Când s-a născut arăta ca un balon de piele roză, nu mai mare de 30 cm lungime. Cântărea aproape 10 kilograme ceea ce i-a făcut pe medici cel puţin să se mire, dacă nu să se înspăimânte. Curând acest caz a ajuns pe toate ecranele televizoarelor şi în toate ziarele, astfel că orice locuitor al oraşului ajunse să îşi dea cu părerea uneori într-un mod răutăcios. Titlul de genul “Copil născut cu anomalii fizice nemaiîntâlnite” sau “Naşterea unui copil mutant” se aflau mereu pe prima pagină a articolelor de presă. Revistele cu profil medical studiau în exces acest subiect, manifestând totodată o totală lipsă de discreţie. Popularitatea acestui caz a crescut aşa mult încât unii curioşi se adunau la maternitate să vadă cu ochii lor bebeluşul. Cu toate eforturile medicilor, nu s-a putut face nimic pentru schimbarea înfăţişării acestui copil, condamnându-l indirect şi neintenţionat la o viaţă pline de complexe.
Următorii ani din viaţa acestui copil nu au fost nici pe departe fericiţi. Pe lângă faptul că era foarte gras, dezvoltase şi nişte excrescenţe pe spate, vizibile foarte uşor cu ochiul liber când purta maieuri sau tricouri. Din fericire, cazul său nu a mai fost mediatizat aşa mult, fiind eclipsat aproape în totalitate de alte noutăţi mondene.
Medicul de familie, de fiecare dată când copilul şi părinţii lui îl vizitau pentru un control de rutină, devenea din ce în ce mai uimit. Excrescenţele începeau să se mărească umflându-se, devenind vizibile de la zeci de metri. Doctorii de la spitalul de oncologie le-au identificat ca fiind nişte tumori externe - manifestările unei boli foarte rare. Plus că acest copil era suspect şi de alte afecţiuni. Era sinestezic, suferea de claustrofobie, arahnofobie, i se identificaseră nişte probleme cardiace. Pe lângă toate acestea era prea scund şi prea gras pentru vârsta lui. Şi pentru ca lista să fie completă, părinţii lui au observat că el nu creşte în înălţime, ba din contră, se micşora pe zi ce trece cu doi sau trei centimetri. Aceste aspecte i-au pricinuit foarte multe neplăceri.
Când mergea pe trotuarele aglomerate ale oraşului împreună cu părinţii lui, deseori era chiar călcat de doamnele mai înalte. Într-o săptămână s-a micşorat atât de mult, încât puteai să spui e cât un arici. Acesta involuţie fizică a fost observată de toţi colegii de clasă şi nu pot spune că au reacţionat foarte plăcut. În acest timp, copilul scădea cât mai mult în înălţime, lucru cu care, după o vreme s-a obişnuit.
Într-o zi de miercuri se întorcea acasă prost dispus, atât de prost dispus încât, dacă te uitai atent, vedeai un nor cenuşiu deasupra capului său. Tristeţea i se înfăşurase în jurul gâtului ca un fular. În ziua aceea părea mai mic decât de obicei. Doamnele cu câini chihuahua îl confundau adesea cu un patruped scăpat din lesă şi mai aruncau câte un “marş” printre dinţi. Se micşora vizibil. Scăzu un centimetru, doi, trei şi ajunse cât un gândac. Mai scăzu un centimetru, doi, trei şi nici măcar nu mai fu văzut. Niciodată.
Următorii ani din viaţa acestui copil nu au fost nici pe departe fericiţi. Pe lângă faptul că era foarte gras, dezvoltase şi nişte excrescenţe pe spate, vizibile foarte uşor cu ochiul liber când purta maieuri sau tricouri. Din fericire, cazul său nu a mai fost mediatizat aşa mult, fiind eclipsat aproape în totalitate de alte noutăţi mondene.
Medicul de familie, de fiecare dată când copilul şi părinţii lui îl vizitau pentru un control de rutină, devenea din ce în ce mai uimit. Excrescenţele începeau să se mărească umflându-se, devenind vizibile de la zeci de metri. Doctorii de la spitalul de oncologie le-au identificat ca fiind nişte tumori externe - manifestările unei boli foarte rare. Plus că acest copil era suspect şi de alte afecţiuni. Era sinestezic, suferea de claustrofobie, arahnofobie, i se identificaseră nişte probleme cardiace. Pe lângă toate acestea era prea scund şi prea gras pentru vârsta lui. Şi pentru ca lista să fie completă, părinţii lui au observat că el nu creşte în înălţime, ba din contră, se micşora pe zi ce trece cu doi sau trei centimetri. Aceste aspecte i-au pricinuit foarte multe neplăceri.
Când mergea pe trotuarele aglomerate ale oraşului împreună cu părinţii lui, deseori era chiar călcat de doamnele mai înalte. Într-o săptămână s-a micşorat atât de mult, încât puteai să spui e cât un arici. Acesta involuţie fizică a fost observată de toţi colegii de clasă şi nu pot spune că au reacţionat foarte plăcut. În acest timp, copilul scădea cât mai mult în înălţime, lucru cu care, după o vreme s-a obişnuit.
Într-o zi de miercuri se întorcea acasă prost dispus, atât de prost dispus încât, dacă te uitai atent, vedeai un nor cenuşiu deasupra capului său. Tristeţea i se înfăşurase în jurul gâtului ca un fular. În ziua aceea părea mai mic decât de obicei. Doamnele cu câini chihuahua îl confundau adesea cu un patruped scăpat din lesă şi mai aruncau câte un “marş” printre dinţi. Se micşora vizibil. Scăzu un centimetru, doi, trei şi ajunse cât un gândac. Mai scăzu un centimetru, doi, trei şi nici măcar nu mai fu văzut. Niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu