Dan C. Mihăilescu este critic şi istoric literar. Obţine premiul de debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Perspective eminesciene”. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii „Omul care aduce cartea” la ProTv. Este editorul volumului „Cărţile care ne-au făcut oameni”, apărut în 2010.
Cartea de faţă cuprinde mai mulţi autori – figuri importante ale spaţiului cultural românesc, cum ar fi: Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, Ion Vianu şi mulţi alţii care povestesc primele lor întâlniri cu cărţile şi formarea lor ca cititori.
Mircea Cărtărescu spune că depăşind cititul către lectură, faci pasul de la zidar la arhitect. „ Citind genuin, cum o fac copiii, adolescenţii şi majoritatea adulţilor, eşti asemenea unui turist care, fără nici un ghid, intră într-o biserică barocă. Admiră – sau i se pare că admiră – ici un detaliu de sculptură în porfir, colo o broderie din lemn aurit. Un sfânt militar în armură sclipitoare şi cu un steag atârnat de lance. O madonă înlăcrimată. Nişte „entrelacs” dăltuite în lemn de nuc pe lambriurile din naos. O boltă uriaşă, pictată cu o alegorie obscură. Dar în absenţa unei vieţi deja în cultură, în lipsa unei simbolistici primare legate de creştinism, a unor cunoştinţe de istorie, arhitectură, inginerie chiar, nu vei putea avea niciodată percepţia ansamblului religios şi artistic al acestei biserici”
Cărtărescu mai spune că treptat, „ajungi să nu mai citeşti cărţi, ci grupuri de cărţi – apoi grupuri de grupuri de cărţi” – nu mai citeşti la întâmplare.
Ana Blandiana spune că scrisul este fratele mai mic al lecturii. Când ea s-a îmbolnăvit de scarlatină, doctorul a fost rugat de părinţi să-i spună că boala este urmarea excesului de lectură.
Andrei Pleşu mărturiseşte că, în perioada liceului, citea piese de teatru, jucând uneori, cu voce tare, toate rolurile câte unei piese.
Spune şi: „Nu poţi face sugestii de lectură decât celor pe care îi cunoşti, cărora le ştii felul, tulburările, căutările şi apetiturile. Fiecare vârstă îşi are ţesătura ei, fiecare individ uman are o chimie interioară care nu se poate sistematiza. În consecinţă, a recomanda o carte e un act de maximă răspundere şi de mare intimitate. Solemnităţile pedagogice, ca şi neglijenţa frivolă, pot strica minţi, caractere şi vieţi. E preferabil, prin urmare,să nu te pronunţi decât când cel care te întreabă e, pentru tine, o carte deschisă.”
Ştefan Câlţia are momente plastice: „Citeam ierburile caligrafiate în violetul apusului şi luceafărul echilibra palid cerul pe care culorile curgeau în nesfârşite acuarele.”
Gabriel Liiceanu mărturiseşte că, atunci când era copil, tindea să facă în exces tot ce-i plăcea. Cititul era singurul exces pentru care nu era pedepsit.
Jules Verne i-a deschis mintea „către ideea de pluritate a lumilor.” Apoi i-a căzut în mână „Cuore. Inimă de copil”, la care a plâns atât de tare, încât nu mai putea vedea literele din cauza lacrimilor.
Spune că: „...cititul între 8 şi 14 ani este echivalentul deprinderii vânatului la feline.”
Uitându-se la cele două liste de recomandări de lectură primite de la Constantin Noica, găseşte „...ceva maniacal în ele, ceva cu adevărat dur şi crud, născut dintr-o mentalitate de antrenor care-şi urmăreşte elevul cu cronometrul şi, de dragul performanţei pure, ucide în el principiul plăcerii”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu