frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: am rotit, am smucit

15 august 2014

am rotit, am smucit

am rotit, am smucit capacul borcanului cu pastă de tomate, îmi aluneca şi am folosit un prosop de bucătărie, apoi am introdus dinţii unei furculiţe între capac şi recipient, am îndoit furculiţa şi am procedat la fel cu un cuţit, dar nici aşa nu a funcţionat.

am cercetat borcanul din toate unghiurile, am căutat pe etichetă informaţii referitoare la cum se deschide: am găsit doar ingredientele în patru limbi, gramajul, codul de bare, cuvintele:"pastă de tomate" în română, italiană şi engleză şi jos, în colţ, sintagma: "a se consuma de preferinţă înainte de data indicată". "o soluţie ar fi să-l sparg" mi-am zis, dar nu aveam unde depozita pasta de tomate pe care nu o foloseam.

ziua precedentă deschisesem borcanul fără să mă gândesc, iar acum încercam de aproape 10 minute.

am lovit repetat cu vârful unui cuţit în centrul capacului(din aluminiu) până l-am găurit. lovisem de aproape patruzeci de ori şi în gaură nu încăpea nici o linguriţă pentru cafea. nici cu celălalt cuţit din suport nu am făcut progrese, abia dacă am adăugat doi-trei centimetri în diametru.

am lovit în acelaşi punct cu un cuţit Bergner, cu lamă de 20 de cm şi gaura s-a lărgit. încă două lovituri cu aceeaşi forţă şi am decupat o bucată mare de aluminiu. acum, încăpea chiar şi o lingură normală, dar am decis să mai lovesc de două trei ori capacul, de data aceasta în alt punct. am încercat să desprind cu mâinile bucăţile de aluminiu rămase, dar m-am tăiat.

fără să mă gândesc, am rotit uşor spre stânga ceea ce mai rămăsese din capac - am reuşit să desfac borcanul, tocmai după ce îndepărtasem porţiunea din aluminiu.

Niciun comentariu: