frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii de teamă

20 mai 2012

Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii de teamă

- să nu-mi cadă pleoapele, să facă zdrang ca nişte porţi de cetate;
- ca vârful nasului să nu plece;
- că de privirea mea atârnă un copil ca un fruct de o creangă şi dacă aş închide ochii, copilul nu ar avea de ce să se ţină;
- să nu pierd din ochi imaginea ta;
- ca gândurile să nu mi se vadă în ochi ca nişte fetiţe la fereastră;
- că ochii o să alunece în fundul capului şi să fie necesar să-i aduc înapoi;
- că pleoapa ar avea dinţi, că aş putea muşca cu ea;
- să nu-mi pierd concentrarea când operez un greier pe cord deschis;
- să nu-mi pierd echilibrul când stau într-un picior pe coada unei libelule care zboară;
- că privirea mea e o sfoară aruncată din avion de care atârn;
- că o să-mi cadă pleoapele, se vor izbi una de alta şi se vor sfărma;
- că oamenii nu ar mai putea admira turmele de oi din ochii mei;
- că pleoapa de sus va cădea aidoma cortinei la finalul unui spectacol care ţi-a plăcut;
- că pleoapele se vor închide ca fălcile unui câine sfărmând un os;

Niciun comentariu: