antologia "Best of. Proză scurtă a anilor 2000" a fost realizată de Marius Chivu(n.1978), scriitor, critic literar, jurnalist şi traducător român. a semnat o serie de trei volume individuale, opt antologii şi patru traduceri.
cartea de faţă cuprinde 33 de povestiri ale unor autori debutaţi din 2000 până în prezent.
unul dintre texte este "Răpirea din Serai" de T.O Bobe. remarcăm pasajul în care este descris şeicul de pe carpetă:
"Pe tâmplele şeicului, de sub turban curg două pârâiaşe de barbă, se varsă altele două, ale mustăţilor negre. In plan secund se văd însoţitori, călărind unul un roib, celălalt, un ţintat, cu puşti şi ei, dar cu turbane mai mici. Iar dincolo, pe cerul luminat de luceferi, se decuplează minarete şi turnuri cu bulbi şi arcade pustii."
şi cel în care se redă un cadru din cameră:
"Încremenit şi el în tăcere, peştele de sticlă de pe televizorul din colţ îşi deschide gura uscată spre uşa cu perdeluţe din dantelă alături de care Anda toarnă apă într-un lighean cu smalţul sărit. Dar apa nu curge. Cristalul ei stă suspendat între cele două vase de tablă ca o stalactită a eternităţii târzii, pentru că timpul încă nu s-a inventat, pentru că „înainte“ nu e nici amintire, nici nostalgie, nici vis, ci doar o umbră al cărei soare n-a răsărit, iar „pe urmă“ tânjeşte în zadar să devină dorinţă. În cutele ţurţurelui îngheţat răpita, răpitorii şi caii lor sunt frânţi, copitele şi coamele se învălmăşesc, o zăbală sfârtecă un femur, o gură rânjită îşi caută chipul de om sau de cal, un pinten trece printr-un văl, o flintă cu ţeava răsfrântă se holbează la un ochi fără gene, iar mătasea unui turban desfăcut trece prin nările armăsarilor şi leagă între ele două minarete însingurate în zori."
în proza "Ahile" de Silviu Gherman, Hector, colegul de cameră al autorului, creştea cărăbuşi. un moment pe care l-am remarcat este cel în care se descrie amănunţit cum omoară coleopterele:
"L-am luat şi m-am uitat la băieţi. Se plimbau în sus şi-n jos. Am desfăcut capacul găurit, acoperind cu grijă gura borcanului, pe urmă l-am pus la orizontală şi am ridicat un deget, cât să poată ieşi un singur băiat, şi am început să scutur uşurel. Şi, într-adevăr, primul băiat a ieşit, ameţit, şi se pregătea să zboare, dar l-am pocnit cu şlapul şi s-a fleşcăit pe linoleum. Al doilea, tot aşa. Al treilea era să-mi scape şi l-am tuflit cu pumnul, ceea ce mi s-a părut scârbos şi m-am şters de linoleum, făcând o dungă maronie. Următorii doi au murit uşor, dar ultimul mi s-a lipit de şlap şi iar a trebuit să fac o pată maronie pe linoleum. M-am dus la baie, m-am spălat pe mâini şi am plecat la masă."
în povestirea "După gâşte" de Lucian Dan Teodorovici, naratorul merge împreună cu bunicul său la casa unui ţigan pe care îl bănuiau că i-ar fi furat gâştele. păsările se amestecau între ele, mai toţi vecinii şi le însemnaseră, unul dintre ei stârnise indignarea desenând pe aripile gâştelor câte un falus cu vopsea maro.
bunicul şi nepotul au ajuns în zona locuită de ţigani, un deal împânzit de case prăpădite, cu ferestre, uşi strâmbe. s-au oprit în faţa unui gard din şipci, majoritatea putrezite.
în loc de câine, curtea era păzită de un porc cam slab care scurma cu râtul sub tocul uşii. după ce a aflat că fiul său îi furase gâştele bunicului, ţiganul i-a dat una după ceafă şi un şut în fund. atunci, din curtea vecină s-au auzit ţipete. doi bărbaţi vânjoşi îl cărau pe al treilea. l-au dezbrăcat şi unul dintre ei a scos un bici ca acelea cu care se mânau caii. l-au lovit, însă el nu mai scotea niciun sunet. l-au lăsat în praf după câteva minute în care l-au lovit continuu. un bărbat a scos un cuţit şi l-a apropiat de gâtul victimei. atunci bunicul i-a acoperit ochii nepotului.
cartea de faţă cuprinde 33 de povestiri ale unor autori debutaţi din 2000 până în prezent.
unul dintre texte este "Răpirea din Serai" de T.O Bobe. remarcăm pasajul în care este descris şeicul de pe carpetă:
"Pe tâmplele şeicului, de sub turban curg două pârâiaşe de barbă, se varsă altele două, ale mustăţilor negre. In plan secund se văd însoţitori, călărind unul un roib, celălalt, un ţintat, cu puşti şi ei, dar cu turbane mai mici. Iar dincolo, pe cerul luminat de luceferi, se decuplează minarete şi turnuri cu bulbi şi arcade pustii."
şi cel în care se redă un cadru din cameră:
"Încremenit şi el în tăcere, peştele de sticlă de pe televizorul din colţ îşi deschide gura uscată spre uşa cu perdeluţe din dantelă alături de care Anda toarnă apă într-un lighean cu smalţul sărit. Dar apa nu curge. Cristalul ei stă suspendat între cele două vase de tablă ca o stalactită a eternităţii târzii, pentru că timpul încă nu s-a inventat, pentru că „înainte“ nu e nici amintire, nici nostalgie, nici vis, ci doar o umbră al cărei soare n-a răsărit, iar „pe urmă“ tânjeşte în zadar să devină dorinţă. În cutele ţurţurelui îngheţat răpita, răpitorii şi caii lor sunt frânţi, copitele şi coamele se învălmăşesc, o zăbală sfârtecă un femur, o gură rânjită îşi caută chipul de om sau de cal, un pinten trece printr-un văl, o flintă cu ţeava răsfrântă se holbează la un ochi fără gene, iar mătasea unui turban desfăcut trece prin nările armăsarilor şi leagă între ele două minarete însingurate în zori."
în proza "Ahile" de Silviu Gherman, Hector, colegul de cameră al autorului, creştea cărăbuşi. un moment pe care l-am remarcat este cel în care se descrie amănunţit cum omoară coleopterele:
"L-am luat şi m-am uitat la băieţi. Se plimbau în sus şi-n jos. Am desfăcut capacul găurit, acoperind cu grijă gura borcanului, pe urmă l-am pus la orizontală şi am ridicat un deget, cât să poată ieşi un singur băiat, şi am început să scutur uşurel. Şi, într-adevăr, primul băiat a ieşit, ameţit, şi se pregătea să zboare, dar l-am pocnit cu şlapul şi s-a fleşcăit pe linoleum. Al doilea, tot aşa. Al treilea era să-mi scape şi l-am tuflit cu pumnul, ceea ce mi s-a părut scârbos şi m-am şters de linoleum, făcând o dungă maronie. Următorii doi au murit uşor, dar ultimul mi s-a lipit de şlap şi iar a trebuit să fac o pată maronie pe linoleum. M-am dus la baie, m-am spălat pe mâini şi am plecat la masă."
în povestirea "După gâşte" de Lucian Dan Teodorovici, naratorul merge împreună cu bunicul său la casa unui ţigan pe care îl bănuiau că i-ar fi furat gâştele. păsările se amestecau între ele, mai toţi vecinii şi le însemnaseră, unul dintre ei stârnise indignarea desenând pe aripile gâştelor câte un falus cu vopsea maro.
bunicul şi nepotul au ajuns în zona locuită de ţigani, un deal împânzit de case prăpădite, cu ferestre, uşi strâmbe. s-au oprit în faţa unui gard din şipci, majoritatea putrezite.
în loc de câine, curtea era păzită de un porc cam slab care scurma cu râtul sub tocul uşii. după ce a aflat că fiul său îi furase gâştele bunicului, ţiganul i-a dat una după ceafă şi un şut în fund. atunci, din curtea vecină s-au auzit ţipete. doi bărbaţi vânjoşi îl cărau pe al treilea. l-au dezbrăcat şi unul dintre ei a scos un bici ca acelea cu care se mânau caii. l-au lovit, însă el nu mai scotea niciun sunet. l-au lăsat în praf după câteva minute în care l-au lovit continuu. un bărbat a scos un cuţit şi l-a apropiat de gâtul victimei. atunci bunicul i-a acoperit ochii nepotului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu