Fluturii

    Fluturii se găseau pe o creangă de copac la ora două după-amiaza. Se făcu două şi un minut şi fluturii erau tot pe creanga de copac. Erau doi fluturi cu aripi stropite cu lumină, dar lângă ei nimeni să-i fotografieze. La două şi trei minute, ei se găseau tot pe creangă discutând, poate. Şi nimeni nu era între ei - dacă nu luăm în considerare moleculele de oxigen, nimeni deasupra lor, în afară de câţiva nori şi un cer de săpun, nimeni înăuntrul lor, dar putem spune că au câte un maţ subţire şi alte organe acolo.
    Fluturii stăteau de câtva timp pe creanga de copac şi nici unul din ei nu mişca pentru că nu avea de ce să mişte. Plutea atâta primăvara în aer şi atâta linişte, încât îţi era teamă să foşneşti şi o frunză. Şi ei nu foşneau nimic. Şi stăteau aşa de moi, îi şi clătina vântul de-i luai drept nişte frunze. Ei visau. Nu ştiu ce visau, dar ştiu că visau fiindcă ei mi-au spus asta. Era ora patru după-amiaza şi adormiseră. Rămaseră aşa pe creangă şi visau – se visau într-o bărcuţă de hârtie pe Marea Egee, pentru ca a doua zi chiar să se trezească într-o croazieră pe Marea Egee. Şi era frumos visul pentru ei. Dar s-a întâmplat ca şi rechinii din Marea Egee să viseze că vor mânca doi fluturi dintr-o bărcuţă de hârtie. Şi i-au mâncat. Asta a fost un coşmar pentru fluturi.