Expoziţia

    Erau expuşi câţiva dovleci de Hallowen şi nişte felicitări confecţionate din hârtie sau carton. Câteva doamne profesoare păzeau exponatele cu foarte multă vigilenţă, ştiind că unii copii aveau tendinţa să le rupă. Chiar şi aşa elevii se furişau sau se ascundeau sub mese şi reuşeau să fure câte o felicitare.
    - Stai, măi, cuminte! strigă doamna profesoară către Gianni.
    - Da’ nu-mi daţi şi mie un bostan?
    - Măi, da’ chiar eşti nesimţit! Du-te odată în clasă la tine.
    - La, la, la! Nu mă duc! La, la, la!
    - Măi, da’ te cam mănâncă pielea pe tine!
    Gianni fusese trimis în clasă. Între timp Iustin reuşise să fure o felicitare.
    - Măi, Iustin! Pune felicitarea la loc! Tu ştii cât au muncit copii ca să le facă!
    - Gata, doamna, am ciordelit!
    - Pune felicitarea la loc!
    - La, la, la! La, la, la! Nu o pun!
    Felicitarea fu recuperată cu greu. Doamnele profesoare reuşiră să trimeată fiecare copil la clasa lui. După aceea se retraseră în cancelarie. Deodată se auzi o bubuitură. Doamnele profesoare veniră în fugă înspre exponate. Observară un dovleac de Hollowen spart în mai multe bucăţi.
    - Măi, Gianni, ce-ai făcut?
    - Nica, doamna.
    - Deci tu mâine aduci banii pe dovleac! spuse doamna profesoară. Cine l-a făcut?
    - Eu, doamna! replică Gianni.
    - Bine, măi, da’ tu ştii numai să strici? Dacă ai muncit la un lucru nu ştii să-l păstrezi?
    - Nu!