Femeia de serviciu

ochelarii ei cu rame de plastic erau lipiţi cu scotch. avea o aluniţă sub ochiul stâng, doi dinţi lipsă, urechile pline de ceară, vocea imita o vioară dezacordată încât ascultătorii aveau tendinţa de a-şi introduce degetele în urechi atunci când vorbea. a mers în faţa clasei, a tuşit, a închis ochii, i-a deschis, a căscat. a exclamat:"uff!".

"ce aţi păţit?" a întrebat-o un copil.
"nimic, nimic". se înroşise, avea o postură ciudată, dădea senzaţia că urmează să-i plesnească o venă în colţul ochiului. se scărpina pe antebraţ. avea nişte umflături roşii acolo, vizibile de la câţiva metri.
"ce a păţit?" întrebau copiii. "ce a păţit?".
"are un ochi mai mare şi un ochi mai mic!" a râs unul.
"da, da!" au îngânat ceilalţi.

ea a izbit cu palma în catedră, a urlat, apoi a zâmbit dezvelindu-şi dinţii galbeni, incisivii cariaţi şi făcându-l pe cel de lângă ea să-şi întoarcă capul, să se strâmbe.

"azi o să faceţi cu mine." a zis.
"ce, ce?"
"n-auziţi, azi o să faceţi cu mine!"
"ce?" au întrebat-o copiii.
"hai nu vă mai prostiţi. o să faceţi cu mine şi gata!"

elevii se uitau unii la alţii: "ce, ce?" întrebau. "cum nu aţi înţeles? o să faceţi cu mine!" a ţipat ea. "ce?". "ia gata nu vă mai prostiţi că mă scoateţi din sărite, măi! o să faceţi cu mine, chiar nu aţi înţeles."

a sunat clopoţelul. ne-a privit, s-a înroşit, pleoapa de sus a tremurat. a plecat.