Joliavin privea clădirea în care a locuit primul preşedinte al Boliviei situată într-o suburbie a actualului La Paz, o clădire cu două etaje, cunoscută pentru elementele arhitecturale deosebite, însă ne-vizitată de turişti, nici măcar de cei autohtoni, în ciuda faptului că Bolivia şi-a câştigat independenţa faţă de Spania în decursul primului său mandat.
Joliavin se opri în faţa construcţiei, se concentră, iar o bucată de tencuială căzu, vopseaua lavabilă de pe faţadă se jupui, iar un geam se sparse. era fereastra de la dormitorul fostului demnitar, se vedea patul şi noptiera pe care era aşezat un aparat radio şi lampa cu petrol, iar dulapul rămăsese fără o uşă. încăperea era luminată de un bec cu incandescenţă, pereţii erau plini de igrasie şi pânze de păianjen, iar în câteva clipe, uşa de intrare în clădire se desprinse din balamale cu un pocnet, căzu şi scoase la iveală un hol lung, cu podea tip mozaic cu modele geometrice, la capătul căruia se afla una din cele patru băi a casei, iar pe laturi bucătăria, sufrageria şi trei dormitoare.
Joliavin se înroşi, părea un vraci din Uganda în timpul unei rugăciuni adresate zeului ploii însoţită de dansul în jurul unei flăcări şi strigătele în una din cele 200 de limbi oficiale, se încruntă şi în momentul acela una din cele două păsări de ipsos de pe terasă zbură.
o doamnă se opri pe trotuar, privi construcţia fără un geam şi fără uşa de la intrare înlocuită acum câteva zile. se auzi un pocnet şi structura din lemn masiv a acoperişului cedă, vântul desprinse una câte una ţiglele, rămase un gol, iar acoperişul se lăsă, ţinându-se abia în câteva lemne. acestui incident îi urmă o spargere bruscă a patru geamuri, iar martorii observară că vechea plită pe care gătea soţia preşedintelui fusese înlocuită cu una electrică, pe care o poţi achiziţiona cu mai puţin de o mie de pesos din orice magazin de electrocasnice, iar vechea sobă de teracotă cu ceramică smălţuită cu albastru cobalt, care acum valora cât întreaga casă, era substituită de nişte calorifere electrice plasate în fiecare cameră, calorifere utilizate mai ales pentru locuinţele sociale din cartierele mărginaşe, la preţul de 800 pesos bucata. pereţii interiori pictaţi cu modele ecuadoriene chiar de proprietarul casei în memoria mamei sale originară din acea ţară fuseseră văruiţi neglijent de o echipă de venezueleni recomandată de Institutul pentru Plasarea Forţei de Muncă, înfiinţat chiar cu câteva săptămâni înainte de restaurare.
drept consecinţă, a apărut Asociaţia Muzeografilor Bolivieni, organizaţie non-profit care va veghea ca monumentele istorice să nu fie renovate precum orice locuinţă, să fie păstrat aspectul iniţial al clădirii în cauză. varul lavabil care fusese aplicat pe pereţii interiori era de proastă calitate, unul din cei mai importanţi oameni de televiziune din vremea aceea a publicat un articol în care afirma că acea vopsea fusese obţinută de la o firmă-fantomă prin nişte intermediari dubioşi din Columbia care aveau legătură şi cu piaţa drogurilor de mare risc înfloritoare în suburbiile Bogotei.
autorităţile boliviene, potrivit acelui articol, doreau să plătească cât mai puţin pentru refacerea casei revoluţionarului. atunci, odată cu spargerea unei ferestre de la parter, se observă că în locul covorului pe care l-a ţesut chiar Anita Lozano cu care preşedintele a avut trei copii se afla un covor persan pe care îl găseai în orice piaţă, ba chiar în orice magazin second hand cu produse import Venezuela, Cuba, Columbia sau chiar elveţiene, germane, chinezeşti.
spargerea geamului de la baie aproape că trecu neobservată, însă cei care restauraseră clădirea comiseseră o indiscreţie: se ştia faptul că fostul preşedinte era pasionat de arhitectura veceurilor, iar ei înlocuiseră veceul cu capac de aur de 18 carate cu unul comun, ba chiar insalubru, racordat la o fosă septică, mai degrabă la o hazna sub forma unei barăci de lemn în preajma căreia mirosea insuportabil, fiind folosită de oamenii străzii. baia de la etaj fusese dotată cu un veceu special cu senzor care, la apăsarea unui buton, se transforma în scaun cu masaj pe care precursorul lui Domingo Caycedo îi plăcea să citească ziarul. comandase o cadă cu jeturi de apă sub presiune, asemenea actualelor căzi cu hidromasaj, iar specialiştii care au inspectat pentru prima dată clădirea au fost uimiţi de complexitatea sistemului. acum, încăperea era goală, nici măcar vitrina pentru produsele de îngrijire nu mai era acolo.
se observa o chiuvetă şi jumătate dintr-o cabină de duş, iar dacă dădeai perdeaua la o parte, vedeai că duşul era de fapt un furtun care ieşea din perete. ultima scândură a acoperişului trosni şi se auzi: "poc", apoi etajul al doilea se transformă într-o ploaie de bucăţi de tencuială, iar Joliavin îşi încordă bicepsul şi, simultan, toate uşile interioare şi exterioare ieşiră din balamale, geamurile rămase se sparseră, subsolul clădirii fu inundat şi forma casei se schimbă, în ciuda faptului că era construită din cărămidă, ca în cazul celor din pământ, toate plantele din grădină se uscară, gardul din şipci, majoritatea putrezite, căzu. la fel, parterul fu şi el inundat, robinetele porniră, becurile se stingeau, se aprindeau, se stingeau, se aprindeau. tavanul căzu şi casa se prăbuşi.
Joliavin se opri în faţa construcţiei, se concentră, iar o bucată de tencuială căzu, vopseaua lavabilă de pe faţadă se jupui, iar un geam se sparse. era fereastra de la dormitorul fostului demnitar, se vedea patul şi noptiera pe care era aşezat un aparat radio şi lampa cu petrol, iar dulapul rămăsese fără o uşă. încăperea era luminată de un bec cu incandescenţă, pereţii erau plini de igrasie şi pânze de păianjen, iar în câteva clipe, uşa de intrare în clădire se desprinse din balamale cu un pocnet, căzu şi scoase la iveală un hol lung, cu podea tip mozaic cu modele geometrice, la capătul căruia se afla una din cele patru băi a casei, iar pe laturi bucătăria, sufrageria şi trei dormitoare.
Joliavin se înroşi, părea un vraci din Uganda în timpul unei rugăciuni adresate zeului ploii însoţită de dansul în jurul unei flăcări şi strigătele în una din cele 200 de limbi oficiale, se încruntă şi în momentul acela una din cele două păsări de ipsos de pe terasă zbură.
o doamnă se opri pe trotuar, privi construcţia fără un geam şi fără uşa de la intrare înlocuită acum câteva zile. se auzi un pocnet şi structura din lemn masiv a acoperişului cedă, vântul desprinse una câte una ţiglele, rămase un gol, iar acoperişul se lăsă, ţinându-se abia în câteva lemne. acestui incident îi urmă o spargere bruscă a patru geamuri, iar martorii observară că vechea plită pe care gătea soţia preşedintelui fusese înlocuită cu una electrică, pe care o poţi achiziţiona cu mai puţin de o mie de pesos din orice magazin de electrocasnice, iar vechea sobă de teracotă cu ceramică smălţuită cu albastru cobalt, care acum valora cât întreaga casă, era substituită de nişte calorifere electrice plasate în fiecare cameră, calorifere utilizate mai ales pentru locuinţele sociale din cartierele mărginaşe, la preţul de 800 pesos bucata. pereţii interiori pictaţi cu modele ecuadoriene chiar de proprietarul casei în memoria mamei sale originară din acea ţară fuseseră văruiţi neglijent de o echipă de venezueleni recomandată de Institutul pentru Plasarea Forţei de Muncă, înfiinţat chiar cu câteva săptămâni înainte de restaurare.
drept consecinţă, a apărut Asociaţia Muzeografilor Bolivieni, organizaţie non-profit care va veghea ca monumentele istorice să nu fie renovate precum orice locuinţă, să fie păstrat aspectul iniţial al clădirii în cauză. varul lavabil care fusese aplicat pe pereţii interiori era de proastă calitate, unul din cei mai importanţi oameni de televiziune din vremea aceea a publicat un articol în care afirma că acea vopsea fusese obţinută de la o firmă-fantomă prin nişte intermediari dubioşi din Columbia care aveau legătură şi cu piaţa drogurilor de mare risc înfloritoare în suburbiile Bogotei.
autorităţile boliviene, potrivit acelui articol, doreau să plătească cât mai puţin pentru refacerea casei revoluţionarului. atunci, odată cu spargerea unei ferestre de la parter, se observă că în locul covorului pe care l-a ţesut chiar Anita Lozano cu care preşedintele a avut trei copii se afla un covor persan pe care îl găseai în orice piaţă, ba chiar în orice magazin second hand cu produse import Venezuela, Cuba, Columbia sau chiar elveţiene, germane, chinezeşti.
spargerea geamului de la baie aproape că trecu neobservată, însă cei care restauraseră clădirea comiseseră o indiscreţie: se ştia faptul că fostul preşedinte era pasionat de arhitectura veceurilor, iar ei înlocuiseră veceul cu capac de aur de 18 carate cu unul comun, ba chiar insalubru, racordat la o fosă septică, mai degrabă la o hazna sub forma unei barăci de lemn în preajma căreia mirosea insuportabil, fiind folosită de oamenii străzii. baia de la etaj fusese dotată cu un veceu special cu senzor care, la apăsarea unui buton, se transforma în scaun cu masaj pe care precursorul lui Domingo Caycedo îi plăcea să citească ziarul. comandase o cadă cu jeturi de apă sub presiune, asemenea actualelor căzi cu hidromasaj, iar specialiştii care au inspectat pentru prima dată clădirea au fost uimiţi de complexitatea sistemului. acum, încăperea era goală, nici măcar vitrina pentru produsele de îngrijire nu mai era acolo.
se observa o chiuvetă şi jumătate dintr-o cabină de duş, iar dacă dădeai perdeaua la o parte, vedeai că duşul era de fapt un furtun care ieşea din perete. ultima scândură a acoperişului trosni şi se auzi: "poc", apoi etajul al doilea se transformă într-o ploaie de bucăţi de tencuială, iar Joliavin îşi încordă bicepsul şi, simultan, toate uşile interioare şi exterioare ieşiră din balamale, geamurile rămase se sparseră, subsolul clădirii fu inundat şi forma casei se schimbă, în ciuda faptului că era construită din cărămidă, ca în cazul celor din pământ, toate plantele din grădină se uscară, gardul din şipci, majoritatea putrezite, căzu. la fel, parterul fu şi el inundat, robinetele porniră, becurile se stingeau, se aprindeau, se stingeau, se aprindeau. tavanul căzu şi casa se prăbuşi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu