conflictul

Nursultan Akhmetov lucra ca manipulant la o firmă din Karauyl, estul Kazakhstanului, era căsătorit de cinci ani şi avea două fete. străbunicul său l-a cunoscut pe Abay Qunanbayuli, chiar i-a fost prieten în perioada când erau la acelaşi cenaclu, iar bunica din partea tatălui a avut un copil nelegitim cu Baikonur, preşedintele Republicii Sovietice Kazahstan. pe soţia sa o chema Tyura, iar pe copile Uygury şi Hunan.
 

Tyura era o femeie mică de statură, cu membre subţiri, mereu nervoasă, cu vocea ascuţită ce imita o râşniţă de cafea stricată, privirea răutăcioasă, faţa hâdă, nasul cârn, gura mare cu dinţi pătrăţoşi şi limbă subţire. vorbea repede, nu avea dicţie, făcea un efort considerabil să termine o propoziţie fără să se enerveze şi să o abandoneze. i se părea mereu că interlocutorul nu o ascultă. Uygury şi Hunan semănau perfect cu ea, erau două fete urâte, haine, i-au moştenit temperamentul şi înfăţişarea.
 

Nursultan era un om blând, însă deloc inteligent. el semăna cu fratele străbunicului său, un zidar care a trăit în Rusia până a fost deportat la Astana. avea o privire idioată ce devenea inevitabil obiectul amuzamentului tuturor oamenilor cu care se întâlnea.

se certa des cu Tyura şi când se întâmpla, vocea lui se subţia, imita o balama ruginită, el se înroşea şi gesticula amplu, îşi pierdea respiraţia şi trebuia să facă din când în când o pauză să şi-o recapete.
Tyura nu şi-o pierdea niciodată, pentru că de obicei nu vorbea. ori strâmba din nas, ori se uita în altă parte. când se sătura îl repezea cu vorba.

sâmbătă, după ce a ieşit de la serviciu, a mers la ziua de naştere a unui prieten. Tyura se aştepta ca el să vină la 18 00, cum venea de obicei. a stat trează până a ajuns, l-a întrebat unde a fost, şi-a muşcat buza, pleoapa a început să-i tremure. după câteva secunde a început să ţipe, iar Nursultan s-a dat cu un pas în spate. ţipau unul la altul, din ce în ce mai tare, încât auzea foarte clar ce vorbeau ei şi vecinul de la parter (stăteau la etajul şapte). 

a căzut o bucată de tencuială. după cinci minute încă una. ţipau aşa de tare, încât clădirea se clătina. au ţipat până când casa s-a prăbuşit peste ei.

Adio, arme - Ernest Hemingway

Ernest Hemingway a fost un jurnalist şi scriitor american. a primit Premiul Nobel în luna octombrie a anului 1954. motivaţia juriului a fost: "pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan".

cartea "Adio, arme" e povestea unui soldat american înrolat în trupele italiene în timpul războiului cu Austria. el a întâlnit-o pe infirmiera Miss Barkley când se plimba prin grădina spitalului, împreună cu Rinaldi. lângă Miss Barkley era o altă infirmieră, cu care Rinaldi a început să vorbească. "bună ziua." i-a spus Miss povestitorului. "nu sunteţi italian, nu-i aşa?" "o, nu?" "ce lucru ciudat, să fiţi în armata italiană!" a spus ea. "de ce aţi făcut asta?" "nu ştiu", i-a răspuns povestitorul. "nu toate lucrurile au o explicaţie." "da, chiar nu au? am fost crescută în spiritul unei păreri cu totul opuse."

Miss Barkley era o femeie înaltă, blondă, bronzată şi cu ochi cenuşii. ţinea în mână o nuia de trestie îmbrăcată în piele. "ce e cu băţul ăla?" a întrebat-o povestiorul. "aparţinea unui tânăr care a fost ucis anul trecut." "iartă-mă, îmi pare foarte rău..." a răspuns el. "era un tânăr foarte drăguţ. trebuia să ne căsătorim şi a căzut în ofensiva de pe Somme." a adăugat ea apoi a întrebat: "ai fost şi dumneata pe acolo?" povestitorul a spus că nu a fost, dar că a auzit multe despre luptele de acolo. "n-au fost lupte asemănătoare pe aici", a zis. "aţi fost mult timp logodiţi?" a întrebat povestitorul. "opt ani. am crescut împreună." "şi de ce nu v-aţi căsătorit?" "nu ştiu" a răspuns ea, apoi a mărturisit că a vrut să-şi taie părul după ce el a murit. "voiam să fac ceva pentru el!" a explicat.

într-un alt fragment, la o săptămână înainte de a pleca pe front, ploua foarte tare, povestitorul s-a întors acasă de la Ospedalle Maggiore ud până la piele. s-a schimbat şi a băut un pahar de coniac. noaptea nu s-a simţit bine şi dimineaţă după micul-dejun a avut o puternică senzaţie de greaţă. a mers la spital. doctorii i-au spus să se uite în oglindă: albul ochilor era galben. avea gălbinare. a zăcut două săptămâni, astfel şi-a petrecut concediul de convalescenţă împreună cu Miss Barkley.

Miss Van Campen era o colegă a lui Miss Barkley. nu l-a plăcut de la început pe povestitor. a aflat că el ascunde băuturi alcoolice în dulapul din camera sa. a intrat, l-a salutat, a deschis uşa dulapului. a găsit o ladă cu sticle, unele goale, altele pline cu whisky, coniac şi vermut. i-a atras atenţia o sticlă în formă de urs, în care era o băutură originară din Germania, numită Kummel. "sticlele astea sunt de coniac?" a întrebat Miss Van Campen. "majoritatea

în alt fragment Miss Barkley trebuia să nască. un medic a ieşit din salon urmat de o infirmieră după ce miss a născut. doctorul ţinea cu amândouă mâinile un copil care "semăna cu un iepure jupuit", îl ţinea de călcâie şi-l tot pălmuia. "e sănătos?" a întrebat povestitorul. "tun!" a răspuns medicul. " e un copil splendid. are 5 kilograme." după câteva minute au scos-o pe Miss Barkley din salon. era palidă, gemea. infirmierii au împins repede căruciorul ei pe coridor. au dus-o într-o sală unde medicii i-au cusut incizia. după aceea, povestitorul a început să vorbească cu Miss Barkley. "hello, dragul meu!" i-a zis ea. "hello", i-a răspuns el. ea l-a întrebat dacă e băiat sau fată. "băiat. e mare, voinic şi credincios." i-a răspuns el. "e sănătos?" "da, e într-o stare admirabilă."

povestitorul a fost îndrumat de medici să iasă pe hol. a oprit o infirmieră şi a întrebat-o: "ce e cu copilul?". "cum, nu ştiţi?" "nu". "nu era viu!". "s-a născut mort?" a întrebat povestitorul. "nu au putut să-l readucă la viaţă. a fost strangulat probabil cu cordonul ombilical.".

" a răspuns povestitorul. "tu le-ai băut pe toate?" "am băut şi eu". "şi-mi era milă de dumneata că ai gălbinare. de dumneata n-are rost să-i fie milă cuiva". "mulţumesc!" a zis el. "ai încercat să capeţi gălbinare prin alcoolizare, nu cred că meriţi concediu de convalescenţă pentru asta." "aţi avut vreodată gălbinare?" a întrebat ironic povestitorul. "nu, dar cred că e mai bine aşa decât pe front." "aţi cunoscut vreodată un caz în care soldaţii au vrut să scape de front şi s-au automutilat, dându-şi singuri un picior în...?" Miss Van Campen s-a prefăcut că nu aude întrebarea. povestitorul a răspuns în locul ei: "aţi văzut multe cazuri în care oamenii au încercat să scape de front automutilându-se. dar aţi văzut vreun caz în care soldaţii să încerce să se automutileze dându-şi singuri un picior în... pentru că asta e senzaţia cea mai apropiată de aceea pe care o încerci când ai gălbinare. de aceea v-am întrebat dacă aţi avut vreodată gălbinare, Miss Van Campen, pentru că...". ea a ieşit brusc din cameră.

marius, andrei, george, viorel, claudiu

marius avea gura strâmbă, părul ciufulit, buza spartă. andrei se ţinea cu mâinile de burtă, gâfâia, tuşea, strângea pumnii. în dreapta, viorel, george şi claudiu stăteau turceşte pe podea şi râdeau. alexandru se urcase cu fundul pe pervaz. mihaela a deschis uşa încăperii, a intrat. "a ce miroase aici!" a zis şi a ieşit.

marius a respirat, l-a privit pe andrei în ochi câteva secunde. s-a repezit la el, l-a prins de guler. andrei a ripostat lovindu-l cu genunchiul între picioare. marius a urlat şi l-a izbit cu capul de perete.

andrei l-a apucat de ceafă, l-a tras spre el, viorel s-a ridicat, l-a lovit cu palma în spate pe marius. george l-a împins pe viorel iar acesta s-a împiedicat de piciorul unui scaun şi a căzut.

andrei l-a împiedicat pe marius şi l-a pus la pământ ca tuvshinbayar naidan pe taigir kaibulaev în meciul de judo din 5 august 2012.

claudiu şi george strigau, îşi dezveleau dinţii galbeni, pătrăţoşi şi-i determinau pe cei de lângă ei să se întoarcă cu spatele sau să se strâmbe (din cauza mirosului).

viorel s-a ridicat şi şi-a înfipt degetele în grumazul lui marius. el l-a apucat de guler, i-a rupt tricoul, l-a lovit cu pumnul. viorel a fugit din încăpere.

marius l-a împins pe andrei. acesta s-a aruncat asupra lui. toţi cei din jurul lor s-au retras încet-încet. erau obosiţi, zgâriaţi, aveau buza spartă, ochiul vânăt. marius a fost aproape să-l trântească la pământ pe andrei. pumnul acestuia a fost aproape să-l lovească în ochi pe marius.

andrei l-a tras de păr, marius l-a muşcat de deget, andrei l-a prins de gât şi l-a strâns. marius s-a înroşit, a urlat, s-a zbătut.

poem

înainte
erai considerat de către budiştii theravada
la acelaşi nivel cu laykyun setkyar,
cambodgienii îţi aduceau jertfe în fiecare lună
un miel sau un zebroid taiwanez.

acum eşti un baxman negru într-un cârlig de 14-16 cm
cu care Ray Scott pescuieşte păstrăvi,
eşti materia fecală a unui tarsier din borneo,
eşti râgâitul unui american după ce a mâncat un hamburger,
o măsea cariată din gura lui anote tong.

oamenii te ocolesc pe stradă,
ai devenit rudy baylor din filmul "the rainmaker",
de fiecare dată când ieși pe plajă începe să plouă.

mustrarea

geamurile erau închise, în încăpere domnea un miros insuportabil din cauza transpiraţiei şi mezelurilor. alergam, ţipam, dan confecţiona un avion de hârtie, Ştefan stătea la catedră şi dădea din cap în ritmul unei melodii din imaginaţia lui, Siliviu l-a împiedicat pe Andrei, acesta a căzut, s-a auzit o bufnitură apoi un strigăt de durere.

uşa s-a deschis, doamna profesoară a ţipat:
"ce-i aicea, ce-i aicea? aţi înnebunit?". ne-am aşezat în bănci.  majoritatea eram transpiraţi, gâfâiam.
"ce-aţi păţit, ce s-a întâmplat?".
cu toţii am tăcut.
"vreţi test?" a întrebat profesoara.
"nuuuu! nuuuu!".
"puuuu! ce-i mirosu' ăsta?". a exclamat ea.Petru s-a repezit să deschidă un geam, Mihaela îşi confecţionase un evantai dintr-o foaie de hârtie şi îşi făcea vânt.

"păi cum să funcţioneze creierele voastre la capacitate normală în mirosul şi-n căldura asta? v-aţi fugărit, ce-aţi făcut? aţi ridicat tot praful în aer. mai deschide un geam, aerul ăsta e irespirabil. nu ştiţi că praful face rău plămânilor? nu vă place să staţi într-un mediu curat, în nişte condiţii propice pentru buna funcţionare a creierului vostru? ce scrie în regulamentul şcolii? vi se pune la dispoziţie un mediu curat, aveţi obligaţia să-l păstraţi la fel cum l-aţi primit. da? e ok aşa, ca noi profesorii să suportăm mirosul ăsta infernal? alergaţi-vă afară, nu în incinta unei instituţii. plus că puteţi oricând să vă loviţi, vă nenorociţi pe viaţă."

a făcut o pauză să respire, apoi a continuat:
"să nu vă mai prind aşa niciodată. uite ce aţi făcut! eu nu pot preda aşa. nu pot! nu! nici voi nu puteţi învăţa. închide geamul ăla, că s-a aerisit! hai!"
George a închis geamul, doamna profesoară a respirat de câteva ori şi-a continuat discursul, a vorbit în jur de 15 minute - cu cât vorbea mai mult, cu atât pauzele dintre cuvinte deveneau mai dese şi mai lungi.

a văzut că Marius mesteca, introducea capătul creionului în gură, rupea cu dinţii radiera. a înghiţit ce avea în gură când l-a strigat doamna profesoară.
"ce am spus până acum?" l-a întrebat ea. "am vorbit jumătate de oră. despre ce?"

Dan Lungu - Proză cu amănuntul

Dan Lungu (n.1969) este conferenţiar la catedra de sociologie de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. e cunoscut mai ales pentru volumul de proză scurtă "Cheta la flegmă" şi romanele "Raiul găinilor" şi "Sunt o babă comunistă".

într-o povestire din cartea de faţă, intitulată "Eroi şi eroi, că am mai citit titlul ăsta undeva şi mi-a plăcut" e vorba despre Leuţu. dacă avea picioarele mai puţin crăcănate, puţin mai mult păr ai fi putut spune:"uite un câine", ceea ce era. astfel spuneai că e o creatură bizară, slabă, cu ochi de om, bot şi urechi de peşte. studenţii îi mai aruncau din când în când un os sau o bucată de pâine. alţii îi puneau bere într-o cutie de conserve sau îi dădeau să fumeze. Leuţu nu fuma, dar era bucuros de orice atenţie. Leuţu era fiinţa cea mai cunoscută din tot complexul studenţesc. "unii l-ar fi recunoscut mai repede decât ar recunoaşte înfăţişarea rectorului sau prim-ministrului." doi oameni se împrieteneau spontan dacă stăteau lângă el. de exemplu, unul din ei îl priveşte pe Leuţu şi devin prieteni. şi al doilea îl priveşte pe Leuţu şi devin prieteni. brusc, cei doi oameni îşi dau seama că sunt cei mai buni prieteni: se îmbrăţişează, îşi fac confesiuni. dacă o femeie şi un bărbat se află în preajma lui şi sunt necăsătoriţi, a doua zi vor merge împreună la starea civilă. chiar dacă ar fi fost căsătoriţi, există şanse foarte mari ca ei să divorţeze şi să se recăsătorească. dacă Leuţu s-ar fi îmbolnăvit într-o zi şi ar fi fost aproape de moarte, tot complexul studenţesc ar fi purtat doliu. odată a văzut o căţeluşă albă, ţanţoşă şi cârlionţată, împreună cu stăpâna sa. a mers spre ea, a privit-o lubric. ea l-a respins. câţiva studenţi urmăreau scena. li se urcase sângele în obraji, doi dintre ei s-au ridicat. strigau:"hai Leuţu hai Leuţu". un al treilea i-a ridicat coada. vocea mulţimii au scăzut. "Leuţu a fost purtat pe braţe, iar căţeluşa, împreună cu stăpâna, azvârlite în Dâmboviţa? Dacă ai fi fost acolo, ai fi văzut toate acestea. Sau poate nu."

în altă povestire, protagonistul se aşeza pe scaun "ca şi cum inima, plămânii, rinichii şi toate măruntaiele sale erau obosite, foarte obosite şi îl trăgeau în jos pentru o grevă generală." cartofii prăjiţi sfârâiau în tigaie. un strop de ulei a sărit pe harta întinsă pe masa de alături. a sărit şi el ca are, să ferească harta. a căutat un capac, dar nu a găsit. locuia cu mătuşa lui care mereu mergea la câte o întâlnire cu prietenele, unde bea ceai, mânca fursecuri şi povestea. azi era bucuros că mătuşa eliza nu e acasă, nu avea s-o audă cum îl strigă: "iar trânteşti cănile şi farfuriile!". ea dormea până la 9 şi jumătate punct, el la nouă trebuia să fie la serviciu. trebuia să se furişeze pentru a nu o trezi. această jumătate de oră le făcea viaţa amară. el nu îndrăznea să tragă apa la baie, ieşea pe vârfurile picioarelor. mătuşa eliza avea trei fotografii: în prima era o femeie tânără, lângă un bărbat gras cu mustaţă deasă. bărbatul pare stăpân pe sine, parcă se abţine să nu râgâie în fotografie. în a doua o femeie nici prea tânără, nici prea frumoasă, cu o cunună de spice şi flori. lângă ea se afla un bărbat uscăţiv, iar pe spatele fotografiei scria: "Sărbătoarea Recoltei, Vorona, 1972". iar în a treia, o femeie destul de bătrână şi destul de urâtă, la un pupitru, cu un registru în faţă. cele trei femei sunt una singură: mătuşa Eliza.

când le privea, protagonistul simţea să-i dea un şut în fund grăsanului şi să-l forţeze să râgâie.
să-i ia cununa de spice femeii şi s-o calce în picioare.
s-o pocnească pe bătrână cu registrul în cap, să spargă tabloul de pe peretele din spatele ei.

se văzu jumătate din bărbatul uscăţiv. apoi jumătate din cel cu mustaţă. un picior. "şi ieşiră din fotografie, către o bere rece."

poem

de fiecare dată când îţi dădea telefon se întâmpla câte o catastrofă
un obuz arunca în aer un tanc georgian din Osetia de Sud lăsând infirmi câţiva soldaţi
un canibal evada din închisoarea Delfinul Negru din Rusia
avea loc un cutremur de peste opt pe scara Richter pe insula Kiribati

îţi dădea telefon din ce în ce mai des
iar în timp ce vorbeaţi un avion american se prăbuşea pe teritoriul Siriei
apărea o epidemie de malarie în Zimbabwe
un templu budist era incendiat în Bangladesh

te suna îndeosebi marţea şi miercurea
încât locuitorii din Sultanbeyli se obişnuiseră ca atunci să erupă vulcanul din apropiere
cei din Phenian să aibă parte de inundaţii
saudiţii să explodeze o bombă în centrul Riadului sau Jedahului

în fiecare zi în care te suna aveai ghinion
rămâneai fără benzină în trafic
dacă voiai să mergi pe plajă ploua toată ziua
cădea un copac pe strada ta

discutaţi 10-20 de minute pe săptămână
încât după un an asteroidul Apophsis s-a ciocnit de pământ

trompeta

profesorul de muzică a intrat în clasă, s-a împiedicat de prag şi a fost aproape să scape trompeta. copiii au râs.
"bine că râdeţi!" a ţipat. "oricui i se poate întâmpla!". "am spus că dăm test azi?" a întrebat mânios.
"nuuuu!" au răspuns copiii.
"spuneţi sincer!"
"nuuuuuu!"
"ok. atunci vom audia câteva negative şi apoi vă voi cânta din trompetă?".
"daaaa!" au strigat elevii.

profesorul a încercat să pornească casetofonul. s-a auzit un scârţâit, "nu merge" a spus. a scos CD-ul, l-a pus înapoi, l-a scos, l-a pus, se auzea acelaşi scârţâit apoi nimic. profesorul a lovit casetofonul cu piciorul, a pus CD-ul la loc. s-a auzit negativul unei melodii din folclorul românesc.

l-am audiat o dată apoi profesorul a întrebat: "vă cânt acum?" arătându-ne trompeta.
"daaaaa! daaaa!"

a pornit casetofonul, a introdus tubul de alamă în gură. a suflat. sunetele pe care le emitea semănau cu mugetele unui elan împotmolit într-o mlaştină din Zimbabwe.

elevii au început să râdă, să bată cu pumnii în masă, să strige, unul a deschis geamul şi a aruncat un mototol de hârtie, altul a scos din ghiozdan un sandviş şi a început să mănânce.

profesorul avea ochii închişi, era roşu la faţă. nu a observat ce se întâmpla în jurul lui, sufla în trompetă cât putea de tare. fruntea i s-a încreţit, transpira. trompeta suna din ce în ce mai tare, aproape nu mai auzeam negativul.

a început să bată din picior.
"opreşte-l, poate păţeşte ceva!" strigau unii copii.
"lasă-l să cânte, să ne distrăm!" spuneau alţii.

dădea senzaţia că nu respiră. cânta atât de tare încât elevii şi-au introdus degetele în urechi.

s-a oprit după câteva minute. a gâfâit, a clipit, s-a sprijinit de catedră.
"e, v-a plăcut?" a întrebat.

acum

fiecare pom e un acordeon Hohner verdi 1
din acelea pe care le folosea Anthony Faas în concerte
mâinile aşteaptă mecanici de locomotivă plecarea
acum creierul scrâşneşte din măsele
capetele plutesc prin aer rămân în arbori
clipind rumegându-şi mustaţa
fiecare cămaşă e dotată cu minibar
fiecare dicţionar e un pelican nesigur
fiecare voce e o inundaţie în coreea de nord
acum fiecare leu e verde
şi femeile au un singur ochi patru picioare două guri
două guri buzunare pline cu lucruri nefolositoare
două guri cu dantura legătură de chei
două guri biciclişti bătrâni
acum fiecare nas mă miroase ca pe-o fereastră
acum fiecare pom îşi administrează Memoplus
fiecare statuie poartă epidermă
de lamantin
şi ochiul ei e ca ochiul ciclopului Tiberius din filmul Cyclops

pulpele se roagă în fiecare zi dimineaţa şi seara
ceasornicele sunt nişte soldaţi vietnamezi la paradă
indigenii demontează un drumeţ
mai întâi mâinile capul picioarele
insula Tonga se mută câţiva centimetri
mai aproape de Samoa Americană

Femeia de serviciu

ochelarii ei cu rame de plastic erau lipiţi cu scotch. avea o aluniţă sub ochiul stâng, doi dinţi lipsă, urechile pline de ceară, vocea imita o vioară dezacordată încât ascultătorii aveau tendinţa de a-şi introduce degetele în urechi atunci când vorbea. a mers în faţa clasei, a tuşit, a închis ochii, i-a deschis, a căscat. a exclamat:"uff!".

"ce aţi păţit?" a întrebat-o un copil.
"nimic, nimic". se înroşise, avea o postură ciudată, dădea senzaţia că urmează să-i plesnească o venă în colţul ochiului. se scărpina pe antebraţ. avea nişte umflături roşii acolo, vizibile de la câţiva metri.
"ce a păţit?" întrebau copiii. "ce a păţit?".
"are un ochi mai mare şi un ochi mai mic!" a râs unul.
"da, da!" au îngânat ceilalţi.

ea a izbit cu palma în catedră, a urlat, apoi a zâmbit dezvelindu-şi dinţii galbeni, incisivii cariaţi şi făcându-l pe cel de lângă ea să-şi întoarcă capul, să se strâmbe.

"azi o să faceţi cu mine." a zis.
"ce, ce?"
"n-auziţi, azi o să faceţi cu mine!"
"ce?" au întrebat-o copiii.
"hai nu vă mai prostiţi. o să faceţi cu mine şi gata!"

elevii se uitau unii la alţii: "ce, ce?" întrebau. "cum nu aţi înţeles? o să faceţi cu mine!" a ţipat ea. "ce?". "ia gata nu vă mai prostiţi că mă scoateţi din sărite, măi! o să faceţi cu mine, chiar nu aţi înţeles."

a sunat clopoţelul. ne-a privit, s-a înroşit, pleoapa de sus a tremurat. a plecat.

F.M. Dostoievski - Adolescentul

Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881) a fost un scriitor rus. statuia lui este amplasată în centrul oraşului Omsk, din Rusia.

iată trei fragmente care v-ar putea convinge să citiţi cartea.

într-un fragment din cartea de faţă servitoarea Tatianei Pavlovna a uitat uşa de la intrare deschisă cât a mers până în pivniţă. adolescentul s-a infiltrat pe furiş în casa ei, tocmai ajunsese şi voia să o viziteze, dar cum a văzut uşa deschisă, s-a gândit că ar putea asculta fără să fie observat ce vorbesc ea şi Katerina Nikolaevna. s-a ascuns în dormitor, a lipit urechea de perete. ele vorbeau despre sinuciderea lui Kraft, un prieten de-al adolescentului. "dimineaţă am aflat. Kraft era un om cinstit, chiar dacă îi plăcea să flecărească." a spus Tatiana. "eu ieri am fost la el. era foarte vesel, nu ştiu ce l-a îndemnat să se sinucidă." a replicat Katerina. adolescentul şi-a pierdut controlul. a alergat în sufragerie. "Kraft...s-a sinucis?" a întrebat. ele au strigat la el: "de unde ai ieşit, va să zică ai tras cu urechea!" "astea-s prostii, minciuni pretinzi că sunt un spion, o doamne! de ce m-aş osteni să te spionez, când mi-e jenă să trăiesc printre oameni ca dumitale. cum să trăieşti printre intrigile voastre, minciunile voastre, când oriunde te învârteşti dai numai de uneltiri şi înşelătorii!" a replicat el. "plesneşte-l peste obraz, plesneşte-l!" a strigat Tatiana Pavlovna. a vrut să-şi ducă ea la bun sfârşit îndemnul, cum Katerina nu făcea nicio mişcare. adolescentul a apucat-o de umăr, a strâns-o, ea tremura, el şi-a luat avânt, a tras-o înspre el, a ridicat palma.

în alt fragment Lambert o vizitează pe Katerina Nikolaevna. ea stătea în salon alături de Tatiana Pavlovna şi adolescent. Lambert i-a zis că deţine o scrisoare de la amantul ei, Trişatov şi cere treizeci de mii de ruble pentru a nu i-o arăta soţului. Katerina a făcut ochii mari, a clipit de două ori, l-a privit cu mirare şi dispreţ, deşi era speriată. l-a ameninţat că o să-l reclame şi scrisoarea îi va fi confiscată. el a râs, a spus că soţul ei va auzi despre scandalul ce se va isca. a spus că va merge imediat la el să i-o arate dacă nu-i dă banii într-o săptămână. "dar eu n-am atâţia bani" a replicat ea tremurând. "ţi-am pregătit o poliţă. semnează şi după o săptămână să-mi dai banii, iar când mi-i dai, îţi restitui poliţa." i-a zis: "în loc să spui mersi că ţi-am cerut aşa puţin... scrisoarea asta valorează peste o sută de mii de ruble. altul în locul meu ar fi avut alte pretenţii...mă înţelegi... ţi-ar fi cerut ceea ce nici o femeie nostimă nu refuză când ajunge la ananghie. he-he-he! tu est belle, tu!" Katerina s-a ridicat brusc de pe scaun, roşie, clipind des, cu o lacrimă în colţul ochiului şi l-a scuipat în obraz. "stai că trag" a strigat Lambert, furios pentru că l-a scuipat. a scos revolverul, a prins-o, i l-a pus la tâmplă. ea a strigat apoi a leşinat. Versilov, soţul a năvălit în cameră, chiar atunci a ajuns de la serviciu, i-a luat pistolul din mână lui Lambert şi l-a izbit cu el în cap. acesta a căzut în nesimţire şi sângele care-i ţâşnea din rană s-a prelins pe covor.

în alt fragment adolescentul află că sora lui a fost dezvirginată de prinţul Dolgoruki, cel mai mare duşman al său. a rămas însărcinată. adolescentul s-a înroşit, a închis ochii, a tremurat, a vrut să se omoare. apoi a luat revolverul, a intrat noaptea în camera surorii sale, i-a apropiat ţeava de tâmplă.

Palma

palma lui era mare cât un pat dublu. el era tot la fel de mic încât încăpea şi dormea în ea.

degetele au început să-i crească acum doi ani, în noiembrie 2011. îşi cumpărase un inel cu o zi înainte. îi venea foarte bine, avea mărimea 62-63.

l-a strâns dimineaţă, i-a lăsat o urmă adâncă şi roşie, mai avea puţin şi sângera.

s-a zgâriat când a încercat să-l scoată.
l-a pus pe masă, s-a gândit: "ce se întâmplă? ieri nu mă strângea!".
şi-a cumpărat altul după o săptămână, mărimea 64-65.

şi-a dat seama că nu-i mai intră mâinile în buzunare în februarie 2012. era frig, se întorsese de la o petrecere la 11 noaptea.

voia să scoată cheia din buzunar, a încercat să introducă toată mâna - nu a intrat, patru degete, trei, două.  i-a intrat arătătorul doar, s-a chinuit 10 minute să scoată cheia.
oamenii întorceau capul după el.

a vrut să ia o pereche de şosete din sertar după o săptămână.

nu i-au încăput decât două degete, şosetele erau în capătul sertarului. nu ajungea la ele. s-a folosit de o riglă ca să tragă şosetele spre el.

mâinile nu i-au mai intrat în mâneci. a trebuit să-şi ia bluze cu mâneci din ce în ce mai mari.

nu mai putea ţine pixul în mână, a devenit prea mic. îl ţinea cu vârfurile degetelor şi scria strâmb, tremurat.

nu-a mai putut scoate mâna prin geamul maşinii, nici să-şi balanseze mâinile pe lângă corp când mergea prin casă, să se scarpine cu degetul deasupra sprâncenei.
pumnul a devenit de trei ori cât capul.

mâna nu a mai încăput pe uşa camerei sale decât pe laterală. se aşeza pe ea ca pe un fotoliu şi se uita la televizor. a devenit cât un pat dublu de 1 80.

Sfânta Liturghie

profesorul a intrat în clasă. a spus bună ziua când a ajuns la catedră. a zâmbit, a dezbrăcat sacoul şi l-a aşezat pe spătarul scaunului.
"ce faceţi?" a întrebat.
"bine" au răspuns elevii.
"astăzi vom vorbi despre Sfânta Liturghie" a zis.
"dom profesor, deschidem caietele?"
"nu, le închideţi!" a spus şi a pufnit în râs.
nu a stârnit nicio reacţie în clasă.
s-a încruntat. "deschideţi cărţile la pagina 20! înainte de a nota în caietele voastre vreau să vă vorbesc puţin despre Sfânta Liturghie."
"Sfânta Liturghie este principala slujbă a Bisericii Ortodoxe. se ţine întotdeauna duminica. este o slujbă euharistică - adică o slujbă prin care aducem mulţumire lui Dumnezeu. este alcătuită din trei părţi: Proscomidia, Liturghia catehumenilor şi Liturghia Cuvântului." profesorul s-a oprit. a respirat. "începem să notăm în caiete sau vă mai vorbesc?" "ne vorbiiiiiiţi!".
profesorul a continuat: "înainte de începutul Dumnezeieştii Liturghii preotul şi diaconul pregătesc pâinea şi vinul ce vor fi sfinţite în Sfânta Liturghie. punerea deoparte a darurilor se face într-un ritual complex. în timpul proscomidiei se taie din prescura principală un fragment de forma unui pătrat numit agneţ. acesta va fi împărțit credincioşilor în timpul slujbei.
pe când comunitatea cântă preotul şi diaconul merg la masa pe care stau darurile!"
profesorul a spus:"hai să începem să notăm."
"nuuuuu" au răspuns elevii. nu ne mai povestiţi?
"dar nu mai este mult din oră. trebuie să şi notăm!"
"încă puţiiin ne povestiţi şi gata!". au răspuns elevii.
"bine. după invocarea sfântului duh și sfințirea darurilor, preotul face pomenirea Sfinților, începând cu Maica Domnului. credincioşii cântă: "Cuvine-se cu adevărat..."
în concluzie, Sfânta Liturghie e una din cele mai importante slujbe ale Bisericii Ortodoxe.
sper că aţi reţinut ceva din ce v-am spus eu. dacă aveţi întrebări puteţi să le puneţi acum. mai sunt trei minute."
patru elevi au ridicat mâna.
primul a întrebat: "care liturghie se slujeşte cel mai des, a lui Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Iacov?"
"a Sfântului Ioan Gură de Aur. există şi alte liturghii, cum ar fi Liturghia Sfântului Vasile.
hai, nu mai avem timp decât de o întrebare. spune tu, Rândunel!"
"dom profesor, puteţi să repetaţi tot ce aţi spus până acum? nu am înţeles nimic!"

Kim

avea 12 ani. pleca la şcoală în fiecare dimineaţă la şapte, se întorcea la două după-amiaza. trebuia să folosească liftul. îl găsea ocupat de cele mai multe ori şi trebuia să aştepte în jur de zece minute până să intre.
o antenă TV pe care scria KOORT cu majuscule roşii atârna de peretele din faţă al balconului lui.
o barză şi-a făcut cuib pe ea. cuibul avea un smoc de iarbă în mijloc. puii stăteau cu gâturile subţiri întinse, piuiau. mama clămpănea pe un fir electric.
a zburat pe un autobuz oprit în staţie. a stat pe el până la ieşirea din cartierul Lumpur. s-a aşezat pe un stâlp. a defecat de acolo pe un tramvai. a planat peste blocurile de 8 etaje din centru, Universitatea de stat, palatul Cinghiz, piaţa Bishkek. s-a oprit la un fast-food de la periferie. a furat un colţ de pâine de pe masă. a zburat la puii ei.

ştia că oamenii ies de la serviciu în jurul orei cinci. îi aştepta să vină cu copiii sau câinii în parc.
unii îi aruncau câte o bucată de pâine, se apropiau, alţii dimpotrivă se îndepărtau.
era murdară sub aripi, avea degetul posterior rupt, o zgârietură sub ochiul stâng, corneea inflamată.

zgomotul maşinilor, vorbele oamenilor o speriau la început. s-a obişnuit cu ele treptat.
interpreta unele gesturi - când un om zâmbea însemna că era vesel, când făcea ochii mari însemna că e uimit.

odată a fost aproape să fie călcată de o maşină. a zburat la mică înălţime. s-a strecurat printre maşini. a ajuns la o intersecţie. maşinile din dreptul ei au oprit. trebuia să acorde prioritate celor ce veneau din dreapta. nu a fost atentă la semafor. a zburat pin faţa unui volvo care a frânat brusc. şoferul a strigat după ea.

uneori defeca de sus pe mulţimea de oameni care trecea pe strada principală. ei o priveau, strigau după ea. căuta în gunoi. a învăţat să deschidă capacele pubelelor cu ciocul. să fure din sacoșele oamenilor. să meargă la blocul E7 din cartierul Jamal - unde o femeie hrănea mereu câinii comunitari. aştepta ca femeia să plece, îi alunga şi mânca în linişte. ziua stătea într-o clădire dezafectată din spatele hotelului Abdulahi. se întorcea la pui seara, la şase jumătate sau şapte. pleca dimineaţa la zece.

mama lui Kim s-a întors la ora 5 miercuri.
s-a uitat în sus. l-a văzut pe Kim într-un picior pe antenă.