O, doamne, am spus, femeia japoneză,
ea nu uită,
aplecându-se, zâmbind,
vindecând rănile provocate de bărbați,
femeile americane te vor omorî
cum ar stinge o lampă.
ele nu dau doi bani pe viață,
sunt agitate,
prea agitate să facă bine,
mereu tăioase,
deziluzionate,
dar, o, doamne, femeile japoneze!
ea,
am ajuns, ușa încuiată,
am pătruns, a luat cuțitul,
și m-a înjughiat
sora ei a venit
și m-au ținut sub pat două zile
și când am ieșit
nu a spus autorităților
a spus doar: "nu îmi vei mai greși!"
și nu am mai făcut-o, dar ea a murit
și, murind, a spus: "poți să îmi greșești acum"
și am făcut-o
dar m-am simțit rău.
nicio voce, niciun cuțit
posterele japoneze pe pereți
oameni scunzi pe malurile râurilor roșii
păsări verzi, zburând.
le-am pus în coșul cu
tricouri murdare.
și atunci am realizat
că murise.
într-o zi voi lua înapoi
oamenii aceia mici
fericiți între poduri și munți
dar nu chiar acum
nu încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu