a deschis uşa clasei şi a ieşit.

doamna profesoară s-a înroşit, a izbit catalogul în catedră, a ţipat. copiii au încremenit - cel de la tablă a strâmbat gura, a clătinat capul. ea s-a întors spre el: "nu se poate! a strigat. nu se poate aşa ceva! vai de mine!".

elevii se uitau unii la alţii. "ce s-a întâmplat?" "ce a făcut?" întrebau. "tăceţi!" a strigat doamna profesoară. a bătut cu unghia în tablă. "nuuuuuu! vaaaaai!" făcea. buza de jos a celui de la tablă tremura. fruntea se increţise. "nu, nu se poate aşa ceva! măi băiete, eşti bătut în cap?". elevii tremurau. cel din faţă a privit în jos. şi-a muşcat buza. a pus mâneca hainei pe ea. şi-a dat seama că era spartă.

"măi, ce ai scris acolo, măi?" şterge imediat. " nu, nu se poate. ce ai mă în capul ăla. ce greu de cap eşti!" l-a prins de umăr. "măi, măi, stop! vai!"

cel din faţă a continuat să scrie. unii copii râdeau, alţii mototoleau hârtii. doamna profesoară s-a uitat din nou spre tablă.

"nu se poate aşa ceva! a răcnit. ai învăţat ceva pentru azi? de ce eşti aşa greu de cap?" a izbit cu palma în catedră. elevul a mai scris ceva.

doamna profesoară s-a ridicat când a văzut. a deschis uşa clasei şi a ieşit.

te-ai împiedicat

te scărpinai deasupra sprâncenei.
urcai pe cântar. "m-am îngrăşat" spuneai.
zâmbeai.
ţineai regim. nu mâncai decât fulgi de ovăz, fructe, pâine integrată.

luai în greutate în fiecare zi.
erai atlet. săreai cu prăjina. ea s-a rupt sub greutatea la un antrenament. ai avut noroc că ai căzut pe saltea. ai renunţat la sport în ziua aceea.

"voi ajunge ca Manuel Uribe în ritmul ăsta" spuneai într-o dimineaţă când te-ai urcat pe cântar.

nu mai puteai să mergi în parc fără cârje ortopedice,
nu mai încăpeai în maşină,
nu mai puteai să cobori scările dimineaţa - cădeai sub povara grăsimii,
oamenii întorceau capul după tine pe stradă,
când te-ai urcat pe bicicletă roţile s-au dezumflat,
nu mai puteai să te aşezi pe scaun - scaunul se rupea sub greutatea ta,
să te aşezi pe pat - arcurile, scândurile plesneau,
să urci cu liftul,
să te sprijini de un copac - copacul cădea pe maşina parcată sub el,
să mergi cu avionul - nu putea zbura decât la o altitudine foarte joasă cu tine înăuntru.

"Nu ştiu!" a răspuns copilul

bibliotecara răsfoia o carte. dădea pagina odată la 10-15 secunde. se auzea doar foşnetul paginilor şi respiraţia ei. nu a intrat nimeni în bibliotecă până atunci. ea a închis ochii - semăna cu soţia lui Hamad bin Isa Al Khalifa.
s-a ridicat, a pus cartea pe raft. a luat alta, s-a aşezat pe scaun.

"of!" a exclamat. a privit monitorul. a tastat ceva, a zăbovit câteva secunde cu degetule pe tasta ENTER . a apăsat, a zâmbit.
avea buzele mari. le ţuguia când respira.
gura ei semăna atunci cu gura unui peşte.

a deschis sertarul şi a scos cinci plicuri mari cu fişe pentru bibliotecă. un copil a intrat în fugă, s-a împiedicat de tocul uşii şi a început să râdă.

s-a oprit în mijlocul încăperii.
s-a apucat cu mâinile de burtă.
a scos limba.
râsul lui semăna cu zgomotul produs de o râşniţă.
şi-a dat o palmă peste obraz.
a răsuflat de două ori.

"hei, hei! ce faci?" a întrebat bibliotecara.
"doamna, n-aveţi o carte?".
"ce carte?" a ţipat bibliotecara.
"nu ştiu!" a răspuns copilul, s-a întors şi a plecat.

Dac-aş fi o muscă - Jason Brink

Jason Brink (n.1973) este un prozator canadian. primul lui volum de povestiri intitulat "Dac-aş fi o muscă" a fost publicat în 2008. ilustraţiile volumului sunt realizate de Jim Westergard.

într-una din povestiri musca se plimbă de-a lungul mesei chirurgicale. îşi ia zborul când doctorul se întinde după pensă. asistenta ţine deschisă incizia. doctorul introduce mâna şi forcepsul şi scoate rinichiul pacientului. anestezistul stă alături urmărindu-i donatorului semnele vitale.
doctorul întreabă în ce stare e donatorul. anestezistul răspunde: "e bine". asistenta sigilează rinichiul într-o pungă de plastic şi-l pune în congelator.
doctorul îi spune anestezistului să-l sune pe cumpărător, să-i spună să vină în jumătate de oră. întreabă: "unde-i Pedro?" asistenta răspunde: "în furgonetă"
"mai avem nevoie de doi în noaptea asta. spune-i să-l ducă pe tipul ăsta unde l-a găsit şi să mai caute pe aleea din spatele supermarketului."

în povestirea intitulată "Sicriul deschis" musca merge încetişor pe buzele închise ale mortului. soţia o alungă cu mâna apoi îi aranjează soţului cravata roşie cu şnur de pe piept. îi spune:
"o parte din mine vrea să se târască acolo cu tine şi să-i lase să ne îngroape pe amândoi".
îşi tamponează ochii cu o batistă brodată.
îi povesteşte că noaptea trecută a scos pistolul din dulap. a citit instrucţiunile. l-a încărcat. a scris un bilet de adio. i-a pus mai multă mâncare câinelui. a ascultat la radio cântecul care-i plăcea lui cel mai mult. a vrut să se omoare, dar cântecul ăla a înmuiat-o. "ce părere ai?" l-a întrebat după ce a terminat de povestit.
"bine, fie" a zis şi i-a aşezat mâinile pe piept.

în altă povestire musca se aşează pe ţeava pistolului 44 Magnum în timp ce pistolarul îl îndreaptă spre proprietarul magazinului. îi spune că îl caută pe Jimmy. "e la închisoare" îi răspunde proprietarul. "nu, nu e. e în apartamentul tău. cheamă-l jos!" zice pistolarul. proprietarul dă din cap resemnat. "e fiul meu. n-am de gând să-l chem jos ca să-l omori." pistolarul merge în spatele tejghelei şi împinge ţeava pistolului în tâmpla proprietarului. musca se mută pe un fierăstrău în valoare de 89, 99 dolari. "ascultă, zice pistolarul, fiul tău mi-a nenorocit fiica acum 3 ani şi nouă luni. iar acum a ieşit pentru bună purtare." "fiul meu o să plătească tot restul vieţii pentru fapta lui" răspunde proprietarul. "nu, o să plătească acum". proprietarul începe să plângă: "te rog, domnule, ca de la tată la tată". pistolarul a spus că el nu mai e tată - fiica lui a luat o supradoză după ce a aflat că Jimmy a lăsat-o baltă. "îmi pare aşa de rău" zice proprietarul. "şi mie, pentru că nu am soţie şi alţi doi copii pentru care să-mi fac griji ca tine." răspunde pistolarul. proprietarul trage aer în piept şi apasă butonul interfonului de pe peretele din spate: "Jimmy, poţi coborî puţin?"

ivor şi johanna

dormeau unul lângă altul. era linişte în cameră, era amiază şi 40 de grade la umbră. vecinii de alături erau plecaţi. nu trecea nicio maşină pe drumul din faţa casei.

stăteau nemişcaţi - ea cu mâna în mâna lui, cu gura strâmbă, cu ochii închişi, el cu o bulă de salivă în colţul gurii. câinele stătea la picioarele lor, pisica pe calorifer.

ea avea o bluză mov, el o cămaşă cu dungi descheiată. picioarele le ieşeau din pătură.
era ora 1 şi jumătate p.m. ceasul suna la ora 2.

la 13 45 ivor a sforăit. o muscă a zburat de pe pervaz. câinele şi pisica s-au trezit. becul s-a aprins. a mai sforăit o dată. becul s-a stins. geamul s-a deschis. păsările de pe cablurile electrice din faţă au zburat. la a treia sforăitură toate ceasurile pe o rază de 500 m s-au dat cu un minut înapoi. casa din chirpici de la capătul străzii s-a dărâmat peste bătrâna dinăuntru. un avion s-a prăbuşit pe teritoriul insulelor niue. o ţiglă a zburat din acoperişul clădirii poliţiei religioase din riad. populaţia insulei pitcairn s-a mărit de la 53 la 56. australia s-a deplasat câteva grade spre nord. o bombă a explodat în karaki. geamurile casei albe s-au spart simultan. un meteorit s-a ciocnit de pământ.

era 1 octombrie, ziua de naştere a lui ju

un lincoln, un volvo, un camion care scârţâia din încheieturi la fiecare frână, un renault treceau pe sub geamul lui dokko. nişte călugări budişti mergeau pe strada pyongyang. phenianul era destul de liniştit. grupurile de elevi mergeau spre şcoala kim II. studenţii de la kim il sung se trezeau. avioanele plecau de pe aeroportul din chagang.

dokko s-a trezit. a mers pe balcon, şi-a băut cafeaua. a privit pâlcurile de soldaţi înarmaţi care patrulau pe strada principală. urma un spectacol cu femei care dansează - organizat în amintirea lui kim jong il pe terenul de tenis de peste drum.

era 1 octombrie, ziua de naştere a lui ju. petrecerea începea la ora 3 şi 15. era 12 şi jumătate. a mers să-i cumpere cadou. a intrat în magazinul huang-jiang unde se vindeau haine importate din China. i-a cumpărat un pulovăr mov. a plecat la librăria din apropierea palatului lui kim-ir-sen. i-a luat cartea pe care ştia că ju şi-o dorea - nuvelele lui lee sanhae.

a împachetat cadourile când a ajuns acasă. le-a lăsat în dormitor pe pat. şi-a pregătit un sendviş cu şuncă de la fabrica sung. l-a mâncat.

era 1 şi un sfert. a stat o oră în faţa televizorului. s-a spălat pe dinţi.  a început să-şi calce cămaşa, pantalonii. s-a îmbrăcat. a coborât cu liftul de la etajul şapte. ascensorul a fost aproape să se blocheze la etajul patru. se auzeau zgomote ciudate, viteza cu care cobora se schimba la 10 secunde. dokko a ieşit pe uşa blocului. a alergat până în staţia de autobuz. următorul era la 2 55. l-a luat o ocazie, un jaguar decrepit cu toba de inox spartă.

a simţit o mâncărime, apoi o înţepătură în pantofi cum a urcat în maşină. îi era ruşine să se descalţe. se apleca, dădea să-şi descheie şiretul şi în ultimul moment renunţa.

şoferul se uita mirat la el. a ezitat la început, apoi l-a întrebat ce s-a întâmplat. "nimic, nimic" a răspuns dokko.  
maşina s-a oprit la 200 m de casa lui ju.

era 3 p.m. dokko a alergat. jena din pantofi se intensifica. s-a oprit la 50 m de casă, s-a descălţat. a introdus degetul, a căutat pietricica. a scuturat pantofii. s-a încălţat. a făcut un pas. s-a descălţat, s-a încălţat, s-a descălţat. s-a încălţat, s-a descălţat, s-a încălţat, s-a descălţat. a luat pantofii cu două degete. s-a apropiat de un coş de gunoi pe marginea drumului. i-a aruncat, a plecat desculţ.

Ernest Hemingway - Zăpezile de pe Kilimanjaro

Ernest Hemingway (1899 - 1961) a fost un scriitor american laureat al Premiului Nobel Pentru Literatură. motivaţia juriului Nobel a fost: „ pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan".

Nick şi tatăl lui, protagoniştii povestirii "Rezervaţia indiană", au adus o canoe pe malul lacului. erau aşteptaţi de doi indieni. s-au aşezat la pupa bărcii, indienii au împins-o în apă. unchiul George stătea la pupa celeilalte bărci. au împins-o şi pe ea în apă. un indian tânăr s-a aşezat la vâsle. cele două bărci au pornit. furcheţii scârţâiau, indienii vâsleau cu lovituri repezi. mergeau într-o rezervaţie. o indiancă năştea, tatăl lui Nick trebuia s-o opereze. au găsit a doua barcă trasă la mal când au ajuns pe partea cealaltă a golfului. unchiul George fuma un trabuc. s-au ţinut după indianul tânăr. au trecut o pajişte, au intrat într-o pădure, au mers pe o potecă ce ducea până la dealuri şi pe care se transportau buşteni. indianul s-a oprit, şi-a stins felinarul. şi-au continuat drumul. un câine lătrând le-a ieşit înainte. se puteau vedea ceva mai încolo bărăcile tăietorilor de lemne. mai mulţi câini i-au înconjurat. indianul i-a alungat. s-au oprit în dreptul primei colibe. o lumină strălucea la fereastra ei. o bătrână stătea-n uşă cu o lampă în mână. indianca tânără zăcea pe un pat înăuntru. se chinuia să nască de două zile. toate bătrânele din rezervaţie au ajutat-o. bărbaţii au ieşit în drum pentru a nu-i mai auzi ţipetele. în cameră mirosea foarte urât. tatăl lui Nick nu avea anestezic. i-a făcut cezariană cu briceagul. femeia a ţipat, s-a zbătut, a dat din mâini, s-a înroşit, a scrâşnit din dinţi, a clipit, a tras aer în piept, a plâns. unchiul George şi trei indieni au ţinut-o pe parcursul operaţiei. ea l-a muşcat pe unchiul George şi acesta a strigat: "Căţea nenorocită". indianul care vâslise a râs. tatăl lui Nick a ridicat copillul, l-a plesnit ca să-l facă să respire. i-a tăiat cordonul ombilical cu acelaşi briceag. l-a privit, l-a dat bătrânei. a cusut incizia cu gută. mama era liniştită acum - cu ochii închişi, palidă. îşi pierduse cunoştinţa. nu ştia ce s-a ales de copilul ei. tatăl lui stătuse în patul deasupra. a adormit când doctorul îi tăia burta indiencei şi scotea fătul şi când ţipetele ei erau auzite şi de bărbaţii de afară. a dat la o parte pătura de deasupra capului lui. el avea o tăietură dintr-o parte în cealaltă a beregatei, sângele s-a strâns într-o băltoacă unde scândurile patului erau îndoite. capul i se odihnea pe braţul stâng. briciul deschis a căzut pe pătură.

în povestirea "Bătrânul de lângă pod" un bărbat cu ochelari cu rame de oţel şi haine pline de praf stătea pe marginea şoselei. camioane, căruţe treceau pe podul de vase de peste fluviu. căruţele se opinteau pe malul abrupt dinspre pod, camioanele urcau. bătrânul stătea acolo, oamenii care traversau podul erau din ce în ce mai puţini. "de unde vii?"povestitorul l-a întrebat. el a spus că vine din San Carlos. era satului natal şi îi plăcea să-i rostească numele. a zâmbit. "aveam grijă de animale" a explicat. a spus că a fost ultimul care a plecat de acolo. povestitorul a adăugat: "ce fel de animale?". "de toate felurile" bătrânul a zis. "a trebuit să le las acolo". duşmanii se apropiau. povestitorul a ciulit urechile. zgomotele prevesteau întâlnirea cu ei. bătrânul stătea lângă povestitor. "da' totuşi, ce animale aveai în grijă?" a întrebat acesta."păi erau trei, cu toatele. erau două capre şi o pisică. şi mai erau patru perechi de porumbei." a răspuns bătrânul. povestitorul a întrebat de ce a trebuit să le lase. el a răspuns că din cauza artileriei duşmanilor. a zis că nu are alt animal, că e sigur că pisica n-o să păţească nimic, o pisică poate să-şi poarte singură de grijă. la celelalte nu vrea să se gândească.

în altă povestire intitulată "Ucigaşii" uşa restaurantului lui Henry s-a deschis şi doi bărbaţi au intrat. s-au aşezat la tejghea. au citit meniul. afară a început să se întunece. un felinar s-a aprins în faţa vitrinei. au cerut file de porc în sos de mere şi piure. George, chelnerul le-a spus că nu e gata încă. e gata peste 20 de minute. au cerut crochete de pui cu mazăre verde. George le-a spus că le poate da doar şuncă cu ou, ficat cu ou, bacon cu ou. le-a adus şuncă cu ou. unul din bărbaţi s-a proptit în spatele tejghelei. l-a chemat pe max, celălalt chelner în bucătărie. i-a legat pe el şi pe bucătar, le-a pus un căluş în gură. l-a lăsat liber pe George. au intrat doi clienţi. el a mers în bucătărie să prepare sendvişurile cu şuncă. cei doi bărbaţi i-au spus lui George după ce clienţii au plecat: ştii ce o să se întâmple, isteţule? el nu a răspuns. "o să-l omorâm pe-un suedez. pe Ole Anderson."

Sofya

Sofya era scundă şi cocoşată, avea faţa boţită de somn, buzele subţiri. era morocănoasă, căsca odată la 5 secunde. vocea ei era ca a lui grifon din filmul "întoarcerea grifonului".

avea părul scurt, ochii bulbucaţi, tenul creol, păr pe gât. mirosea a transpiraţie. ochelarii îi stăteau ca lui jalal talabani. genele erau lungi-lungi. avea un început de mustaţă. îi lipseau trei dinţi. când deschidea gura cei de lângă ea se îndepărtau trei paşi, când vorbea aveau tendinţa să-şi introducă degetele în urechi, când râdea să-şi acopere ochii cu mâna. era ca gnomul philipus aureolus.

şi a intrat în încăpere. ţinea o mătură în mână. a încremenit 2-3 secunde, a scăpat mătura, s-a înroşit. a făcut doi paşi în faţă, a cules mătura, a plecat.

cei din încăpere s-au uitat unii la alţii ca nişte preoţi de la adunarea baptistă harul suveran.

ea a venit după un minut - în fugă. s-a împiedicat. gâfâia. s-a scărpinat pe ceafă. a privit prin încăpere. apoi a strigat: "uite-l" şi a fugit. s-a lovit de uşă. "unde eşti?" a ţipat din nou.

abdul, pe numele său întreg

abdul hamad bin isa al muntasir mergea cu maşina spre mecca. erau 40 de grade, abia respira. trecea pe lângă clubul sportiv de pe strada ta'li, pe lângă magazinul kalem. a accelerat. avea 80 km/h. s-a scărpinat la baza nasului, a trecut un deget prin păr. a şters transpiraţia de pe frunte cu mâneca hainei. s-a aşezat comod pe scaun. a lăsat o mână pe volan.

un câine i-a ieşit în faţă de după brutăria la medina. s-a oprit în mijlocul străzii.

abdul s-a speriat, a frânat brusc. nu purta centură de siguranţă. s-a lovit cu capul de volan. a deschis larg ochii, şi-a strâmbat gura, a urlat. s-a înroşit ca manuel uribe. şi-a pierdut cunoştinţa. a lovit un jeep de pe marginea drumului apoi a ricoşat într-un stâlp. airbag-ul nu s-a declanşat. abdul a ieşit prin parbriz. un martor a format numărul de urgenţă. paramedicii l-au găsit într-o baltă de sânge, cu o fractură de coloană, politraumatism cranio-cerebral, multiple zgârieturi. (era o masă amorfă de carne.)

a ajuns la spitalul din riad la 20 de minute de la accident. l-au operat la coloană. i-au introdus o tijă ortopedică în piciorul stâng. medicii au constatat că şi-a pierdut simţul mirosului din cauza loviturii la cap. o doctoriţă de origine malaieză a intrat în salonul lui şi l-a anunţat că va rămâne paralizat. abdul (a încremenit), gura i s-a strâmbat, a devenit palid, pupilele i s-au dilatat, a simţit o durere în lobul urechii. a adormit. în noaptea aceea s-a trezit de mai multe ori.

a fost concediat la 2 zile după externare. lucra ca inginer constructor. ştia că nu putea merge pe şantier într-un cărucior cu rotile. a căutat alt loc de muncă, dar nu l-a angajat nimeni din cauza handicapului său. depindea în totalitate de soţie, însă ea l-a părăsit. a fugit cu un pakistanez bogat în kurdistan. abdul nu mai putea s-o întreţină. seara, după ce au venit de la moschee, ea i-a spus că iese în grădină să ia o gură de aer şi că îl lasă puţin singur. abdul a aşteptat-o o oră jumătate, apoi s-a gândit c-a păţit ceva. i-a luat câteva ore să-şi dea seama ce s-a întâmplat. a căutat-o, putea încă şă-şi mişte mâinile şi să împingă roţile căruciorului. nu a găsit-o.

a devenit sărac. nu a mai avut bani să-şi opereze semi-pareza, nici să cumpere o burqa pentru fiica lui la pubertate. a vândut mobila, televizorul pentru a plăti o parte din datoriile la bancă. a fost executat silit. executorul a venit într-o marţi în timp ce abdul mătura holul. 2 bărbaţi l-au scos afară din casă. nu a opus nici un fel de rezistenţă. şi-a dat copilul spre adopţie. după o săptămână abdul a fost primit într-un cămin de nevoiaşi, printre tot felul de oameni - turci, iranieni, azeri, saudiţi, srilankezi, filipinezi, indieni, foşti agenţi ai poliţiei religioase, suspecţi de crimă, tâlhari, hoţi de buzunare - murdari, slinoşi duhnind a transpiraţie, cu păduchi, toţi hidoşi ca ploşniţele.nu se putea apăra de ei când era nevoie.

avea doar o cămaşă. cu ea dormea, ieşea în oraş, mergea la masă. un turkmen i-a furat-o. l-a ameninţat că-l va bate. l-a forţat să i-o dea. abdul a ţipat la el, s-a luptat cu mâinile, dar ştia că nu ar fi avut nicio şansă într-o eventuală bătaie.

a hotărât să se sinucidă. a aşteptat ca nigerianul olu şi kazahul salman să plece la masă. s-a postat în faţa geamului deschis. a privit în gol cinci minute. i-a venit să vomite. a respirat de trei ori, a clipit. a încercat să se ridice. a încordat braţele, s-a prins de mânerele căruciorului. a privit prin geamul deschis. a împins roţile căruciorului cu mâinile mai aproape de geam. acum putea să se prindă de pervaz. nu a reuşit să se ridice nici aşa. s-a retras. voia să facă o ultimă încercare. s-a ridicat, a făcut doi paşi - apoi şi-a dat seama că putea merge.

la magazinul sc adela srl vindea

o filipineză cu gene lungi, tunsă unu care vorbea mult. avea înfăţişarea impunătoare a lui Islam Karimov, deşi nu avea mai mult de 1 60 şi 50 kg. purta ochelari lipiţi cu scotch.

nu privea niciodată omul cu care vorbea. se uita în gol sau îşi număra degetele. nu ieşea din magazin până la 10 p.m. când termina programul. venea la 7 a.m. duminica stătea doar patru ore. obişnuia ca de fiecare dată când depunea un efort fizic sau mental să se scarpine la baza nasului. respira greu când era supărată. îi lipsea un deget. avea strabism, dizenterie, astm, un început de tulburare bipolară, diabet. s-a născut cu doar 29 de dinţi. nu şi-a putut mişca niciodată sprânceana dreaptă şi nici închide ochiul. a avut stomacul perfect sănătos până la 14 ani. de la 14 o chinuie nişte crampe cărora nu le găseşte cauza. ele apar doar când se gândeşte la mătuşa ei din Mongolia, Borchu. îi plăcea să ia un produs oarecare de pe raft şi să citească ingredientele.

se auzeau zgomote ciudate din magazin. ţipete, mormăieli, tuse, sforăituri, râgâituri, câte un susur sau un muget, ca din vestiarul echipei Beşiktaş Istambul. trecătorii se opreau o clipă, ascultau. tekelul astmatic în lesa doamnei Lucreţia lătra. păsările plecau de pe cablurile de electricitate. domnii în pijama ieşeau pe balcon cu mutrele boţite de somn.

vocea filipinezei suna ca o râşniţă de cafea, când ţipa ca o balastieră, când râdea ca behăitul unei capre din turma singurului cioban român din Tirolul de Sud, când ofta ca un motor wankel cu piston în formă triunghiulară,
când tuşea ca un balon de confetti.

era ora 21. nu se auzea nimic din magazin. un domn bătrân a intrat. s-a întors după câteva secunde în fugă. a plecat.

singur ca un preot budist din Timphu, ursuz ca un bătrân cu stenoză pilorică

sunt magazinul SC ADELA SRL
tu muzeul din Cairo

când te privesc creierul nu mai funcţionează
devine o masă amorfă de carne
mai insignifiant decât Razel Daz

IQ-ul scade ca nivelul oceanului indian
în timpul mareei descendente

tu mai complicată decât mongola veche sau paştuna sau araba sau persana
mai importantă decât Salman bin Hamad bin isa Al Khalifa
decât Pranab Muckherjee

un bătrân

aştepta în capătul străzii. se sprijinea de o cârjă care îl întrecea aproape în înălţime. şoferii îl claxonau. stătea în mijlocul intersecţiei.

se retrăgea pe margine când era claxonat. zâmbea, făcea semne cu mâna. se ducea din nou pe mijlocul străzii după ce maşinile treceau.

avea unghiile lungi-murdare. le privea, se scărpina cu unghia de la degetul mijlociu în podul palmei, cu cea de la degetul mare la rădăcina degetului mic.

şi-a descheiat cămaşa scoţând la iveală un smoc negru. şi-a dezbuzit caninii. a închis ochii. s-a auzit un claxon lung ca mugetul unui elefant. el nu l-a auzit. avea urechile pline de ceară.

şoferul a coborât din maşină. l-a strigat, l-a împins. s-a întors. bătrânul s-a dus din nou în mijlocul străzii.

o altă maşină s-a apropiat în viteză. avea 80 km/h, a claxonat la 20 m de bătrân. el nu a auzit. îşi privea unghiile.

Giovanni Papini - Gog

Giovanni Papini (1881-1956) a fost un scriitor italian. nouă cărţi de-ale sale au fost traduse în limba română. volumul de proză scurtă "Gog" a apărut în anul 1931.

protagonistul unui text din cartea de faţă este Gog, un om de afaceri. el spunea că a fi buisnes-men îţi răpeşte cel mai scump lucru de pe lume: libertatea. de aceea a refuzat să se mai implice în orice activitate industrială. dar e greu să renunţi după ce te implici în afaceri. a vrut să creeze o mică industrie. s-a gândit la poezie. nimeni nu se mai ocupase până atunci de industria poeziei. această industrie nu necesita prea mare capital, prea mult efort şi era absolut nouă.

a angajat o echipă de dactilografi. a folosit drept sediu vila sa din florida - a dorit să amplaseze acolo o mică tipografie. a găzduit, a hrănit şi le-a oferit o rentă lunară celor cinci poeţi prezenţi la casting. primul poet care i-a prezentat o creaţie a fost Cocardasse, un francez. a ţinut un discurs lung împotriva poeziei italiene, criticându-l pe Dante, spunând despre acesta că a: "intercalat în Divina Comedie câteva versuri în latină şi provensală, pe care însă le-a înecat în supraabundenţa limbii italiene vulgare." a adus astfel un argument în plus proiectului său, poezia bilingvă. prima strofă era compusă din cuvinte care aparţineau limbii germane, azere, turce, ruse, nederlandeze, afrikaans, engleze. Gog l-a concediat pe Coccardasse şi l-a chemat în biroul său pe Otto din Sttutgard. acesta i-a spus că în tinereţe a compus un poem de cincizeci de mii şase sute de versuri. a rezumat apoi poemul la douăzeci şi cinci de mii. poezia "trebuie să fie distilarea foarte rafinată a unei grămezi enorme de ierburi şi flori, ca să scoţi o picătură de parfum puternic" conform concepţiei sale. a rezumat poemul la 10000 de versuri, la 5000 apoi la 1000. la 500, 100. a rămas cu un cuvânt doar care conţinea toată acţiunea epopeii sale, cuvântul "entbindung" care în limba germană înseamnă naştere. protagonistul a vrut atunci să-l mute legal într-un spital de nebuni. l-a concediat. al treilea poet a fost un uruguayan care spunea că aşezarea cuvintelor în poezie nu trebuie să aibă vreun sens, el alegea cuvintele doar după muzicalitate. Gog s-a enervat, i-a spus să-şi ia pomelnicele de cuvinte şi să plece, pentru că nu ar exista pe lumea asta nici un imbecil care să-şi dorească să le citească. al patrulea poet a fost un rus. poeziile sale aveau doar titlu, de exemplu: "siesta privighetorii părăsite". Gog a trebuit atunci să recunoască - industria sa a dat faliment. a concediat al cincilea poet înainte de a-l primi în audienţă.

în altă proză un inginer din Pitsburg l-a dus pe Gog într-un local de somnambuli dintr-o suburbie. s-au aşezat la masă, chelnerul - "o lepădătură de sex masculin" - le-a adus băuturile. un tânăr rus care vorbea trei sau patru limbi s-a aşezat la masa lor. a spus că vrea să revoluţioneze teatrul. mulţi şi-au trudit creierul şi n-au reuşit. tânărul promova un altfel de teatru în care să nu existe actori, rolul unui vânzător să fie jucat de un vânzător, al unui profesor de un profesor, al unui moşier de un moşier iar crimele, furturile, loviturile să se întâmple în realitate. tânărul a sfârşit prin a-i cere bani inginerului, "pentru a-şi putea tipări iresponsabilitatea".

boris

primul fir de păr de pe piept a apărut în toamna lui douămiizece, un fir mic, abiavizibil. avea aproximativ 0,1 milimetri.

a încremenit când l-a văzut. şi-a strâmbat gura, a deschis larg ochii. avea 15 ani pe atunci. era un băiat blond, cocoşat, micdeînălţime, subdezvoltat. nu credea că o să-i crească vreun fir de păr pe corp până la 20 de ani. a citit undeva că persoanele care nu se dezvoltă optim în timpul pubertăţii, o fac după ce împlinesc 18-19 ani. i-a monitorizat creşterea. în prima săptămână a crescut un milimetru. îşi privea firul de pe piept mare parte din zi, întins pe pat, dezbrăcat. se spăla din ce în ce mai rar, de teamă să nu-l rupă. a ajuns să miroasă insuportabil, i-era frică să se încheie la cămaşă, voia ca firul să crească drept. "când va fi mare, îl voi pieptăna" îşi spunea.

i-a pus un nume după cinci zile. i-a spus boris baum, acelaşi nume pe care l-a avut bunicul său, soldat în războiul din coreea. a notat ziua, ora, minutul în care s-a născut. s-a gândit să-i facă certificat de naştere. apoi buletin.

după două săptămâni a crescut un milimetru şi jumătate. după calculele lui, firul creştea cu 0,14 milimetri pe zi. "va avea 51,15 mm, dacă va creşte în ritmul ăsta un an" îşi spunea. "în doi ani, 102,3 mm". dar se va opri douăzecişiceva cu siguranţă

vorbea cu el. îi zicea dimineaţa: "ce faci mititelule? ce faci boris? te simţi bine?". îi zâmbea, îl atingea uşor cu un deget.

într-o zi a mers să se spele, răspândea un miros axilar insuportabil. a uitat pentru o clipă de firul de păr. l-a rupt în timp ce se spăla pe piept.

şi-a dat seama abia când era pregătit să iasă din cadă.
s-a uitat pe piept, a încremenit ca atunci când l-a văzut prima oară. l-a căutat pe fundul căzii, nu l-a găsit. a plâns. a strigat.