când ne urcăm pe lună,
vedem câinele ofeliei popescu
trăgând după el cu dinţii
un nor de praf şi satin,
omorând cu laba o stea prăbuşită
şi deschizând ochii ca două scoici de mare,
mişcând planetele ca pe nişte mingi de cauciuc,
fâcând un echinox în mijlocul verii,
dând peste cap calculele savanţilor.
vedem când ne urcăm pe lună
degetul de pianistă al ofeliei popescu
obişnuite destul de bine cu diapazonul,
lovind cu unghia în creştetul unui negru din etiopia
şi-o mai vedem pe această doamnă (ofelia popescu),
punându-i lesa câinelui şi luând luna în mână
să-l înveţe să facă aport.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu