Şoricelul fusese dat dispărut acum două săptămâni. Ofelia Popescu lipise afişe pe stâlpi în tot cartierul, acestea conţinând fotografia animăluţului. Lăsase şi un anunţ în ziar specificând şi faptul că oferă o recompensă considerabilă celui care i-ar fi înapoiat rozătoarea.
Căuta în fiecare zi printre maşinile din parcare, declanşând din când în când alarma vreuneia. Scotocea prin bucătărie, spărgând câte o farfurie sau un pahar. Căuta pe sub dulapuri, inhalând praful de acolo. Căuta şi în magazinul mixt de la colţul străzii, împiedicându-se de picioarele oamenilor. Totul fără rezultat.
De la o vreme Ofelia Popescu se alarmă şi mai mult. Chemă poliţia, avură loc căutări prin oraş, toţi vecinii de la bloc se mobilizară în căutarea şoricelului, de asemenea fără rezultat. Îşi achiziţionă o pisică special antrenată pentru a găsi animalul. Îl căută prin parc, prin zona supermarketului. Îl căută pe plajă, călcând peste păturile oamenilor iritaţi, prin biserică, stârnind nervii celor ce se rugau. Veni şi poliţia animalelor, pompierii, ambulanţa.
Trecuse deja o lună de la dispariţia şoricelului şi nimeni nu reuşise să-l înapoieze proprietarei. Aceasta nu numai că îşi pierduse orice speranţă, dar şi renunţase la căutări. Îl căutase în câteva rânduri chiar şi cu ajutorul forţelor armate, dar tot fără rezultat.
Ofelia Popescu începu să simtă foarte acut lipsa şoricelului. Ca să-şi treacă puţin timpul, deschise televizorul. Văzu o reclamă a unei reviste de divertisment. Pe prima pagină era şoricelul ei călărind o balenă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu