Dan Lungu (n.1969) este conferenţiar la catedra de sociologie de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. e cunoscut mai ales pentru volumul de proză scurtă "Cheta la flegmă" şi romanele "Raiul găinilor" şi "Sunt o babă comunistă".
într-o povestire din cartea de faţă, intitulată "Eroi şi eroi, că am mai citit titlul ăsta undeva şi mi-a plăcut" e vorba despre Leuţu. dacă avea picioarele mai puţin crăcănate, puţin mai mult păr ai fi putut spune:"uite un câine", ceea ce era. astfel spuneai că e o creatură bizară, slabă, cu ochi de om, bot şi urechi de peşte. studenţii îi mai aruncau din când în când un os sau o bucată de pâine. alţii îi puneau bere într-o cutie de conserve sau îi dădeau să fumeze. Leuţu nu fuma, dar era bucuros de orice atenţie. Leuţu era fiinţa cea mai cunoscută din tot complexul studenţesc. "unii l-ar fi recunoscut mai repede decât ar recunoaşte înfăţişarea rectorului sau prim-ministrului." doi oameni se împrieteneau spontan dacă stăteau lângă el. de exemplu, unul din ei îl priveşte pe Leuţu şi devin prieteni. şi al doilea îl priveşte pe Leuţu şi devin prieteni. brusc, cei doi oameni îşi dau seama că sunt cei mai buni prieteni: se îmbrăţişează, îşi fac confesiuni. dacă o femeie şi un bărbat se află în preajma lui şi sunt necăsătoriţi, a doua zi vor merge împreună la starea civilă. chiar dacă ar fi fost căsătoriţi, există şanse foarte mari ca ei să divorţeze şi să se recăsătorească. dacă Leuţu s-ar fi îmbolnăvit într-o zi şi ar fi fost aproape de moarte, tot complexul studenţesc ar fi purtat doliu. odată a văzut o căţeluşă albă, ţanţoşă şi cârlionţată, împreună cu stăpâna sa. a mers spre ea, a privit-o lubric. ea l-a respins. câţiva studenţi urmăreau scena. li se urcase sângele în obraji, doi dintre ei s-au ridicat. strigau:"hai Leuţu hai Leuţu". un al treilea i-a ridicat coada. vocea mulţimii au scăzut. "Leuţu a fost purtat pe braţe, iar căţeluşa, împreună cu stăpâna, azvârlite în Dâmboviţa? Dacă ai fi fost acolo, ai fi văzut toate acestea. Sau poate nu."
în altă povestire, protagonistul se aşeza pe scaun "ca şi cum inima, plămânii, rinichii şi toate măruntaiele sale erau obosite, foarte obosite şi îl trăgeau în jos pentru o grevă generală." cartofii prăjiţi sfârâiau în tigaie. un strop de ulei a sărit pe harta întinsă pe masa de alături. a sărit şi el ca are, să ferească harta. a căutat un capac, dar nu a găsit. locuia cu mătuşa lui care mereu mergea la câte o întâlnire cu prietenele, unde bea ceai, mânca fursecuri şi povestea. azi era bucuros că mătuşa eliza nu e acasă, nu avea s-o audă cum îl strigă: "iar trânteşti cănile şi farfuriile!". ea dormea până la 9 şi jumătate punct, el la nouă trebuia să fie la serviciu. trebuia să se furişeze pentru a nu o trezi. această jumătate de oră le făcea viaţa amară. el nu îndrăznea să tragă apa la baie, ieşea pe vârfurile picioarelor. mătuşa eliza avea trei fotografii: în prima era o femeie tânără, lângă un bărbat gras cu mustaţă deasă. bărbatul pare stăpân pe sine, parcă se abţine să nu râgâie în fotografie. în a doua o femeie nici prea tânără, nici prea frumoasă, cu o cunună de spice şi flori. lângă ea se afla un bărbat uscăţiv, iar pe spatele fotografiei scria: "Sărbătoarea Recoltei, Vorona, 1972". iar în a treia, o femeie destul de bătrână şi destul de urâtă, la un pupitru, cu un registru în faţă. cele trei femei sunt una singură: mătuşa Eliza.
când le privea, protagonistul simţea să-i dea un şut în fund grăsanului şi să-l forţeze să râgâie.
să-i ia cununa de spice femeii şi s-o calce în picioare.
s-o pocnească pe bătrână cu registrul în cap, să spargă tabloul de pe peretele din spatele ei.
se văzu jumătate din bărbatul uscăţiv. apoi jumătate din cel cu mustaţă. un picior. "şi ieşiră din fotografie, către o bere rece."
într-o povestire din cartea de faţă, intitulată "Eroi şi eroi, că am mai citit titlul ăsta undeva şi mi-a plăcut" e vorba despre Leuţu. dacă avea picioarele mai puţin crăcănate, puţin mai mult păr ai fi putut spune:"uite un câine", ceea ce era. astfel spuneai că e o creatură bizară, slabă, cu ochi de om, bot şi urechi de peşte. studenţii îi mai aruncau din când în când un os sau o bucată de pâine. alţii îi puneau bere într-o cutie de conserve sau îi dădeau să fumeze. Leuţu nu fuma, dar era bucuros de orice atenţie. Leuţu era fiinţa cea mai cunoscută din tot complexul studenţesc. "unii l-ar fi recunoscut mai repede decât ar recunoaşte înfăţişarea rectorului sau prim-ministrului." doi oameni se împrieteneau spontan dacă stăteau lângă el. de exemplu, unul din ei îl priveşte pe Leuţu şi devin prieteni. şi al doilea îl priveşte pe Leuţu şi devin prieteni. brusc, cei doi oameni îşi dau seama că sunt cei mai buni prieteni: se îmbrăţişează, îşi fac confesiuni. dacă o femeie şi un bărbat se află în preajma lui şi sunt necăsătoriţi, a doua zi vor merge împreună la starea civilă. chiar dacă ar fi fost căsătoriţi, există şanse foarte mari ca ei să divorţeze şi să se recăsătorească. dacă Leuţu s-ar fi îmbolnăvit într-o zi şi ar fi fost aproape de moarte, tot complexul studenţesc ar fi purtat doliu. odată a văzut o căţeluşă albă, ţanţoşă şi cârlionţată, împreună cu stăpâna sa. a mers spre ea, a privit-o lubric. ea l-a respins. câţiva studenţi urmăreau scena. li se urcase sângele în obraji, doi dintre ei s-au ridicat. strigau:"hai Leuţu hai Leuţu". un al treilea i-a ridicat coada. vocea mulţimii au scăzut. "Leuţu a fost purtat pe braţe, iar căţeluşa, împreună cu stăpâna, azvârlite în Dâmboviţa? Dacă ai fi fost acolo, ai fi văzut toate acestea. Sau poate nu."
în altă povestire, protagonistul se aşeza pe scaun "ca şi cum inima, plămânii, rinichii şi toate măruntaiele sale erau obosite, foarte obosite şi îl trăgeau în jos pentru o grevă generală." cartofii prăjiţi sfârâiau în tigaie. un strop de ulei a sărit pe harta întinsă pe masa de alături. a sărit şi el ca are, să ferească harta. a căutat un capac, dar nu a găsit. locuia cu mătuşa lui care mereu mergea la câte o întâlnire cu prietenele, unde bea ceai, mânca fursecuri şi povestea. azi era bucuros că mătuşa eliza nu e acasă, nu avea s-o audă cum îl strigă: "iar trânteşti cănile şi farfuriile!". ea dormea până la 9 şi jumătate punct, el la nouă trebuia să fie la serviciu. trebuia să se furişeze pentru a nu o trezi. această jumătate de oră le făcea viaţa amară. el nu îndrăznea să tragă apa la baie, ieşea pe vârfurile picioarelor. mătuşa eliza avea trei fotografii: în prima era o femeie tânără, lângă un bărbat gras cu mustaţă deasă. bărbatul pare stăpân pe sine, parcă se abţine să nu râgâie în fotografie. în a doua o femeie nici prea tânără, nici prea frumoasă, cu o cunună de spice şi flori. lângă ea se afla un bărbat uscăţiv, iar pe spatele fotografiei scria: "Sărbătoarea Recoltei, Vorona, 1972". iar în a treia, o femeie destul de bătrână şi destul de urâtă, la un pupitru, cu un registru în faţă. cele trei femei sunt una singură: mătuşa Eliza.
când le privea, protagonistul simţea să-i dea un şut în fund grăsanului şi să-l forţeze să râgâie.
să-i ia cununa de spice femeii şi s-o calce în picioare.
s-o pocnească pe bătrână cu registrul în cap, să spargă tabloul de pe peretele din spatele ei.
se văzu jumătate din bărbatul uscăţiv. apoi jumătate din cel cu mustaţă. un picior. "şi ieşiră din fotografie, către o bere rece."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu