Cearta

Mi s-a făcut semn când eram în balcon să ies afară la joacă. M-am îmbrăcat alene şi am coborât scările. Am intrat în curtea Andrei şi Lăcrămioara mi-a strigat:
- Acuma ţ-ai găsit sî vii! Ci ţi-a luat atâta? Ai pierdut ce-i mai important!
- S-o „mua-mua” Teo cu Larisa! a intervenit şi Cristina.
- Fa, nu trebuia sî-i spui! Să sî mişti mai repidi!
Nu am mai spus nimic şi m-am agăţat de o bară utilizată la bătutul covoarelor. Tocmai când îmi clătinam corpul a sosit Andra, mai degrabă, a năvălit peste noi.
- Hai, valea din faţa mea! I-a spus Lăcrămioarei.
- Da ce-ai, fa?
- Nu mă lua pe mine cu “fa”, c-acuma ieşi din curte!
- Ce-ai fată di eşti aşa nervoasî?
- Tu n-auzi! Ia pleacî! Valea! i-a spus Lăcrămioarei şi a dat-o afară din curte. Drum bun şi cale bătută, să te-ntorci cu-o mână ruptă!
Lăcrămioara a ieşit şi s-a plimbat de-a latul porţii ceva timp.  Andra i-a spus Cristinei:
- Du’ ş-o cheamă!
- Lăcrămioara, ti chiamă Andra!
Aceasta a venit într-un suflet, sperând că va fi primită mai bine. Andra i-a zis:
- Vezi că terenu-cela din faţa porţii îi a meu, dacî n-ai ci faci şî vrei să ti plimbi, duti după bordură.
Cristina vizibil înduioşată:
- Las-o Andra să stea!
- Dacî zici tu!
Apoi a plecat şi şi-a adus mingea. A început să joace volei cu peretele vilei la care locuia. Lăcrămioara a întrebat:
- Pot să iau şi eu mingea aia?
- Cumpără-ţ!
Atunci toată obida strânsă-n Lăcrămioara s-a deschis prelung într-un strigăt:
- Di asta m-ai chemat aicea? Ştii ceva, Andra, nu-i toatî lumea obligatî sî-ţi suporti toanele! Ai şi tu o mingi-acolo şi ti lauzi di parca-i avea aur curat! Mă piş pi mingile tali! Şi ci dacî-i curtea ta! Stau şî alţi oameni în vila asta!
Atunci Andra i-a răspuns:
- Hai, fă paşi! S-a întors bombănind: Numai mama să cumperi mingi!