In my chicken in New York, Allen Ginsberg (traducere proprie)

îndoi cuţite, greutatea se schimbă,
portretul albastru a lui Picasso mort
e lipit pe uşa frigiderului

unicul loc din apartament
suficient de mare pentru t'ai chi
piciorul drept întins şi ridicat - mă întreb
dacă trebuie să duc gunoiul 
ridic mâinile sus apoi în dreptul umerilor
- prosoapele şi pijamaua
atârnă de o frânghie pe coridor

apăs şi prind coada păsării
aceste sacoşe de hârtie blochează
uşa încuiată

mă îndrept spre nord - ar trebui să las toate aceste oale
pe aragaz
totul e în regulă? această imagine Hopi
de pe perete înfăţişează ploaia şi
bolta luminoasă

încă o dată pe uşa din dreapta, Doamne
biroul meu e o masă de poze şi scrisori   
la care nu am răspuns

am plecat pe propriile picioare - slavă cerului Arthur Rimbaud
mă priveşte din chiuvetă

singurul pian din cameră,
Steven şi Maria se vor muta în propriul
apartament săptămâna viitoare! lenjeria ei e
deja aici şi Julius în pat.

această mimică este opusul Sfântului Francis
după ce-şi administrează Ecstasy - mâinile
jos pentru mine                                                        

mă concentrez mai bine la ce fac     
îngreunat de burtă, purtat de şolduri,
nu, acesta a fost singurul bici - acest şorţ
atârnând un an pe peretele dinspre nord,
nu l-am folosit până acum
exceptând momentele când îmi ştergeam mâinile - Cocorul
îşi întinde aripile oare am plătit factura la energie electrică?

cântând la chitară voi avea suficienţi bani
să plătesc chiria cât timp sunt
în China?

îmi spăl genunchiul - a fost o halva 
bună, cu seminţe de susan
o săptămână în congelator

retrag şi apăs - ar trebui să
am o mansardă sau un living imens
lumea speculanţilor a cumpărat toate
picioarele pătrate din Manhattan 
începând cu indienii

mâinile încrucişate - trebuie să scriu
o scrisoare către the Times spunând că
e imoral

cobor să-mi odihnesc mâinile pe cuţitele
drepte - mă întreb cum
ficatul îmi funcţionează OK. am ghicit,
m-am lăsat de fumat săptămâna
trecută. mă întreb dacă vor detona
o bombă H. probabil nu.

Bluebird, Charles Bukowski (traducere proprie)

o pasăre albastră vrea să evadeze
din inima mea,
dar sunt prea puternic,
îi spun: stai înăuntru, nu voi lăsa  
pe nimeni să te vadă.
o pasăre albastră vrea să evadeze
din inima mea,
dar torn whisky pe ea şi inhalez
fum de ţigară
şi târfele şi barmanii
şi vânzătorii de la alimentară
nu vor şti niciodată că
ea se află
acolo.

o pasăre albastră vrea să evadeze
din inima mea,
dar sunt prea puternic,
îi spun,
stai jos, vrei să mi-aduci necazuri?
vrei să-mi strici
textele?
vrei să-mi încurci vânzările de cărţi în      
Europa?
o pasăre albastră vrea să evadeze
din inima mea,  
dar sunt prea inteligent, o las afară 
uneori noaptea,
când toţi dorm. 
ţi-am spus, ştiu că eşti acolo,
deci nu fi
tristă.
apoi o pun înapoi,
dar ea cântă puţin    
înăuntru, n-o voi lăsa liniştit
să moară
şi dormim împreună
aşa
cu pactul nostru secret
şi e destul de drăguţ ca să facă un bărbat să plângă,
totuşi eu nu plâng,
dar tu?

George Orwell - 1984

George Orwell (1903-1950) a fost un scriitor englez, luptător voluntar în Războiul Civil din Spania de partea comuniştilor, autorul a două faimoase romane-satiră: 1984 şi Ferma animalelor.

cartea 1984 parodiază un regim comunist ipotetic, foarte asemănător cu cel stalinist, regim instaurat în Oceania de către Fratele cel Mare. instrumentul principal al acestuia era Poliţia Gândirii care sancţiona chiar şi un simplu gând de revoltă. teleecranele imposibil de oprit care transmiteau doar propagandă în favoarea Fratelui cel Mare se aflau peste tot: pe străzi, în birourile funcţionarilor, în sălile de clasă.

mi s-a părut interesantă ideea că trecutul poate fi modificat cu uşurinţă, că este doar un produs al minţii. dovezile sunt procurate foarte uşor, nu există cronologie şi istoria nu depinde de trecerea timpului, ci de percepţia noastră asupra evenimentelor.

de asemeni, nu există realitate, ci atâtea realităţi câte miliarde de oameni sunt pe pământ. orice poate fi adevărat, aşa-zisele legi ale Naturii sunt nişte prostii, nimeni nu minte, ci doar prezintă propria sa realitate care merită luată în calcul ca oricare alta.

în lumea lui Orwell, prolii, reprezentaţii castei inferioare, au un stil de viaţă identic cu al oamenilor de azi: locuiesc în apartamente modeste de bloc, muncesc în fabrici sau pe şantiere, seara vizionează meciul, beau bere, frecventează casinourile.

iubita protagonistului, pe nume Julia, este unul din cei mai înfocaţi susţinători ai partidului, dar nu de frică sau pentru alte interese, consideră că singura distracţie e încălcarea regulilor fără ca cel ce le-a impus să ştie. de aceea, iubitul ei e un "criminal în gândire", iar relaţia dintre ei se consumă în locuri precum hale dezafectate sau case părăsite.

în opinia mea, cartea poate fi sintetizată în următorul pasaj: "El, Winston Smith, nu a văzut în viaţa lui fotografia care le contrazicea, pasămite, vinovăţia, pentru că o asemenea fotografie nu există, ci el a inventat-o acum câţiva ani. îşi aminteşte acum că altădată şi-a amintit exact pe dos, dar acelea erau nişte false amintiri, produsele auto-iluzionării. ce uşor este".

Andrei şi bolovanii

Andrei întreba bolovanii dacă să-i mai dea pe tobogan, striga: "iuhuu!" şi sărea de fericire când alunecau, aplauda şi îi întreba: "vă distraţi?".

a scăpat un bolovan şi l-a ridicat imediat, l-a sărutat şi l-a strâns la piept, apoi l-a adăpostit sub tricou.

i-a dat câte unul în scrânciob, dar o bătrână de pe bancă l-a atenţionat:
"în loc să se dea un copil acolo, tu pui pietre!"

a aşezat bolovanii într-o grămadă în leagăn, dar au căzut când i-a împins mai tare, apoi i-a pus cu grijă pe bancă, i-a şters cu o frunză şi le-a spus: "scuzee! vă doare? mă iertaţi?"
i-a dat în balansoarul cu arcuri câteva minute, apoi s-a dezbrăcat şi i-a aşezat pe tricoul său, la umbră şi i-a întrebat: "vă e frig? mai veniţi şi mâine?"

o femeie cu o jumătate de faţă vânătă l-a strigat:
"Andrei, vin la mama!".
"Andrei, vino odată, dumnezeii mă-tii de copil", dar a văzut că nu vine şi s-a întors în barul din apropiere. a revenit în faţa parcului după câteva minute şi a strigat:
"vino odată, copil handicapat!"

Andrei s-a împiedicat de unul din bolovani când alerga spre ea, l-a luat şi l-a izbit de pământ întrebându-l: "de ce îmi pui piedică?! Prostule!", l-a ridicat din nou pentru a-l izbi de pământ, dar şi l-a scăpat pe picior. l-a luat şi l-a aruncat nimerindu-l pe Fernando care l-a înjurat de mamă, i-a arătat degetul mijlociu, a alergat în direcţia lui, l-a împiedicat şi l-a prins de guler, l-a tras înspre el apoi l-a împins, l-a trântit la pământ şi i-a dat câţiva pumni în maxilare. l-a întrebat: "de ce dai cu piatra? ţi-am zis să nu mai dai cu piatra!", i-a pus genunchiul pe piept şi i-a dat câţiva pumni în figură.

Andrei s-a ridicat plângând şi a lovit bolovanul cu piciorul, dar l-a durut şi nu a mai putut merge.
"tâmpitule!", i-a strigat şi l-a aruncat cu toată forţa într-o poartă de fier, dar un locatar al blocului de vizavi l-a observat de la fereastră şi i-a zis:
"de ce faci atâta zgomot? nu ştii să te joci frumos, ca un copil normal. ia pleacă acuma din parc! pleacă până nu vin la tine. puteai să-i dai în cap cuiva cu piatra aia!"

"numai din cauza ta!" i-a strigat Andrei bolovanului şi a plecat.

Nikolai Pavlovici călătoreşte în timp

Balint Covaci era mecanic de întreţinere şi reparaţii pentru maşini de cusut industriale în Munchen, imigrase pe un job similar şi în Cehia până acum trei ani. repara tot felul de obiecte casnice în timpul liber, de la televizoare la combine frigorifice sau maşini de spălat, era instalator pentru cartierul în care locuia, muncă pentru care primea câteva sute de euro pe lună. locuia împreună cu fratele său, operator buldoexcavator la o firmă cunoscută, pe care îl găzduia de aproape un an, iar restul familiei rămăsese în satul natal undeva în estul Ungariei, sat ne-consemnat pe hartă.

Balint era pasionat de aeromodele în tinereţe, se clasase pe locul trei la un concurs, devansându-l pe câştigătorul din anul precedent, Toth Istvan. primi o sumă modică drept răsplată şi avu ocazia să participe la Campionatul European de Aeromodele la care nu s-a prezentat din motive medicale.

vecinii reclamau zgomote suspecte din boxa lui încă de când se mutase, ceva asemănător cu pornirea unui IMS la -10 grade Celsius ori un utilaj folosit pentru tratarea terenurilor de golf, fu chiar reclamat la poliţie şi amendat pentru că depăşea numărul de decibeli permis în intervalul orar 22:00-6:00. o doamnă din cartier îl observă cum aduna bucăţi de metal dintr-o clădire dezafectată care găzduia o fostă fabrică de fier-beton.

cumpărase toate cărţile cu temă istorică din librării, se documentă despre teoriile lui Kurt Godel, despre soluţiile pentru ecuaţiile de câmp gravitaţional ale lui Einstein care descriu rotaţia universului. era de acord cu ele, dar recunoştea inexistenţa niciunei dovezi ştiinţifice - de asemenea, nu considera că timpul e un vector care se poate dilata sau contracta. nici variantele prezentate de celebrele filme Doctor Who şi O călătorie în viitor nu erau posibile: cu siguranţă nu putea călători în timp cu un Volvo 740 cu un mini-reactor nuclear cu plutoniu.

visa asta încă din copilărie, cum alţii visau să zboare sau să păşească pe lună, dorea să revină asupra unor acţiuni şi să-şi cunoască viitorul. la vârsta de douăzeci de ani, a citit cartea unui inventator rus din secolul IX apărută sub egida Universităţii de Ştiinţe Oculte.

visa să fie consemnat în istorie printre cei mai cunoscuţi inventatori, ca numele Balint Covaci (foarte comun şi printre maghiari) să apară în enciclopedii la acelaşi rang cu al lui Isaac Newton, Nikolaus August Otto ori Petrache Poenaru, că studenţii vor scrie lucrări de licenţă despre maşina timpului inventată de el, dar ştiinţele oculte nu îl puteau ajuta.

el credea că trecutul poate fi modificat cu uşurinţă, ce să mai vorbim despre viitor. construi un dispozitiv asemănător cu un joc video care transporta omul într-un trecut ipotetic. îl modifică, bazându-se pe scurtătura existentă în binomul spaţiu-timp pe care reuşi să o genereze cu ajutorul energiei electrostatice.

demonstraţia călătoriei în timp urma să aibă loc în prezenţa unui public numeros, într-un cinematograf din Munchen, iar cel pe care se va face experimentul va fi însoţit de un cameraman. spre uimirea lui, au fost prezenţi cei mai importanţi oameni de ştiinţă ai momentului, iar subiectul era un cetăţean oarecare, imigrant ucrainean, pe nume Nikolai Pavlovici. el ceruse să fie transportat în anii 1800, chiar pe 1 ianuarie.

Balint apăsă butonul de pornire şi subiectul fu teleportat. imaginile erau transmise în direct pe un proiector, iar spectatorii nu văzură decât un decor specific sfârşitului secolului XVII. toţi se întrebau ce se întâmpla, nu observau decât câteva grupuri de oameni care se plimbau pe străzile Munchen-ului. camera se roti la 180 de grade şi surprinse subiectul ieşind dintr-o pubelă de gunoi.

cum se deschide o poartă

"deschide-te odată, crucea mă-tii! cine naiba a încuiat-o?" a întrebat şi a vrut să sară gardul, însă a alunecat când a pus piciorul într-o gaură din plasa de sârmă. după ce a înjurat poarta şi pe cei care ar fi încuiat-o, a dorit din nou să o deschidă, ajutat de doi prieteni, însă zăvorul nu se clintea.

s-au înfuriat şi au lovit-o cu pumnii, picioarele, cu bolovani, iar cel aflat acolo de la început a spart de ea o sticlă de bere de 0,5 l. a încercat să o escaladeze, dar a căzut stârnind râsete între copiii de pe o bancă.

a lovit poarta cu mânerul din fier desprins dintr-un balansoar cu arcuri, iar câteva doamne în vârstă deranjate de zgomot l-au somat să înceteze, dar el le-a ignorat, schimbând mânerul cu o scândură.

un băiat, observând un coş de gunoi desprins din pământ, a propus să arunce recipientul şi să lovească poarta cu bara de fier pentru a o doborî.

au aplicat planul, dar bara cântărea câteva zeci de kilograme. au adus-o greu în faţa porţii, dar un bărbat a strigat din spate: "ce faceţi acolo?" tocmai când voiau să lovească.

"vrem să deschidem poarta" au răspuns.
"uitaţi, nu se deschide" a completat primul aflat acolo, împingând-o sugestiv.

"dar nu aşa se deschide!" a replicat bărbatul, a tras poarta înspre el şi s-a deschis cu un scârţâit.