Bukk a decedat. Piombina l-a înmormântat într-o zi ceţoasă de mai, în care oraşul era acoperit de arcuirile umede ale norilor.
Pe colina din spatele casei urcau vitele liniştite rumegând haremurile de lepidopteri.
Iarba avea pete mici de rouă.
Moartea accidentală a lui Bukk nu a întristat-o foarte tare pe Piombina, deşi erau împreună de 20 de ani. Ea s-a recăsătorit în scurt timp, cu un bărbat sferic, atât fizic cât şi din punct de vedere intelectual, sufocat de mareele şuncilor rozalii de-abia îndesate în blugii uzaţi, cu un rânjet lipit mereu pe faţă şi o privire tâmpă lăptoasă de noaten. Obrajii groşi pârliţi de soarele amiezii, urechile lipite de cap şi străjuite de câteva smocuri murdare de păr.
Nişte pantofi vechi cu vârfurile albite, dăinuind de pe vremea când arborele genealogic al familiei Boţoghină era încă puiet. Un tricou albastru pătat cu numărul 69 pe spate.
Avea palmele mai mari şi mai groteşti decât ale regretatului Bukk, cu degetele mici ca nişte gloanţe şi suprafaţa mare.
Căsătoria Piombinei cu Vasile Boţoghină la două săptămâni după moartea lui Bukk a stârnit controverse în mica aşezare în care locuia de atâta timp. Scăzuse mult în ochii cetăţenilor oneşti, şi ăsta era un foarte mare minus, deoarece Vasile Boţoghină intenţiona să candideze la alegerile locale din partea Partidului Verde.
El era fermier, avea o grămadă de şuruburi strâmbe pe care se încăpăţâna să o numească plug. Un tractor cu care ara pământurile localnicilor. Mai multe utilaje agricole, printre care o glorie destul de performantă. Câteva vite care nu puteau produce laptele necesar comerţului (desigur, la talia pe care o aştepta Vasile Boţoghină), câteva găini în bătătură şi o turmă de oi pe care intenţiona să o vândă.
Piombina îl cunoştea demult. De fapt, Vasile Boţoghină a fost amantul Piombinei. Profitând de pasivitatea lenea şi greutatea cu care Bukk ducea la bun sfârşit o acţiune, oricare ar fi fost ea, cei doi se întâlneau de mai multe ori pe săptămână, de obicei în zilele când Piombina „era de gardă” la spital.
După căsătorie se întâmplară tot felul de lucruri stranii.
Becul murdar din bucătăria de vară pocni chiar în timpul unei conversaţii dintre Vasile Boţoghină şi Piombina.
Cana cu ceai de muşeţel cu lămâie pe care ea i-o aducea soţului în fiecare seară cădea mereu de pe masă.
Uşile se deschideau singure şi se puteau observa vagi siluete şi chipuri.
Se auzea mereu un zdrăngănit de lanţ pe hol. Din când în când câte-un schelălăit de câine.
Piombina fu singura care observă aceste aspecte. A chemat preotul să sfinţească casa, însă fără niciun rezultat. Vasile Boţoghină nu a aprobat acest demers.
Într-o noapte, când Piombina se lipise de trupul cald şi rozaliu al soţului, simţi o mână misterioasă pe umărul ei.Îşi întoarse puţin capul şi văzu nişte degete ca nişte crenvurşti fierţi prea mult.
Pe colina din spatele casei urcau vitele liniştite rumegând haremurile de lepidopteri.
Iarba avea pete mici de rouă.
Moartea accidentală a lui Bukk nu a întristat-o foarte tare pe Piombina, deşi erau împreună de 20 de ani. Ea s-a recăsătorit în scurt timp, cu un bărbat sferic, atât fizic cât şi din punct de vedere intelectual, sufocat de mareele şuncilor rozalii de-abia îndesate în blugii uzaţi, cu un rânjet lipit mereu pe faţă şi o privire tâmpă lăptoasă de noaten. Obrajii groşi pârliţi de soarele amiezii, urechile lipite de cap şi străjuite de câteva smocuri murdare de păr.
Nişte pantofi vechi cu vârfurile albite, dăinuind de pe vremea când arborele genealogic al familiei Boţoghină era încă puiet. Un tricou albastru pătat cu numărul 69 pe spate.
Avea palmele mai mari şi mai groteşti decât ale regretatului Bukk, cu degetele mici ca nişte gloanţe şi suprafaţa mare.
Căsătoria Piombinei cu Vasile Boţoghină la două săptămâni după moartea lui Bukk a stârnit controverse în mica aşezare în care locuia de atâta timp. Scăzuse mult în ochii cetăţenilor oneşti, şi ăsta era un foarte mare minus, deoarece Vasile Boţoghină intenţiona să candideze la alegerile locale din partea Partidului Verde.
El era fermier, avea o grămadă de şuruburi strâmbe pe care se încăpăţâna să o numească plug. Un tractor cu care ara pământurile localnicilor. Mai multe utilaje agricole, printre care o glorie destul de performantă. Câteva vite care nu puteau produce laptele necesar comerţului (desigur, la talia pe care o aştepta Vasile Boţoghină), câteva găini în bătătură şi o turmă de oi pe care intenţiona să o vândă.
Piombina îl cunoştea demult. De fapt, Vasile Boţoghină a fost amantul Piombinei. Profitând de pasivitatea lenea şi greutatea cu care Bukk ducea la bun sfârşit o acţiune, oricare ar fi fost ea, cei doi se întâlneau de mai multe ori pe săptămână, de obicei în zilele când Piombina „era de gardă” la spital.
După căsătorie se întâmplară tot felul de lucruri stranii.
Becul murdar din bucătăria de vară pocni chiar în timpul unei conversaţii dintre Vasile Boţoghină şi Piombina.
Cana cu ceai de muşeţel cu lămâie pe care ea i-o aducea soţului în fiecare seară cădea mereu de pe masă.
Uşile se deschideau singure şi se puteau observa vagi siluete şi chipuri.
Se auzea mereu un zdrăngănit de lanţ pe hol. Din când în când câte-un schelălăit de câine.
Piombina fu singura care observă aceste aspecte. A chemat preotul să sfinţească casa, însă fără niciun rezultat. Vasile Boţoghină nu a aprobat acest demers.
Într-o noapte, când Piombina se lipise de trupul cald şi rozaliu al soţului, simţi o mână misterioasă pe umărul ei.Îşi întoarse puţin capul şi văzu nişte degete ca nişte crenvurşti fierţi prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu