Adriano Alberto Gonzalez a fost şoferul circului Bola de Cristal din La Paz şi, în acelaşi timp, responsabil cu îngrijirea animalelor, curăţarea cuştilor, ajutor al dresorului timp de doi ani în care a avut ocazia să călătorească în toată America Latină. în puţinele pauze de serviciu, executa reprezentaţii clandestine de magie, deoarece numerele lui nu erau introduse niciodată în spectacol. directorul circului considera că Adriano nu are suficient talent să practice iluzionismul, el însuşi ocupându-se în tinereţe cu această meserie.
Adriano, însă, credea că nu face simple trucuri, ci că e înzestrat cu abilităţi de magician. chiar a scris propria sa carte de vrăji, care, însă, a fost refuzată de şase edituri la rând, iar a şaptea i-a spus să renunţe la mai bine de trei sferturi din volum şi să introducă restul într-un "Manual al vrăjitorilor" pentru copii, o carte de colorat care, din informaţiile pe care le-a obţinut Adriano, urma să fie împărţită în maxim 100 de exemplare în creşele din zonele defavorizate ale Boliviei.
de spectacolele sale se bucurau doar ceilalţi angajaţi ai circului, care însă nu agreau trucuri mai complicate decât scoaterea unui iepure din pălărie sau cele executate cu ajutorul cărţilor de joc, pentru care indienii din ghetourile Bombay-ului primeau câţiva cenţi de la turiştii europeni şi cărora orice om le-ar descoperi mecanismul după numai o desfăşurare.
argentinienii plăteau cel mai mult pentru o reprezentaţie clandestină dintre latino-americani, în medie 50 de pesos, adică după o oră adunai banii necesari pentru mâncare timp de o săptămână, ba chiar şi pentru câte un suvenir, însă deplasările în Argentina erau destul de rare. majoritatea reprezentaţiilor se susţineau în Peru, unde deţineau chiar propria sală de spectacol în provincie.
cu toate acestea, circul falimentă, rulotele şi maşina Fiat Ducato din 1991 fură confiscate de Banca Naţională Boliviană, astfel încât Adriano fu nevoit să se întoarcă în apartamentul său din La Paz pe care-l închiriase unor tineri căsătoriţi doar cu două săptămâni în urmă şi să le returneze avansul de 1000 de pesos.
Adriano vându locuinţa şi se stabili în subsolul unui imobil de patru etaje. smulse uşa din balamale, o acoperi cu o pătură şi o utiliză în chip de pat. cumpără un bec cu incandescenţă la 70 de pesos şi îl agăţă de tavan, bineînţeles după ce se branşă ilegal la reţeaua electrică centrală. improviză o sobă pe care o alimentă, pentru început, cu lemnul din componenţa ferestrelor, golurile astupându-le cu nişte bucăţi de metal. după câteva reprezentaţii pe străzile Boliviei, îşi permise chiar un televizor cu antenă incorporată dintr-un magazin de vechituri.
câştigurile se măriră treptat, ajungând chiar la nivelul celor ale unui muncitor necalificat dintr-o ţară membră UE.
apăru chiar în Bolivia de tus manos pentru faptul că ar fi reuşit să îmblânzească un şarpe doar recitându-i câteva incantaţii, să trezească un om aflat în comă profundă de aproape un an, să spargă un geam fără să-l atingă.
declară în direct la televiziunea naţională că poate transforma orice obiect sau clădire în contravaloarea sa în bani. unii îl credeau, alţii se amuzau pe seama lui sau preconizau necesitatea unei internări într-un sanatoriu cât mai rapid cu putinţă. miliardarul mexican Carlos Slim Helu îl provocă să-i transforme palatul din Ciudad de Mexico, cunoscut pentru opulenţa sa, iar Adriano acceptă.
clădirea avea patru etaje şi o mansardă, iar la subsol se afla o podea culisabilă care putea fi înlăturată doar cu o apăsare de buton şi în locul ei apărea o piscină lungă de 25 de metri şi lată de 10, pe pereţii căreia fuseseră montate nişte încălzitoare performante de apă setate la temperatura de 30 de grade celsius, iar lichidul era ţinut în 10 cazane pe modelul celor produse de Godin, numai că aveau capacitatea de 200 de litri fiecare. apa trecea prin conducte şi ţâşnea încălzită din podeaua piscinei, aşa încât era o plăcere să stai înăuntru în timp ce se umplea. efectele jetului de apă pe corpul omenesc întreceau orice fel de masaj de relaxare.
la parter se aflau 7 dormitoare, fiecare cu baie proprie, un living cu un şemineu electric ce valora cât zece maşini Bmw X3, o lustră cu corp din aur de 18 karate şi 500 de leduri îndreptate jumătate spre podea, jumătate spre tavan. bucătăria acoperită cu gresie din india, 600 euro per metru pătrat şi faianţă produsă de un meşter din Udaipur.
următoarele etaje constau într-o succesiune de dormitoare şi camere de zi, dotate cu mobilă din stejar, fotolii şi canapele cu masaj.
de fapt, întreaga clădire era o imitaţie a palatului din Jaipur, construit de o dinastie indiană şi neschimbat până acum. faţada era placată cu marmură jumătate alb jumătate albastru, iar scările de acces de la un etaj la altul aveau balustrade din aur.
televiziuni din 60 de ţări se strânseră la faţa locului în ziua când Adriano trebuia să transforme clădirea miliardarului în contravaloarea sa în bani. pentru siguranţă, jandarmii nu i-au lăsat pe spectatori să se apropie mai mult de cinci metri de el. veniseră oameni până şi din Laos ca să observe evenimentul, iar în programul de ştiri din Coreea de Nord fusese inclus şi acest subiect.
la ora 18 30, Adriano se postă în faţa clădirii şi rosti câteva vorbe pe care nimeni nu le înţelese, apoi agită bagheta în aer şi păru că invocă o divinitate. după 30 de minute, mulţi oameni şi-au pierdut încrederea, dar au decis să aştepte până la sfârşit. magicianul era vizibil obosit, se înroşise, iar peste un minut clădirea dispăru. majoritatea credeau că va fi înlocuită de un munte de bani. terenul era gol, iar în mijlocul lui un spectator găsi o monedă de un cent.
Adriano, însă, credea că nu face simple trucuri, ci că e înzestrat cu abilităţi de magician. chiar a scris propria sa carte de vrăji, care, însă, a fost refuzată de şase edituri la rând, iar a şaptea i-a spus să renunţe la mai bine de trei sferturi din volum şi să introducă restul într-un "Manual al vrăjitorilor" pentru copii, o carte de colorat care, din informaţiile pe care le-a obţinut Adriano, urma să fie împărţită în maxim 100 de exemplare în creşele din zonele defavorizate ale Boliviei.
de spectacolele sale se bucurau doar ceilalţi angajaţi ai circului, care însă nu agreau trucuri mai complicate decât scoaterea unui iepure din pălărie sau cele executate cu ajutorul cărţilor de joc, pentru care indienii din ghetourile Bombay-ului primeau câţiva cenţi de la turiştii europeni şi cărora orice om le-ar descoperi mecanismul după numai o desfăşurare.
argentinienii plăteau cel mai mult pentru o reprezentaţie clandestină dintre latino-americani, în medie 50 de pesos, adică după o oră adunai banii necesari pentru mâncare timp de o săptămână, ba chiar şi pentru câte un suvenir, însă deplasările în Argentina erau destul de rare. majoritatea reprezentaţiilor se susţineau în Peru, unde deţineau chiar propria sală de spectacol în provincie.
cu toate acestea, circul falimentă, rulotele şi maşina Fiat Ducato din 1991 fură confiscate de Banca Naţională Boliviană, astfel încât Adriano fu nevoit să se întoarcă în apartamentul său din La Paz pe care-l închiriase unor tineri căsătoriţi doar cu două săptămâni în urmă şi să le returneze avansul de 1000 de pesos.
Adriano vându locuinţa şi se stabili în subsolul unui imobil de patru etaje. smulse uşa din balamale, o acoperi cu o pătură şi o utiliză în chip de pat. cumpără un bec cu incandescenţă la 70 de pesos şi îl agăţă de tavan, bineînţeles după ce se branşă ilegal la reţeaua electrică centrală. improviză o sobă pe care o alimentă, pentru început, cu lemnul din componenţa ferestrelor, golurile astupându-le cu nişte bucăţi de metal. după câteva reprezentaţii pe străzile Boliviei, îşi permise chiar un televizor cu antenă incorporată dintr-un magazin de vechituri.
câştigurile se măriră treptat, ajungând chiar la nivelul celor ale unui muncitor necalificat dintr-o ţară membră UE.
apăru chiar în Bolivia de tus manos pentru faptul că ar fi reuşit să îmblânzească un şarpe doar recitându-i câteva incantaţii, să trezească un om aflat în comă profundă de aproape un an, să spargă un geam fără să-l atingă.
declară în direct la televiziunea naţională că poate transforma orice obiect sau clădire în contravaloarea sa în bani. unii îl credeau, alţii se amuzau pe seama lui sau preconizau necesitatea unei internări într-un sanatoriu cât mai rapid cu putinţă. miliardarul mexican Carlos Slim Helu îl provocă să-i transforme palatul din Ciudad de Mexico, cunoscut pentru opulenţa sa, iar Adriano acceptă.
clădirea avea patru etaje şi o mansardă, iar la subsol se afla o podea culisabilă care putea fi înlăturată doar cu o apăsare de buton şi în locul ei apărea o piscină lungă de 25 de metri şi lată de 10, pe pereţii căreia fuseseră montate nişte încălzitoare performante de apă setate la temperatura de 30 de grade celsius, iar lichidul era ţinut în 10 cazane pe modelul celor produse de Godin, numai că aveau capacitatea de 200 de litri fiecare. apa trecea prin conducte şi ţâşnea încălzită din podeaua piscinei, aşa încât era o plăcere să stai înăuntru în timp ce se umplea. efectele jetului de apă pe corpul omenesc întreceau orice fel de masaj de relaxare.
la parter se aflau 7 dormitoare, fiecare cu baie proprie, un living cu un şemineu electric ce valora cât zece maşini Bmw X3, o lustră cu corp din aur de 18 karate şi 500 de leduri îndreptate jumătate spre podea, jumătate spre tavan. bucătăria acoperită cu gresie din india, 600 euro per metru pătrat şi faianţă produsă de un meşter din Udaipur.
următoarele etaje constau într-o succesiune de dormitoare şi camere de zi, dotate cu mobilă din stejar, fotolii şi canapele cu masaj.
de fapt, întreaga clădire era o imitaţie a palatului din Jaipur, construit de o dinastie indiană şi neschimbat până acum. faţada era placată cu marmură jumătate alb jumătate albastru, iar scările de acces de la un etaj la altul aveau balustrade din aur.
televiziuni din 60 de ţări se strânseră la faţa locului în ziua când Adriano trebuia să transforme clădirea miliardarului în contravaloarea sa în bani. pentru siguranţă, jandarmii nu i-au lăsat pe spectatori să se apropie mai mult de cinci metri de el. veniseră oameni până şi din Laos ca să observe evenimentul, iar în programul de ştiri din Coreea de Nord fusese inclus şi acest subiect.
la ora 18 30, Adriano se postă în faţa clădirii şi rosti câteva vorbe pe care nimeni nu le înţelese, apoi agită bagheta în aer şi păru că invocă o divinitate. după 30 de minute, mulţi oameni şi-au pierdut încrederea, dar au decis să aştepte până la sfârşit. magicianul era vizibil obosit, se înroşise, iar peste un minut clădirea dispăru. majoritatea credeau că va fi înlocuită de un munte de bani. terenul era gol, iar în mijlocul lui un spectator găsi o monedă de un cent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu