Michel Tournier (n.19 decembrie 1924) este un scriitor francez. A câştigat premii importante, cum ar fi „Grand Prix du roman a l Academie francais” şi „Goncourt Prix”.
Prozele lui Tournier se caracterizează prin personaje bizare, unele cu anomalii fizice, altele cu pasiuni neobişnuite. Toate legile naturii sunt răsturnate în povestirile fantastice ale lui Tournier.
De exemplu, în prima proză din volumul „Piticul roşu”, autorul îl descrie pe Adam ca pe un personaj androgin:
„Avea sâni de femeie.
Mai jos de pântec, un sex de băiat.
Iar între picioare, o găurică de fată.
Era chiar destul de comod:când mergea, îşi punea sexul de băiat în găurica de fată.”
La fel şi în proza „Piticul roşu”, face dintr-un personaj caraghios de scund, care oficiază divorţuri – slujbă care i se potriveşte din cauza invidiei sale faţă de cuplurile fericite – un criminal cu sânge rece. În proza „Tristan Vox”, de asemenea, e vorba despre un prezentator de emisiuni de radio, nevoit să-şi ascundă identitatea.
Povestirea „Fata şi moartea” o are ca protagonistă pe Melanie, o fată cu pasiuni ciudate. La şcoală, i-a uimit pe colegii ei prin povestirea pe care i-a predat-o învăţătoarei.
„Familia s-a adunat întristată în jurul patului unde zăcea trupul bunicii, şi nimeni n-a alergat râzând să se adăpostească în hambar, nimeni nu şi-a îndreptat pieptănătura în faţa unei oglinjoare din salon, nimeni n-a aprins focul ca să-şi usuce hainele ude care prin urmare n-au scos aburi în faţa căminului ca blana unui cal asudat. Bunica plecase, singură – singurică, lăsând pe toată lumea acasă.”
Melanie manifesta o curiozitate aproape morbidă pentru toate personajele condamnate la moarte.
Autorul exemplifică foarte bine pasiunea lui Melanie:
„Ca toţi copiii, întâlnise şi ea misterul morţii. De la început, însă, el îmbrăcase în ochii ei două aspecte foarte diferite. Cadavrele de animale pe care le văzuse erau în general umflate, descompuse şi năclăite de scursori purulente. Fiinţa redusă la ultimele ei avataruri îşi mărturisea brutal putreziciunea funciară. Dimpotrivă, insectele moarte deveneau uşoare, se spiritualizau, dobândeau în mod spontan eternitatea aeriană şi pură a mumiilor. Şi nu doar insectele: căutând prin hambar, Melanie găsise un şoarece şi o păsărică la fel de uscate, purificate, reduse la propria-le esenţă: moartea cea bună”.
Melanie a fost dezvirginată cu cruzime pe un morman de antracit.
La final, ea a plănuit să se sinucidă, în urma unor suferinţe.
În proza „Tupik”, e vorba despre un băiat care are probleme cu obiceiurile urinare. El se obişnuise să urineze stând pe vine, ca o fetiţă. De aceea, urina pe ascuns.
Într-o zi, în scuar, a vrut să imite un câine care urinase pe un stâlp. Când mama sa l-a văzut în poziţia aceea ciudată, i-a dat o palmă, întrebându-l: „Ai înnebunit de tot?”.
Când mergea la toaleta publică, căuta să intre în cabina femeilor, însă fusese luat în vizor de supraveghetoare. De atunci, a început să urineze prin somn – în pat. Mama sa l-a ameninţat că o să cheme chirurgul, să-i taie robinetul.
În scurt timp, obiceiul acesta a lui Tupik a încetat. În timp ce mama băiatului vorbea cu guvernanta chiar despre acest fapt, Tupik a venit în faţa lor. Şi-a dat jos pantalonii şi a apropiat briciul de puţa lui de copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu