sâmbătă seara în lumina decantată a televizorului cu particule solide de suspensie, lumina foşnind ca un fâş albastru, lumina în care în care bacilii devin brusc zeloţii aşteptării, zeloţii statuilor gigantice, sâmbătă seara în care îţi trăiesc copilăria, mă umplu de amintirile tale, ale părinţilor tăi, ale fraţilor demontaţi sâmbătă seara, în care săpăm galerii, ne ascundem aidoma unor cârtiţe păcătoase, ne ascundem aidoma fetiţei sub stratul de gheaţă bogomilizat, ne ascundem speriați de scânteia care şchioapătă prin dormitor, uimiţi de corona de la părţile mai ascuţite ale conductelor de înaltă tensiune, lumina în care facem temenele în faţa casetofonului ca nişte fanatici religioşi, facem temenele unui zeu imponderabil obscur atârnând de o creangă.
sâmbătă seara cu climat oceanic în care ne imaginăm că suntem statuile uriaşe din parc sub norii umezi rozalii cu chipul lui Brâncuşi, sâmbătă seara cu umbre ca nişte bălţi de cerneală, sâmbătă seara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu