frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: ivor şi johanna

23 februarie 2013

ivor şi johanna

dormeau unul lângă altul. era linişte în cameră, era amiază şi 40 de grade la umbră. vecinii de alături erau plecaţi. nu trecea nicio maşină pe drumul din faţa casei.

stăteau nemişcaţi - ea cu mâna în mâna lui, cu gura strâmbă, cu ochii închişi, el cu o bulă de salivă în colţul gurii. câinele stătea la picioarele lor, pisica pe calorifer.

ea avea o bluză mov, el o cămaşă cu dungi descheiată. picioarele le ieşeau din pătură.
era ora 1 şi jumătate p.m. ceasul suna la ora 2.

la 13 45 ivor a sforăit. o muscă a zburat de pe pervaz. câinele şi pisica s-au trezit. becul s-a aprins. a mai sforăit o dată. becul s-a stins. geamul s-a deschis. păsările de pe cablurile electrice din faţă au zburat. la a treia sforăitură toate ceasurile pe o rază de 500 m s-au dat cu un minut înapoi. casa din chirpici de la capătul străzii s-a dărâmat peste bătrâna dinăuntru. un avion s-a prăbuşit pe teritoriul insulelor niue. o ţiglă a zburat din acoperişul clădirii poliţiei religioase din riad. populaţia insulei pitcairn s-a mărit de la 53 la 56. australia s-a deplasat câteva grade spre nord. o bombă a explodat în karaki. geamurile casei albe s-au spart simultan. un meteorit s-a ciocnit de pământ.

Niciun comentariu: