Războiul bumbilor - Louis Pergaud

    Louis Pergaud (1882 – 1915) a fost un scriitor francez. A câştigat premiul Goncourt pentru cartea de povestiri „De la vulpe la Margot”, deşi concurenţii săi fuseseră Appolinaire şi Colette.
Romanul „Războiul bumbilor” a avut parte de două ecranizări, în 1936 şi 1962.
    Cartea de faţă este recomandată şi adulţilor şi copiilor, deşi este folosit un limbaj mai dur în reproducerea dialogului dintre personaje.
    Drept exemplu:
    „ – Da’ cară-te odată, hei, bă despicatule, gaură-n cur, puturosule, împuţitule! Dacă nu eşti laş scoate-ţi la vedere mecla ta de cur cu pene! - Hei, cur pestriţ, fă-te mai încoa să te vedem! – Tu eşti ăla, mă, rahat cu ochi, care-ai zis că noi ăştia din Longeverne suntem nişte boaşe moi? Ţi-arăt eu ţie dacă suntem ori ba boaşe moi. A fost nevoie de poalele de la toate cămăşile voastre ca să ştergeţi ce-am scris eu pe uşa bisericii! Nu nişte cufuriţi ca voi ar fi îndrăznit o ispravă ca asta. – Hai mai apropie-te o dărabă, răcnitorule, dacă eşti aşa de şmecher, numa’ gura-i de tine şi gioalele, să ţi le iei la spinare. – Fă şi tu juma’ de drum, băăă, negustor de zdrenţe. Că doar nu pipăind boaşele vacilor în oborul de prin iarmaroace s-a-mbogăţit tac’tu!”
sau
    „ Velrani
   Mocofani
   Cu moacă de prostovani
   Duc iazma prin bolovani
  
   Longevernii răhăţoşi
   Le curg ochii urduroşi
   Pe căpiţă s-au suit
   Scaraoţchi i-a-nghiţit”
sau
    „ – Vânători de şoareci morţi! – Vânzători de piei de cloşcă! – Hei, ţi-aduci aminte când se pişa mă-ta în tocană, ca să lungească sosul? – Dar mă-ta când cerea fuduliile de la omul de scopea taurii, ca să ţi le dea să le haleşti cu salată. – Adă-ţi aminte de ziua când tac-tu a zis c-ar fi fost mai bine să creasc-un viţel decât un soi rău ca tine. – Dar tu? Când mă-ta a zis că mai curând ar da ţâţă la o viţică decât sor-tii, ca barem să nu crească o curvă.”
    În carte este vorba despre două bande rivale de copii care se înfruntă în fiecare zi. Prizonierilor li se taie nasturii de la haine şi le sunt învineţite fesele cu beţe de alun.
Copiii dau dovadă de cruzime când îşi bat prizonierii aflaţi în inferioritate numerică.
Lunganul Lebrac are parte de cea mai rea bătaie din partea tatălui său, înroşindu-i-se fesele cu şuturi şi palme, în condiţiile în care fusese luat prizonier de armat rivală chiar în ziua aceea.

Dimineaţă

atâta oboseală
tocesc
butoanele interfonului
cuie
de carton receptoare iluzii
am
fost o bombă incendiară
cu
fosfor chitara lui jimi
hendrix
mai singur decât un feldspat
potasic

panica
unei emoţii vag ezoterice
o
cremă uitată pe plajă
tăcerea
un scaun înalt plutesc
pe
apele tulburi ale somnului
mamă
ionului stratosferic zelot
exoftalmic
şi hieratico-laic

o
uimire ultimă
(într-un
cărucior de lux)

Întrebările mele

poţi să stai într-un vârf de deget
ai văzut vreodată un om mergând în mâini pe suprafaţa mării
poate o vacă să facă exerciţii la bârnă
poţi să rezişti 5000000000 de ani sub apă fără să mori
putem să dăm din urechi şi să zburăm
ai văzut vreodată un peşte înotând într-o vişină
poţi să ţii în gură un greier bătrân
poţi să tai în două un nor cu un umeraş
de ce nu dresezi un peşte să sară coarda
poţi să cânţi la o perdea
de ce nu le punem nume scaunelor
poţi să te deplasezi ţinându-te cu dinţii de coada unui delfin
poţi să-ţi lingi cotul
ce s-ar întâmpla dacă te-ai trezi cu un ochi în vârful nasului
de ce nu lansăm pisici cu catapulta
poţi să adormi sub limba unei balene
poţi să-ţi introduci degetul mic de la picior în nara stângă
poţi să-ţi colorezi albul ochilor
poţi să-ţi atingi vârful nasului cu limba
cum arată organul genital al unui sunet

Scurt joc textualist

De la o vreme mi-e atât de greu să vorbesc
mai singur decât un ceas pustiit de amintiri
decât un vis al perpendicularităţii
Să spun cuvinte – nişte forturi ale neputinţei
peşti exotici plutind printre uimiri
atâtea stoluri de gânduri antisemite/intrigi
politice

receptoare învelite în pene
întunericul – o monedă argintie
Şi fiecare vorbă e o fregată într-un ocean de linişte 
fiecare privire un culcuş de sevă
herghelii albastre sub pleoape
uşile evenimentelor s-au închis
s-au uscat

Sunt pneuma unui Strauss vag – clişeic
răsuflarea Sfântului Duh
urlet de plăcere înverzind aspiraţiile postulatelor ne-grobiene
Luna patinează în seara memoriei mele
obsidian inexpugnabil de superficialitate
înecat în formaldehida unei stări de spirit
un seppuku

cu pomeţii de aur uscat
Am nou-născuţi în congelatoare
pe scări uitate leagăne
jocuri textualiste
gânduri turbulent-extremiste
furtiv umectate în multiplicarea minţii
vag-satirice

poezia
asta
e
o
apă
a
morţilor
între
marginile
universului

Pastel cu vioară dezacordată

hărţi vechi ale rusiei
zăpezile roșiatice
ale siberiei încărcate în camioane
şi elefant promis
eşti
o chitară în care s-a întors
liniştea

întocmai
unui exil eşti
un ascunziş al
somnului o apă
tulbure a minţii

soarele
aluneca pe frunzişuri
ai
cules flori de pe păşunile moabului
iepuraşi
de lumină ai ochilor
tăi

în jur
melancolia blândă a
vegetaţiei
vocea
o vioară
dezacordată

Papiloma

    Sunt strămoşul nenăscutei Ezra Pound,rudă îndepărtată cu astronomul britanic Edward Maunder şi elevul ilustrului Tahoma Van Haettenschweiler. Numele meu – Arial Black, figură importantă a spaţiului cultural Malaindonezian, realizator de emisiuni Tv şi radio. Locuiesc la etajul opt al unui bloc de 10 etaje alături de Papiloma, o capră din specia Agavac. 

    O scot de 2 ori pe zi în parc, dimineaţa şi seara, în lesă. E o capră deosebit de frumoasă şi deşteaptă, un exemplar provenind dintr-o familie nobilă – străbunicul ei, Logoff, a fost primul ţap care a reuşit să leviteze. 

    Papiloma era foarte sănătoasă, niciun exemplar din familia ei nu a contractat până acum boala “mamită cu evoluţie benignă.” Când au apărut primele simptome – lapte apos şi sărat, nu m-am gândit că necesită o vizită la veterinar, ea fiind o capră extraordinar de sănătoasă şi frumoasă. 

    Am aflat apoi că are “mamită cu evoluţie gravă”: febră, tulburări generale, aglaxie, conjunctivită,ulcere corneene şi chiar noduli în parenchimul mamar, atrofia glandei mamare. Eram pregătit să o înmormântez, dar ea a vomitat o cireaşăla baie şi a revenit la normal.

Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză - Dai Sijie

    Dai Sijie (n.1954) este unul dintre cei mai apreciaţi romancieri şi cineaşti francezi. S-a născut în provincia Fujian, din sudul Chinei, iar în 1984 s-a stabilit definitiv în Franţa.
    Romanul său de debut, „Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză” a devenit rapid un best-seller internaţional şi a fost ecranizat chiar de către autor.
    În cartea de faţă este vorba despre doi băieţi, autorul şi Luo care, fiind consideraţi „intelectuali” şi fii unor „duşmani ai poporului” de către regimul lui Mao, sunt duşi la reeducare într-un sat de pe Muntele Fenixului Ceresc. Supraveghetorii lor şi a altor sute de tineri sunt nişte comunişti „transformaţi” în cultivatori de opiu.
    Autorul şi Luo sunt fii de medici, respectiv Luo e fiul dentistului care-l tratase pe însuşi Mao. Într-o bună zi, cei doi absolvenţi de gimnaziu o întâlnesc pe Micuţa Croitoreasă, fiica unui croitor vestit. Luo se îndrăgosteşte de ea şi începe să o viziteze tot mai des.
    În casa prietenului lor, Ochelaristul, autorul şi Luo găsesc un geamantan cu cărţi interzise, de la Balzac la Victor Hugo. Reuşesc să-l fure şi citesc în fiecare zi din „Notre Dame de Paris” şi alte cărţi.
    Luo şi Micuţa Croitoreasă descoperă că au ceva în comun: al doilea deget de la picior e mai lung decât degetul mare. Cartea e scrisă foarte simplu, în stilul lui Franz Kafka:
„Uneori, când munceam, aveam vedenii. Brusc, mi se părea că mi se înmoaie pământul sub picioare, simţeam că mă înăbuş şi, de îndată ce pricepeam că ăsta ar putea să fie sfârşitul, întreaga copilărie îmi trecea  cu repeziciune prin faţa ochilor, cum auzisem că li se întâmplă muribunzilor. Pământul ca de gumă începea să se întindă sub tălpile mele, apoi un zgomot asurzitor se prăvălea asupră-mi, ca şi cum tavanul s-ar fi prăbuşit.”
Lucrurile se complică când Micuţa Croitoreasă rămâne însărcinată cu Luo.