Ernest Hemingway a fost un jurnalist şi scriitor american. a primit Premiul Nobel în luna octombrie a anului 1954. motivaţia juriului a fost: "pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan".
cartea "Adio, arme" e povestea unui soldat american înrolat în trupele italiene în timpul războiului cu Austria. el a întâlnit-o pe infirmiera Miss Barkley când se plimba prin grădina spitalului, împreună cu Rinaldi. lângă Miss Barkley era o altă infirmieră, cu care Rinaldi a început să vorbească. "bună ziua." i-a spus Miss povestitorului. "nu sunteţi italian, nu-i aşa?" "o, nu?" "ce lucru ciudat, să fiţi în armata italiană!" a spus ea. "de ce aţi făcut asta?" "nu ştiu", i-a răspuns povestitorul. "nu toate lucrurile au o explicaţie." "da, chiar nu au? am fost crescută în spiritul unei păreri cu totul opuse."
Miss Barkley era o femeie înaltă, blondă, bronzată şi cu ochi cenuşii. ţinea în mână o nuia de trestie îmbrăcată în piele. "ce e cu băţul ăla?" a întrebat-o povestiorul. "aparţinea unui tânăr care a fost ucis anul trecut." "iartă-mă, îmi pare foarte rău..." a răspuns el. "era un tânăr foarte drăguţ. trebuia să ne căsătorim şi a căzut în ofensiva de pe Somme." a adăugat ea apoi a întrebat: "ai fost şi dumneata pe acolo?" povestitorul a spus că nu a fost, dar că a auzit multe despre luptele de acolo. "n-au fost lupte asemănătoare pe aici", a zis. "aţi fost mult timp logodiţi?" a întrebat povestitorul. "opt ani. am crescut împreună." "şi de ce nu v-aţi căsătorit?" "nu ştiu" a răspuns ea, apoi a mărturisit că a vrut să-şi taie părul după ce el a murit. "voiam să fac ceva pentru el!" a explicat.
într-un alt fragment, la o săptămână înainte de a pleca pe front, ploua foarte tare, povestitorul s-a întors acasă de la Ospedalle Maggiore ud până la piele. s-a schimbat şi a băut un pahar de coniac. noaptea nu s-a simţit bine şi dimineaţă după micul-dejun a avut o puternică senzaţie de greaţă. a mers la spital. doctorii i-au spus să se uite în oglindă: albul ochilor era galben. avea gălbinare. a zăcut două săptămâni, astfel şi-a petrecut concediul de convalescenţă împreună cu Miss Barkley.
Miss Van Campen era o colegă a lui Miss Barkley. nu l-a plăcut de la început pe povestitor. a aflat că el ascunde băuturi alcoolice în dulapul din camera sa. a intrat, l-a salutat, a deschis uşa dulapului. a găsit o ladă cu sticle, unele goale, altele pline cu whisky, coniac şi vermut. i-a atras atenţia o sticlă în formă de urs, în care era o băutură originară din Germania, numită Kummel. "sticlele astea sunt de coniac?" a întrebat Miss Van Campen. "majoritatea
în alt fragment Miss Barkley trebuia să nască. un medic a ieşit din salon urmat de o infirmieră după ce miss a născut. doctorul ţinea cu amândouă mâinile un copil care "semăna cu un iepure jupuit", îl ţinea de călcâie şi-l tot pălmuia. "e sănătos?" a întrebat povestitorul. "tun!" a răspuns medicul. " e un copil splendid. are 5 kilograme." după câteva minute au scos-o pe Miss Barkley din salon. era palidă, gemea. infirmierii au împins repede căruciorul ei pe coridor. au dus-o într-o sală unde medicii i-au cusut incizia. după aceea, povestitorul a început să vorbească cu Miss Barkley. "hello, dragul meu!" i-a zis ea. "hello", i-a răspuns el. ea l-a întrebat dacă e băiat sau fată. "băiat. e mare, voinic şi credincios." i-a răspuns el. "e sănătos?" "da, e într-o stare admirabilă."
povestitorul a fost îndrumat de medici să iasă pe hol. a oprit o infirmieră şi a întrebat-o: "ce e cu copilul?". "cum, nu ştiţi?" "nu". "nu era viu!". "s-a născut mort?" a întrebat povestitorul. "nu au putut să-l readucă la viaţă. a fost strangulat probabil cu cordonul ombilical.".
cartea "Adio, arme" e povestea unui soldat american înrolat în trupele italiene în timpul războiului cu Austria. el a întâlnit-o pe infirmiera Miss Barkley când se plimba prin grădina spitalului, împreună cu Rinaldi. lângă Miss Barkley era o altă infirmieră, cu care Rinaldi a început să vorbească. "bună ziua." i-a spus Miss povestitorului. "nu sunteţi italian, nu-i aşa?" "o, nu?" "ce lucru ciudat, să fiţi în armata italiană!" a spus ea. "de ce aţi făcut asta?" "nu ştiu", i-a răspuns povestitorul. "nu toate lucrurile au o explicaţie." "da, chiar nu au? am fost crescută în spiritul unei păreri cu totul opuse."
Miss Barkley era o femeie înaltă, blondă, bronzată şi cu ochi cenuşii. ţinea în mână o nuia de trestie îmbrăcată în piele. "ce e cu băţul ăla?" a întrebat-o povestiorul. "aparţinea unui tânăr care a fost ucis anul trecut." "iartă-mă, îmi pare foarte rău..." a răspuns el. "era un tânăr foarte drăguţ. trebuia să ne căsătorim şi a căzut în ofensiva de pe Somme." a adăugat ea apoi a întrebat: "ai fost şi dumneata pe acolo?" povestitorul a spus că nu a fost, dar că a auzit multe despre luptele de acolo. "n-au fost lupte asemănătoare pe aici", a zis. "aţi fost mult timp logodiţi?" a întrebat povestitorul. "opt ani. am crescut împreună." "şi de ce nu v-aţi căsătorit?" "nu ştiu" a răspuns ea, apoi a mărturisit că a vrut să-şi taie părul după ce el a murit. "voiam să fac ceva pentru el!" a explicat.
într-un alt fragment, la o săptămână înainte de a pleca pe front, ploua foarte tare, povestitorul s-a întors acasă de la Ospedalle Maggiore ud până la piele. s-a schimbat şi a băut un pahar de coniac. noaptea nu s-a simţit bine şi dimineaţă după micul-dejun a avut o puternică senzaţie de greaţă. a mers la spital. doctorii i-au spus să se uite în oglindă: albul ochilor era galben. avea gălbinare. a zăcut două săptămâni, astfel şi-a petrecut concediul de convalescenţă împreună cu Miss Barkley.
Miss Van Campen era o colegă a lui Miss Barkley. nu l-a plăcut de la început pe povestitor. a aflat că el ascunde băuturi alcoolice în dulapul din camera sa. a intrat, l-a salutat, a deschis uşa dulapului. a găsit o ladă cu sticle, unele goale, altele pline cu whisky, coniac şi vermut. i-a atras atenţia o sticlă în formă de urs, în care era o băutură originară din Germania, numită Kummel. "sticlele astea sunt de coniac?" a întrebat Miss Van Campen. "majoritatea
în alt fragment Miss Barkley trebuia să nască. un medic a ieşit din salon urmat de o infirmieră după ce miss a născut. doctorul ţinea cu amândouă mâinile un copil care "semăna cu un iepure jupuit", îl ţinea de călcâie şi-l tot pălmuia. "e sănătos?" a întrebat povestitorul. "tun!" a răspuns medicul. " e un copil splendid. are 5 kilograme." după câteva minute au scos-o pe Miss Barkley din salon. era palidă, gemea. infirmierii au împins repede căruciorul ei pe coridor. au dus-o într-o sală unde medicii i-au cusut incizia. după aceea, povestitorul a început să vorbească cu Miss Barkley. "hello, dragul meu!" i-a zis ea. "hello", i-a răspuns el. ea l-a întrebat dacă e băiat sau fată. "băiat. e mare, voinic şi credincios." i-a răspuns el. "e sănătos?" "da, e într-o stare admirabilă."
povestitorul a fost îndrumat de medici să iasă pe hol. a oprit o infirmieră şi a întrebat-o: "ce e cu copilul?". "cum, nu ştiţi?" "nu". "nu era viu!". "s-a născut mort?" a întrebat povestitorul. "nu au putut să-l readucă la viaţă. a fost strangulat probabil cu cordonul ombilical.".
" a răspuns povestitorul. "tu le-ai băut pe toate?" "am băut şi eu". "şi-mi era milă de dumneata că ai gălbinare. de dumneata n-are rost să-i fie milă cuiva". "mulţumesc!" a zis el. "ai încercat să capeţi gălbinare prin alcoolizare, nu cred că meriţi concediu de convalescenţă pentru asta." "aţi avut vreodată gălbinare?" a întrebat ironic povestitorul. "nu, dar cred că e mai bine aşa decât pe front." "aţi cunoscut vreodată un caz în care soldaţii au vrut să scape de front şi s-au automutilat, dându-şi singuri un picior în...?" Miss Van Campen s-a prefăcut că nu aude întrebarea. povestitorul a răspuns în locul ei: "aţi văzut multe cazuri în care oamenii au încercat să scape de front automutilându-se. dar aţi văzut vreun caz în care soldaţii să încerce să se automutileze dându-şi singuri un picior în... pentru că asta e senzaţia cea mai apropiată de aceea pe care o încerci când ai gălbinare. de aceea v-am întrebat dacă aţi avut vreodată gălbinare, Miss Van Campen, pentru că...". ea a ieşit brusc din cameră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu