Golul lui Adrian

prima echipă avea tricouri albastre, a doua galbene. au dat mâna unii cu ceilalţi. arbitrul a pus mingea la mijloc.
Viorel a pasat mingea la Andrei, acesta a trecut spectaculos printre doi adversari, a dat-o printre picioarele lui Dan, Liviu a preluat-o, a centrat-o spre Florin, el a reluat cu capul în braţele portarului. acesta a degajat, însă Viorel a ajuns din nou în posesia mingii după o pasă greşită a lui Radu. George a şutat de la distanţă, portarul s-a aruncat şi a respins-o în corner.

Viorel a bătut lovitura de pedeapsă. portarul echipei adverse era deosebit de înalt, aşa că a prins mingea de deasupra capului lui Laszlo.

i-a dat o pasă scurtă lui Ion. acesta a gafat extraordinar, pierzând mingea în faţa lui Mihnea. el a fentat uşor portarul, dar a şutat în bară de la distanţă de 2 metri. s-au auzit înjurături dintre spectatori. Ionel a şutat şi el de la o distanţă de 15 m. incredibil. BARĂĂĂĂ! Cristi a ratat în acelaşi fel după câteva secunde, trimițând-o cu capul în transversală.

trei bare la rând. a mai urmat una tot la aceeaşi poartă după câteva minute de joc. şutul de la distanţă al lui Liviu l-a lăsat fără replică pe portar, însă nu a nimerit cadrul porţii.

scorul era 0-0 la pauză. toate şuturile, în număr de 20 au fost la o poartă. meciul a început din nou. George a centrat lung peste capetele jucătorilor, mingea a ajuns perfect la piciorul lui Liviu. acesta era la 16 m de poartă. i-a pasat lui Laszlo. portarul s-a deplasat prea mult în faţă, scăriţă, GOOOL! ba nu, BAAARĂ! degajarea lui Jean apoi şutul de la 20 de metri al lui Viorel - puţin peste transversală.

Ion l-a deposedat pe Laur şi a şutat spre aceeaşi poartă. nu se poate! echipa adversă nu a atins mingea decât de două ori repriza asta. e minutul 75, scorul 0-0.

Nicu l-a înlocuit pe Laszlo pe teren. a şutat cât a putut de la mijlocul terenului. mingea a fost deviată în plasă de Mihnea. GOOOL! ba nu, ofsaid!

mingea a ajuns la Orlando din echipa adversă. i-a centrat lui Adrian. acesta a reluat spectaculos, din foarfecă, în poartă.

era al treilea minut de prelungiri. arbitrul a fluierat finalul. echipa adversa a câştigat.

Platon - Lysis

Platon(cca. 427 î.Hr.- cca.347î.Hr.) a fost un filosof antic grec, elev al lui Socrate, interesat de matematică. a scris dialoguri filosofice şi a pus bazele Academiei din Atena.

Socrate mergea de la Academie spre Liceu. Hippothales, fiul lui Hyeronimus, Ctesip, fiul lui Paianieus şi alţi tineri i-au ieşit în cale în dreptul fântânii lui Panops.

Hippothales l-a întrebat de unde vine şi unde se duce. Socrate a răspuns că de la Academie şi se îndreaptă spre Liceu. ei i-au arătat o portiţă deschisă în zidul din dreapta. "vino aici la noi. să ştii că merită osteneala să te opreşti." Socrate i-a întrebat unde să vină şi despre ce e vorba. Hippothales a răspuns că acolo îşi petrec timpul ei şi mai mulţi băieţi, "unul mai frumos ca altul", apoi a adăugat că în acea incintă se desfăşura o palestră, unde discută despre diverse lucruri pe care l-ar face plăcere să i le împărtăşească.

Socrate a vrut să ştie ce-ar avea de făcut acolo şi care e cel mai frumos băiat. Hippothales i-a zis: "fiecare cu preferatul lui." "al tău cine este, asta să-mi spui?".

Hippothales s-a înroşit. Socrate a spus apoi că îşi dă seama singur nu numai că el iubeşte, ci şi că a ajuns destul de departe cu dragostea. s-a înroşit şi mai tare când l-a auzit.

Ctesip a intervenit atunci. "îţi şade bine, Hippothales, să te înroşeşti şi să te codeşti să-i spui lui Socrate numele băiatului. ar fi însă destul să zăbovească puţin în preajma ta ca să-i fie lehamite tot auzindu-te cum vorbeşti despre el. pe noi ne-a ameţit împuindu-ne urechile cu Lysis a lui." Socrate a spus apoi că Lysis trebuie să fie foarte tânăr, pentru că nu a auzit de el. "e fiul cel mare a lui Democrates din Aixeonea." a spus Ctesip apoi a adăugat că nimic din ce face Hippothales nu e mai cumplit decât imnurile şi poemele pe care i le înalţă lui Lysis.       

"cele ce cântă întreaga cetate despre avuţiile, hergheliile şi victoriile pythice, istmice şi nemmeene, la cvadrigă şi la cursele de întrecere ale lui Lysis, bunicul băiatului şi ale tuturor strămoşilor lui, toate acestea le recită şi le povesteşte el."

Socrate i-a spus lui Hippothales că se face de râs cântându-şi singur imnul de triumf înainte de a câştiga, la care el a replicat că nu-şi cântă şi nu-şi compune nimic lui însuşi. "aşa crezi cel puţin." "cum vine asta?". Socrate l-a lămurit zicându-i că mai presus de toate lui i se adresează acele cântece. ele vor fi spre fala lui, ca adevărate elogii, dacă va cuceri un asemenea iubit, însă dacă nu, cu atât mai tare se va face de râs.

a adăugat că cine se pricepe în dragoste, nu-şi laudă iubitul înainte de a-l cuceri, căci se teme de ce are să-i aducă viitorul şi băieţii frumoşi se umplu de vanitate şi trufie dacă sunt lăudaţi şi ridicaţi în slăvi.

l-a întrebat: "ce crezi despre vânătorul care-şi sperie vânatul şi-l face mai greu de prins?" "desigur că e un prost vânător."

Hippothales i-a propus lui Socrate să intre la palestră, să vorbească cu Lysis pentru a-i arăta în ce fel poţi deveni drag persoanei iubite. el a acceptat.

a văzut acolo copii îmbrăcaţi de sărbătoare jucând arşice. s-au aşezat într-un colţ şi au început să vorbească. se bazau pe faptul că mentorul lui Lysis era un admirator şi un prieten al lui Socrate, iar ei sigur ar dori să participe la discuţie. Ctesip îl va chema dacă nu va veni singur. nu a fost nevoie. Lysis a venit împreună cu Menexeus, prietenulm lui. Hippothales s-a aşezat cumva între participanţi, într-un loc de unde putea asculta ce se vorbea şi nu era văzut de băiatul lui.

Socrate l-a întrebat pe Menexeus cum au ajuns: "voi doi sunteţi prieteni?" "fireşte." au răspuns ei. a adăugat apoi că nu-i va întreba care e mai bogat, pentru că, fiind prieteni, îşi împart bunurile. ei au încuviinţat. a vrut să-i întrebe care e mai deştept şi mai învăţat, dar chiar atunci un reprezentant al tribului a venit acasă şi l-a luat pe Menexeus, aşa că Socrate l-a întrebat pe Lysis:

"oare te iubesc mult mama şi tata?". el a spus că de bună seamă. a mai fost curios să afle dacă ei i-ar dori să fie cât mai fericit. "cum de nu?" "te lasă cumva să faci ce vrei fără să ze oprească?" "ba dimpotrivă, de la câte şi mai câte mă opresc!" "ce spui?" a exclamat Socrate. i-a pus o serie de întrebaări:ar fi lăsat să se urce în carul tatălui său şi să-l conducă dacă ar dori, i se dă voie să se joace cu andrelele şi ustensilele mamei. i-a răspuns că un pedagog îl conduce şi că îi sunt strict interzise cele enumerate.

apoi l-a întrebat dacă nu apelează la el când vor să scrie o scrisoare. "desigur."."şi nu-ţi permit să scrii ce literă vrei tu prima dată, pe ce rând vrei tu. "da." Socrate a concluzionat că tatăl lui nu aşteaptă să împlinească o vârstă pentru a-i permite să facă anumite lucruri, ci să îl întreacă în pricepere.

nici vecinul nu i-ar încredinţa gospodăria, nici Marele Rege nu l-ar lăsa să pună în carnea fiartă ce zeamă vrea el, nici atenienii nu i-ar încredinţa conducerea dacă nu ar şti că se pricepe mai bine.

nici dacă fiul regelui ar suferi de ochi, nu l-ar lăsa să se trateze singur, ci pe oricare dacă s-ar pricepe mai bine.

Menexeus s-a întors. Lysis i-a cerut lui Socrate să-i spună şi nouvenitului ce i-a spus lui. el i-a zis că de mic copil îşi dorea mai mult un prieten decât un cal sau câine. a întrebat la finalul discursului: "când cineva iubeşte pe altul care dintre cei doi este prietenul, cel care iubeşte sau cel iubit? ori nu e nicio deosebire?" "cred că nu e!" a răspuns Menexeus. "cum? sunt amândoi prieteni chiar dacă numai unul îi poartă prietenie celuilalt?"  "da, e părerea mea." Socrate a întrebat dacă nu se poate ca cel ce iubeşte să nu fie iubit la rândul lui? "ba da, se poate!" i-a demonstrat că nici cei ce se iubesc, nici cei ce sunt iubiţi, nici cei ce iubesc nu sunt prieteni. "ce ne facem atunci?". "Pe Zeus, Socrate, nu am nicio idee în privinţa asta." "Nu am greşit oare, cu totul în căutarea noastră?" Lysis a intervenit aprobând această idee. Socrate a întrebat dacă cei asemenea sunt prieteni? Menexeus a încuviinţat la început. Socrate a demonstrat că nu e adevărat, apoi că nici contrariile nu sunt prieteni, pentru că doar cei buni pot fi, iar binele şi răul nu pot fi prieteni. cei nici răi nici buni nu se pot împrieteni, pentru că au o fărâmă de rău în ei, care îi face să nu-şi dorească binele.

Socrate a vrut să întrebe pe altcineva, însă au venit pedagogii băieţilor şi i-au chemat acasă.

Zsolt, mortul

Zsolt Nemes a murit acum trei zile. i-au spălat trupul cu apă curată, l-au bărbierit, l-au îmbrăcat în haine noi, l-au pus în sicriu cu privirea spre răsărit, i-au aşezat pe piept o icoană cu chipul Mântuitorului.

soţia, Anna Nemes şi fiul, Miklos stăteau în dreapta lui, iar fratele Zaharia, vărul Gyula, mătuşa Edzsébet şi unchiul Csaba în stânga. preotul urma să ajungă la ora trei. era două şi jumătate. Anna şi-a tamponat ochii cu batista. mătuşa a venit lângă ea, a apucat-o cu mâna de după talie. Miklos s-a aşezat pe fotoliu.

cădelniţa, cătuiul, coliva erau pregătite. preotul a săvârşit slujba "stâlpilor, a rostit o rugăciune scurtă, numită panihidă, pentru sufletul celui răposat. Zaharia a oferit o lumânare cântăreţului, iar Anna preotului. un val de strigăte a izbucnit când au scos sicriul afară. se auzea:"Merre jarsz?! Merre jarsz?! Zsolt!".

convoiul mortuar a ajuns la cimitirul din Nagykanizsa. s-a oprit, preotul a cântat "Sfinte Dumnezeule!". Toro mergea în fruntea convoiului cu crucea în mână, cinci băieţi duceau coliva şi vinul, Ronald şi Janos ţineau coroanele, Ludovic şi Mihaly sfeşnicele, iar în spatele dricului erau rudele, prietenii şi ceilalţi participanţi.

au intrat pe poarta cimitirului. majoritatea au izbucnit în plâns atunci, o femeie a căzut în genunchi. "Merre jarsz?! Merre jarsz?!".  unchiul răposatului, pe nume Ferenc, a exclamat:"jó ember volt!". "Igen, igen!" au încuviinţat ceilalţi.

preotul a cântat "Veşnica pomenire" când au ajuns pe marginea gropii. mulţimea a izbucnit într-un plâns cu hohote, abia se mai distingeau două cuvinte în larmă.

mortul s-a ridicat în capul oaselor când au fost gata să-l pună în groapă. a căscat şi s-a frecat la ochi.

antologia "Povestiri stranii" din literatura anglosaxonă

antologia de povestiri stranii din literatura anglosaxonă conţine autori precum:

Ambrose Bierce(1842-1914) a fost un scriitor, jurnalist şi satirist american. este cunoscut mai ales pentru cartea  "Dicţionarul diavolului" apărută în 1911 şi pentru povestirile sale fantastice.

Wilkie Collins(1824-1889) a fost un prozator englez. a publicat trei cărţi, iar în 1981 a apărut în cartea intitulată "Scriitori străini" a Gabrielei Danţiş.

Nathaniel Hawthorne(1804-1864) a fost un nuvelist născut în Massachusets. a publicat nouă romane şi opt colecţii de nuvele şi povestiri.

Diedrick Knickerbocker a fost un ziarist american. "Legenda văgăunii somnoroase" e o nuvelă găsită printre lucrările lui care apare în antologie.

doctorul Heidegger a invitat patru prieteni în biroul său în povestirea "experienţa doctorului" de Nathaniel Hawthorne. erau trei domni cu bărbi albe - domnul Medbourne, colonelul Killigrew, domnul Gascoigne, precum şi o doamnă pe nume văduva Wycherly. doctorul le-a spus: "dragii mei, azi vreau să fac o experienţă. priviţi acest trandafir.(a deschis o carte groasă şi l-a scos). "mi l-a dat iubita mea, Silvia Ward, acum cincizeci şi cinci de ani. ei, v-aţi putea imagina ca ea să mai înflorească odată?" "ei, prostii!" au răspuns ei. "priviţi!" a replicat el. a pus trandafirul într-un vas cu apă. trandafirul a plutit la început, a părut că nu absoarbe deloc din apă, şi-a schimbat înfățișarea după câteva minute, petele zdrobite şi-au recăpătat culoarea. a înflorit. doctorul a spus că apa e de la Izvorul Tinereţii, şi că poate şterge urmele bătrâneţii de pe orice persoană. fiecare a băut câte o gură din apa miraculoasă. efectul a fost cel dorit, au întinerit brusc. văduva Wzcherly a devenit din nou frumoasă, cei trei domni au început să-i facă curte. strigau de fericire: "vom fi din nou tineri!", zâmbeau, se priveau în oglindă. unul din ei a dat cu mâna peste vasul cu apă, acesta a căzut pe podea şi s-a spart. "ce contează! acum suntem tineri!" ridurile au apărut după douăzeci de minute.

trupul unui bărbat zăcea sub un cearşaf în mansarda unei locuinţe neocupate din San Francisco în povestirea "De veghe lângă mort" de Ambrose Bierce. ferestrele erau închise, obloanele trase, o lumânare lumina vag camera. praful s-a aşternut straturi-straturi pe obiectele din cameră, iar pânze de păianjen atârnau în unghere. un om a deschis singura uşă a încăperii când orologiul bisericii învecinate a bătut. a intrat, uşa parcă s-a închis fără voia lui. s-a auzit cheia care se rotea în broască, apoi zgomotul zăvorului izbit brusc. bărbatul s-a trezit ostatec, un fior i-a zguduit umerii. era beznă dincolo de geamuri. bărbatul şi-a dat seama că ferestrele erau întărite cu bare de fier ştergând praful. a urmat zgomotul unor paşi ce dispăreau pe coridorul de afară. el a dat la o parte cearşaful de pe trup. i s-a dezvăluit un cap mare, o masă de păr negru. mortul nu avea mai mult de 30 de ani. ostaticul s-a aşezat pe scaun şi a stins lumânarea. i s-a părut că aude ceva din direcţia mortului după câteva secunde. nu a întors capul. vaza cu flori de pe noptieră a căzut.

fuga lui Cristian după Liviu

Cristian stătea pe bancă în faţa blocului, mânca un covrig. avea cămaşa descheiată în dreptul pieptului, purta ochelari de soare, pantaloni trei-sferturi roşii.

Marius şi Liviu au trecut pe lângă el. vorbeau tare, râdeau. Cristian a strigat:
"hei!", iar cei doi s-au oprit. s-au uitat o clipă unul la altul, apoi la Cristian. unul din ei a zis:
"fugi!".

au început să alerge într-o fracţiune de secundă.

Cristian s-a ridicat şi i-a urmărit. a scăpat covrigul în timp ce trecea strada. ei s-au strecurat printre maşinile din parcare. au fugit în direcţii diferite.

Cristian a fost dezorientat. a luat-o tot înainte. Liviu a ţipat când a văzut că îl urmărea, a grăbit pasul. zadarnic 

a alergat după el printre blocuri. erau la o distanţă mică unul de altu, a fost aproape să-l ajungă în dreptul blocului A2.

Liviu a obosit, a vrut să intre într-o scară de bloc. s-a răzgândit în ultimul moment, a mărit paşii, a încercat să-şi regleze respiraţia. s-a împiedicat de o piatră, iar Cristian a profitat de ocazie şi a ţâşnit spre el.

era robust, avea o condiţie fizică bună, iar Liviu era gras, gâfâia la fiecare pas.

s-a apropiat la doi metri de el, a întins mâna şi a fost aproape să-l prindă de tricou. Liviu a schimbat direcţia brusc, ceea ce l-a derutat şi l-a făcut să piardă teren.

"stai, stai, că te prind eu! aşteaptă!" Liviu s-a strecurat printre două maşini, s-a oprit o clipă, s-a gândit ce să facă.

a văzut gardul din faţa lui. a alergat cât a putut de repede spre el. Cristian l-a prins de guler tocmai când era gata să sară.

soarele bătea în geamurile clădirii,

nu se vedea niciun nor. un motoscuter tocmai a plecat din grădină şi a lăsat în urmă miros de benzină.

Cristina, Maria şi Olga discutau la intrare, ţipau, izbucneau în râs, se strâmbau, tăceau câteva secunde apoi începeau din nou. Marius, Andrei şi Liviu alergau, îşi puneau piedică, se împingeau. Marius a strigat "băăăăăăi! Liviu, stai, las' că te prind eu!", iar el i-a arătat limba şi s-a îndepărtat. Luca, George, Claudiu, Simion şi Vasile şutau pe rând mingea de fotbal la poarta lui Eugen, săreau de bucurie când dădeau gol, înjurau când mingea trecea pe lângă poartă sau era respinsă de portar. un băiat gras, blond, pistruiat mânca îngheţată de căpşuni sprijinit de gardul de beton. câţiva copii de clasa întâi umpleau o sticlă cu nisip, o goleau, o umpleau, o goleau. o fată cu nasul mare, ochelari, părul legat într-o coadă şi Constantin jucau şah aşezaţi turceşte pe iarbă. un domn cu o şapcă verde pe care scria Bergenbier supraveghea un grup de elevi ce aruncau mingea de baschet la coş.

"ce cald e!" a spus o doamnă slabă, scundă, cu ochii mici, faţa palidă, părul scurt.
"da, da!" i-a răspuns cea de lângă ea, o femeie atât de grasă încât făcea un efort deosebit să se ridice de pe scaun.
"e o temperatură anormală pentru perioada asta!" a replicat prima după câteva secunde.
amândouă au intrat în clădire urmate de domnul cu şapcă verde şi câţiva copii.

un băiat tuns scurt, cu buze vinete, cocoşat a strigat după câteva minute:
"veniţi, veniţi, s-a întâmplat ceva!"
"ce, ce?"
"veniţi să vedeţi! veniţi!"

toţi am alergat în direcţia indicată de băiat.
"pe aici, pe aici!" striga.

am înconjurat clădirea, ne-am oprit.

"priviţi acolo, priviţi!"

Gabriel Garcia Marquez - Povestea târfelor mele triste

Gabriel Garcia Marquez(n1927) a fost un scriitor şi jurnalist columbian. a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1982.

povestitorul este un bărbat de 90 de ani, redactor la ziarul El Dio care înainte de a muri vrea să-şi dăruiască o noapte de dragoste cu o fecioară în cartea de faţă. o sună pe Rosa Cabarcas, o veche prietenă, care deţine un bordel clandestin. ea i-a făcut în jur de 11 oferte, însă niciuna neprihănită. i-a spus că-l sună peste o oră. i-a propus o fată de 16 ani care muncea pe lângă casa ei. povestitorul a acceptat şi în seara aceea a mers la ea. a găsit-o dormind într-un aşternut alb. şi-a dat pantalonii jos şi s-a aşezat lângă ea. a întins mâna spre umărul ei s-o zgâlţâie pentru a o trezi, dar s-a răzgândit. a dormit lângă ea noaptea aceea.

a sunat-o din nou pe Rosa Cabarcas după două zile. i-a spus că îi e dor de fată, că vrea să mai doarmă o noapte lângă ea. ea l-a chemat la bordel în seara aceea.

copila îl aştepta tot la fel, dormind într-un aşternut alb. a trezit-o, a întors-o cu faţa spre el şi a adormit. Rosa Cabrcas i-a zis dimineaţă că la vârsta lui o oră face cât un an şi cât mai are de gând să nu-i facă nimic.

a dormit alături de ea toată săptămâna, apoi nu a mai putut din cauza unui incident petrecut în bordelul Rosei. un avocat celebru a venit în secret la ea şi i-a cerut o prostituată. l-au găsit dimineaţă mort, întins pe canapea, cu sânge închegat pe faţă.

Rosa nu i-a mai răspuns la telefon povestitorului. l-au înmormântat repede pe avocat şi bordelul a rămas pustiu. activitatea a fost reluată după câteva săptămâni.

Rosa i-a telefonat povestitorului şi i-a spus că fata îl aşteaptă. el a fost uimit când a intrat. era ea, dar mult schimbată.

avea bustul mai rotunjit, sânii mai pronunţaţi, picioarele lungi. povestitorului îi plăceau schimbările pricinuite de natură, însă şi-a ieşit din minţi când i-a văzut unghiile date cu ojă, genele false, machiajul, părul vopsit, cerceii de aur cu ciorchini de smarald, colierul din perle naturale, brăţara de aur şi inelul cu pietre preţioase. a privit-o în jur de un minut, apoi a pus mâna pe vaza cu flori de pe noptieră. a aruncat-o pe podea. a spart absolut toate obiectele din cameră: veiozele, radioul, ventilatorul, oglinzile, carafele, paharele. copila a rămas întinsă pe canapea, cu trupul scuturat de tresăriri la fiecare obiect spart.

Rosa Cabarcas l-a chemat în dormitorul ei. "ce s-a întâmplat? spune tot!". i-a explicat în detaliu "adevărul său revelat". credea că ea ar fi vândut-o pe copilă unuia dintre poliţişti în dimineaţa în care crima a fost descoperită, pentru ca incidentul să fie muşamalizat. Rosa i-a dat de înţeles fără să vrea că are dreptate: "am dus-o la un salon de înfrumuseţare, arăta îngrozitor!". el s-a enervat, s-a înroşit, a ridicat palma. a strigat: "Târfă!!"

Musca

nu mai era niciun loc liber în sală, în afară de cele din primul rând unde trebuiau să vină Thein Sein şi familia lui.

spectacolul a început cu un sfert de oră întârziere, un domn gras a venit în faţa microfonului şi a anunţat publicul că Rita şi Sina, două cântăreţe celebre, vor intona imnul Birmaniei, apoi vor sosi pe scenă gimnastele din lotul naţional. cântecul a stârnit valuri de aplauze, numărul la sol a fost executat fără greşeală.

domnul gras a revenit în faţa microfonului şi a anunţat că urmează un număr surpriză. spectatorii au început să şuşotească, îşi dădeau cu părerea: "va fi un număr de gimnastică" "ba nu, vor cânta sau vor dansa!".

15 mongoli înalţi, cu braţe puternice au urcat scările şi s-au postat în linie în faţa publicului. au zâmbit, au făcut o plecăciune, erau foarte relaxaţi.

cinci dintre ei s-au aşezat în şir indian. al doilea a pus mâinile pe umerii primului, i-a sărit în spinare. al treilea a venit în faţa lor. cel de jos a îndoit genunchii şi a întins palmele la câţiva centimetri de corp. al treilea a i-a pus piciorul pe genunchiul drept, mâinile pe umeri, s-a ridicat, i-a păşit în palmă. publicul aplauda, preşedintele Thein Sein a zâmbit. al treilea a pus mâinile pe genunchii celui de-al doilea, i-a păşit în creştet primului. Thein Sein s-a ridicat şi a aplaudat. al doilea a întins palmele pe lângă corp, al treilea i-a pus piciorul în palma dreaptă. s-a ridicat, s-a întors la o sută optzeci de grade şi i s-a aşezat în spinare. publicul i-a încurajat prin scandări şi aplauze. al patrulea a înaintat la fel, din genunchi în genunchi, din palmă în palmă, din umăr în umăr. al optulea, când a păşit pe creştetul celui de-al şaselea, s-a întors la 45 de grade şi a făcut un semn de salut cu mâna spre public. Thein Sein s-a ridicat şi a făcut o plecăciune. "nu se poate, a spus, cât echilibru!" "e foarte greu să stea aşa, cum pot?" a întrebat soţia lui Sai Mauk Kham, la care acesta a răspuns: "sunt nişte gimnaşti adevăraţi! câtă forţă, cât exerciţiu!". al cincisprezecelea a dat cele mai multe emoţii publicului. nu s-a dezechilibrat nici măcar o dată, iar când a ajuns în spinarea celui de-al paisprezecelea, a zâmbit spre public. "nu se poate!", "e ceva nemaipomenit!", femeile acopereau ochii copiilor, "bravooooo!" "uraaaaaa!".

cel de jos stătea nemişcat, cu un zâmbet strâmb pe chip. "vă daţi seama ce greutate suportă" se auzea din public. privea indicatorul din spatele sălii pe care scria EXIT. avea fruntea încreţită. o muscă i s-a aşezat pe vârful nasului. a scuturat discret capul. musca nu a plecat. l-a mai scuturat o dată. musca a plecat după câteva secunde şi i-a intrat în ureche. a ieşit apoi a început să se rotească în jurul capului lui. i-a intrat în nară şi s-a dezechilibrat.

poem

fluturii au probleme cu prostata
pentru că în pălăria mea e întuneric
filipinezele se lasă demontate de turişti
fiecare nas miroase o fereastră
fiecare ceasornic e punctual un soldat nord-coreean
acum creierul e un bătrân care merge pe bicicletă
acum pelicanii sunt nesiguri
acum dicţionarul e un leu verde

pomii îşi administrează Tranzactiv
jartierele se roagă în fiecare dimineaţă seară
indigenii au un singur ochi
rotund ca al lui Marcus din filmul Cyclops
două guri patru nasuri şase frunţi

acum perdeaua e un instrument muzical
la care cântă un tongan în limba Nuku-Alo'fa

Lorena Lupu - Dona Juana

Lorena Lupu(n.1978) este editorialist la revista playboy. a publicat trei cărţi până acum, dintre care şi romanul Dona Juana.

Dona Juana cântă la Club Bizarre, un local pentru gay. se deghizează în bărbat, are chiar un penis fals. de fiecare dată când dezbracă hainele feminine observă  în faţa oglinzii că sânii i se micşorau. femeia de servici a clubului, pe nume Deea, i-a zis că nu e adevărat: "slăbeşti, atâta tot." Dona Juana e o femeie anorexică, care se înfăşoară în fiecare seară cu mai multe straturi de bandaj pentru aspectul său plat.

"duddetele" sunt femeile care dansează în timp ce Dona Juana cântă. Syssy e una dintre ele. i-a spus Dona Juanei că dacă înfăţişarea ei de bărbat nu ar fi un fake, cu siguranţă s-ar îndrăgosti de ea. Dona Juana i-a răspuns că ar face sex cu ea şi ar părăsi-o, aşa că e mai bine că e un fake.

Dona Juana îşi termină numărul la Club Bizarre în capitolul intitulat: "Where the streets have no name". o mână o prinde de talie când păşeşte pe ultima treaptă. urcă într-o maşină, se priveşte în oglinda retrovizoare, apoi pe necunoscutul de la volan. el schimbă staţiile de radio, înjurându-le pe fiecare în parte. Dona Juana îl întreabă: "unde ne ducem?". "nicăieri!" îi răspunde necunoscutului. "pur şi simplu am simţit impulsul de a te lua aşa, pe sus, şi de a pleca undeva." era noapte. au oprit într-un cartier mărginaş, unde necunoscutul s-a apropiat de ea şi a sărutat-o - făcându-i stomacul să se contracte. l-a îmbrăţişat, şi-a lipit nasul şi fruntea de gâtul lui. au coborât din maşină. şi-a încolăcit braţul în jurul taliei lui. el a prins-o de păr şi a forţat-o să-l privească în ochi. i-a lipit spatele de zidul rece şi umed, el s-a uitat dacă pe gangul întunecat trece cineva, ea i-a deschis pe pipăite fermoarul pantalonilor.

în alt fragment Dona Juana se întâlneşte cu o studentă la medicină. s-a aşezat la masa ei la terasă. era îmbrăcată într-o haină de culorile pământului, nu era urâtă, dar avea o mutră ştearsă, banală. s-au uitat una la alta apoi studenta a spus: "e frumos afară...". s-a aşternut o tăcere pe care Dona Juana a spulberat-o după câteva minute: "ai suferit vreodată de o boală venerică?" studenta a roşit. „Am făcut sex doar cu prietenul meu din liceu, care m-a curtat cast din a noua şi până în a unşpea. În a doişpea i-am oferit cadoul nepreţuit al deflorării şi, de atunci, suntem împreună. El e un băiat cuminte, student la ASE, care va ajunge manager la BCR, în timp ce eu îmi voi deschide un cabinet particular de pediatrie, voi trata de pojar şi rujeolă copii bogaţi şi voi aştepta să îi fac pe a mei.“ a răspuns. Dona Juana s-a uitat la ceas, şi-a dat seama că trebuia să fie acum la Club Bizarre. "Am avut blenoragie în primul an de facultate" a spus studenta. "asta m-a făcut să-mi aleg specializarea: dermato-venerologie. În timpul practicii, am consultat o mulţime de oameni. E incredibil în ce hal poţi ajunge din cauza unui singur contact neprotejat. Am văzut atâtea şi atâtea forme de şancru sifilitic. Bube, plăgi, scurgeri. Negi genitali de diverse forme şi culori. În nici un alt domeniu nu există un asemenea lux de atrocităţi." a spus, determinând-o pe Dona Juana să se strâmbe. a întins mâna, a mângâiat-o pe umăr până la curbura dintre sâni. "trebuie să mă schimb. mă poţi vizita după spectacol, dacă vrei" i-a zis.

Anton Pavlovici Cehov - Povestiri

Anton Pavlovici Cehov(1860-1904) a fost un prozator şi dramaturg rus. este cunoscut pentru piesele de teatru şi povestirile sale. volumul "Povestiri 1880-1883" cuprinde atât povestirile publicate iniţial în reviste literare, apoi reeditate şi apărute în culegerea din 1900, cât şi povestirile needitate şi nuvelele sale.

în povestirea intitulată "Am păţit-o" povestitorul se întorcea de la bancă. se grăbea să ajungă acasă să adoarmă. când a ajuns a mâncat repede, s-a dezbrăcat şi s-a ghemuit sub plapumă. tocmai când era gata să adoarmă, a tresărit. s-a auzit o bufnitură din camera vecină, apoi s-a desfundat o sticlă. povestitorul a deschis ochii. "diavolii! nu or să mă lase să adorm!" a bodogănit. în camera vecină era un adevărat chef. după câteva minute a strigat: "domnilor! doar v-am rugat! sunt bolnav şi vreau să dorm!" "n-ai decât să dormi! nimeni nu te împiedică! dacă eşti bolnav, du-te la doctor!" i s-a răspuns. "ce înseamnă măgăria asta? s-a oţărât el. adevărată nesimţire! neruşinaţilor!". "fă bine şi lasă discuţia!" i-a răspuns de dincolo de perete un glas de bătrân. "s-a găsit cine să-mi poruncească!" "gura!" a strigat bătrânul. "bădăranilor, v-aţi îmbătat cu votcă şi faceţi tărăboi!""gura!". nemaiputând suporta zgomotul, povestitorul a dat buzna în camera vecină. printre necunoscuţi a văzut un bătrân chel. era directorul băncii la care lucra. a doua zi, când a mers la serviciu, l-a concediat.

în povestirea intitulată "Două scandaluri" dirijorul zbiera, lovind cu bagheta în partitură. îi trimitea la naiba pe tenori, îi ocăra şi-şi smulgea părul din cap, dar îndeosebi îşi vărsa nervii pe fata roşcovană, ce stătea în locul al treilea din flancul drept. era gata s-o arunce pe fereastră uneori, striga la ea: "luate-ar dracu! înţelegi odată că te pricepi la cânt şi muzică cum mă pricep eu la prins balene. să te ia dracu cu arcuşul dumitale fără sacâz!" era o fată de 18 ani, care se îmbujora şi tremura când privea notele. nu putea să se concentreze, fiindcă de fiecare dată când trebuia să cânte se uita la dirijor. îi plăceau ochii lui albaştri, părul lui vâlvoi. la repetiţia din ziua în care a avut loc reprezentaţia, a ocărât-o până ce ea a început să plângă, i-a zis: "fata asta o să mă omoare cu vocea ei de ţap! dumneata nu eşti primadonă, ci spălătoreasă! mă nenoroceşti, stricato, nebuno! mi-ai otrăvit viaţa, nemernico!" a alungat-o: "afară, scârbo!". nimeni nu a ştiut unde a plecat, după şase luni colegii au uitat.o. au mers la un festival. acolo trebuiau să concureze cu alte două trupe. la spectacolul primei a cântat o soprană cu glas minunat, pe nume margareta. dirijorul s-a tulburat, a privit-o şi şi-a amintit: era roşcovana. cum l-a văzut pe dirijor, a încremenit şi nu a mai vrut să cânte. se uita fix la el, iar publicul fluiera şi crea o larmă îngrozitoare. margareta a scos un ţipăt ascuţit şi s-a aplecat spre rampă. dirijorul ei a strigat: "bestie blestemată!" bătând cu pumnul în partitură. primul dirijor a ieșit în fugă din sală, zicându-şi: "i-am stricat rolul! nu sunt un adevărat dirijor!".

în altă povestire intitulată: "Oglinda care arată strâmb" povestitorul intră împreună cu soţia sa în salon. înăuntru mirosea a muşchi şi igrasie. mii de şoareci şi guzgani au început să alerge care încotro când au luminat pereţii. ai închis uşa iar curentul stârnit a făcut să foșnească hârtiile împrăştiate prin unghere. portretele strămoşilor atârnau pe pereţi, toţi aveau o privire trufaşă, aspră.
lângă portretul străbunicii, într-un ungher era atârnată o oglindă, cu rama de bronz înnegrită.
povestitorul a spus că ea avea puteri vrăjite, a dus-o la pieire pe străbunică. nu s-a despărţit de ea cât a trăit, se privea în oglindă chiar când mânca sau bea, dormea cu ea în pat, iar când a murit, a cerut să-i fie pusă în sicriu. dorinţa nu i-a fost însă împlinită, fiindcă oglinda nu a încăput acolo.
"era atât de cochetă?" a întrebat soţia. "poate. dar mai erau şi alte oglinzi. de ce i-o fi plăcut atât de mult tocmai asta, şi nu alta? avea doar oglinzi mai bune. nu, draga mea, aici se ascunde o taină mare. asta-i sigur!" a răspuns soţul, apoi a şters uşor praful de pe oglindă, s-a uitat în ea şi a râs cu hohote. oglinda arăta strâmb, nasul îi era pe obrazul stâng, bărbia despicată în două. "ciudate gusturi mai avea străbunica mea!" a bâiguit.
soţia s-a apropiat şovăitoare de oglindă şi s-a privit. s-a petrecut ceva înfricoşător. a îngălbenit, a început să tremure din toate încheieturile şi a ţipat. a scăpat sfeşnicul din mână şi lumânarea s-a stins. întunericul i-a învăluit şi în clipa imediat următoare s-a auzit o bubuitură: era soţia care-şi pierduse cunoştinţa.

Ivanishivili

filmul începuse de câteva minute, am deschis televizorul când gardianul Miheil şi-a terminat tura la închisoare şi a fost înlocuit de Nikolai. deţinutul georgian Ivanishvili din corpul A tocmai îşi pregătea evadarea. fusese arestat pentru trafic de droguri şi condamnat la opt ani de închisoare. a legat câteva cearşafuri unul de altul, a tăiat gratiile cu o pânză de fierăstrău. celula lui era la etajul trei. a fost văzut de gardieni imediat ce a ajuns jos.

au urmat câteva momente de publicitate. acţiunea a fost reluată după un sfert de oră. deţinutul era aşteptat în faţa închisorii de palestinianul Marten, fostul lui coleg de celulă în Rusia, unul din membrii grupării Hamas.

maşina a fost urmărită în trafic de către poliţişti. Marten a cotit pe o stradă lăturalnică, undeva la periferia oraşului Astana, unde Ivanishvili a coborât şi a fugit în Koli.

Marten a fost reţinut iar două maşini de poliţie l-au urmărit pe Ivanshivili. au aprins farurile, dar el se afla la o distanţă destul de mare, străzile erau prost luminate. s-au tras focuri de armă, când au fost aproape să-l nimerească, au urmat alte momente de publicitate.

Ivanishvili a fost rănit la un umăr, s-a auzit mai întâi o împuşcătură apoi un strigăt de durere. se vedea că oboseşte, distanţa dintre el şi poliţişti se micşora cu fiecare minut, cu toate că nici ei nu îndrăzneau să se apropie, neştiind dacă e înarmat sau nu.

au accelerat când s-au convins că nu e. distanţa dintre ei a devenit de 30 m, de 20, de 15.

a fulgerat şi un copac a luat foc. asta i-a derutat pe poliţişti, iar Ivanishvili a profitat, intrând într-o clădire. s-a luat curentul exact în momentul acela. am rămas înmărmurit, cu telecomanda în mână, privind televizorul închis.   

am pierdut finalul filmului. cineva umblă la yala uşii mele. gândesc că e doar o impresie, dar uşa se deschide după câteva secunde. intră un domn cu faţa roşie, gâfâind. sângerează la un umăr

George şi Viorel

George l-a privit pe Viorel în ochi, a oftat speriat, s-a încruntat când a văzut că cel din faţa lui se apropie, s-a dat un pas în spate, a înjurat în şoaptă şi a strâns pumnii. era slab, mic de statură - un somalez,exoftalmic şi cu doi dinţi lipsă. Viorel era gras, înalt, avea braţe puternice - cele ale unui luptător de sumo, umerii laţi.

a pus mâna pe faţa lui George, şi-a înfipt degetele în obrajii lui, l-a ridicat deasupra capului şi l-a izbit de pământ, apoi a râs dispreţuitor. George s-a strecurat în genunchi printre picioarele lui, l-a lovit cu pumnul în spate, s-a ridicat şi a început să alerge.
 

Viorel a urlat aşa tare încât păsările de pe firul de înaltă tensiune din apropiere au zburat. a luat un bolovan şi l-a aruncat spre George. bolovanul nu şi-a atins ţinta, a trecut foarte aproape de geamul unei case, însă l-a derutat pe George, Viorel l-a apucat de ceafă şi l-a trântit la pământ. când s-a aplecat asupra lui, a primit un şut între picioare şi a început să sară pe călcâie.
 

George a avut timp destul să fugă, l-a arătat cu degetul şi a început să râdă când a ajuns la o distanţă considerabilă. 
 

Viorel s-a înroşit, şi-a schimonosit faţa, a scuipat spre George şi nervos că nu şi-a atins ţinta, a început să alerge. au alergat de-a lungul grădinii, iar când George a vrut să sară gardul, a primit o palmă în spate, a fost prins de urechi şi izbit cu spatele de pământ. s-a ferit în ultimul moment de o lovitură de pumn, s-a ridicat şi l-a izbit pe Viorel cu capul în coaste.

s-a urcat în picioare pe gardul de beton. i-a arătat limba lui Viorel de acolo, l-a înjurat şi s-a şters cu mâneca hainei la nas.

a privit o clipă în altă parte, fracţiune de secundă în care a fost lovit de Viorel cu pumnul în piept. a căzut dincolo de gard, nu s-a mai ridicat. Viorel s-a întors cu spatele, a plecat. George i-a sărit în spate după câteva secunde, i-a strâns grumazul, l-a muşcat de ceafă. Viorel s-a înroşit, a strigat:
"dă-mi drumu', dă-mi drumu'!".
a încercat să se scuture, dar zadarnic. după cinci minute a căzut în genunchi, abia mai respira:
"dă-mi drumu'!", "dă-mi drumu'!" a strigat.