Nursultan Akhmetov lucra ca manipulant la o firmă din Karauyl, estul Kazakhstanului, era căsătorit de cinci ani şi avea două fete. străbunicul său l-a cunoscut pe Abay Qunanbayuli, chiar i-a fost prieten în perioada când erau la acelaşi cenaclu, iar bunica din partea tatălui a avut un copil nelegitim cu Baikonur, preşedintele Republicii Sovietice Kazahstan. pe soţia sa o chema Tyura, iar pe copile Uygury şi Hunan.
Tyura era o femeie mică de statură, cu membre subţiri, mereu nervoasă, cu vocea ascuţită ce imita o râşniţă de cafea stricată, privirea răutăcioasă, faţa hâdă, nasul cârn, gura mare cu dinţi pătrăţoşi şi limbă subţire. vorbea repede, nu avea dicţie, făcea un efort considerabil să termine o propoziţie fără să se enerveze şi să o abandoneze. i se părea mereu că interlocutorul nu o ascultă. Uygury şi Hunan semănau perfect cu ea, erau două fete urâte, haine, i-au moştenit temperamentul şi înfăţişarea.
Nursultan era un om blând, însă deloc inteligent. el semăna cu fratele străbunicului său, un zidar care a trăit în Rusia până a fost deportat la Astana. avea o privire idioată ce devenea inevitabil obiectul amuzamentului tuturor oamenilor cu care se întâlnea.
se certa des cu Tyura şi când se întâmpla, vocea lui se subţia, imita o balama ruginită, el se înroşea şi gesticula amplu, îşi pierdea respiraţia şi trebuia să facă din când în când o pauză să şi-o recapete.
Tyura nu şi-o pierdea niciodată, pentru că de obicei nu vorbea. ori strâmba din nas, ori se uita în altă parte. când se sătura îl repezea cu vorba.
sâmbătă, după ce a ieşit de la serviciu, a mers la ziua de naştere a unui prieten. Tyura se aştepta ca el să vină la 18 00, cum venea de obicei. a stat trează până a ajuns, l-a întrebat unde a fost, şi-a muşcat buza, pleoapa a început să-i tremure. după câteva secunde a început să ţipe, iar Nursultan s-a dat cu un pas în spate. ţipau unul la altul, din ce în ce mai tare, încât auzea foarte clar ce vorbeau ei şi vecinul de la parter (stăteau la etajul şapte).
a căzut o bucată de tencuială. după cinci minute încă una. ţipau aşa de tare, încât clădirea se clătina. au ţipat până când casa s-a prăbuşit peste ei.
se certa des cu Tyura şi când se întâmpla, vocea lui se subţia, imita o balama ruginită, el se înroşea şi gesticula amplu, îşi pierdea respiraţia şi trebuia să facă din când în când o pauză să şi-o recapete.
Tyura nu şi-o pierdea niciodată, pentru că de obicei nu vorbea. ori strâmba din nas, ori se uita în altă parte. când se sătura îl repezea cu vorba.
sâmbătă, după ce a ieşit de la serviciu, a mers la ziua de naştere a unui prieten. Tyura se aştepta ca el să vină la 18 00, cum venea de obicei. a stat trează până a ajuns, l-a întrebat unde a fost, şi-a muşcat buza, pleoapa a început să-i tremure. după câteva secunde a început să ţipe, iar Nursultan s-a dat cu un pas în spate. ţipau unul la altul, din ce în ce mai tare, încât auzea foarte clar ce vorbeau ei şi vecinul de la parter (stăteau la etajul şapte).
a căzut o bucată de tencuială. după cinci minute încă una. ţipau aşa de tare, încât clădirea se clătina. au ţipat până când casa s-a prăbuşit peste ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu