frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: Gustave Flaubert - Trei povestiri

20 decembrie 2013

Gustave Flaubert - Trei povestiri

Gustave Flaubert (1821-1880) a fost un scriitor francez. opera sa constă în cinci romane şi două cărţi de proză scurtă.

volumul de faţă cuprinde trei nuvele: "Legenda sfântului Iulian cel primitor", "Un suflet curat" şi "Irodiada" elaborate în perioada studenţiei.

în povestirea "Irodiada", subiectul este căsătoria dintre regele Irod Antipa şi soţia fratelui său. textul este de fapt o repovestire a legendei îmbogăţită cu paragrafe întregi de descriere a cadrului în care se desfăşoară evenimentele:


"Munţii jos sub el începeau să-şi dezvăluie crestele, în timp ce masa lor era, până în adâncul hăurilor, cufundată încă în beznă. Plutea o ceaţă ce prinse să se destrame şi contururile Mării Moarte ieşiră la iveală. Zorile care răsăreau în spatele cetăţii Mahaerus răspândeau o roşeaşă difuză. Curând lumina lor se răsfirase asupra nisipurilor de pe ţărm, asupra colinelor, asupra deşertului şi, în depărtare, asupra munţilor Iudeei, care îşi unduiau spinările zgrunţuroase şi cenuşii. Masivul Engaddi, în mijlocul lor, înscria o dungă neagră; Hebronul, mai în fund, se rotunjea ca o cupolă; Esquolul era acoperit cu livezi de rodii, Sorekul cu vii, Karmelul cu lanuri de susan; iar turnul Antonia, cu forma lui de cub înfricoşător, domina întreg Ierusalimul. Tetrarhul întoarse capul şi îmbrăţişă cu privirea, spre dreapta, palmierii din Ierihon; gândul îi zbură spre celelalte oraşe ale Galileei sale: Capernaum, Endor, Nazaret, Tiberiada, unde cine ştie dacă avea să se întoarcă vreodată. În vremea asta Iordanul continua să curgă peste şesul arid. Albeaţa acestuia îţi lua ochii ca o întindere de zăpadă."

de asemenea, în povestirea "Legenda sfântului Iulian cel primitor" este relatat martiriul sfântului Iulian şi al comunităţii creştine pe care o prezida. remarcăm pasajul în care sunt descrişi părinţii morţi ai sfântului:

"Tatăl şi mama sa se aflau în faţa lui, întinşi pe spate, cu câte o gaură în piept; iar chipurile lor blânde şi senine păreau că păstrează o taină veşnică, numai de ei ştiută. Pielea lor albă era mânjită de sângele care înroşise cearşafurile, se prelinsese pe jos şi stropise trupul unui Christ din fildeş atârnat la căpătâiul patului. Reflexul stacojiu al vitraliilor, străpunse acum de prima suliţă a soarelui, lumina aceste pete roşii, multiplicându-le şi risipindu-le prin toată încăperea. Iulian se apropie de cei doi morţi nevoind să creadă, zicându-şi că aşa ceva nu era cu putinţă, că se înşelase, că se întâmplă uneori asemănări ciudate. Se aplecă uşor ca să-l vadă de aproape pe moşneag; şi zări între pleoapele lui întredeschise, o privire stinsă care îl arse ca focul. Apoi trecu de cealaltă parte a patului, în care zăcea bătrâna cu obrazul pe jumătate ascuns sub şuviţele de păr alb. Iulian îşi strecură degetele sub ceafa ei, îi ridică uşor capul; şi o privea ţinând-o cu braţul ţeapăn, în timp ce cu celălalt o lumina cu făclia. Stropi din salteaua îmbibată picurau rar pe duşumea"

textul "Un suflet curat" i-a creat mai multe dificultăţi chiar şi decât "Doamna Bovary" sau "Salammbâ" conform mărturisirilor sale: "Ca să scriu o pagină şi jumătate, am încărcat cu ştersături douăsprezece."a avut nevoie de resurse financiare pentru o călătorie în scopul documentării şi achiziţionarea unui papagal împăiat ca model pentru pasărea Loulou. remarcăm prezentarea morţii fiicei doamnei Aubain:

"Timp de două nopţi, Félicité nu se mişcă de lângă moartă. Repeta aceleaşi rugăciuni, stropea aşternutul cu agheasmă, se aşeza din nou şi o tot privea. La sfârşitul celui dintâi priveghi, observă că obrazul copilei se îngălbenise, buzele i se învineţiseră, nasul i se subţia, ochii i se înfundau. O sărută de nenumărate ori pe pleoape şi nu s-ar fi mirat peste măsură dacă Virginie le-ar fi deschis; suflete ca ale ei cred lesne în minuni. O spălă, o învălui în linţoliu, o aşeză în sicriu, îi puse o coroniţă, îi despleti părul. Era blond şi neînchipuit de lung pentru vârsta ei. Félicité tăie o şuviţă pe caro o băgă în sân, hotărâtă să nu se despartă de ea niciodată."

textele sunt bazate mai ales pe documentare, întâmplările sunt adesea evenimente istorice, legende, pe care autorul le relatează într-un mod foarte plastic.

Niciun comentariu: