Poem cu iubită şi câteva căpşuni

peste oraş răsare soarele un anemostat tip swirl cu jet turbionar şi clapetă de reglare
tu eşti discretă ca urina peştilor plutitori
eşti o maimuţă ce-şi ronţăie bananele uscate
te văd printre vitrinele cu ceasuri mai tristă decât un cavou de cariatide
mai complicată
            decât dialectul U Tsang
noi pisoi într-o cutie de pantofi
câini din care curg limbi rozalii
                                
                                 aici plutesc căpşuni şi e bine

adorm cu cartea pe piept privirea ca o muscă verde rotindu-se prin cameră
oamenii sunt nişte foarfece când urci în autobuz degetele nu-ţi încap în pantofi
tu eşti vinovată pentru inundaţii alunecări de teren caramboluri sinucideri
trupul tău de centrală electrică coapsele tale pulpele tale eşti
asemeni înţepăturii unui scorpion rece ca un forceps o pasăre moartă amfibie termită
gura ta ca o prună cireaşă bogată în vitamina C poate să ucidă

m-aş putea căsători cu o ceaşcă de porţelan în care transpar scene  istorice lupte între guelfi şi ghibelini
sau să mă metamorfozez într-un copil cu pielea de plexiglas
sau