poem în care nu spun decât că te iubeam

te iubeam
şi de-aia-ţi dădeam picior de păienjeniţă
să mănânci
şi ochi de salamandră

te iubeam
şi de-aia pârjoale de rinocer îţi dăruiam
şi cu tentacul de caracatiţă
mi te legam de suflet

te iubeam
şi de aia cu pene de cocor îţi umpleam
sertarul

şi doar pentru că te iubeam
nu sufeream crinul ce te privea
pe furiş

şi puneam muştelor o compresă la picior
doar ca să fii geloasă

Pisica neagră

Ofelia Popescu se privi de câteva ori în oglindă. Îşi aşeză părul, luă sacoşa de cumpărături şi ieşi din casă. Merse o bucată de drum fără să se gândească la nimic important. Observă însă că din tufişuri apăru o pisică neagră ce îi tăia calea.  Nefiind deloc superstiţioasă, nu dădu atenţie acestui fapt. Îşi continuă drumul până la magazin, cumpără ce îşi plănuise să cumpere şi se întoarse. Tocmai când urca scările blocului, din neatenţie, căzu şi-şi scrânti piciorul. Merse la medic, urmă ce tratament îi prescrise acesta şi după o săptămână se vindecă.

          Încercă să se gândească la cauza căzăturii. Asocie acest accident, de altfel întâmplător, cu pisica neagră ce îi tăiase calea. Îşi spunea că la baza acestui eveniment putea sta un motiv mai puţin firesc. Îşi adresă o serie de întrebări şi încercă să răspundă la ele. Asocie căzătura cu faptul că tocurile ei erau prea înalte,cu faptul că nu fusese atentă la gropile din asfalt, că nu se legase strâns la şireturi, că era îndrăgostită de cineva sau o deochease vreo persoană răuvoitoare. Apoi asocie iar căzătura cu pisica neagră ce-I trecuse prin faţă, cu faptul că era în ziua de treisprezece sau poate nu, cu faptul că pantalonii îi erau prea lungi, încurcând-o la mers, cu faptul că nu prea îşi mai spuse rugăciunile în ultimul timp, că se grăbise şi nu fusese atentă pe unde merge. Care putea fi cauza căzăturii? Asocie acest eveniment cu faptul că era foarte obosită de la o vreme, cu faptul că avea multe probleme de rezolvat în acea zi şi nu se putuse concentra la mers, cu faptul că se simţea puţin ameţită. Că era supărată cu privire la unele evenimente din viaţa ei.

          Mai târziu renunţă să mai caute să-şi explice căzătura. După câteva zile îşi întocmi o listă de cumpărături, se îmbrăcă şi ieşi. Dăduse uitării deja incidentul cu pisica neagră. Se îndreptă uşor spre magazin salutându-se firesc cu oamenii pe care îi întâlnea. Cumpără ce îşi propuse şi se îndreptă spre casă. În timp ce mergea, aceiaşi pisică neagră îi trecu prin faţă. Gândindu-se la întâmplarea precedentă, începu să păşească cu deosebită grijă, ieşind chiar în evidenţă faţă de ceilalţi oameni. Păşea dând cele mai mici pietricele la o parte din calea ei, ocolind toate lucrurile întâlnite, încetinindu-şi mersul în apropierea denivelărilor, oprindu-se în faţa gurilor neacoperite de canal. Păşea cu deosebită grijă sprijinindu-se de zidurile clădirilor, întrând foarte încet pe uşa blocului, murmurând rugăciuni la fiecare pas, mergând puţin pe călcâie, verificând frecvent şireturile de la pantofi pentru a evita riscul unei eventuale căderi, temându-se să nu alunece pe hârtii sau ambalaje. Privea cel mai adesea spre pământ, mergând foarte încet, ridicând foarte mult piciorul în aer, fiind atentă la cojile de banane care parcă prea apăreau acum în drumul ei. Îşi scuipa în sân, se oprea şi cerceta dacă terenul e liber. Se ferea de o groapă, de un canal, de o dală desprinsă, de un colţ de bancă, de o movilă de pământ sau de o reclamă aflată în mod excepţional pe trotuar.

          Urcă scările blocului pe vârfurile picioarelor, ţinându-se de balustradă. Deschise uşa casei şi când să păşească peste prag se împiedică şi îşi scrânti iar piciorul.

Din batistă

    Ofelia Popescu îşi pregătea bagajul cu o meticulozitate ieşită din comun. Îşi scotea hainele din dulap şi le grupa pe categorii. Îşi alegea câteva bluze, mai groase sau mai subţiri, le împăturea şi le aşeza în valiza de călătorii. Îşi căuta biletele de la agenţia de voiaj şi le aşeza tacticos pe pat. Se interesa de mersul trenurilor, îşi programă la ce oră să fie în gară. Îşi puse în geantă un pachet de şerveţele umede şi nişte farduri. Îşi mai luă în buzunarul pantalonilor o batistă cu care să-şi şteargă din când în când nasul. După ce finaliză pregătirea vestimentaţiei, începu să se preocupe de igiena personală. Terminând cu igiena personală, trecu la mâncare. Se duse în bucătărie şi-şi prepară mai multe sandviciuri cu caşcaval sau altceva pe care să le mănânce în călătorie. Îşi împachetă totul în valiză şi plecă până afară să facă o plimbare. Se întâlni cu prietena ei şi discutară mai multe lucruri despre călătorie. Povestiră experienţe din trecut şi-şi prezentă fiecare planurile de viitor. Când se întoarse acasă, Ofelia Popescu îşi verifică din nou bagajul. Scoase hainele, le înşiră pe covor, despachetă tot ce împachetase cu ceva timp în urmă şi le reordonă. Îşi mai luă un rucsac mic cu câteva articole sportive şi o trusă de medicamente în caz de urgenţă. Considerând că a terminat pregătirile pentru călătorie, plecă la toaletă, se spălă pe dinţi şi pe mâini, veni în cameră şi se culcă. Se trezi dimineaţă destul de bine dispusă, îşi mai verifică o dată bagajul, se îmbrăcă şi ieşi pentru a merge la gară. Păşi alene, strecurându-se printre trecători, cu zâmbetul pe buze.  Ajunse la gară şi simţi că a uitat ceva. Atunci îşi luă un pachet de nori şi un baobab pentru orice eventualitate.
    Se urcă în avion cu câteva minute înainte de decolare. Îşi puse bagajele în locul special amenajat şi se aşeză pe scaun. Petrecu puţin timp citind dintr-o revistă de divertisment. Făcu câteva însemnări într-un carneţel, închegă câteva conversaţii scurte cu ceilalţi călători. Când se întunecă, nevenindu-i deloc somnul, îşi întinse mâna prin geamul avionului şi începu să culeagă stele de pe cer. Luă câteva cu foarte mare grijă şi le aşeză în poşetă. Pe una chiar o puse în păr, gândindu-se că e un accesoriu destul de potrivit. După ce se sătură de cules stele, se gândi la altă activitate. Văzu o cometă din întâmplare şi o prinse de coadă. Se amuză puţin, apoi încetă şi această activitate. Încercă să se culce, dar nu reuşi. Medită puţin la diferite evenimente din viaţa ei, apoi se plictisi. Atinse cu degetul câteva acoperişuri ale zgârie-norilor, deranjă câteva constelaţii, prinse câteva păsări de cioc şi le trase brutal în avion. Se gândi puţin la destinaţia unde avea să ajungă. Încercă să-şi facă o idee despre ce va urma, imaginându-se în diferite ipostaze. Ca să mai treacă timpul, începu să bată cu unghia în geamurile oamenilor de la etajele superioare, să se distreze nimerind trecătorii de pe trotuare cu diverse obiecte găsite în poşetă. Când se sătură de aceste activităţi, începu să contemple priveliştea. Mai era doar o oră până la destinaţie, pe care Ofelia Popescu o petrecu citind din diverse reviste. Aţipi puţin până avionul ateriză.
    Ajunse pe Lună. Îşi luă bagajele şi începu să caute un loc unde să stea. Văzând baobabul şi norii pe care îi luase înainte de călătorie, încercă să le găsească o întrebuinţare. Îi veni o idee. Plantă baobabul, se urcă în vârful lui şi începu să le facă semne de salut, fluturând un nor, pământenilor.

Cântec

sărutând petala udă
florăresele asudă
şi exclamă lung de ciudă
trecând triste prin noroi
urmărite de-un convoi
de gândaci nu prea de soi

stingherite de lăcuste
mişcă formele robuste
de sub fuste
şi se-ndreaptă spre tarabe
discutând cu nişte babe
etalând în mers podoabe

şi cum stau ele la soare
un fior de var transpare
printre crengi în depărtare
florăresele se-adună
cu boabe de mătrăgună
aruncându-le pe lună

Şoricelul care călărea o balenă

    Şoricelul fusese dat dispărut acum două săptămâni. Ofelia Popescu lipise afişe pe stâlpi în tot cartierul, acestea conţinând fotografia animăluţului. Lăsase şi un anunţ în ziar specificând şi faptul că oferă o recompensă considerabilă celui care i-ar fi înapoiat rozătoarea.

    Căuta în fiecare zi printre maşinile din parcare, declanşând din când în când alarma vreuneia. Scotocea prin bucătărie, spărgând câte o farfurie sau un pahar. Căuta pe sub dulapuri, inhalând praful de acolo. Căuta şi în magazinul mixt de la colţul străzii, împiedicându-se de picioarele oamenilor. Totul fără rezultat.

    De la o vreme Ofelia Popescu se alarmă şi mai mult. Chemă poliţia, avură loc căutări prin oraş, toţi vecinii de la bloc se mobilizară  în căutarea şoricelului, de asemenea fără rezultat. Îşi achiziţionă o pisică special antrenată pentru a găsi animalul. Îl căută prin parc, prin zona supermarketului. Îl căută pe plajă, călcând peste păturile oamenilor iritaţi, prin biserică, stârnind nervii celor ce se rugau. Veni şi poliţia animalelor, pompierii, ambulanţa.

    Trecuse deja o lună de la dispariţia şoricelului şi nimeni nu reuşise să-l înapoieze proprietarei. Aceasta nu numai că îşi pierduse orice speranţă, dar şi renunţase la căutări. Îl căutase în câteva rânduri chiar şi cu ajutorul forţelor armate, dar tot fără rezultat.

    Ofelia Popescu începu să simtă foarte acut lipsa şoricelului. Ca să-şi treacă puţin timpul, deschise televizorul. Văzu o reclamă a unei reviste de divertisment. Pe prima pagină era şoricelul ei călărind o balenă.

retrasa

retrasa

Vizită

Trei oameni cu feţe de nea
bat la uşa omului de tinichea
şi le deschide un rapsod
călare pe un miriapod,

scoţând din buzunar
stewardese de mărar,
valeţi de bulion
şi pechinezi de tarhon,

la final,
rapsodul oferind galant,
prin gaura cheii,
un elefant.

Ţiganca

cu fusta curgând în cascadă
cânta o serenadă

cânta amar
înşirând vocalize de var
în timp ce o lăcustă
i se urca pe fustă

ochi felini
faţa şiroind de lumini
verzui
de dudui

şi dintr-o dată somnul mai tâmp
o prinde cântând serenade pe câmp

Povestea melcului care nu se mai putea mişca pentru că era foarte gras

    Cei trei oameni priveau cu interes melcul din acvariu, studiindu-i totodată şi calităţile fizice, stabilindu-i atuuri şi puncte slabe pentru a-l putea valorifica la maxim. Condiţia fizică îi era analizată cu scrupulozitate exagerată, uneori chiar ridicolă. Îl supuneau la probe de viteză. Alerga o lungime de acvariu, îl cronometrau, îi notau timpii în carneţele. Curând au ajuns să fie admiraţi de patronii de circ, având posibilitatea de a inova spectacolele cu animale. Melcul celor trei oameni a devenit celebru prin faptul că reuşea să depăşească viteza unui atlet pe o sută de metri, ba şi pe cea a unui ciclist profesionist. Biologii, oamenii de ştiinţă, fizicienii, toţi au început să studieze abilităţile motrice ale animalului, acuzându-i în acelaşi timp pe proprietari că uzează de steroizi şi stimulente chimice. Aceştia, negând totul, începură să-l promoveze pe melc filmându-l şi postând diverse clipuri video pe internet, organizând spectacole în propria lor casă şi chemând vecinii să-l admire. Ajunseră să dea interviuri pentru ziare şi posturi de televiziune, să umble prin toată lumea în caravane de solidaritate faţă de diverşi oameni cu probleme. A devenit simbolul localităţii sale, chiar şi al statului. Cultivaseră deja o grijă nemaipomenită pentru melci, întemeind chiar şi o grădină zoologică destinată numai acestor fiinţe.
    Cei trei oameni obţinuseră dreptul de a colabora pe cont propriu la spectacolele de circ, punându-l pe melc să facă giumbuşlucuri extraordinare. Poliţiştii nu mai folosiră de atunci numai câini, ci după modelul faimosului melc, pregătiră melci foarte intens pentru detectarea drogurilor şi a oamenilor de sub zăpadă. Piloţii de avion lăsară melcii să facă raiduri aeriene.
    De la o vreme însă melcul începu să se cam îngraşe. La început meniul era foarte strict: trei mese pe zi, alimente foarte bine alese. Apoi, dată fiind activitatea sa zilnică, proprietarii îl lăsară să mai ia câte o gustare între mese. Dar gustarea aceasta degeneră, melcul începând să se hrănească mai întâi cu şoareci, apoi cu şobolani, începu să deguste antilope, gazele, porci mistreţi, începu să înghită vietăţi acvatice, caraşi, piranha, rechini, balene, decimând totodată populaţiile de rinoceri şi elefanţi. Ajunse aşa de gras încât nu se mai putu mişca, nu mai încăpu, desigur, în acvariu. Cei trei oameni au fost nevoiţi să elibereze o magazie pentru el. Melcul se îngrăşă aşa de tare încât nu mai încăpu nici în magazie, îi eliberă un dormitor spaţios, fu scos cu foarte mare efort în curtea din spatele casei, i se puse o hală comercială la dispoziţie, o piaţă, o localitate, un oraş. Ajunse să cântărească cât zece elefanţi, cât două zeci de balene uriaşe. Nu mai putu fi mutat din loc nici cu ajutorul a zece tancuri.
    Aceasta este povestea melcului care nu se mai putea mişca pentru că era foarte gras.

Ce se vede de pe lună

când ne urcăm pe lună,

vedem câinele ofeliei popescu

trăgând după el cu dinţii

un nor de praf şi satin,

omorând cu laba o stea prăbuşită

şi deschizând ochii ca două scoici de mare,

mişcând planetele ca pe nişte mingi de cauciuc,

fâcând un echinox în mijlocul verii,

dând peste cap calculele savanţilor.

vedem când ne urcăm pe lună 

degetul de pianistă al ofeliei popescu

obişnuite destul de bine cu diapazonul,

lovind cu unghia în creştetul unui negru din etiopia

şi-o mai vedem pe această doamnă (ofelia popescu),

punându-i lesa câinelui şi luând luna în mână

să-l înveţe să facă aport.

Simplă povestire

de pe un deget al dimineţii
naufragiatul plonjează în balenă

iese din balenă cu scara de incendiu
ce-o purta în buzunar

păşeşte pe capul găinii
şi acţionează funcţia automată ce-l propulsează pe trompa elefantului

de-aici sare pe un nor unde o întâlneşte pe ofelia popescu
plimbând şoarecul de câmp

urcă mai sus de cer unde vede un gândac
în costum de alpinist

ajunge în cosmos de unde coboară cu ajutorul scării de incendiu
ce-o ţinuse în buzunar

umblă la firele unei stele

mută luna cu un centimetru în dreapta

înfiinţează o creşă de copii
printre firele de păr ale lui Dumnezeu

acţionează ieşirea de urgenţă
şi ajunge iar în balenă

apoi pe degetul dimineţii