Urletele

    Andra se năpusti asupra Cătălinei, o trase de păr şi o lovi cu palma peste spate. Cătălina, atunci, urlă de-ţi venea să-ţi bagi degetele în urechi: „Fă, vaco!” şi alergă spre Andra încă scâncind de durere. Andra se chinuia să o ţină departe prin lovituri cu palma peste faţă şi îmbrânceli disperate. Cătălina strigă din nou: „Fă, vaco!” şi apucă părul Andrei cu două mâini trăgându-l sălbatic. Andra muşcă mâna Cătălinei şi se năpusti ca o leoaică peste ea lăcrimând: „Ştii ceva, nu dai tu în mine! Da?”, iar Cătălina se întunecă deodată şi o trânti pe Andra cu capul de un bolovan. Andra nu se mai ridică. Cătălina începu să jubileze în faţa noastră dându-şi părul pe spate în timp ce încă gâfâia. Era murdară, udă, roşie ca un măr copt şi triumfase. Şi cu un strigăt parcă de revendicare de teritoriu, îi zise Andrei: „Ieşi, fa, din curti!”. Andra plângea. „Mă doare picioru!” a zis Andra.
    După aceasta spiritele s-au mai liniştit. Cătălina a adus un pachet de cărţi de joc. Ne-am aşezat în cerc şi am început să vorbim despre ceilalţi vecini de bloc. „Fă, dar Elena asta are mult tupeu!”, strigă Cătălina. „Las că-i zic când vine la poartă, îi zic cî nu poa sî intri” a completat Andra. „Tu Andra, nu po sî-i zici nimic că ti spune lu măsa” spuse atunci Cătălina. Aşa am aflat părerea Andrei şi Cătălinei despre toţi vecinii de bloc. După puţin timp urmele altercaţiei se şterseră. Doar Cătălina mai păstra puţină nelinişte.
    Era linişte şi pace. Dintr-o dată a intervenit ceva. Cătălina a ascuns o carte în mânecă iar Andra s-a întunecat la faţă apoi s-a îngălbenit şi pe urmă s-a înverzit. Privi într-un punct fix câteva secunde şi strigă: „Fă, dă cărţile cî ieşi din joc!”. „Ia uite că nu vreau!” spuse Cătălina. „Dă cărţile!”, „Nu vreau!”, o nouă confruntare începu. Îşi dădură palme apoi pumni în toată regula. De după vilă se auzi un glas: „Cătălina, nu mă supăra!” şi atunci totul încetă.