frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: Poveste cu un cal

3 noiembrie 2012

Poveste cu un cal

Razele cădeau ca nişte săgeţi boante peste lungile bălării buruienile monocotiledonate pelinii menta mohorul costreiul sau raigrasul împrăştiate.

Din ierburi se mai zăreau spinări albroşcate boturi căptuşite cu dinţi limbi rozalii curgând nasuri de cauciuc uneori câte-o burtă pământie cozi fluturând ca nişte drapele de pace. Ochi ce încadrau dungi colorate rădăcini ale botului.

Câinii, cinci la număr erau uscaţi sfrijiţi cu picioare lungiscurte penisuri roşii coaste vizibile închipuind un peisaj dezolant. Labele înguste gheare pline de praf spini.

Se mişcau: o labă, apoi cealaltă, săltau perniţele erau negre trupurile se clătinau se auzeau lătrături clefăituri maxilarele transversal susjos susjos modulaţii arcuri de aer.

În mijloc un jaret alb o coada revărsată crupă arcuită şanţ mare al spatelui urcuş al greabănului gâtul acoperit de coamă maronie urechile ridicate ochii cu un câmp vizual de 360 de grade nasul şi brusca coborâre a pieptului între umeri.

Calul păştea printre movile de pământ câini încordaţi strânşi ca nişte ghemuri băşici.

Lătrăturile îl înconjurau ca un halou ciudat, copitele lui loveau boturile câinilor. Unul contractat gura deschisă ca un buzunar s-a apropiat calul s-a întors l-a călcat cu potcoavele gri butucănoase a trecut peste el în forţă ca un tren lăsând în urmă o moviliţă albroşcată în iarbă.

Niciun comentariu: