Povestea melcului care nu se mai putea mişca pentru că era foarte gras

    Cei trei oameni priveau cu interes melcul din acvariu, studiindu-i totodată şi calităţile fizice, stabilindu-i atuuri şi puncte slabe pentru a-l putea valorifica la maxim. Condiţia fizică îi era analizată cu scrupulozitate exagerată, uneori chiar ridicolă. Îl supuneau la probe de viteză. Alerga o lungime de acvariu, îl cronometrau, îi notau timpii în carneţele. Curând au ajuns să fie admiraţi de patronii de circ, având posibilitatea de a inova spectacolele cu animale. Melcul celor trei oameni a devenit celebru prin faptul că reuşea să depăşească viteza unui atlet pe o sută de metri, ba şi pe cea a unui ciclist profesionist. Biologii, oamenii de ştiinţă, fizicienii, toţi au început să studieze abilităţile motrice ale animalului, acuzându-i în acelaşi timp pe proprietari că uzează de steroizi şi stimulente chimice. Aceştia, negând totul, începură să-l promoveze pe melc filmându-l şi postând diverse clipuri video pe internet, organizând spectacole în propria lor casă şi chemând vecinii să-l admire. Ajunseră să dea interviuri pentru ziare şi posturi de televiziune, să umble prin toată lumea în caravane de solidaritate faţă de diverşi oameni cu probleme. A devenit simbolul localităţii sale, chiar şi al statului. Cultivaseră deja o grijă nemaipomenită pentru melci, întemeind chiar şi o grădină zoologică destinată numai acestor fiinţe.
    Cei trei oameni obţinuseră dreptul de a colabora pe cont propriu la spectacolele de circ, punându-l pe melc să facă giumbuşlucuri extraordinare. Poliţiştii nu mai folosiră de atunci numai câini, ci după modelul faimosului melc, pregătiră melci foarte intens pentru detectarea drogurilor şi a oamenilor de sub zăpadă. Piloţii de avion lăsară melcii să facă raiduri aeriene.
    De la o vreme însă melcul începu să se cam îngraşe. La început meniul era foarte strict: trei mese pe zi, alimente foarte bine alese. Apoi, dată fiind activitatea sa zilnică, proprietarii îl lăsară să mai ia câte o gustare între mese. Dar gustarea aceasta degeneră, melcul începând să se hrănească mai întâi cu şoareci, apoi cu şobolani, începu să deguste antilope, gazele, porci mistreţi, începu să înghită vietăţi acvatice, caraşi, piranha, rechini, balene, decimând totodată populaţiile de rinoceri şi elefanţi. Ajunse aşa de gras încât nu se mai putu mişca, nu mai încăpu, desigur, în acvariu. Cei trei oameni au fost nevoiţi să elibereze o magazie pentru el. Melcul se îngrăşă aşa de tare încât nu mai încăpu nici în magazie, îi eliberă un dormitor spaţios, fu scos cu foarte mare efort în curtea din spatele casei, i se puse o hală comercială la dispoziţie, o piaţă, o localitate, un oraş. Ajunse să cântărească cât zece elefanţi, cât două zeci de balene uriaşe. Nu mai putu fi mutat din loc nici cu ajutorul a zece tancuri.
    Aceasta este povestea melcului care nu se mai putea mişca pentru că era foarte gras.