sculptorul Nikolai Petrov avea o relaţie de prietenie apropiată cu Gurbanguly Berdimuhamedow, pe baza căreia a devenit consilier local şi a obţinut un imobil cu parter şi mansardă, complet mobilat şi utilat, era cel care a realizat sculpturile din holul palatului construit recent de preşedinte în oraşul Tedhzen, sculpturi care au devenit subiect de dezbatere pe principalele canale de ştiri din Turkmenistan şi din ţările vecine, un urmaş al ayatolahului Ruhollah Musavi Khomeini afirmând că sunt anti-musulmane şi cerând părăsirea de către Gurbanguly Berdimuhamedov a oricărei funcţii, de la cea de preşedinte al statului la cea de secretar general al partidului unic, cât şi lapidarea lui Nikolai. mai mult, câţiva etnici kurzi care au pătruns ilegal în Turkmenistan au încercat să îl asasineze, trăgând câteva focuri de armă spre automobilul în care se afla. dar, cu acest prilej, sculptorul a devenit celebru şi a profitat de ocazie pentru a-şi promova operele de artă. a primit comenzi din cele mai diverse, chiar şi din Mauritius sau insula Tonga, trebuia să reprezinte tot felul de zeităţi locale de care nu auzise niciodată, din cele mai rare tipuri de lemn, dar cu remuneraţii pe măsură: o singură sculptură la scară foarte mică valora între 1000 şi 5000 de dolari.
în câţiva ani, strânse aproape un milion de dolari şi se mută în capitala Ashghabad. achiziţionă o casă cu două etaje, ce-i drept, cea mai mică de pe strada pe care se afla, o casă ce fusese cumpărată de un fost ministru de interne chinez în urmă cu câţiva ani, donată soţiei acestuia care i-a vândut-o fiului lui Gurbanguly Berdimuhamedov care a stat în ea doar câteva săptămâni, mutându-se înapoi în palatul părinţilor săi, iar Nikolai Petrov a achiziţionat-o plătind, în numerar, 750 000 de dolari.
continuă să sculpteze şi să vândă, organiză o expoziţie la marea Casă de Cultură din Ashghabad, la care au fost prezenţi aproape 10000 de oameni din 50 de ţări, se organiză o licitaţie pentru un bust din stejar alb care fu câştigată de Amancio Ortega (cel care controlează retailerul de îmbrăcăminte Zara) pentru suma de 150000 de dolari. profesorii de arte plastice de la marile universităţi se declarară uimiţi de succesul lui Nikolai, cât şi de valoarea sculpturilor sale. un jurnalist francez a afirmat că Nikolai ar fi rudă cu Ossip Zadkin, deoarece bunica lui, înainte de căsătorie, se numea Petrovna Zadkin, dar se dovedi că era doar o coincidenţă de nume. sculptorul era fiul contabilului şefului filialei partidului comunist din Sehretabat, iar mama sa era profesoară de rusă şi franceză la şcoala generală. nimeni din familia sa nu avea legătură cu sculptura, străbunicul său fusese cizmar, stră-stră-bunicul se ocupase cu agricultura.
când vânzările erau comparabile cu cele ale L'Oreal, tocmai când apăruse pentru prima dată în topul publicat de revista Forbes, pe locul 124, cu o avere aproape de a celui mai bogat investitor sud-african din Statele Unite, declină toate comenzile în aşteptare, rezilie contractul cu cel mai mare magazin de obiecte de artă din Europa şi, mai mult, refuză o cerere a lui Gurbanguly Berdimuhamedov. celebritatea dispăru la fel de repede cum apăruse, părăsi în mod inexplicabil capitala Asghabat şi se mută înapoi în Sehretabat. cumpără un sistem de monitorizare şi securitate foarte performant, ce consta din zeci de camere audio-video montate în interior şi exterior, bariere cu infraroşu de ultimă generaţie şi garduri electrice ce înconjurau casa.
ziarele scriau că avea atacuri de panică repetate, că fusese diagnosticat cu tulburare bipolară şi a fost aproape de internarea la psihiatrie. alţii bănuiau că plănuia să plece în Statele Unite şi să înceapă o nouă viaţă.
domnul Jaroslav, vecin de-al său, observă că lucra la o nouă sculptură, una care îl înfăţişa chiar pe Nikolai, cu părul său vâlvoi, barba nerasă de câteva luni, un ochi mai mic şi unul mai mare (sculptorul nu trăsese perdeaua la orele 22, iar camera sa era la parter).
opera sa de artă fu gata abia după şase luni, dar Nikolai Petrov nu o arătă nimănui. o ascunse în beciul casei unde montă şi două camere de supraveghere. într-o seară, auzi uşa beciului deschizându-se, verifică, dar nu găsi pe nimeni. în noaptea dintre 19 şi 20 august, auzi câteva zgomote, alergă în beci şi văzu că sculptura a dispărut. o găsi foarte aproape de casă, chiar dacă era întuneric, la poarta domnului Evgheni. dar, după o săptămână, dimineaţă, găsi uşa pivniţei deschisă şi sculptura lipsea.
o căută prin cartier, verifică la frontiera cu Afghanistanul, dar nu depistă nimic. vizionă imaginile de pe camera de supraveghere, observă un om care deschidea uşa de la beci şi ieşea. dar nu avea sculptura în mână şi, ciudat, arăta chiar ca el.
studie imaginile timp de câteva săptămâni, observă că respectivul intrus plecase chiar din locul unde aşezase sculptura - pentru că era chiar opera sa de artă care părăsise pivniţa din proprie iniţiativă.
în câţiva ani, strânse aproape un milion de dolari şi se mută în capitala Ashghabad. achiziţionă o casă cu două etaje, ce-i drept, cea mai mică de pe strada pe care se afla, o casă ce fusese cumpărată de un fost ministru de interne chinez în urmă cu câţiva ani, donată soţiei acestuia care i-a vândut-o fiului lui Gurbanguly Berdimuhamedov care a stat în ea doar câteva săptămâni, mutându-se înapoi în palatul părinţilor săi, iar Nikolai Petrov a achiziţionat-o plătind, în numerar, 750 000 de dolari.
continuă să sculpteze şi să vândă, organiză o expoziţie la marea Casă de Cultură din Ashghabad, la care au fost prezenţi aproape 10000 de oameni din 50 de ţări, se organiză o licitaţie pentru un bust din stejar alb care fu câştigată de Amancio Ortega (cel care controlează retailerul de îmbrăcăminte Zara) pentru suma de 150000 de dolari. profesorii de arte plastice de la marile universităţi se declarară uimiţi de succesul lui Nikolai, cât şi de valoarea sculpturilor sale. un jurnalist francez a afirmat că Nikolai ar fi rudă cu Ossip Zadkin, deoarece bunica lui, înainte de căsătorie, se numea Petrovna Zadkin, dar se dovedi că era doar o coincidenţă de nume. sculptorul era fiul contabilului şefului filialei partidului comunist din Sehretabat, iar mama sa era profesoară de rusă şi franceză la şcoala generală. nimeni din familia sa nu avea legătură cu sculptura, străbunicul său fusese cizmar, stră-stră-bunicul se ocupase cu agricultura.
când vânzările erau comparabile cu cele ale L'Oreal, tocmai când apăruse pentru prima dată în topul publicat de revista Forbes, pe locul 124, cu o avere aproape de a celui mai bogat investitor sud-african din Statele Unite, declină toate comenzile în aşteptare, rezilie contractul cu cel mai mare magazin de obiecte de artă din Europa şi, mai mult, refuză o cerere a lui Gurbanguly Berdimuhamedov. celebritatea dispăru la fel de repede cum apăruse, părăsi în mod inexplicabil capitala Asghabat şi se mută înapoi în Sehretabat. cumpără un sistem de monitorizare şi securitate foarte performant, ce consta din zeci de camere audio-video montate în interior şi exterior, bariere cu infraroşu de ultimă generaţie şi garduri electrice ce înconjurau casa.
ziarele scriau că avea atacuri de panică repetate, că fusese diagnosticat cu tulburare bipolară şi a fost aproape de internarea la psihiatrie. alţii bănuiau că plănuia să plece în Statele Unite şi să înceapă o nouă viaţă.
domnul Jaroslav, vecin de-al său, observă că lucra la o nouă sculptură, una care îl înfăţişa chiar pe Nikolai, cu părul său vâlvoi, barba nerasă de câteva luni, un ochi mai mic şi unul mai mare (sculptorul nu trăsese perdeaua la orele 22, iar camera sa era la parter).
opera sa de artă fu gata abia după şase luni, dar Nikolai Petrov nu o arătă nimănui. o ascunse în beciul casei unde montă şi două camere de supraveghere. într-o seară, auzi uşa beciului deschizându-se, verifică, dar nu găsi pe nimeni. în noaptea dintre 19 şi 20 august, auzi câteva zgomote, alergă în beci şi văzu că sculptura a dispărut. o găsi foarte aproape de casă, chiar dacă era întuneric, la poarta domnului Evgheni. dar, după o săptămână, dimineaţă, găsi uşa pivniţei deschisă şi sculptura lipsea.
o căută prin cartier, verifică la frontiera cu Afghanistanul, dar nu depistă nimic. vizionă imaginile de pe camera de supraveghere, observă un om care deschidea uşa de la beci şi ieşea. dar nu avea sculptura în mână şi, ciudat, arăta chiar ca el.
studie imaginile timp de câteva săptămâni, observă că respectivul intrus plecase chiar din locul unde aşezase sculptura - pentru că era chiar opera sa de artă care părăsise pivniţa din proprie iniţiativă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu