Boul

    Era un bou. Cu coarne. Rumega. Avea privirea moale şi un aer tâmp. O coadă cu un smoc de păr în vârf. Nările calde.

    Umbla ca un bou: în patru picioare, greoi şi lent în amiaza plină. La fiecare pas îşi lăsa toată greutatea pe genunchi. Presăra balegi calde, umede, cu muşte pline roind deasupra, pe unde apuca: pe aleile din parc înţesate de dame fine cu mopşi lătrând încântaţi, pe peroanele gării printre călători.

    Se freca de garduri, ziduri scorojite. Urina în tufişuri. Se ţinea după oamenii cumsecade care fie se întorceau obosiţi de la serviciu, fie ieşeau într-o plimbare liniştită.

    Urca în autobuz. Îi plătea şoferului şi se aşeza pe scaunele din spate. Uneori deschidea geamul. Cobora după câteva staţii. Într-o zi a urinat pe zidul Primăriei.

    Se integra destul de bine între oameni. Stătea la rând să plătească gazul. Când i se părea că rândul înaintează greu, îl împingea cu botul pe cel din faţă ca în reclama la ciocolata Milka. Măsura aceasta se dovedea deseori inspirată. Rândul se deplasa instantaneu.

    La magazin, dacă o persoană, în ciuda regulilor de bună cuviinţă, intenţiona să cumpere înaintea lui, deşi el se afla primul în magazin, îl împingea doar uşor cu botul. Atunci acea persoană era convinsă să aştepte la rând.

    Îşi punea ochelari de soare. Arăta caraghios, dar nu-i păsa. Mergea în cluburi de noapte. Comitea indiscreţia de a plasa un "muuu" lung peste muzică, deranjând dansatorii. Se şi bălega acolo, bine, în cazuri extreme. Până şi disc-jokerii erau deranjaţi de mirosul puternic înţepător.

    Mânca la restaurant. Când comanda ciorbă, ori şi-o turna în poală, ori dădea cu mâna peste castron şi acesta se spărgea pe podea.

    Când mânca pizza, se murdărea în jurul gurii de ketchup.

    Diferenţa de specie trecea neobservată. Odată s-a ridicat în picioarele din spate, îşi stabili echilibrul aşa pe două picioare şi urcă în autobuz.

De sus în jos

Întunericul acesta are ceva feminin, e o madonă cu
sfârcul ieşind de sub mantia grea. Scriitoare în
devenire. Dinspre linia orizontului se apropia un
manager de hotel (călare pe-o motocicletă Yamaha).
Deasupra lui pluteau peşti şi alte vietăţi. Sfântul Duh
ieşi dimineaţă ca un maestru senil, cu gesturile uitate
în oglindă, cu vorbele înţolite pensate, cu mantaua
spânzurând până la călcâie. Intră într-o cârciumă şi
rămase acolo

Poem

fluturele dintre picioare îşi făcea rondul de noapte
animalele mişto nu se mai zbenguiau
sfârşeau în uleiul încins din tigaia ei
licuricii nu se mai fugăreau în globurile becurilor înnebuniţi
nici copiii nu mai loveau mingile de cauciuc
cu piciorul ele nu se mai izbeau de zidurile scorojite
moş pâtru nu-şi tundea gardul viu pipernicit
cu foarfeca ţâţele rămâneau în plasa răsuflării mele
balansul coapselor elastice pe umerii mei continua năstrapele
ieşeau la plimbare pe fruntea mea
ca şi cum aş fi construit o citadelă din gunoaie în parc
doamnele cu copii mopşi mă ocoleau şi
apoi dimineaţa era doar o gaură a lui Gauss

Toate vietăţile din jur

în stilourile mele parfum franţuzesc
pe aripile lepidopterelor verzi
dintre dinţii antilopelor gnu
cineva păşea pe iarba pătată de rouă
era o tânără rumenă frumoasă
cu tălpile albe nepupate
cu unghiile ca nişte valve calcaroase
cu sutienul rebel
ea trecea printre florile roşii albe
mişcându-şi lubric fesele subţiri
şoldurile elastice
toate erau ale ei cerul păsările valea frunzişul
glasurile subţiri din jur
care modulau notele dansau pe portativele lungi
când o vedeam
mă înroşeam ca un penis de câine
ea cobora dealul se îndepărta
lăsând în urma ei regiuni înverzite de fluturi
dispărea
în orizont lăsând încremenite
toate vietăţile din jur

Mic portret

părul îi ţâşnea din fruntea dreaptă semeaţă
mustața îi era neagră funestă,
damele în stare contemplativă îşi murau
degetele de la picioare în formaldehidă,
tot felul de animale dansau în faţa lui
într-un iureş isteric,
şişurile lui erau calde ascuţite însetate de sânge
pentru armurile cele vechi,
coacervatele se mişcau dezinvolt-sincere
în lumea lui microscopică.
el umbla printr-o pădure umedă-uscată
a cărei lene era o pisică
între dinţi cu o floare fierbinte despletită roşie,
broaştele îşi purtau ouăle în spinare
şi iepurii zburdau pe câmpiile verzi
ca irişii boilor. frunzişul
nucului bătrân îi ţinea umbră
când păşea pe iarba pătată de verde.
soarele îşi ascuţea luminile trecând ca nişte
săgeţi otrăvite prin pântecele norilor translucizi
turmă de berbeci pe colină.
vorbele lui erau nişte ferestre lungi
din spatele cărora privea o fată mare gingaşă ca un Galanthus nivalis
cu ţâţele mici rebele şi sfârcuri dulci calde portocalii.
mâinile lui mari atinseră trunchiul noduros,
deasupra frunzişul închipuia un văzduh eco,
şi străzile lungi încinse deveneau
nişte omlete nişte cârpe murdare.

Nenăscutul

nenăscutul rânjeşte fără gură
rânjetul e-o tăcere frivolă a molarilor
nenăscutul gândeşte fără cap

el are căscatul inexistent
scut scutit
de soarele vag tetravalent

harpist solzilor apei
Dunării celei nesigure
ronţăindu-şi dropsurile otrăvitoare
printre ierburile
vinete spiţe de soare

nenăscutul merge pe bicicleta
lui inexistentă
prin acest cântec de leagăn

Câteva cuvinte despre inteligenţă

    Inteligenţa e una din cele mai importante facultăţi cu care e înzestrată fiinţa umană. Cel puţin aşa spune domnul Toma în studiul său care urmează să fie publicat la o editură importantă din ţară şi să aibă aşa mult succes, încât să-l facă invidios chiar şi pe binecunoscutul profesor de la Universitatea Harvard, Howard Gardner.

    Studiul domnului Toma despre inteligenţă a fost finalizat anul trecut, dar autorul a oscilat între a-l publica sau nu. Ce e drept, un mic fragment a apărut într-o revistă a cărei redactor-şef era chiar domnul Toma. Publicaţia a avut atât de puţini cititori, încât a dispărut de pe piaţă în scurt timp. Studiul despre care am vorbit mai sus e bazat pe date exacte, statistici clare, sondaje pe eşantioane de maximum câteva zeci de persoane, totalul vecinilor şi cunoscuţilor domnului Toma, susţinute de o fermă documentare pe Google.

    De fapt, domnul Toma nu avea nimic în comun cu inteligenţa înainte de a realiza studiul. Nu ştia nici măcar tipurile de inteligenţă, anume verbală, logică, muzicală, spaţială, cinetică, interpersonală, intrapersonală, naturistă, spirituală şi creativă, a căror explicaţii obţinute printr-un  simplu search pe Google refuz să le conspectez aici. Ce să mai vorbim despre regiunile creierului, spre exemplu lobul frontal, care e centrul gândirii, reflecţiei, planificării strategice şi active sau aria memoriei. Nu auzise încă de Gardner.

    Toate aceste lucruri îi erau străine domnului Toma, el însuşi având un IQ neliniştitor. A obţinut un scor atât de mic pe un site oarecare, încât, sub punctajul afişat cu litere mari bolduite, a apărut o injurie şi propoziţia „ Chiar şi planta mea din bucătărie e mai deşteaptă ca tine.” Ceea ce l-a impresionat pe domnul Toma atunci era cu aceste, să spunem, aprecieri apăreau imediat după terminarea testului (acest mister nu a fost elucidat încă).

    Una din cele mai grave „calităţi” ale domnului Toma, pe lângă faptul că nu învăţa nimic din greşelile pe care le făcea, era că, fiind foarte credul şi fără personalitate, acţiona numai la îndemnurile celorlalţi.

    De exemplu, pe un cunoscut site de socializare i s-a spus că va muri peste un an. El începu să-şi facă pregătirile pentru înmormântare.

    Trecuse demult de prima tinereţe, dar nu învăţase încă, că nu e bine să scrie nimic dimineaţa, dat fiind faptul că, atunci când îşi citise a doua oară studiul, găsise propoziţia „ Inteligenţa e ca un iepure care roade rochia unei doamne urcând în tramvai”, scrisă în dimineaţa zilei de 16 septembrie.

    De fapt era o parafrază după un vers dintr-o poezie de Iulian Tănase.

    Cu toate acestea, studiul a avut succes. Numele Toma Popescu a ajuns pe primele pagini ale publicaţiilor internaţionale. Fu invitat la diverse talk-show-uri, chiar avu ocazia să realizeze un quiz-show în România, ceva în genul „Vrei să fii milionar?”.

    Ajunse cel mai important cercetător de pe mapamond în domeniul inteligenţei.

    După câteva luni a ajuns la concluzia (vă avertizez că ceea ce voi spune acum pune la îndoială nu numai inteligenţa, ci şi echilibrul mental al lui Toma Popescu) că adevărata inteligenţă stă în vârfurile degetelor. Ele de fapt comandă creierului ce să facă.

    De atunci pedeapsa capitală e împuşcarea în vârful degetelor, ceea ce certifică prima propoziţie din acest text.

Nu

nu aveam nimic important de făcut cu noi
pe câmpia unde boii cu irişii verzi albaştri galbeni
pasc lepidopteri calzi ca pubisul negru
nimeni nu se îndoieşte de verticalitatea ploii
părul îmi ţâşneşte din fruntea dreaptă
sub pleoapele închise ale ferestrelor
cresc bujori negri fierbinţi
am aruncat o piatră ascuţită însetată de sânge
ca un şiş lung ea se întorcea ca un bumerang
şi mă înţepa în umăr
sângele meu şiroia ca un vin roşu vechi

Ea era atât de frumoasă încât

- încât becurile pocneau, serviciile de porţelan se făceau zob la apariţia ei,
- liftul care o purta la ultimul etaj se blocă,
- deasupra ei pluteau peşti şi alte vietăţi,
- poza ei apărea pe cutiile de cereale;
- încât fluturii o pândeau din nările crinilor,
- paraliticii mâncau pietrele din pavaj,
- ochii bătrânilor ieşeau din orbită şi se rostogoleau după ea,
- fiecare om devenea 99% apă pentru ea;
- încât când plângea, se scufunda o corabie, se prăbuşea un avion,
- aerul din jurul ei era plin de fluturi,
- locuitorii oraşului mergeau spre periferie, în urma ei,
- piraţii îi înălţau chipul pe steagurile lor de victorie;
- încât oamenii care-o priveau se topeau, ca nişte gheţari,
- uşile clădirilor se deschideau singure când ea trecea pe trotuar,
- nonagenarii se dădeau cu skateboardul pe sub apă pentru ea,
- apărea pe harta oraşului;
- încât oamenii îşi făceau vaccinuri contra ei,
- când trecea ea, bărbaţii se aruncau de la etajele superioare ale clădirilor,
- toate planetele se roteau în jurul ei,
- pe pământul pe care călca ea creştea câte o floare;
- încât inimile bărbaţilor funcţionau ca nişte motoare nucleare pentru ea,
- caietele se deschideau singure când voia ea,
- bărbaţii îi ofereau lalele pe sub uşi,
- lăsa o dâră de struguri în urma ei,
- încât toţi oamenii aveau fotografia ei lipită pe perete;

Poem

ploile erau reci afurisite
ca nişte degete muiate-n vaselină
târându-ne paşii pe gresie
cu gesturile adunate
mişcându-ţi coapsele
piciorul ridicat în aer
cu degetele lungi subţiri portocalii
pubisul fierbinte negru
toate lucrurile încep să
plutească

Strania poveste a domnului V

    Domnul V era o persoană extrem de normală, cu o situaţie materială relativ bună. Locuia la periferia oraşului X şi deţinea un magazin alimentar. A fost chiar preşedintele asociaţiei de locatari, dar a renunţat după destul de puţin timp.

    Iubea apa de când era mic. Respira apă în continuu, neputând fi oprit. Îi plăcea să adoarmă în cada plină.

    La 40 de ani s-a retras în pustnicie. A descoperit că cel mai propice loc pentru meditat şi spus rugăciuni era chiar cada lui. Stătea zile întregi fără mâncare, într-o poziţie comodă, în apa caldă. Avea, totuşi, o problemă. Pe parcursul unei zile apa, din cauza unor factori externi, se răcea şi el ura să stea în apă rece. Nu putea lăsa robinetul deschis mereu, din motive evidente – cada ar da pe dinafară şi ar risca să-i inunde pe vecini.

    Cât despre urinat, pur şi simplu se uşura în cadă. Jetul cald îl relaxa, când îl direcţiona către genunchi şi coapse.

    Într-o zi, soţia lui îl vizită, pentru a încerca să-l convingă să iasă din ascunzătoare şi să-şi reia viaţa dinainte. Chiar îi propuse să meargă la psiholog, dar după refuzul acestuia, aranjă să îl ducă la un ospiciu.

    Constată cu stupoare că era mort. Cel mai ciudat era că încremenise în poziţia de „lumânare”, cu falusul lui lung şi noduros atârnându-i şi cu un rânjet pe faţă.

    Îl înmormântă, dar după câteva zile de la moarte fu văzut stând turceşte pe suprafaţa mării şi meditând.
   

Pastel

trei tinere rumene voioase mângâiau
cu tălpile lor relieful iarba pătată de rouă
Mihai Bravu călare pe armăsarul lui sablat
se îneca în formaldehida istoriei
maşinile urcau grăbite geosinclinale
damele în stare contemplativă
sugeau dropsuri cu gust de colivă
IQ-urile lor nelinişteau cele mai blânde
aspiraţii vag puber-tine asocieri ale
Bunului Dumnezeu cu clitorisul menit să tresalte
la atingerea expectativă şi turbulent cognitivă
Rebeca avea unghii albastre şi degete subţiri
sâni albi generoşi fese elastice şolduri
lunecând între mâinile mari (ale mele)

Montezuama

montezuama avea şolduri elastice fese
lungi degete la picioare
se descălţă de sandale pe marginea apei
printre tufe şi spini
care se dădeau la o parte
toate erau ale ei cerul înnegrit de păsări frunzişul
fagului înalt sub care
dormeau doi oameni de vârstă mijlocie cu mâinile
împreunate perlele negre de sub limbă
izlazul
păşi în apă faţa ei era de hârtie imaculată
pe retină-i stăteau se amestecau iarba pomii cerul

Poem cu câini şi ploaie

sub cerul negru
câinii cu blana bolnavă
se uită în baltă
săgeţile ploii trec prin pântecele norilor
pescăruşii
duc urletele fabricii în spate
dinvale frunzişul plopului ţine umbră pământului
ciobanii
îşi taie smocurile îmbâcsite de la
subraţ cu foarfeca
toate sunt
ale noastre

Scurt poem

ea avea picioare lungi
cu unghii rotunde
sexul cald roşu umed
ca un bujor între dinţi
ceşti de ceai pentru sânii ei mici
cu sfârcuri rebele
printre care se strecura un atom de lumină ocru
lobii urechilor
miroseau a obssesion fesele erau
ca două culmi ale păcatului
clitorisul ei
tremura de atingerea
Bunului Dumnezeu

Mil

Mil se trezi într-o dimineaţă târziu în
blânda reverberare a soarelui câmpiei
lumina atingea marginile reci
ale gestului ei

Ea îşi ţinu capul în palme
să-şi limpezească respiraţia
nimic mai trist
decât sânul ei în plasa răsuflării
mele

Pe mările somnului lungi
caravele ditirambi destin
în alergare tâmplele
spiţe de soare
aer cu dungi

al înserării ţesându-şi
umbrele grăbită
Mil întâlni o zeiţă
în plină obstinaţia dimineţii
cu pomeţii de aur
uscat cărui sfinx
de aluminiu se datorează imaginaţia
ta

în vertijul acestei stări
de spirit

Mil în plin farmecul dimineţii
cunoscu întunericul
urât din cuferele zeiţei
codrilor lungi de tristeţe
care joacă-ntre degetele
vechiului
pensionar

râuri de sudoare
din sinaxar

Pe lungile alei
ale acestei bâlbâieli
antisemantice
pe care
un copil tuns
zero îşi plimba
câinele orb
amiaza se juca printre
frunze

Mic poem cu struguri şi iubită

în această încăpătoare irealitate
iubita mea mănâncă struguri
pe scaunul din faţa casei
eu mă descalţ de sandale
cald ca în vizuinile diavolilor
în camera mea
mulţi morţi demult
ceea ce la dădea un aer de superioritate
faţă de noi cei vii
amiaza fierbinte se juca printre frunzele vişinului
am călărit
alături de sfinţii decapitaţi
ne-am privit umbrele din şanţ
şi am scuipat în palme
vocea mea
putea fi o colină albă pe care coboară
hergheliile albastre ale gândului
noaptea dormeam pe acoperişuri pipăind
întunericul ca pe o monedă de argint cu ştanţă
percepţie a viselor perpendicularităţii
pe ganguri de fier obstinând
graţia zilei

Crima Lordului Saville - Oscar Wilde

    Oscar Wilde (n.1854 – d.1900) a fost un scriitor englez, cunoscut pentru singurul său roman „Portretul lui Dorian Grey” şi pentru povestirile sale. Din cauza orientării lui homosexuale, pe care o numea „socratică”, a stârnit un imens scandal, a fost închis, soţia lui schimbând numele ei şi ale copiilor şi plecând în Elveţia.
    Prima povestire din cartea de faţă se numeşte chiar „Crima Lordului Arthur Saville” Este vorba despre Lordul Arthur, căruia, la un bal organizat de Lady Windermere, un chiromant îi ghiceşte în palmă că va comite o crimă. Lordul Arthur, fiind un om cu demnitate şi onoare, amână căsătoria cu iubita sa pentru a nu-i păta onoarea – ei şi familiei ei. Hotărî să comită crima înainte de a se căsători.
    Întocmi o listă de prieteni şi rude, pe care le-ar fi putut asasina. O alese pe domnişoara Clementina, vară de-al doilea – o bătrână foarte amabilă şi cumsecade. Decise să o otrăvească, acesta fiind cel mai rezonabil mod de a ucide. Folosi o pilulă de aconitină – substanţă extrasă din rădăcinile aconitului, folosită în medicină, dar foarte toxică în doze prea mari. Îi oferi pilula verişoarei lui, spunându-i că e un medicament contra arsurilor la stomac. Ea dori s-o ingereze imediat, dar Arthur îi recomandă s-o folosească în timpul unei crize. Apoi, el plecă la Veneţia, la un frate de-al său, pentru a nu fi bănuit de nimic.
    Trebuie menţionat că domnişoara Clementina primi pilula într-o bombonieră de argint..
    După patru zile muri. Lordul Arthur, bucuros că se va căsători, se întoarse acasă, însă descoperi că verişoara lui a murit din cauze naturale. Iubita lui, găsind pilula în bomboniera de argint de pe raft, o luă între două degete şi o apropie de buze.
    În a doua povestire intitulată „Fantoma din Canterville”, este vorba despre o familie din înalta societate, care, spre uimirea celorlalţi, cumpără o casă bântuită de spiritul unui lord care şi-a ucis soţia. În podul casei, noii proprietari au găsit o pată de sânge. Au încercat s-o şteargă cu detergentul Peragon, însă aceasta apărea mereu a doua zi, căpătând mereu altă culoare.
    Noul proprietar era un ambasador american, care se comporta foarte dezinvolt şi firesc. Astfel că, atunci când fantoma apăru la uşa dormitorului său, sub înfăţişarea unui bătrân cu cătuşe şi lanţuri la mâini, el îi zise:
    „ – Dragul meu domn, spuse domnul Otis, chiar trebuie să insist să ungem cu vaselină lanţurile astea şi tocmai în acest scop v-am adus un mic flacon de lubrifiant Tamany Rising Sun. Se spune că este eficient încă de la prima aplicare şi există mai multe testimoniale pe cutie care atestă acest lucru din partea celor mai eminenţi teologi ai noştri. Îl voi lăsa pentru dumneavoastră lângă lumânările pentru dormitor şi voi fi încântat să vă mi aduc în cazul în care mai aveţi nevoie.”
    În plus, copiii ambasadorului au aruncat cu perne în fantomă.

Mic poem

morţii îşi târau valijoarele
spre ieşire
în periferia de spaimă a unui
sfârşit de emoţie
luminile
stinse
sângele meu
scormoneşte pământul

copii uitaţi pe scări leagăne
perdelele ieşeau prin geamuri
ca nişte flăcări

Noapte

gangurile de fier în usturimea întunericului o hemoragie
verbală avalanşă de vorbe vag-mute şi temporal-hirsute
linişte în miezul mărului ca într-o cupolă a stării de spirit
turbulent-paşnice laxative ale viselor când oamenii-s nişte
geluri de duş zilele şi nopţile luntre ale sinucişilor sunt
o cameră în care e încă una a morţii neamurilor păpuşeşti
şi lupii care latră sentimentele statui înecate în formaldehida
istoriei disecţii eşuate şi buchete nichelate brăţări de aluminiu
fonta biscuiţilor topindu-se-n noi haine de litere duhoarea
iese din iurta de piele de mână cu spălatul pe dinţi sunt o
circumvoluţie vag-empirică a sfeşnicelor de acid formic o
junglă a mersului tău şi fiecare poem e o apă a morţilor o
apă a morţilor

Tarabele

    Edi trece pe lângă două tarabe în spatele cărora un vânzător mare şi gras, cu mustaţă îşi aşează marfa: roşii, cartofi şi alte legume. Apoi o cheamă pe fiica lui să vândă legumele şi pleacă.
    Edi are 15 ani, o statură înaltă, doi ochi depărtaţi ca de broască
ţestoasă.
    Aşteaptă momentul potrivit şi merge lângă tarabe
    - Hei, unde-i casa de marcat? Întreabă.
    - Aici nu e casă de marcat!răspunde vânzătoarea. Pleacă!
    - Eşti obligată să ai casă de marcat, răspunde Edi, dând aparenţa că
pronunţă doar un cuvânt.
    - Ce-ai zis? Pleacă odată!
    Vânzătoarea ia o roşie de pe tarabă pe care intenţionează să o arunce
în Edi. Deodată apare domnul cu mustaţă. Edi zice:
    - În baza legii 28/1999 trebuie să vă confisc marfa.
    Domnul gras întreabă: „Poftim?” iar Edi fuge.

De vară

doar în tenişi şi în blugi
cu obrajii mei ignifugi
e iunie tropical şi soarele cade
pe asfaltul de pe autostrade
plecam de-acasă
pantaloni pe scaun scaunul la masă
e iunie tropical şi gândesc răguşit
trupu-i netrăit şi neiubit

Scurt poem sub-suprarealist

metafora dizolvată în sucurile digestive
ale bătrânei poezii ridiculizând hohotul
nipon scurs din gurile vag comune şi
divin-laice ale poeţilor tulburi în sfârşitul
de emoţie în care se pierd numele tuturor
celor care au umblat prin creierul înfierbântat
de furie şi fantasmagoriile textelor în cinstea
Sfântului Duh neînţelegând neînţelesul

Despre câini şi inimă

un câine m-a muşcat de inimă
hoardă de meduze lipsite de scrupule
şi manifestări spirituale risipite-n mine
în trupul meu căit şi cinstit
să-l schimb pe unul mort
care n-a murit

nefiinţa fiinţează liniştită
nimeni nu-ntoarce
tăcerea din cuvânt/cămăşile
de sunete/piatră
nearuncată între două trupuri inventate
apocalipsa începe cu turnul meu de
cuvinte/râurile din vechi sinaxare
tâmplele mirişti de sudoare

Cântec din lyră

Un diavol blând
        plângând din lyră
        pe o motocicletă Yamaha
lungile rătăciri prin coridoarele de piatră ale ninsorilor
tăcerea literelor din cuvânt
silabele spânzurând între cer şi pământ
parfumul metalic plutind ca o cheie
peste bărbaţi şi femei

Vocea lui putea fi o colină albă
pe care coboară hergheliile
            unui gând
pielea lui un steag fumegând
viaţă, cu gratiile tale de promisiuni
            şi luminile faptelor desfăşurate pe
                câmpia înverzită a singurătăţii
viaţă, cu regimentele tale de ani

cu întunericul care-i o madonă cu sfârcurile ieşind rebele de
                                sub mantia ei
cu graniţele trupului
cu serpentinele din afara eului
cu vorbele tale mute
gesturile temporal-hirsute
şiragurile de cuvinte

cu creierul alb al mărului

Radiografie a poemelor mele

1

eu
nu sunt UNUL
Sunt mai mulţi proşti ce înnebunesc de dorul minţii
ne-întreit de obedient-tulburi periferie a furiei
sunt NIMENI
sfârc sub şalul unei madone înlăcrimate clitoris atins
de SFÂNTUL
DUH stol de gânduri extremiste ridicându-se deasupra
steagului fumegând
al cavalerilor toate abrevierile lumii exhibă CIRCUM-VOLUŢIA nefastă a peregrinărilor timpului prin raza realist-fantastică a APOCALIPSULUI-JUNE ascuns în cetăţile convingerii şi manifestării spirituale pe coastele ceţoase ale unui meteorit exacerbat de sincer cu spaţiul lui interplanetar şi plutirea gândurilor în frac servindu-şi dropsurile otrăvitoare la ÎNĂLŢIMEA ochilor pestriţi ai lui Petru cel Mare pe o motocicletă Yamaha

Un
turn
ivit
din
ceţuri
Radiografia
poemelor
exoftalmice

Inima înghite sângele
Sângele scormoneşte pământul

Solniţe de fraze
ale universului meu de sacerdoţi ai minciunii
zeloţii aşteptărilor în mijlocul
APOCALIPSEI circulă trenurile de mirosuri
şi păpădii

2

EU sunt EU
PLAGIATORUL rebut al imensei fabrici a naturii
cerul albastru al gurii serafilor urina peştilor plutitori muzica termitelor cort din oase de porc în care duhoarea mănâncă/roade/macină cruzimea faptelor zilei pe câmpia înverzită a ionului
DRA-GOSTEA se ridică şi-mi desenează o dungă de DRA-GOSTE pe faţă pescăruşul îşi tatuează un peşte-sabie sub aripă
Întunericul e cald şi umed ca o tânără ne-debutată ca răbdarea morcovilor gând ţinut pe limbă expectativ şi cognitiv insulă
a ARTIŞTILOR afurisit să fie părul tău auriu
afurisit

Din ziare

Zgomotul manifestărilor loc de pelerinaj
pentru raza nemiloasă a timpului
Reumatism al Titlurilor mânie a
rafalelor puternice de vânt în Colorado

În vestul republicii Egipt Allah Atotputernicul
uşa metalică a Comisiei Europene
Realitatea – o ejaculare precoce
hemoroizi şi fisuri anale

Pentru Decebal
vizitatori pe tobogan gonflabil
Cumul de antitermice
şi siropuri

Tratamente răni
Ulcer varicos
Răni diabetice
Plăgi cronice

din

Clinica Varicoline   

Poem

Până şi îngerii  zilei sunt acţionaţi de turbine rotoare
                            biele-manivele
sângele se face verde
urcă aidoma unui braţ de iederă

ape de tăcere ale spiritului/viaţa
        o faţă de masă/ziua printre casele vechi când spaima
                (e ceaţa din păr) liniştea
acoperind încet ochii urechile
ideile eclozează în spaţiul strâmt al stării mele de
spirit/teritorii ale grupei sanguine/mă
    întorc din somn ca după o călătorie de 80 de zile
în jurul pământului
greble de gânduri
Păsările învaţă limbile frigului şi
                umbrei
eşti o revoluţie a garoafelor roşii
în grădina regală doar un nor
misionar al suprafeţelor verzi ale nefericirii
Un crin scârţâie ca o poartă de metal
                ca o poartă de metal

Mostră subrealistă

umbrele coboară dealul desculţe
lupii ne latră visele hau-hau-uu
pe pajişti înflorite de câini/becuri uscate
diamante cariate
silabele plutesc peste mormintele
deceniilor

sentimente
între pereţii de sticlă
călăii le-mpuşcă
şi tot ei le ridică
monumente

cerul e-o cămaşă udă
o stoarcem în pahare
speranţele aleargă cu
pumnii la tâmple
spiţe de soare

Ce poţi face cu un nasture

- să-l cauţi într-un car cu fân;
- să dormi cu el sub pernă;
- să-i faci buletin;
- să-l coşi la haină;
- să-i vorbeşti;
- să dormi cu el sub limbă;
- să-l pui în loc de ochi unui ursuleţ de pluş;
- să-l ronţăi;
- să-l înmormântezi;
- să înhami un fluture la el;
- să-l acuzi de crimă;
- să-i simţi gustul;
- să plăteşti cu el la magazin;
- să nu faci nimic;
- să-l ascunzi într-o şosetă;
- să-l omori;
- să-l pupi;
- să-ţi acoperi un ochi cu el;
- să faci trafic de nasture;
- să-l dai unui şoarece să-l roadă;

Cum începe

dimineaţă răcoroasă pluteşte peste cadavrele
silabelor obstinând graţia neîntoarsă a
întunericului tren cu păpădii al sfârşitului
de secol aici nu s-a întâmplat nimic niciodată
atâta linişte în coloanele de mercur ale
termometrelor faptele zilei se desfăşoară pe
o câmpie înverzită războiul pe marile ecrane
spatele alb al măştii – consecinţă a lecţiilor de
pian marea aruncă la ţărm manuscrise vechi
un aspirator al amintirilor tale sub calatidiile
soarelui sinucigaşii îşi potrivesc chipul în spatele
uşii/o rătăcire printre timpanele mării/ sunt
un papagal cu două capete cor de termite înnegrind
oasele/şi fiecare seară e-o bătaie pe locurile de
parcare ale Sfântului Duh/fiecare zi un frontispiciu
al sinuciderii gratii ale luminii şi promisiunii umbră
uitată printre semnele de carte gesturile în oglindă

***

cearşafuri reci în paturi ostile. luminile stinse. creierul
meu e-o fabrică producând rebut după rebut. zăpezi
roşiatice încărcate în camioane. atâţia actori pe scena
unei poante, tehnologii ale dragostei. neliniştea trupului
de a fi apă muşcatei de a nu fi. pielea mea – un drapel
subţire. robinete uscate ale tăcerii. herghelii întoarse în
vinele mele. torţe de praf. şi fiecare noapte e o pantă
abruptă de insensibilitate, cuvintele – pontoane de
linişte. sirenele înfundate şi exploziile demografice/sertarele
de aplauze. cămăşi de ape limpezi între nisipuri. aici
ciorapii de sticlă. să dezamorsăm fiecare clipă a nopţii
- acoperiş de linişte. viaţa omului atârnă de un fir de
de aţă. jucărie a mortului. cald ca în stomacul unui taur
sicilian. cald-rece. şi iar cald. limba ca un cui de carton. un
costum pătat de salivă.