stomacului, s-a disipat, scăzându-i automat intensitatea, ajungând chiar în zona sânilor, a dispărut în scurt timp, s-a metamorfozat într-o usturime în cavitatea anală.

Egidiu va prezenta raportul despre populaţiile antice din obcina Pipirigului, o echipă de arheologi a dezgropat oase umane neobişnuit de mari şi nu se simte în stare, transpiră, respiră greu, îşi imaginează lupta desfăşurată acum în stomac: 

imaginea intestinului se profila în minte când a ameţit şi s-a încruntat după o senzaţie de greaţă, a urmat o contracţie învoluntară în zona bicepsului, nu şi-a mai putut mişca degetul mijlociu, iar în încercarea de a-l readuce la normal, l-a ridicat în direcţia lui Broerd Ogel, nu l-a mai putut coborî, noroc că Broerd îl privea pe Kaen în momentul acela şi Egidiu a avut timp să-şi ascundă mâna sub masă.

în scurt timp i-a înţepenit gâtul, iar durerile de stomac se menţineau la un nivel deloc de neglijat. a urmat o crampă dintre cele mai intense simţite de Egidiu în 47 de ani din cauza căreia a lăcrimat. celelalte crampe nu au avut aceeaşi forţă până un val de contracţii involuntare şi prelungite aproape l-a adus la disperare, însă a gândit că durerea constantă, liniară ce a urmat e forma supremă de tortură.

a lăcrimat, şi-a şters lacrima, a închis ochii, dar a constatat că nu-i mai poate deschide. situaţia nu a durat mult, apoi durerile au ajuns în aria pelvisului. a resimţit pe limbă gustul suspect al parizerului.

ce poate fi mai rău de atât? s-a întrebat şi atunci l-a săgetat prin genunchi după ce scăpase de un cârcel la umăr.

l-a gâdilat în lobul urechii dar nu a avut timp să se scarpine căci durerea insuportabilă care i-a lovit stomacul l-a determinat să icnească foarte încet şi să-şi aşeze mâna pe burtă. s-a scărpinat pe bărbie, dar a uitat că acolo avea un neg pe care l-a zgândărit. o durere i-a străbătut maxilarul, a urcat până la osul nazal.

s-a imaginat în postura de pacient la Spitalul Judeţean apoi înaintând o plângere la Organizaţia pentru Protecţia Consumatorului. trei valuri de crampe stomacale au urmat, apoi o durere aproape insuportabilă de 10 secunde.

ochii i s-au afundat în orbite, a devenit palid. durerea care s-a canalizat din nou cu toată forţa asupra stomacului aproape l-a determinat să clacheze.

îi înțepeneau părţi ale corpului, a vrut să-şi roadă unghia, dar i s-a blocat maxilarul, iar când a reuşit să smulgă un colţ, sângele a ţâşnit din acel loc şi a avut o durere, într-adevăr, incomparabilă ca intensitate cu cele de stomac.

atunci şi-a amintit momentul în care aşeza bucata aproape circulară de parizer între feliile de pâine şi transporta sandvişul către cavitatea bucală, era uimitor cum într-un lucru aparent inofensiv, parizerul, se ascundeau bacterii în stare să provoace asemenea dureri şi să dea total peste cap digestia unui om ca Egidiu.

s-a gândit la banii pe care trebuia să-i dea pe pastile, că va trebui să ţină regim.

nu a înţeles numele pe care preşedintele institutului l-a pronunţat, însă Drabiniu a prezentat studiul despre rezistenţa anticomunistă maghiară refugiată în munţii României înainte de intervenţia armatei noastre în acea clipă.

Drabiniu a terminat prezentarea, preşedintele institutului a exclamat: "impresionant!", apoi au urmat câteva clipe de linişte. foşnetul unei foi a fost urmat de bâzâitul unei muşte, iar limba lui Antoniu, mişcându-se în cavitatea bucală, a clefăit scuipatul într-un zgomot pe care l-a auzit toată lumea.

un avion de hârtie, trecând pe lângă fereastra deschisă a institutului, a emis un fâşâit care a întors câteva capete şi, apoi, o adiere de vânt şi căderea unei frunze din copac au produs alte sunete ce au trezit înfiorare în sală.

la etajul superior al institutului, Eugen a desprins o bandă scotch cu care era lipit un afiş pe perete şi ecoul sunetului provocat astfel a răsunat în încăpere.

bicepsul lui Hojannson a provocat şi el un zgomot încordându-se, a urmat genunchiul lui Jidah care a pocnit şi gestul de a-şi strânge pumnul al lui Keivn care a emis un sunet asemănător mototolirii unui carton. s-a auzit ticăitul ceasului.

descheierea nasturelui de la cămaşa lui Arnold de către posesor s-a auzit ca şi cum s-ar fi spart o bulă de nailon, iar bâzâitul unei muşte a fost urmat de sunetul fin produs de aterizarea ei pe chelia lui Unoino, aterizare cumva forţată auzindu-se de parcă musca s-ar fi lovit de-un geam.

degetul mare de la picior a produs un scârţâit înfundat mişcându-se în pantofii lui Geniloni, iar încruntătura lui Flavian a sunat ca un foşnet, apoi Golog a întors capul spre dreapta şi rotirea lui a vâjâit prin aer.

gestul de a se scărpina la baza nasului al lui Holdivian a produs un fel de scârţâit, iar întinderea mâinii lui Dominic după un pix a emis un mic vânt şi vuiet.

pişcătura unui purice asupra lui Horonius s-a auzit ca un pocnet din degete, iar urechile lui Olivian au perceput un mic bolborosit: era pricinuit de transpiraţia eliberată prin porii lui Virgiliu. Octavianotti şi-a dezlipit cu greu spatele de spătarul scaunului, iar sunetul cauzat semăna cu cel de parcă ar fi dezlipit bandă scotch.

Hesiodian s-a scărpinat în zona sprâncenei şi acest gest a provocat un zgomot foarte, foarte scurt ce a răzbătut în liniştea din încăpere, iar degetul lui Filipiu scobind în nas a determinat un sunet de parcă ar fi avut nasul din cauciuc.

închiderea pleoapelor lui Joliavin a produs un sunet asemănător cu închiderea unei capse, iar ridicarea colţurilor gurii lui Hased într-un zâmbet a cauzat un fâşâit fin ca atunci când îmbraci o pelerină de ploaie.

Noiovisk şi-a supt burta scremându-se în urechile tuturor, apoi o geană s-a desprins de pe marginea pleoapei lui Sifiovic şi a produs un sunet scurt de parcă ar fi căzut un ac cu gămălie.

s-a auzit organul lui Marco crescând, un foşnet necunoscut, apoi aerul pătrunzând în nările lui Richard, s-a auzit fâlfâitul aripilor unui fluture care trecea pe lângă geam, încreţirea ca de hârtie a frunţii lui Hinem şi respiraţia adâncă a lui Egidiu.

apoi, în liniştea care a urmat, s-a auzit clar părul lui Nikol crescând şi când urechile participanţilor s-au obişnuit cu el, iar crampele care-l chinuiau pe Egidiu au atins o intensitate maximă, s-a auzit clar un fâsâit din direcţia acestuia din urmă.