frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: casetofonul

24 septembrie 2013

casetofonul


a apăsat butonul pe care scria cu litere mici, negre "start", aparatul a produs un bâzâit şi poc!, apoi Simfonia I de Bethoven a rulat câteva secunde ca şi cum ar fi fost înregistrată pe un telefon mobil vechi - sunetul se propaga doar până la elevii din primele bănci, în schimb cei din ultimele beneficiau doar de un foşnet ca de hârtie mototolită.

"doamna profesoară, vă rog daţi puţin sonorul mai tare! nu se aude nimic aici"
"încerc, dar văd că nu funcţionează!"

a renunţat, "cred că e de la CD", iar când a apăsat pe butonul de oprire, bucata de plastic care acoperea boxa s-a desprins şi majoritatea elevilor şi-au introdus degetele în urechi. era un sunet infernal, printre cele mai dure modalităţi de tortură.

sonorul creştea fără să se acţioneze asupra butonului care-l controla. ceea ce auzeam era mai degrabă asemenea unui tractor decât simfoniei întâi de Bethoven.

incredibil, butonul s-a blocat, doamna profesoară a urcat pe postament şi l-a lovit cu piciorul, i-a spart carcasa, însă acum părea că eliberase sunetele care se puteau manifesta în voie. uşa s-a deschis singură, o mătură, un scaun, uite-l pe Igg, dă-te mai încolo, nu pot, ce faci, Ţiuroha, ăla e ghiozdanul meu şi am fost martorii căderii unei bucăţi de tencuială din tavan, apoi intrării unui elev care se întorcea de la toaletă, a murmurat ceva, a deconectat casetofonul de la priză şi liniştea s-a aşternut în încăpere.

"cred că era de la CD" a exclamat doamna profesoară.