frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: Recenzie film - Chernobyl Diaries

26 decembrie 2015

Recenzie film - Chernobyl Diaries

Chernobyl Diaries este un film apărut în 2012 în regia lui Bradley Parker şi având ca actori principali pe Jesse McCartney, Jonathan Sadowski, Olivia Taylor Dudley. 

povestea are în atenţie şase persoane de origini diferite care refuză o vacanţă la Moscova pentru a încerca ceea ce se numeşte "turism extrem", o călătorie în Pripyat, un oraş părăsit din zona Cernobîllului. "excursia" le este însă întreruptă de un filtru aflat chiar la intrarea în oraşul Pripyat. Uri, şoferul rus, decide să "fenteze" interdicţia impusă de poliţişti şi să meargă pe un drum forestier care îi conducea chiar aproape de centrul oraşului. în prima zi de vacanţă, au vizitat clădiri părăsite, au făcut poze, iar Uri, îngrijorat din cauza nivelului ridicat al radiaţiilor, a hotărât să plece acasă. dubiţa nu mai pornea şi au descoperit că motorul a fost defectat intenţionat.

prima jumătate a filmului menţine starea de tensiune, accentuată de decorul plin de clădiri părăsite, apariţia "ursului radioactiv" pe scările blocului unde au locuit muncitorii de la reactorul nuclear, de nesiguranţa crescândă a ghidului Uri, care s-a văzut depăşit de situaţie când a găsit motorul distrus intenţionat.

a doua jumătate a filmului începe cu uciderea lui Uri de către lupii mutanţi, apoi călătorii mor unul câte unul, iar scenele "confruntărilor" se desfăşoară "în întuneric" şi sunt întotdeauna de momente de "stagnare", de "confuzie" în care privitorul nu ştie sigur ce s-a întâmplat.

cu cât se apropie de final, acţiunea e din ce în ce mai grăbită, lupta cu lupii din reactorul nuclear se desfăşoară foarte repede, e insuficient surprinsă. totul, de asemenea, se întâmplă "în întuneric", nicio scenă nu este arătată complet.

filmul Chernobyl Diaries a fost nominalizat la Golden Trailer Awards, la categoria Best horror.

Niciun comentariu: