mai singur decât un giroscop,

degetele elvirei sunt aidoma mohorului, costreiului, raigrasului peren, albăstriţelor cu tulpini verzi,
cu rizom, embrion,
eupeptic-amare şi decorative
de la marginea oraşului tirolii din tirolul de sud.

(tu o priveşti ca un soldat german din bunkărul fw3/22
ridicat în apropierea provinciei kennet
ca pe o şalupă care alunecă pe avon canal.)

cutia ta toracică o firidă îngustă în care ea stă ghemuită, o colivie în care e un canar,
când trece capul tău se clatină mare şi rotund ca un pomelo,
creierul nu mai funcţionează,
aria memoriei devine un deşert din arabia saudită,
din apropierea riadului.

apoi rămâi ca un păstor de la marginea oraşului palermo ce-şi mulge ovinele
printre bucăţi de tencuială albastră, rigips, poliester,
mai singur decât un giroscop.

te-ai născut dimineaţă,

mic, negru pe pervaz,
cu şase picioare, ochi compuşi,
o pereche de aripi transparente,
platoşă din trei segmente toracice,
ganglion abdominal,
trahee şi tarsus.

ai zburat lin pe durată de 3-4 secunde,
apoi cât un avion de hârtie pătrăţos cu traiectorie curbilinie,
ai bâzâit subţire, abiasesizabil,
te-ai aşezat pe chelia,
pe nasul lui george care dormea.

el s-a trezit,
te-a urmărit,
avea ochii pe jumătate închişi,
mutra boţită,
eraţi ca-n T-Rex Express în episodul cu "Triceratpsi la prânz"
unde apar Babar şi Garefield.

a dat cu palma,
a aruncat cu perna
după tine până a obosit,
s-a retras gâfâind
în altă cameră.

seara erai deja bătrân.

te-ai aşezat pe pervaz
şi ai murit.

patrick suskind - parfumul

patrick suskind (n1949) este un scriitor german cunoscut pentru romanul "Parfumul". filmul după acest roman a fost turnat în 2006 în germania. regizorul tom tywker a devenit celebru prin acest film.

protagonistul Jean Baptiste Grenouille e un om cu mirosul mai dezvoltat. s-a născut pe rue-a-fers - mama lui stătea la o tarabă de peşte şi curăţa albişoară. aştepta să se termine durerea, să scape mai repede de naşterea aceea scârboasă. pentru ea, a cincia. a adus pe lume numai avortoni morţi sau pe jumătate morţi până acum, încât nu mai deosebeşte carnea sângerândă care se iveşte de măruntaiele de peşte pe care le aruncă.

mama lui grenouille i-a tăiat buricul cu cuţitul pentru peşte apoi a leşinat. a fost chemată poliţia. mama şi-a revenit încet-încet. a fost întrebată de unde are sângele de pe fustă. a răspuns: "de la peşte".

fătul de sub tejghea a început să urle. a fost tras de sub roiuri de muşte, dintre maţe şi căpăţâni de peşte şi dus la o mănăstire.

toate doicile care l-au adoptat l-au adus imediat înapoi la mănăstire. au spus că grenoille consumă prea mult lapte şi nu mai au cum să-l ţină. copilul era gras, rozaliu. penultima a crezut că bastardul îl are pe diavolul în el, pentru că nu miroase în niciun fel. pruncii obişnuiţi miros frumos, a caramel.

preotul de la mănăstire l-a dus într-o localitate îndepărtată, la o doică care şi-a pierdut simţul mirosului în copilărie, după ce a primit o lovitură de vătrai la baza nasului.

putea să meargă prin bezna cea mai adâncă ghidându-se cu ajutorul mirosului. nu aprindea becul când era timis în pivniţă după o sticlă de vin. acolo a fost detestat de ceilalţi copii fiindcă era ciudat. au încercat să-l omoare, acoperindu-l cu cărămizi când era în cărucior.

odată explora cartierul dintre saint-eustache şi hotel de ville, în căutare de mirosuri. şi-a lărgit câmpul de vânătoare către foburgul saint-honore, apoi în sus pe rue saint-antoine până la bastilia şi chiar pe cealaltă parte a fluviului. a ajuns în faţă de pont royal. acolo se lansa un foc de artificii. nu înţelegea de ce aplauda mulţimea, ah-urile, oh-urile entuziaste. grenuille stătea în umbra pavilionului. nu schiţa niciun gest. se gândea să părăsească plictisitoarea serbare. s-a apropiat de zid. şi-a umflat nările. era o mireasmă nedefinită,delicată. nu o putea reţine. s-a desprins de zidul pavilionului şi s-a scufundat în mulţime.

adulmeca peste creştetele oamenilor. mireasma l-a purtat până la o casă lăturalnică şi goală, într-un gang care se deschidea în curtea din spate. acolo o copilă curăţa corcoduşe. nu-i vedea decât silueta din spate, datorită luminii lumânării. s-a furişat în spatele ei, a omorât-o. apoi i-a mirosit corpul fără viaţă - izul de peşte al sexului, de vanilie al braţelor.

a plecat în oraşul grasse şi s-a angajat ca uncenic la un marchiz. au fost găsite 24 de cadavre de fete, goale şi cu părul tăiat.

ultima asasinată a fost Laura Richis, fiica proprietarului hanului unde s-a cazat. a lovit-o cu ciomagul în timp ce ea dormea. zgomotul izbiturii a fost surd, scrâşnit. respiraţia copilei nu s-a mai auzit în cameră. a dezvelit-o, parfumul ei a izbucnit deodată cald şi masiv. i-a tăiat cămaşa de noapte cu forfecări repezi, a luat cearşaful uns dinainte cu seu şi l-a aruncat peste ea, i-a învelit trupul cu el cum face brutarul un ştrudel. numai pletele se mai vedeau din feşe. le-a forfecat rapid, a netezit cu degetele capătul care atârna. a verificat pachetul. mai avea de aşteptat şase ore. un pachet complet. a rămas treaz şi a așteptat. dimineaţă a dezvelit trupul moartei, a luat cu unghia urmele de seu care i-au rămas pe trup. a împăturit pânza mare, pomădată, cămaşa ei de corp şi pletele retezate într-un sul mare şi a plecat, lăsând-o acolo, goală şi moartă.

ca mahmoudahmadinejad

e şapteşiunminut a.m. trece un deget prin părul ciufulit, unsuros. şapteşidouăminute, deschide poarta de metal morocănos ca un mistreţ cu stenoză pilorică. se aşează pe bancă în faţa casei.

are un smoc alb, subţire deasupra buzei. respiră greu. are o cantitate considerabilă de celulită pe corp. e o locuinţă plină cu enzime, mezoproteine, aminoacizi, hormoni pancreatici, polizaharide, lipide, hexameri.

se ridică depunând un efort deaosebit. încremeneşte într-o poziţie ciudată, aplecat, cu gura strâmbă, cu ochii depărtaţi unul de altul şi roşulafaţă.

râde. râde ca mahmoudahmadinejad, dezbuzindu-şi dinţii mici, galbeni, pătrăţoşi. râde în hohote, ţinându-se cu mâinile de epigastru. râsul lui e când zgomotul produs de o râşniţă de cafea, când mugetul unui elefant, când scârţâitul unei uşi vechi.

i se umflă o venă în zona gâtului. abia mai respiră, gâfâie. se opreşte. priveşte în toate părţile. se întristează. intră în grădină, închide poarta de metal şi pleacă în casă.

tu - un pakistanez răpit de indieni

tăcut ca un transformator toroidal cu miez feromagnetic
ca locuinţa din aruba unde s-a născut muzicianul reggae smiley

intri în cameră ciufulit clipeşti de douătrei ori,
faţa ta e boţită ca a lui abdulah gul sau onur alagoz,
e un semisiloz sau un sovhoz în care a stat un ţăran din URSS pe nume patya
a avut o soţie evgeniya doi băieţi anisym şi demetri

priveşti în jur, ochii tăi au secreţii alcaline,
sunt soldaţi azeri în tranşee în uniforme verzi ca nişte feoficee dintr-o mare

deschizi uşa dulapului, intri,
te-aşezi printre cămăşi-sacouri ca printre setteri irlandezi astmatici,
pantaloni-o-cravată de forma unui lăstun de câmp,
găseşti într-un buzunar o monedă discoidală cu mircea-cel-bătrân,
un bilet de autobuz pe care scrie sc-transport-public-local-suceava.

în mirosul de naftalină ca într-un sac militar de dormit
tu - un pakistanez răpit de indieni,

adormi ca un elan într-o mlaştină din zimbabwe
cu degetul mare pe buza de jos,
arătătorul pe cea de sus,
printre jeanşi-pantaloni de ocazie, două tricouri.

maşina

un domn iese din clădire. cască. în timpul căscatului mutra lui boţită atârnă ca un sac de orez. se îndreaptă spre poarta de metal. se uită în toate părţile. se întoarce, deschide portiera, portbagajul, capota motorului unei dacii 1300 cu roţile afundate pe jumătate în zăpadă, aripile ruginite. apucă lopata. îndepărtează zăpada în cinci minute, e atât de bătrân încât gâfâie după fiecare mişcare. răzuie geamurile. urcă în maşină. introduce cheia în contact. se încruntă. nu reuşeşte s-o pornească. se aude doar un fâsâit lung, fără modulaţii. mai încearcă odată. coboară. se învârte în jurul maşinii cu ochii aproape ieşiţi din orbite, cu o bulă de salivă în colţul gurii.

umblă puţin la motor. apoi urcă din nou, nu reuşeşte s-o pornească. lasă capul să-i cadă pe volan.
iese şi soţia lui, o doamnă slabă, cu păr scurt ca o perie de frecat pe jos. bate în geamul maşinii. el deschide portiera, coboară. discută ceva. ea urcă. învârte cheia în contact. el împinge maşina. maşina porneşte cu un zgomot ca mugetul unui elefant. motorul râgâie, e un porc spinos dizenteric.

femeia ţine piciorul pe acceleraţie, simte că motorul se poate opri în orice clipă. observă că au uitat să deschidă poarta. se enervează, opreşte motorul, coboară, pleacă în casă.

vai, ce urât miroase!

pleoapele căzute, gras, capul rotund, 1.61 înălţime, roşu la faţă, un sacou gri cu dungi, pantaloni largi, pantofi negri, un singur smoc alb pe cap, faţa străbătută de cute pe frunte, sub ochi.

intră în încăpere. are o strâmbătură ca un steag arborat de nişte piraţi somalezi.

o carte necartonată pe care scrie, mare şi verde, "CULEGERE DE MATEMATICĂ MATE 2000" în mână. o pune pe catedră, îşi dă jos ochelarii.

mirosul din incintă îl deranjează. el gesticulează, strigă: deschideţi un geam, ce miroase atât de urât aici.

se aşează pe scaunul tapiţat. pleoapele se apropie una de alta. loveşte cu rigla în catedră. liniştea acoperă încăperea repede, repede ca ceaţa provocată de-o erupţie vulcanică.

mirosul nu se risipeşte nici după ce deschide geamul. se apropie de fereastră, scoate capul afară, inspiră, expiră, inspiră, expiră.

"vai, ce urât miroase! exclamă. ce aţi făcut, la prima oră nu mirosea aşa!" şi încearcă să identifice fiecare miros. "aţi alergat prin clasă? miroase a transpiraţie. chiar de la prima oră mâncaţi cipsuri. nu v-aţi spălat pe dinţi dimineaţa asta? ce miroase, staţi un moment, mă duc la toaletă." deschide uşa şi pleacă.

îşi sting ţigările, se uită una la alta. pleacă.

vopseaua albastră aplicată acum câţiva ani la ultima renovare a început să se cojească, să se decoloreze, au început să cadă bucăţi din tencuială, clădirea văzută din depărtare e ca o grămadă de haine vechi. e numai moloz, pietre, fier-beton. în spatele ei maidanul împânzit de tufe subţiri ca nişte steaguri ale bahrainului. în faţă un şir de case mici, una lângă alta, cu geamuri rotunde. pe o laterală un bloc de garsoniere şi pe cealaltă un complex comercial.

clădirea e înclinată ca turnul din pisa, dă semne că se va dărâma în orice moment. pe uşa din faţă iese o doamnă lată ca o betonieră, cu glasul ca o moto-coasă stiil. în spatele ei alta cu obrajii vineţi, vene umflate pe gât, o venă aproape să-i plesnească în colţul ochiului, iar în urmă, o femeie înaltă, uscată, bătrână cu nasul ca o acvilă şi ochi mici, limba rotindu-se printre cuvinte ca bastonul unui orb printre obiecte. prima scoate un pachet de ţigări din buzunar, îşi aprinde o ţigară. le oferă câte una şi celorlalte două.

apoi discută. râd. râsul lor e sacadat, cea cu venele umflate la gât râde ca o zebroidă din taiwan. femeia lată slobozeşte nişte strigăte joase, de parcă ar imita o balastieră iar cealaltă încremeneşte într-o poziţie ciudată, ca în reclama la tranzactiv. zâmbetul rectiliniu privirea aproape vinovată.

îşi sting ţigările, se uită una la alta. pleacă.

ceasul

în braţe

rotund alb medicinal

cu baterii noi toshiba de la SC ADELA SRL

de unde iei agrafe ace cu gămălie caiete stilouri pelikan cartele SIM

un ceas rotund mic ascuns sub hanoracul Phat Farm 60% bumbac 40% poliester

care a aparţinut lui ruştu recqber

portarul echipei beşiktaş istambul

ţi-e mare nu ai 1.87 cum are el

ceasul pe birou

stă drept poate fi ochiul ciclopului pe nume marcus din filmul cyclops

tu în pat ochii închişi

se aude un zgomot ciudat ca tusea unui copil de 3-4 ani

deschizi ochii nimic

apoi un sforăit subţire

zilele următoare sforăitul a devenit mai gros

cu trecerea timpului a ajuns să sune ca o balama ruginită

a căpătat modulaţii s-a îngroşat

a devenit o voce de tenor

ai căutat sursa nu e câinele nici pisica nici radioul Superior

nici Canon-ul LPB-800

în pat, cu ochii închişi pe jumătate

pleoapele ca nişte porţi de metal

aştepţi, încordat, în cameră linişte,

şi un sforăit lung, cu modulaţii

din direcţia ceasului.

fotografia

mirosul de mâncare amestecat cu cel de transpiraţie, ţigară, un iz ascuţit de ceapă. geamurile compartimentului nu se deschid. afară 40 de grade la umbră. tot felul de oameni - bărboşi, cu gura strâmbă, raşi în cap, murdari, slinoşi, evrei, ţigani, români, veseli, trişti, tăcuţi, însetaţi, femei gravide, toţi plimbându-se pe coridor intrând în compartimente, mergând spre toaletă. bărbatul de lângă tine citeşte ziarul, te uiţi din când în când la el, la ziar.

rememorezi ce s-a întâmplat până acum. ai rugat un cunoscut să vină să-ţi ude florile odată la 2 zile, ai plecat de acasă. era să pierzi trenul, ai ajuns în gară cu un minut înainte de plecare. ai sărit de pe peron direct în tren.

acum scoţi din buzunar o fotografie 616x788, albnegru. are un colţ rupt, e îndoită, pătată, cu unchiul cristian şi mătuşa maria la o lună înainte de căsătorie. locuiau amândoi în sua. mătuşa maria a murit acum 10 ani. într-un accident de maşină. avea 62 de ani. unchiul cristian trăieşte într-o suburbie din minnesota, are 81. e o fire retrasă, nu iese ziua din casă, îi place să umble noaptea prin cimitir cu o lanternă.

ai primit fotografia chiar de la el, acum 9 ani, la un an de la moartea mariei. are semnătura lui pe spate, un c mare subliniat. o iei mereu cu tine, crezi că-ţi poartă noroc.

feţele celor din poză nu se văd la fel de clar ca la început. ţii minte că atunci când ai primit-o puteai observa începutul de prognatism al unchiului. acum nu.

o priveşti. încremeneşti. l-ai văzut pe cristian făcându-ţi din ochi din fotografie. zâmbind. priveşti pe fereastră, gândeşti că doar ţi s-a părut.

priveşti din nou fotografia. cristian are ochii închişi. ştii sigur că nu-i avea închişi. după 30 de secunde te strigă: sebastian!

un domn sferic

ca o casă plină de enzime TIM
băbuţe tapinocefale rotindu-se în jurul unui samovar
deschide ochiul lat ca orificul robinetului
te priveşte scanează Canon LiDE 110, A4,
creierul lui procesează
trudeşte ca o râşniţă MM Steel
ciuleşte toate tirbuşoanele
ca nişte tuleie răsărind sonde
pisici pe acoperişuri de tablă
se opreşte în dreptul tău

primele vorbe ies uscate din gura lui
ca pasta de dinţi dintr-un tub căruia ai uitat
să-i pui capacul
te întreabă ceva
nu înţelegi ce spune
aştepţi câteva secunde apoi îngaimi
"poftim?" ca un eşapament BORLA
încremeneşte îşi strâmbă gura
se înroşeşte obrajii se mişcă
ca nişte melci

"poftim?" mai întrebi odată apoi pleci
îl auzi vorbind în spatele tău vocea
lui e un stup
te întorci îl strigi
el te priveşte o clipă
apoi îşi continuă conversaţia cu domnul
care a stat în spatele tău
şi cu care a conversat până atunci

Charles Dickens - David Copperfield

Charlea Dickens(1812-1870) a fost un scriitor american. A scris 18 cărţi, printre care: "Marile speranţe", "David Coperfield" şi "Oliver Twist".
"David Coperfield" e romanul său autobiografic.

Tatăl protagonistului moare cu 6 luni înainte de naştere,mama lui se căsătoreşte cu domnul Murdstone, în aparenţă un om bun, s-a purtat frumos cu ea şi copilul ei, dar a făcut-o intenţionat numai pentru a o păcăli. Adevăratele lui interese sunt să moştenească averii lui David Coperfield, tatăl biologic, şi să trimită copilul la o şcoală cât mai departe de reşedinţa lor. Copilul avea şase ani când domnul Murdstone şi mama sa s-au căsătorit. El învăţa lecţiile acasă, era ascultat, dacă ştia i se oferea o recompensă, dacă nu o pedeapsă. Domnul Murdstone ajunge pe parcurs s-o domine pe mamă, numai el să ia hotărâri în privinţa copilului. Înăspreşte pedepsele. Odată, copilul a fost chemat în salon să spună lecţia. Se poticneşte la un cuvânt, apoi la o frază întreagă. Domnul Murdstone pierzându-şi controlul, îl loveşte cu o carte în cap. Îl prinde de guler, îl scutură, îl împinge, îl duce sus, copilul muşcă şi se zbate. E lovit cu palma, cu şutul în fund, şi închis în cameră.
E trimis a doua zi la o şcoală din provincie. Domnul Murdstone a aranjat în secret cu directorul, l-a plătit - copilului i se bate cu nişte pioneze o hârtie în frunte, pe care scrie: câine. Colegii stau departe de el.

După moartea mamei sale, tânărul David e trimis la prăvălia unui prieten al tatălui său vitreg să muncească în nişte condiţii inumane, să care lăzi cu alimente, saci, pentru zece şilingi pe săptămână. Nu are parte de ei, o parte din salariu îi este furată în fiecare lună de către un copil mai mare, angajat la prăvălie, mai precis este forţat să i-o dea, ameninţat. Nemaisuportând condiţiile de muncă şi chinurile îndurate zi-de-zi, fură douăzeci de şilingi din seiful şefului său şi pleacă la Londra. Se întâlneşte pe drum cu un căldărar. Acesta îl loveşte cu pumnul în ochi, micul David cade. Îi sunt furaţi şi banii şi batista pe care o are la gât.

La naştere, mătuşa lui prevestise că va fi fată. Când a aflat că e băiat, a plecat din casa cumnatei sale. Acum singura soluţie a micului David e să meargă la ea, nu are unde să doarmă. A dormit o noapte în umbra unui zid, învelit cu crengi, dar e conştient că nu mai poate rămâne acolo. Când ajunge la casa mătuşii Betsey, este primit foarte ostil, alungat de către servitoare, când l-a văzut mătuşa Betsey a strigat: Aici nu au ce căuta băieţii! nu l-a recunoscut. Nu l-a mai văzut de 13 ani. Când David i-a spus: Sunt nepotul tău!, l-a măsurat din cap până-n picioare şi l-a primit în casă. A doua zi, domnul Murdstone şi sora lui, Jane Murdstone ajung la casa mătuşii Betsey. Ea le-a trimis o scrisoare cu o zi înainte. Când a văzut că domnişoara Murdstone a cutezat să-i calce iarba, a trimis servitoarea s-o alunge. Servitoarea merge, o împinge pe domnişoară, o scoate din grădină pe poarta deschisă. Aceasta ripostează lovind cu umbrela, domnul Murdstone o trage de haine pe servitoare.

În copilărie, David a avut o doică pe nume Pegotty. Ea a fost alungată de domnişoara Murdstone. Necazurile au urmărit-o după aceea, soţul ei a fost dus la închisoarea datornicilor. A crescut-o singură pe Emly, fiica ei. Ea după câţiva ani a fugit cu Steerfort, un servitor. Exact în acel an domnul Pegotty a fost eliberat. Au căutat-o împreună. Când s-a întors, i-a fost ruşine să meargă acasă. S-a dus la sora doamnei Pegotty. Ea a maltratat-o, i-a spus: eşti un gândac şi a ameninţat-o că-i va crăpa capul cu o piatră dacă va mai ieşi vreodată din casă. Emly a fugit într-o noapte şi a ajuns acasă.

Dora, o fată foarte frumoasă a devenit iubita micului David.Au avut o relaţie de câteva luni. Într-o zi s-au jucat pe malul mării, au căutat scoici. Dora a plecat să se scalde, nu s-a mai întors.

Domnul Pegotty a văzut un cadavru aproape de mal când se plimba pe faleză.

ca un stirling cryocooler

cu o cămaşă cu lavoar cravată de metal
trec mestec orbit cu isomalt sorbitol aspartam
şi alţi 11 aditivi prin faţa blocurilor cu pervaze ţâşnind
ca nişte bretoane din pereţi
instituţii ca nişte hrube din care
oamenii ies urcă în maşinile căzi pline cu apă fierbinte
şi spumă ca o barbă lungăsubţire încâlcită

am 5 nasturi la cămaşă
pot da bună ziua
sta drepţi ca nişte soldaţi din războiul armeanoazer
credincioşi ca nişte ceasornice

trec printre pulpe dotate cu minibar
pleoape ca scânteile electrice
aducând a monitoare acer învelite cu strat de oxid de metal
una mişcându-se dansând ca al rumi-jalal
în capul meu sub osul boltit al ţestei un peisaj
aidoma întregului kabul strâns la un zawaj
când apari acolo se produce o explozie
a unei mine terestre lasă infirm un soldat
iar eu mă împiedic de o bordură
calc un câine pe coadă
dacă traversez strada printr-o zonă neregulamentară apare o maşină
şoferul claxonează
deasupra mea plutesc cobolzi dragoni capete rotunde frunţi
încreţite pumni ca nişte tranzistoare
vorbe ca nişte doamne grase ce-şi
administrează o linguriţă de chimen
cu 300 ml apă

erestun trece

cu un un pistol calibrul 7,65 mm md. 1974 în mână
are o mutră ca un steag semipareză pe partea dreaptă
în jurul lui femei bărbaţi în zbor rotindu-se pick-up-uri discuri de vinil
monitoare acel ceasuri cu radio superior chiar şi umidometre basetech
bt-300 frunţi teşite neuniform în picaj

bătrâne rostogolindu-se ca nişte bulgări de zăpadă
luând cu ele pungi hârtii obiecte din plastic de pe terenuri
ca limbile ga, twi, ewe, dagbani și fante
erestun îi priveşte pune degetul pe trăgaci
caută unul tuns zero nu îi poate suferi
nici pe cei bâlbâiţi sau cu buzele subţiri
femeile glorii de treierat massey ferguson nu de dijon
erestun studiază fiecare figură
dreaptă curbă ca sacii de orez
fiecare frizură fiecare mustaţă fie ea un lăstun de câmp
se ascunde după un perete
îndreaptă pistolul spre unul are capul ca o ghiulea îl
cheamă ghiulea daniel
erestun apasă trăgaciul îl nimereşte în cap

daniel introduce două degete în gaura de glonţ
cotrobăie puţin şi scoate glonţul îl ţine câteva secunde sub nas
îl aruncă

alergarea

te ciocneşti de un trecător. omiţi să-i ceri scuze. te loveşte cu o sacoşă în cap, îţi spune: "vezi pe unde mergi!". tu te afli deja la câţiva metri de el. te grăbeşti să ajungi la serviciu, ai pierdut autobuzul.

nepieptănat, faţa boţită de somn, gura amorţită, rotundă slinoasă ca un gândac de lapte, cămaşa ieşită din pantaloni.

acum eşti în faţa unui magazin mixt şi încerci să eviţi o dispută cu o doamnă, i-ai călcat pechinezul pe coadă şi ea te urmăreşte câinele scheaună, te îndepărtezi cu fiecare pas, oboseşte repede are un flux considerabil de celulită pe corp, mergi mai departe în timp ce ea gesticulează în capătul celălalt al străzii, dai peste un domn şi-i răstorni teancul de hârtii pe care-l avea în mână, apoi te împiedici de o bordură, cazi. te ridici.

traversezi strada. treci în viteză prin faţa unei maşini, şoferul claxonează, frânează brusc, înjură. nu îl priveşti, alergi, el coboară din maşină, te-ai îndepărtat destul de mult. eşti la o distanţă aşa mare, încât nu te mai poate distinge printre ceilalţi oameni.

un copil de vreo 7-8 ani care stă pe o bancă de pe marginea drumului, întinde piciorul, îţi pune piedică. apoi râde zgomotos. îşi dezbuzeşte dantura ca o legătură de chei.

îţi menţii cu greu echilibrul, strigi la copil, el râde şi mai zgomotos. alergi. o pasăre defechează de la înălţime în creştetul tău. iei o piatră de jos şi încerci să o nimereşti. piatra aterizează în parbrizul unei maşini. fugi cât poţi de repede.

ţi-ai dori acum să fii usain bolt, însă eşti tot baldovin schneider, un tip potrivit de înălţime, destul de bun atlet, dar nu străbaţi 100 m în 9.58 secunde.

nu vezi pe nimeni în spatele tău, încetineşti, îţi tragi suflul. mai ai 500 de m până la serviciu. măreşti din nou viteza.

îţi cad 5 lei din buzunar. priveşti înapoi, îi laşi acolo. îţi pare rău, nu mai ai timp. îţi cad cheile. îţi cade şi telefonul, din cauza izbiturii de asfalt, i-ai pierdut bateria, carcasa, ai spart display-ul. îl ridici, te hotărăşti să-l laşi acolo. îl arunci în iarbă şi pleci. ţi se descheie şiretul de la pantofi. îţi lipseşte un nasture de la vestă. îţi sare un pantof din picior. şi ochelarii. fesul. ceasul military swiss. ţi se descheie fermoarul la pantaloni. îţi cade cureaua. pantalonii. pui mâna pe cap. ţi-a căzut un smoc de păr. îl iei, strângi în pumn apoi îl arunci. încă un smoc. apoi o unghie. te sperii, nu ştii ce se întâmplă. îţi cade altă unghie. îţi cad una câte una. şi sprâncenele. îţi cad trei gene odată. şi dinţii. nasul. îl ţii în palmă, îl arunci. urechea stângă apoi cealaltă. degetul mic de la mâna dreaptă. cel de la mâna stângă. îţi cad trei degete odată.rămâi doar cu unul. cade şi el. după zece minute îţi cade palma stângă. la câteva minute şi cea dreaptă. antebraţul. umărul. capul dă semne că-ţi va cădea. îţi cade. nu mai ai mâini să-l iei. îl şutezi cu toată forţa peste gardul de alături.

Edward de Bono - Gândirea laterală

Edward de Bono (n.1933) este un medic, inventator şi consultant de origine malteză. El a inventat termenul "Gândire laterală".

Cum funcţionează mintea: mintea e un mecanism foarte eficient, dar are anumite limitări specifice. Pentru a le depăşi, este necesară gândirea laterală. Mintea e şi un sistem care generează modele, necesare în comunicarea codificată: de exemplu, îi putem ordona celui din faţa noastră să facă o acţiune, explicându-i detaliat ce trebuie să facă sau putem să-i spunem simplu: Execută planul numărul doi; sau dacă e vorba de un film, îl putem întreba: "Iţi aminteşti filmul acela în care Julie Andrews era guvernantă şi avea grijă de nişte copii din Austria?", iar el să rememoreze cu uşurinţă restul informaţiilor din acea producţie cinematografică. Gândirea laterală ne ajută să generăm modele noi, gândirea verticală lucrează cu modele deja existente. Mintea este pasivă, e un spaţiu în care informaţiile se auto-organizează. Nu are capacitatea de a le sorta. Orice suprafaţă de memorare are o durată limitată a atenţiei. Pe măsură ce apar informaţii noi, cele vechi se pierd.
câteva dezavantaje ale sistemului de modele prestabilite: odată ce folosim anumite modele, e foarte greu să le schimbăm; sunt fixate din ce în ce mai rigid, pe măsură ce ne influențează atenţia; modul în care aranjăm informaţiile depinde de ordinea în care luăm contact cu ele, de aceea e puţin probabil ca un mod de a le aranja să fie cel mai bun; în sistem există continuitate, o deviaţie minoră de la un anumit pas poate avea repercursiuni grave; chiar dacă alegerea dintre două modele competitive poate fi cea mai potrivită, modelul care nu e ales este întotdeauna ignorat; mintea e un sistem care produce şi foloseşte clişee.

Umorul şi intuiţia: există o cale alternativă de a distribui informaţiile, adică se poate trece la o altă distribuţie. Cu cât trecerea e mai bruscă, ia naştere umorul. Dacă trecerea e permanentă, apare perspicacitatea.
de exemplu: Un om a sărit de pe un zgârie nori, când ajunge la etajul al treilea spune: Până aici totul e bine.
În această situaţie, din felul cum e oferită informaţia decurge o anumită aşteptare. Umorul este oferit de deznodământul neaşteptat.

mulţi oameni cred că gândirea verticală este singura formă de gândire eficientă.
gândirea laterală nu contestă gândirea verticală, ci vine în sprijinul ei. nu caută modul cel mai eficient de a rezolva o problemă, ci să genereze cât mai multe căi de a o rezolva:
Diferenţe dintre gândirea laterală şi cea verticală:
în gândirea verticală contează corectitudinea. ea caută o cale, eliminându-le pe celelalte.
în gândirea laterală cantitatea, caută să deschidă cât mai multe drumuri.
când gândeşti vertical, iei în calcul diferite abordări până o găseşti pe cea promiţătoare.
când gândeşti lateral, iei în calcul diverse variante şi după ce ai găsit-o pe cea promiţătoare
gândirea verticală înaintează numai dacă există o direcţie, gândirea laterală generează noi direcţii.
în gândirea verticală fiecare pas trebuie să fie corect, în gândirea laterală nu
gândirea laterală poate face salturi. ea înaintează de dragul înaintării.
în gândirea verticală folosesc negaţii pentru a bloca anumite drumuri, în cea laterală nu există negaţii.
gândirea verticală urmează cele mai plauzibile căi, gândirea laterală pe cele mai puţin probabile

Atitudini negative faţă de gândirea laterală:
fiind aşa diferită de gândirea verticală, mulţi consideră că nici nu există
unii zic că ori de câte ori s-a ajuns la o soluţie prin intermediul gândirii laterale, a existat şi o cale logică pentru a ajunge la acea rezolvare
gândirea laterală e doar un talent creativ, pe care nu îl are fiecare om

Natura gândirii laterale:
gândirea laterală se ocupă cu schimbarea modelelor (model înseamnă modul de aranjare a informaţiilor pe suprafaţa de memorare)
într-un sistem dotat cu memorie aranjarea informațiilor nu poate fi niciodată cea mai bună
gândirea laterală este atât o atitudine, cât şi un mod mai bun de a aranja informaţiile

Utilitatea gândirii laterale:
ea produce idei noi, care ne ajută la rezolvarea problemelor
include şi reevaluarea periodică, adică o privire mai atentă asupra alternativelor

Principiul esenţial al gândirii laterale: orice mod de a privi lucrurile este doar unul din nenumăratele moduri posibile.

cum generăm alternativele:
putem fixa o cotă, adică un număr de alternative, căi de rezolvare a unei probleme.
unul din avantajele fixării unei cote este că, dacă găsim o soluţie promiţătoare, inventăm în continuare altele, fără să ne lăsăm captivaţi de ea
fireşte că o cotă nu ne opreşte să inventăm alte alternative, e doar un număr minim pe care putem să-l depăşim.

exerciţii:
se dă o figură geometrică. trebuie să oferim cât mai multe variante de descriere.
profesorul citeşte toate variantele şi întocmeşte o histogramă.
elevilor li se solicită detalierea descrierii.
trebuie evitate analogiile, de exemplu să asemănăm figura cu un metru de tâmplărie.

contestarea presupoziţiilor:
clişeele nu ţin numai de formulări, ci şi de ideile în sine.
exemplu:
un grădinar sapă pentru a planta pomi. noi presupunem din start că terenul e plan. putem răsturna această presupoziţie.

Inovarea şi creativitatea:
ele presupun înaintarea într-o singură direcţie, un gândire anticipativă.
creativitatea nu e totuna cu gândirea laterală, pe cea de-a doua o poţi exersa, în schimb cu prima doar te naşti.

Suspendarea judecăţii:
în gândirea verticală trebuie să fim corecţi. pentru a fi corecţi trebuie să avem dreptate tot timpul.
în gândirea verticală trebuie să fim eficienţi. pentru a fi eficienţi trebuie să fim corecţi, dar nu e necesar să avem tot timpul dreptate, ci doar în final.
gândirea verticală selectează prin excludere, iar negaţia "nu" reprezintă elementul excluderii.
atunci când gândim lateral, ni se permite să facem erori pe parcurs, dar la final trebuie să avem totuşi dreptate.
putem emite idei eronate, din care la final iau naştere idei bune.

Fracţionarea:
de exemplu, culesul merelor poate fi fracţionat astfel:
a întinde mâna
a le culege
a le pune în coş
a nu le vătăma
a fracţiona înseamnă a împărţi o idee în idei mai mici, cum ai împărţi o figură geometrică.

Metoda inversă:
Fracţionarea e utilă pentru a emite puncte de vedere alternative, dar şi modelele generate prin fracţionare pot fi rigide şi, de regulă, modele standard.
Tipuri de inversări:
când mergi spre New York, te îndepărtezi de Londra sau de oricare loc din care ai plecat.
acţiunea opusă umplerii cadei e golirea ei
sau
poliţistul dirijează traficul - traficul îl dirijează pe poliţist
Toate inversările sunt bune. Când gândim lateral, nu căutăm răspunsul corect, ci generarea cât mai multor răspunsuri, cât mai multe moduri de distribuire a informaţiilor.

Extragerea esenţialului:
profesorul citeşte în faţa clasei un articol de ziar sau revistă iar elevii sunt puşi să extragă esenţialul.
apoi, profesorul adună foile cu răspunsurile elevilor şi le prezintă
fiecare elev e îndemnat să explice.

Atât fracţionarea, cât şi metoda inversă şi extragerea esenţialului sunt necesare în şedinţele de brainstorming
brainstormingul e un proces prin care membrii unui grup emit idei spontane legate de un subiect, pentru a găsi soluţii.
în timpul şedinţelor de brainstorming sunt interzise evaluările, atât asupra ideilor noastre, cât şi ale celorlalţi.
la final, ideile sunt evaluate de către profesor.
brainstormingul este şi un mod de a gândi lateral.

Analogia:
analogia este o poveste ori o situaţie simplă care e comparată cu altceva.
analogiile trebuie să fie complexe, să evite logica firească a gândirii. de exemplu, un zvon e asemănat cu un bulgăre de zăpadă. bulgărele de zăpadă se rostogoleşte, se măreşte, la fel şi zvonul circulă, i se adaugă noi informaţii.

Nu şi Po:
PO este un instrument de limbaj folosit pentru combaterea negaţiei NU.
Tentativele de evaluare sunt oprite cu ajutorul lui. Cu el putem şi semnala clişeele.
De exemplu, profesorul citeşte dintr-un ziar:
"Şcoala formează caracterul elevilor"
iar elevul îl întrerupe:
"Po, formează caracterul."

liftul

locuieşti într-un bloc de 15 etaje din centrul Tokyo-ului. ai 32 de ani, un copil de 3 ani şi eşti căsătorit. numele tău e Akio Hayashi san, cel de la etajul 15, un om slab, cu membrele subţiri. ai un bichon maltez pe care-l plimbi dimineaţa şi seara, cu regularitate, la orele 10 şi 18. îl hrăneşti. urinează de 2-3 ori, defechează o dată pe zi.

îţi duci copilul la grădiniţă. găteşti. ai părul lung-roşcat-unsuros, degete subţiri cu unghii lungi. nu-ţi place să tai ceapă pentru că te ustură ochii. ai încercat să porţi ochelari de soare în timp ce tai, însă zadarnic. nici să frămânţi pâine pentru că îţi intră aluatul sub unghii.

ai ochii mici-alungiţi, nasul alb-subţire. sub ochiul drept o pată de culoarea prunei ce capătă o tentă roşie pe măsură ce se subţiază, coboară pe obraz până aproape de colţul gurii. celălalt obraz alb, neted.

lucrezi într-un birou. eşti secretar la o şcoală din apropiere. nu de multe ori ţi s-a întâmplat să încurci numerele pentru că de mic ai fost dezordonat, neîndemânatic. la fel părinţii tăi, bunicii, străbunicii, toţi din stirpea Hayashi san sunteţi neîndemânatici. probabil nici strămoşul tău care a trăit în Noua Zeelandă nu era în stare să vâneze sau să culeagă, să spargă nuci de cocos şi să bea laptele.

tu eşti şi trândav. îţi place să stai întins pe pat şi să priveşti tavanul, să derulezi în cap toate întâmplările de peste zi sau să-ţi imaginezi că faci parte din legislativul naţional şi ţii un discurs. uneori vorbeşti singur, eşti atât de implicat în discursul tău încât nu simţi că ridici vocea. familia se strânge în jurul tău, copiii se sperie, soţia se uită ciudat la tine, câinele latră. de multe ori s-au gândit să te ducă la un azil. tu te-ai împotrivit de fiecare dată.

când erai copil ai vrut să devii gunoier. încă îţi pare rău. când vezi maşina de gunoi te gândeşti că ai fi putut să fii şi tu în ea. îţi place să scotoceşti prin gunoaie, să strângi peturi, să aranjezi o grămadă de resturi menajere, una de ambalaje, de hârtii, să găseşti becurile ergonomice printre celelalte deşeuri.

la 7-8 ani te-ai infiltrat pe furiş în sacul menajer, te-ai aşezat printre pungi cu coji de portocale, sandvişuri vechi, resturi de brânză. atunci gunoaiele erau duse pe malul unui râu. te-au lăsat acolo, tu ai făcut o gaură în sacul menajer cu degetele, ai luat o gură de aer şi apoi te-ai culcat. ai fost dat dispărut. după trei zile te-a găsit un mongol sărac, Halhin Batbold, te-a dus l-a poliţie. ai ajuns acasă, iar mongolul a primit recompensa.

eşti un tip singuratic. stai închis în cameră ore întregi, iar dacă cineva te deranjează, pata de pe obraz devine şi mai colorată, celălalt obraz şi mai alb. te enervezi. începi să-ţi roz unghiile, trânteşti telecomanda.

vecinii ţi-au observat comportamentul ciudat. vecina ta, Aiuki Suzuki, care are dormitorul exact lângă al tău, a auzit nişte ţipete, bufnituri, uneori câte un susur.

au remarcat şi că nu urci niciodată cu liftul până la etajul 15. ci doar până la etajul zece. unii cred că vrei să faci mişcare sau să te întâlneşti cu ei pe scară. alţii cred că eşti un infractor şi vrei să le studiezi uşile, să găseşti cea mai eficientă metodă pentru a le sparge. unii chiar şi le-au schimbat din cauza asta, au acum uşi mai rezistente şi pot sta liniştiţi.

tu urci în lift, întinzi mâna subţire, osoasă, te ridici pe vârfuri. ajungi până la butonul pentru etajul zece. sari. zadarnic, abia reuşeşti să atingi marginea butonului pentru etajul 11. încerci să-ţi iei avânt din celălalt colţ al liftului. te-ai ridicat un pic mai sus, dar nu destul încât să urci cu liftul măcar 11 etaje. sari cât poţi tu de tare, ajungi în dreptul butonului pentru etajul 11, dar nu te mişti destul de repede, până te hotărăşti să-l apeşi, ajungi deja cu picioarele pe podea. te gândeşti că dacă ai avea la dispoziţie un scaun, eventual un trepied, ai urca până la ultimul etaj.

te resemnezi, te ridici pe vârfuri, întinzi mâna, apeşi butonul pentru etajul 10.