Gabriel Garcia Marquez - Toamna Patriarhului

Gabriel Garcia Marquez (n.1927) a fost un scriitor columbian, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1982.

motivaţia juriului: pentru romanele şi proza scurtă în care fantasticul şi realul sunt amestecate într-o bogată lume imaginară reflectând realităţile de pe continentul sud-american.

autorul a afirmat că "Toamna patriarhului" e romanul care înseamnă cel mai mult pentru el, o biografie încifrată a propriei vieţi. fluxul impresionant de cuvinte ia naştere din gândurile generalului-dictator, frazele sunt lungi(ultimul capitol e alcătuit dintr-o singură frază), textul e extrem de dens, însă cursiv.

romanul începe cu pătrunderea printre zidurile ruinate de piatră fortificată în palatul generalului a naratorui şi a încă patru prieteni, deşi porţilor cele mari le-ar fi fost de-ajuns ca cineva să le împingă pentru ca să cedeze cu tot blindajul lor care în timpurile de glorie rezistaseră bombardelor lui William Dampier, iar în prima curte, unde dalele au cedat presiunii subterane a buruienilor, au văzut posturile pustii ale gărzilor care au fugit, armele părăsite în rastel şi masa lungă din scânduri ne-geluite cu farfuriile cu resturi de la prânzul de duminică întrerupt de panică. în penumbra dependinţelor în care fuseseră cândva birourile civile acum dormeau leproşii, iar clădirea în care trăiau viceregii a devenit garaj. 

din curtea următoare, dincolo de grilajul de fier, răzbătea o duhoare pestilenţială de la coteţul găinilor combinată cu mirosul urinei şi balegii de vacă fermentate, iar biserica de pe timpurile coloniei a fost preschimbată în staul pentru muls.

printr-un hăţiş, naratorii au văzut galeria cu arcade cu glastre de garoafe şi pansele şi, în fine, palatul imens şi trist cu ferestrele ţăndări prin care continuau să intre vulturii. înăuntru, covoarele persane cu sfinţi şi militari profanate de lăturile vacilor şi, ghidându-se după mirosul de stârv, au găsit în salon tigve de vacă năpădite de viermi, picioarele din spate repetate fără şir în oglinzile mari.

în spatele unei uşi laterale ce dădea într-un cabinet ascuns în zid, l-au văzut pe el, în uniforma de doc fără galoane, cu jambierele puse, cu pintenul de aur la călcâiul stâng, prăbuşit cu faţa în jos, cu braţul drept îndoit sub cap în chip de pernă. abia când l-au întors cu faţa în sus au descoperit că nu l-ar fi putut recunoaşte chiar dacă nu ar fi fost ciugulit de vulturi, fiindcă nici-unul din ei nu-l văzuse vreodată, chiar dacă profilul lui se afla pe ambele feţe ale monedelor, pe timbrele poştale, pe bandajele de hernie şi pe etichetele purgativelor, pentru că acestea erau copii după portretele considerate inexacte, cineva a povestit că i-a zărit ochii trişti, buzele palide, mâna schiţând gesturi în van când l-au dus spre spital pentru hernia la testiculul stâng(deja vânăt).

acum avea culoarea unui rinichi de bou, orbitele erau goale, smocuri de păr i-au fost smulse din cap.

se zvonise că suferea de epilepsie şi se prăvălea de pe tron în timpul discursurilor, era posibil ca asta să se fi întâmplat când trupele inamice i-au asediat palatul şi tot în aceeaşi încăpere a fost găsit căruciorul ortopedic în care-şi ducea testiculul bolnav. îi ieşeau solzi de peşte pe corp ca pedeapsă pentru depravarea sa. se zvonea că a avut peste 5000 de copii, cu toţii născuţi la 7 luni, dar nici-unul nu purta numele lui în afară de al Leticiei Nazareno pe care l-a făcut general de divizie. nici el nu a avut tată, ci a cunoscut-o doar pe Benedicion Alvorado, mama sa.

trupul său a fost găsit de multe ori, însă nimeni nu l-a identificat cu generalul, i l-au atribuit lui Patricio Aragones, iar comandanţii armatei au afirmat că generalul era în viaţă şi se simţea foarte bine, ba chiar i-au acordat titlul de "general al universului".

pe ascuns, au ordonat curăţarea palatului de scheletele putrezite ale vacilor, răzuirea cadavrului cu cuţitele pentru peşte, spălarea lui cu creolină şi grunji de sare ca să-i îndepărteze urmele de putrefacţie, pudrarea pentru a ascunde cârpirea cu câlţi unde a fost ciugulit de vulturi.

l-au aşezat înapoi pe tron, i-au adăugat o mănuşă de atlaz umplută cu vată şi false decoraţii ale unor războaie închipuite. totul arăta ca înainte, iar titlul de  "general al universului" a fost însoţit de o decoraţie cu zece sori identici.

l-au aşezat la geam ca atunci când ademenea elevele în uniformă albastră cu clopoţele aurite şi apoi le mângâia tăcut, cu lacrimi în ochi, după care le smucea de încheieturile mâinilor ca un tigru şi băga degetele sub marginea chiloţilor, apoi le mirosea.