Ian McEwan - Visătorul

Ian McEwan (n.1948) a fost un scriitor britanic distins cu Booker Prize în 1998.

proza sa e una simplă şi discursul are fluiditate.

după scrierea fiecărui capitol, Ian McEwan îl citea copiilor săi. când aceştia nu erau disponibili, citea pentru un copil imaginar. în opinia sa, proza simplă nu ar trebui să descurajeze cititorul rafinat. în ce priveşte volumul "Visătorul", afirmă că e o carte pentru adulţi despre un copil, o carte pe înţelesul copiilor. criticii momentului au asemănat-o cu "Peter Pan", mai ales că personajul principal poartă acelaşi nume.

Peter Fortune e un băiat de 10 ani despre care adulţii spuneau că e un copil dificil, lucru pe care el nu îl înţelegea. abia după mulţi ani petrecuţi ca adulţi, a descoperit că îl credeau dificil fiindcă era extrem de tăcut şi prefera singurătatea.

într-o zi, i s-a încredinţat misiunea să o ducă la şcoală pe sora lui mai mică. era atât de mândru de acest fapt, încât îşi imagina cum o salva din ghearele unor lupi dispunând doar de o cutie de chibrituri şi un cuţit cum văzuse într-o emisiune despre supravieţuire în sălbăticie. nu mai fu atent la drum şi autobuzul opri în staţia unde trebuia să coboare. aproape să intre în curtea şcolii, descoperi că a uitat ceva în autobuz. nu era ghiozdanul cum i se întâmplase în repetate rânduri, ci sora lui. autobuzul se afla deja la 400 m distanţă.

de asemenea, la testul de la matematică trebuia să adune două numere mari, însă gândul îi zbură la cel mai mare număr din lume. adună, scăzu, cifrele i se în-vălmăşeau în cap şi, la finalul celor 20 de minute, nu scrisese nimic pe test.

în cele şapte texte din volumul "Visătorul", există o delimitare între personajele pozitive şi cele negative. astfel, povestirile lui Ian McEwan se aseamănă cu basmele, iar lipsa personajelor complexe, construcţia lor pe baza antitezei, le conferă un caracter simplist.

povestirile au un caracter oral, după cum afirmă şi autorul în prefaţă: "Tuturor ne place ideea de a spune poveşti seara, la culcare – cu respiraţia proaspătă după spălatul pe dinţi, ochii larg deschişi şi plini de încredere, buiota încălzind aşternuturile curate, făgăduinţa somnului"

mirajul

John şi Anna urcau o dună de nisip în Deşertul Negev pe coasta estică a Israelului, însă, în ciuda populaţiei de peste 300000 de locuitori, în jur nu se observa niciun kibuţ sau moşav, nici măcar un sat de beduini încă nestrămutaţi. înaintau din ce în ce mai încet gâfâind la fiecare pas, menţinându-şi cu greu echilibrul, ea în faţa lui. el alunecă după câteva secunde şi se agăţă cu o mână de piciorul ei şi cu cealaltă de un cactus. Anna nu avu timp să reacţioneze. căzură amândoi la baza dunei.

reluară ascensiunea în genunchi. el îi privea fesele şi ochii aproape îi ieşiră din orbite, semăna cu Marty Feldman în tinereţe. Anna se opri ca să-şi revină şi John aşteptă câteva secunde, apoi continuară să urce, dar mai încet şi cu pauze mai dese.

el îi fotografie fesele cu telefonul mobil, gest pe care Anna îl observă. John scăpă celularul, iar din spatele lor sosi un mops care urină pe piciorul Annei. ajunseseră în vârf, dar nu putură să-şi revină după efortul depus. John căzu de pe dună.

avea privirea înceţoşată şi ameţea când observă în mijlocul deşertului un calculator echipat cu o pereche de boxe şi un monitor led de ultimă generaţie, se aşeză pe scaunul rotativ şi porni jocul Star Wars. împuşca zombi care-i invadau teritoriul din buncărul său, se ascundea în spatele unui zid sau unui pom.

computerul se blocă tocmai când putea să-l lichideze pe conducătorul răufăcătorilor şi să treacă la următorul nivel, unde va înfrunta oponenţi mai puternici. John deveni agitat şi lovi cu piciorul unitatea centrală, bătu cu pumnul în masă. până acum funcţiona perfect, ce s-a întâmplat? imaginea se bruie şi culorile se amestecară.

Anna văzu o masă dotată cu oglindă, plină cu produse cosmetice. folosi fardurile L'Oreal, îşi retuşă machiajul cu ajutorul unei pudre minerale variantă solidă, iar mopsul observă o femelă cu care se împreună.

doi bărbaţi priveau de pe o dună câinele împerechindu-se cu un cactus, pe John jucându-se în nisipul cu care Anna se farda, iar în spatele dunei, se afla un oraş cu clădiri, fântâni arteziene, hoteluri cu piscine.

cap sau pajură

George parie 50 de bani. Andrei aruncă moneda, câştigă, băgă banii în buzunar şi propuse un nou pariu. miză 1 leu că va fi cap şi câştigă.

"nu se poate! faci tu ceva! trişezi!".

George protestă: "acum îmi dai banii, acum, nu mă interesează!", iar Eugen şi Marius râdeau arătându-l cu degetul.

"te oftici că ai pierdut! e doar un joc!" i-a spus Viorel, dar George insista să primească banii înapoi, până Andrei propuse încă un pariu.

pierdu la următoarele 5 jocuri.

"tu trişezi! gata, nu mai joc niciodată cu tine!"

"o tură doar! uite cum facem: daca e pajură, îţi dau tot ce am câştigat până acum plus moneda cu care am jucat, iar dacă e cap, îmi dai ultimii doi lei."

"acceptă, o să câştigi! presimt eu!" îi spuse Matei, "nu! îţi ia toţi banii!" replică Andreea. George acceptă şi Andrei aruncă moneda.

căzu şi se rostogoli, Emanuel o lovi cu piciorul.

ajunse într-o grădină, Marius băgă mâna printr-o gaură în gard şi o recuperă. la a doua aruncare, ateriză în faţa lui Andrei. George primi toţi banii, 7,5 lei, şi plecă.

Gustave Flaubert - Trei povestiri

Gustave Flaubert (1821-1880) a fost un scriitor francez. opera sa constă în cinci romane şi două cărţi de proză scurtă.

volumul de faţă cuprinde trei nuvele: "Legenda sfântului Iulian cel primitor", "Un suflet curat" şi "Irodiada" elaborate în perioada studenţiei.

în povestirea "Irodiada", subiectul este căsătoria dintre regele Irod Antipa şi soţia fratelui său. textul este de fapt o repovestire a legendei îmbogăţită cu paragrafe întregi de descriere a cadrului în care se desfăşoară evenimentele:

"Munţii jos sub el începeau să-şi dezvăluie crestele, în timp ce masa lor era, până în adâncul hăurilor, cufundată încă în beznă. Plutea o ceaţă ce prinse să se destrame şi contururile Mării Moarte ieşiră la iveală. Zorile care răsăreau în spatele cetăţii Mahaerus răspândeau o roşeaşă difuză. Curând lumina lor se răsfirase asupra nisipurilor de pe ţărm, asupra colinelor, asupra deşertului şi, în depărtare, asupra munţilor Iudeei, care îşi unduiau spinările zgrunţuroase şi cenuşii. Masivul Engaddi, în mijlocul lor, înscria o dungă neagră; Hebronul, mai în fund, se rotunjea ca o cupolă; Esquolul era acoperit cu livezi de rodii, Sorekul cu vii, Karmelul cu lanuri de susan; iar turnul Antonia, cu forma lui de cub înfricoşător, domina întreg Ierusalimul. Tetrarhul întoarse capul şi îmbrăţişă cu privirea, spre dreapta, palmierii din Ierihon; gândul îi zbură spre celelalte oraşe ale Galileei sale: Capernaum, Endor, Nazaret, Tiberiada, unde cine ştie dacă avea să se întoarcă vreodată. În vremea asta Iordanul continua să curgă peste şesul arid. Albeaţa acestuia îţi lua ochii ca o întindere de zăpadă."

de asemenea, în povestirea "Legenda sfântului Iulian cel primitor" este relatat martiriul sfântului Iulian şi al comunităţii creştine pe care o prezida. remarcăm pasajul în care sunt descrişi părinţii morţi ai sfântului:

"Tatăl şi mama sa se aflau în faţa lui, întinşi pe spate, cu câte o gaură în piept; iar chipurile lor blânde şi senine păreau că păstrează o taină veşnică, numai de ei ştiută. Pielea lor albă era mânjită de sângele care înroşise cearşafurile, se prelinsese pe jos şi stropise trupul unui Christ din fildeş atârnat la căpătâiul patului. Reflexul stacojiu al vitraliilor, străpunse acum de prima suliţă a soarelui, lumina aceste pete roşii, multiplicându-le şi risipindu-le prin toată încăperea. Iulian se apropie de cei doi morţi nevoind să creadă, zicându-şi că aşa ceva nu era cu putinţă, că se înşelase, că se întâmplă uneori asemănări ciudate. Se aplecă uşor ca să-l vadă de aproape pe moşneag; şi zări între pleoapele lui întredeschise, o privire stinsă care îl arse ca focul. Apoi trecu de cealaltă parte a patului, în care zăcea bătrâna cu obrazul pe jumătate ascuns sub şuviţele de păr alb. Iulian îşi strecură degetele sub ceafa ei, îi ridică uşor capul; şi o privea ţinând-o cu braţul ţeapăn, în timp ce cu celălalt o lumina cu făclia. Stropi din salteaua îmbibată picurau rar pe duşumea"

textul "Un suflet curat" i-a creat mai multe dificultăţi chiar şi decât "Doamna Bovary" sau "Salammbâ" conform mărturisirilor sale: "Ca să scriu o pagină şi jumătate, am încărcat cu ştersături douăsprezece."a avut nevoie de resurse financiare pentru o călătorie în scopul documentării şi achiziţionarea unui papagal împăiat ca model pentru pasărea Loulou. remarcăm prezentarea morţii fiicei doamnei Aubain:

"Timp de două nopţi, Félicité nu se mişcă de lângă moartă. Repeta aceleaşi rugăciuni, stropea aşternutul cu agheasmă, se aşeza din nou şi o tot privea. La sfârşitul celui dintâi priveghi, observă că obrazul copilei se îngălbenise, buzele i se învineţiseră, nasul i se subţia, ochii i se înfundau. O sărută de nenumărate ori pe pleoape şi nu s-ar fi mirat peste măsură dacă Virginie le-ar fi deschis; suflete ca ale ei cred lesne în minuni. O spălă, o învălui în linţoliu, o aşeză în sicriu, îi puse o coroniţă, îi despleti părul. Era blond şi neînchipuit de lung pentru vârsta ei. Félicité tăie o şuviţă pe caro o băgă în sân, hotărâtă să nu se despartă de ea niciodată."

textele sunt bazate mai ales pe documentare, întâmplările sunt adesea evenimente istorice, legende, pe care autorul le relatează într-un mod foarte plastic.

cina romantică

un domn slab, chel, cu fizionomia mongoloidă şi-a invitat iubita la masă, o doamnă blondă, cu ochii  încadraţi de sprâncene mov ce se asortau cu rochia, privirea răutăcioasă şi faţa permanent roşie.

decorul consta într-o sticlă de şampanie, două pahare şi două lumânări, perdelele trase, iar prin geamurile din lemn cu trei canaturi se observau stelele.

ea scrută încăperea cum intră, privi în urmă după doi paşi, aşteptă ca el să-i tragă scaunul pentru a se aşeza.

îşi plimbă degetul pe masă apoi îl privi. din fericire, nu observă nici urmă de praf.

se uită pieziş la el câteva secunde până îi turnă şampanie. când privi în pahar, tresări şi avu o grimasă de uimire, iar după câteva secunde, răsuflă uşurată.

el nu avu timp să-şi revină, căci ea aşeză paharul pe masă şi refuză să bea.  

ne-înţelegându-i comportamentul, păru că i-a venit o idee, se scuză şi se retrase în bucătărie. închise uşa, se sprijini cu spatele de ea, respiră adânc.

simţi un miros suspect, iar când deschise ochii, observă fumul care ieşea din cuptor.

încremeni, urlă şi se aruncă asupra cuptorului. îl deschise, puiul era ars. îşi acoperi faţa cu palmele, se opri în mijlocul camerei.

privi în jur. observă conserva pe care scria cu majuscule roşii: DOG FOOD. un zâmbet larg îi apăru pe faţă.

se întoarse din bucătărie şi aşeză farfuriile pe masă. granulele erau scăldate într-un sos cleios, cu aromă de carne de fazan, conform etichetei.

doamna blondă luă prima înghiţitură, îi arătă degetul mare ridicat în semn de aprobare, apoi mâncă din ce în ce mai repede, mai cu poftă. îl privea din când în când zâmbind şi el se prefăcea că mestecă.

răsturna conţinutul din lingură pe gresie de unde câinele mânca.

Peştele

a recunoscut culoarea albastru-închis şi forma plată a Cottus Gobio-ului.

anunţase pescarii din zonă, însă majoritatea susţineau agravarea stării psihice a lui Efim întrucât acest peşte trăieşte doar în Marea Caraibilor conform datelor existente şi este văzut foarte rar în timpul zilei.

Efim cumpăra momeală ieftină din satele puţin populate din Delta Dunării şi o vindea în comuna natală la preţ dublu. din câştigurile generate de această activitate, şi-a amplasat un iaz unde ora de pescuit costa 5 lei, însă minţea că în el convieţuiesc majoritatea speciilor din Deltă, de fapt erau peşti creaţi industrial, cancerigeni, după spusele unora, care doar semănau cu cei menţionaţi. de aceea, nu era simpatizat de niciun pescar.

când a văzut a doua oară Cottus Gobio-ul, a încercat să-l captureze. îşi imagina peştele într-o vitrină la muzeul din Chilia Veche, că va deveni celebru şi va avea suficienţi bani să-şi termine studiile pentru a ajunge biolog marin, visul său din adolescenţă sau va fi primit în Asociaţia Pescarilor Sportivi, ba chiar va accede la o funcţie de conducere, stârnind invidia printre concetăţenii săi din Deltă.

miercuri, când pescuia, a simţit o forţă care smuci undiţa şi-l proiectă pe marginea bărcii, aproape să cadă în apă. exclamă: "ce naiba" şi trase de capătul undiţei, însă nu produse niciun efect. i-a observat pe Marian şi Viktor în apropiere. râdeau privindu-l din şalupa lor.

icni şi smuci undiţa, însă peştele se încăpăţâna să rămână sub apă. "ăsta e un Cottus Gobio!". îşi aminti de pescarul somalez care afirmase că s-a luptat cu un astfel de peşte şi că niciun om nu are suficientă forţă să-l captureze.

a mai smucit o dată undiţa, însă peştele nu s-a mişcat. firul a fost aproape să se rupă. a tras de ea, a luat harponul şi a încercat să lovească, însă era prea scurt, s-a întins peste marginea bărcii.

a privit în dreapta, Viktor şi Marian plecaseră. trase de fir, se auzi un pocnet. se sperie, credea că s-a rupt undiţa şi că va pierde peştele. era de la lansetă, şi-o improvizase, era lipită cu bandă scotch de coada undiţei.

respiră şi trase cât putu de undiţă, zadarnic. peştele nici măcar nu se zbătea în cârlig, însă barca era aproape să se scufunde. utiliză undiţa inventată în urmă cu câteva săptămâni ce funcţiona ca un harpon mai lung. avea, implicit, o lansetă specială.

a apăsat butonul care lansa firul apoi s-a auzit un plescăit. din nou, ca şi în cazul harponului, peştele se afla la o adâncime prea mare.

încercă să se auto-sugestioneze. smuci încă o dată undiţa şi observă culoarea Cottus Gobio-ului la suprafaţă. strigă, plânse de fericire.

când a adus captura în barcă descoperi că pescuise o cizmă.

Marius Chivu - Best of. Proză scurtă a anilor 2000.

antologia "Best of. Proză scurtă a anilor 2000" a fost realizată de Marius Chivu(n.1978), scriitor, critic literar, jurnalist şi traducător român. a semnat o serie de trei volume individuale, opt antologii şi patru traduceri.

cartea de faţă cuprinde 33 de povestiri ale unor autori debutaţi din 2000 până în prezent.

unul dintre texte este "Răpirea din Serai" de T.O Bobe. remarcăm pasajul în care este descris şeicul de pe carpetă:

"Pe tâmplele şeicului, de sub turban curg două pârâiaşe de barbă, se varsă altele două, ale mustăţilor negre. In plan secund se văd însoţitori, călărind unul un roib, celălalt, un ţintat, cu puşti şi ei, dar cu turbane mai mici. Iar dincolo, pe cerul luminat de luceferi, se decuplează minarete şi turnuri cu bulbi şi arcade pustii." 

şi cel în care se redă un cadru din cameră:

"Încremenit şi el în tăcere, peştele de sticlă de pe televizorul din colţ îşi deschide gura uscată spre uşa cu perdeluţe din dantelă alături de care Anda toarnă apă într-un lighean cu smalţul sărit. Dar apa nu curge. Cristalul ei stă suspendat între cele două vase de tablă ca o stalactită a eternităţii târzii, pentru că timpul încă nu s-a inventat, pentru că „înainte“ nu e nici amintire, nici nostalgie, nici vis, ci doar o umbră al cărei soare n-a răsărit, iar „pe urmă“ tânjeşte în zadar să devină dorinţă. În cutele ţurţurelui îngheţat răpita, răpitorii şi caii lor sunt frânţi, copitele şi coamele se învălmăşesc, o zăbală sfârtecă un femur, o gură rânjită îşi caută chipul de om sau de cal, un pinten trece printr-un văl, o flintă cu ţeava răsfrântă se holbează la un ochi fără gene, iar mătasea unui turban desfăcut trece prin nările armăsarilor şi leagă între ele două minarete însingurate în zori."

în proza "Ahile" de Silviu Gherman, Hector, colegul de cameră al autorului, creştea cărăbuşi. un moment pe care l-am remarcat este cel în care se descrie amănunţit cum omoară coleopterele:

"L-am luat şi m-am uitat la băieţi. Se plimbau în sus şi-n jos. Am desfăcut capacul găurit, acoperind cu grijă gura borcanului, pe urmă l-am pus la orizontală şi am ridicat un deget, cât să poată ieşi un singur băiat, şi am început să scutur uşurel. Şi, într-adevăr, primul băiat a ieşit, ameţit, şi se pregătea să zboare, dar l-am pocnit cu şlapul şi s-a fleşcăit pe linoleum. Al doilea, tot aşa. Al treilea era să-mi scape şi l-am tuflit cu pumnul, ceea ce mi s-a părut scârbos şi m-am şters de linoleum, făcând o dungă maronie. Următorii doi au murit uşor, dar ultimul mi s-a lipit de şlap şi iar a trebuit să fac o pată maronie pe linoleum. M-am dus la baie, m-am spălat pe mâini şi am plecat la masă."

în povestirea "După gâşte" de Lucian Dan Teodorovici, naratorul merge împreună cu bunicul său la casa unui ţigan pe care îl bănuiau că i-ar fi furat gâştele. păsările se amestecau între ele, mai toţi vecinii şi le însemnaseră, unul dintre ei stârnise indignarea desenând pe aripile gâştelor câte un falus cu vopsea maro.

bunicul şi nepotul au ajuns în zona locuită de ţigani, un deal împânzit de case prăpădite, cu ferestre, uşi strâmbe. s-au oprit în faţa unui gard din şipci, majoritatea putrezite.

în loc de câine, curtea era păzită de un porc cam slab care scurma cu râtul sub tocul uşii. după ce a aflat că fiul său îi furase gâştele bunicului, ţiganul i-a dat una după ceafă şi un şut în fund. atunci, din curtea vecină s-au auzit ţipete. doi bărbaţi vânjoşi îl cărau pe al treilea. l-au dezbrăcat şi unul dintre ei a scos un bici ca acelea cu care se mânau caii. l-au lovit, însă el nu mai scotea niciun sunet. l-au lăsat în praf după câteva minute în care l-au lovit continuu. un bărbat a scos un cuţit şi l-a apropiat de gâtul victimei. atunci bunicul i-a acoperit ochii nepotului.

Vlad şi Giani

Vlad, scund şi slab, îl urmărea pe Giani, înalt de aproape 1m 90, supraponderal. flutura pumnul în aer şi înjura, iar Andrei, George şi Viorel strigau: "dă-i una, umflă-i botul grăsanului". Giani abia alerga, transpira, gâfâia la fiecare pas, burta era un val ce se spărgea de nasturii si cusăturile pantalonilor.

Vlad a spus: "să vezi ce-ţi fac!", Giani a ţipat: "Ajutoor! Mă bate!". sunetul produs fusese ca un cotcodăcit, nu puteai crede că a ieşit din corpul lui.

fetele de pe bănci râdeau, Andreea l-a împiedicat pe Giani şi a căzut. Vlad s-a îndreptat spre el râzând, însă Giani s-a ridicat şi a fugit.

"stai! unde pleci? vino la tata!"

şi-a umplut obrajii cu aer şi i-a lovit cu pumnul ca să ţâşnească aerul, dar Giani se afla deja la 10 m distanţă.

Giani a ocolit banca, iar Vlad a sărit peste ea şi l-a înghesuit în colţul terenului. diferenţa de înălţime se observa mult mai bine acum, iar burta lui Giani atârna peste bata pantalonilor. Vlad l-a prins de tricou şi a încercat să-l lovească. a sărit şi abia i-a ajuns la barbă, însă pumnul lui l-a determinat să se retragă un pas în pate.

Giani gemu, se înroşi, bărbia îi tremură şi în colţul ochiului apăru o lacrimă, apoi izbucni într-un plâns cu hohote.