frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: şutul lui Bogdan

22 decembrie 2015

şutul lui Bogdan

Bogdan l-a fentat pe Marius, i-a pasat lui Eugen, a înaintat pe un culoar liber şi a primit din nou mingea, a strecurat-o printre picioarele lui Elvis, i-a centrat lui Beni şi el a reluat cu capul în transversală. mingea i-a revenit lui Arnold din echipa adversă care i-a pasat unui adversar. acesta a înaintat pe marginea terenului, i-a pasat lui Marco şi s-a demarcat în faţa porţii, mingea i-a fost înapoiată şi a reluat din nou în bară. "du-te dracu de ratangiu!" a strigat Vasile, "nici singur cu portaru' nu nimereşti!". echipa adversă a iniţiat contraatacul, George a pătruns uşor în careu. l-a învins uşor pe Niţă, portarul, cu un şut la colţul lung şi a dus scorul la 1-0. Marius i-a pasat lui Bogdan la mijlocul terenului, el a fentat uşor trei adversari, i-a pasat lui Gubi care i-a centrat lui Eugen. a reluat din 7 metri în bară, mingea i-a revenit tot lui, dar a ezitat şi a fost deposedat de Arnold care a degajat aproape de mijloc. Egidiu a şutat şi a nimerit direct în vinclu, "ce gol, uăăăă!", "bravo Egidiuuu!", "1 la 1" 

meciul aproape se încheia, scorul era egal şi penalty-urile erau singura metodă de departajare. Arnold a executat perfect în colţul din dreapta sus, Beni a păcălit portarul intenţionând să ţintească în dreapta şi lovind de fapt în stânga, Elvis a ratat ruşinos, reluând mult peste poartă, iar mingea trimisă de Ianis a nimerit direct în figura portarului.

din cealaltă echipă, Marius a şutat primul, fără replică pentru portar, apoi Vasile, reuşind un gol foarte sigur în colţul din dreapta jos, următorul gol însemna victoria şi executa Giani, cel care acum câteva luni a reuşit să marcheze de 10 ori într-un meci, obişnuia să şuteze foarte precis şi puternic. a marcat fără probleme, însă adversarii au contestat lovitura "ai dat de prea aproape! bulangiule, vrei să trişezi?". a doua lovitură s-a dus mult în afara cadrului porţii, spre bucuria adversarilor: "vezi, numai să trişezi eşti bun!" urma lovitura lui Bogdan, nimeni nu se aştepta să nu marcheze, victoria echipei sale era mai mult decât sigură. a executat în bară, spre dezamăgirea coechipierilor: "uă, ce naiba-i cu tine? dă uă gol, pierdem din cauza ta!"

"hai să mai dăm câte un şut fiecare echipă!" a propus Arnold, jucătorii au fost de acord, iar cei ce executau erau Bogdan şi Beni. Beni a mercat, şutând cu efect şi reuşind să păcălească reflexul portarului. toată speranţa stătea în Bogdan, "hai Bog-dan, hai Bog-dan!" îl încurajau colegii, "hai uăăă, ştiu că poţi!" a adăugat Vasile, el şi-a luat avânt şi a lovit cu toată forţa direct în figura portarului.

Niciun comentariu: