Ernest Hemingway (1899-1961) a fost un romancier, publicist, nuvelist şi reporter de război american. a primit premiul Pulitzer în 1953, iar în 1954 premiul Nobel. conform concepţiei autorului, opera sa redă "lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu", cu o mare economie a mijloacelor stilistice.
într-un fragment, un om bătrân pescuieşte singur într-o barcă pe ocean. au trecut optzeci şi patru de zile de când a prins ultimul peşte. în primele zile a avut pe barcă un copil. părinţii i-au spus că bătrânul era un adevărat salao, forma cea mai rea de ghinion, iar el s-a supus şi s-a mutat pe o altă barcă, unde încă din prima săptămână a prins trei peşti zdraveni. însă se întrista când vedea că bătrânul se întoarce mereu cu mâna goală. uneori îl ajuta să care fie mosoarele,fie cangea, harponul şi vela înfăşurată în jurul catargului.
bătrânul era slab şi avea riduri adânci pe frunte şi ceafă. pete maronii pe obraji, din cauza cancerului de piele, ce se întindeau mult dincolo de marginea feţei. cicatrici lungi şi adânci, de la greutatea peştilor traşi afară cu năvodul. niciuna din cicatrici nu era proaspătă - toate erau la fel de vechi întocmai unor eroziuni din deşertul Sinai.
totul era bătrân la el, în afara ochilor veseli şi neînfrânţi.
puştiul i-a amintit că în trecut a avut optzeci şi şapte de zile în care nu a prins nimic, iar în următoarele trei săptămâni a prins din cei mai mari. când s-au aşezat amândoi pe terasă să bea o bere, ceilalţi pescari l-au luat peste picior pe bătrân.
într-o zi, s-a hotărât să plece singur în larg şi, decât să se întoarcă cu mâna goală, mai bine să nu se întoarcă deloc.a aruncat undiţa în apă şi în scurt timp peştele a muşcat. era un rechin. bătrânul a încercat să-l tragă în barcă, însă peştele nici nu s-a clintit. a înotat liniştit în continuare. bătrânul a mai tras o dată de undiţă, tot fără niciun rezultat. a smucit undiţa cu toată forţa şi abia a reuşit să-l apropie puţin de barcă. îşi spunea:bine, mai încerc o dată. aşa mereu şi mereu. peştele nici nu se clintea. încet încet se lăsa seara, (se lăsa ca pătrunjelul peste o mâncare de ciuperci.) a încercat să pună piciorul pe sfoară, însă a avut un cârcel exact în acel moment. a venit dimineaţa şi el încă se lupta cu peştele. şi iar s-a lăsat seara. şi iar dimineaţa. după o săptămână, a reuşit să-l lipească de marginea bărcii. a ridicat harponul şi l-a apropiat de corpul care se zbătea.
într-un fragment, un om bătrân pescuieşte singur într-o barcă pe ocean. au trecut optzeci şi patru de zile de când a prins ultimul peşte. în primele zile a avut pe barcă un copil. părinţii i-au spus că bătrânul era un adevărat salao, forma cea mai rea de ghinion, iar el s-a supus şi s-a mutat pe o altă barcă, unde încă din prima săptămână a prins trei peşti zdraveni. însă se întrista când vedea că bătrânul se întoarce mereu cu mâna goală. uneori îl ajuta să care fie mosoarele,fie cangea, harponul şi vela înfăşurată în jurul catargului.
bătrânul era slab şi avea riduri adânci pe frunte şi ceafă. pete maronii pe obraji, din cauza cancerului de piele, ce se întindeau mult dincolo de marginea feţei. cicatrici lungi şi adânci, de la greutatea peştilor traşi afară cu năvodul. niciuna din cicatrici nu era proaspătă - toate erau la fel de vechi întocmai unor eroziuni din deşertul Sinai.
totul era bătrân la el, în afara ochilor veseli şi neînfrânţi.
puştiul i-a amintit că în trecut a avut optzeci şi şapte de zile în care nu a prins nimic, iar în următoarele trei săptămâni a prins din cei mai mari. când s-au aşezat amândoi pe terasă să bea o bere, ceilalţi pescari l-au luat peste picior pe bătrân.
într-o zi, s-a hotărât să plece singur în larg şi, decât să se întoarcă cu mâna goală, mai bine să nu se întoarcă deloc.a aruncat undiţa în apă şi în scurt timp peştele a muşcat. era un rechin. bătrânul a încercat să-l tragă în barcă, însă peştele nici nu s-a clintit. a înotat liniştit în continuare. bătrânul a mai tras o dată de undiţă, tot fără niciun rezultat. a smucit undiţa cu toată forţa şi abia a reuşit să-l apropie puţin de barcă. îşi spunea:bine, mai încerc o dată. aşa mereu şi mereu. peştele nici nu se clintea. încet încet se lăsa seara, (se lăsa ca pătrunjelul peste o mâncare de ciuperci.) a încercat să pună piciorul pe sfoară, însă a avut un cârcel exact în acel moment. a venit dimineaţa şi el încă se lupta cu peştele. şi iar s-a lăsat seara. şi iar dimineaţa. după o săptămână, a reuşit să-l lipească de marginea bărcii. a ridicat harponul şi l-a apropiat de corpul care se zbătea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu