trompeta

profesorul de muzică a intrat în clasă, s-a împiedicat de prag şi a fost aproape să scape trompeta. copiii au râs.
"bine că râdeţi!" a ţipat. "oricui i se poate întâmpla!". "am spus că dăm test azi?" a întrebat mânios.
"nuuuu!" au răspuns copiii.
"spuneţi sincer!"
"nuuuuuu!"
"ok. atunci vom audia câteva negative şi apoi vă voi cânta din trompetă?".
"daaaa!" au strigat elevii.

profesorul a încercat să pornească casetofonul. s-a auzit un scârţâit, "nu merge" a spus. a scos CD-ul, l-a pus înapoi, l-a scos, l-a pus, se auzea acelaşi scârţâit apoi nimic. profesorul a lovit casetofonul cu piciorul, a pus CD-ul la loc. s-a auzit negativul unei melodii din folclorul românesc.

l-am audiat o dată apoi profesorul a întrebat: "vă cânt acum?" arătându-ne trompeta.
"daaaaa! daaaa!"

a pornit casetofonul, a introdus tubul de alamă în gură. a suflat. sunetele pe care le emitea semănau cu mugetele unui elan împotmolit într-o mlaştină din Zimbabwe.

elevii au început să râdă, să bată cu pumnii în masă, să strige, unul a deschis geamul şi a aruncat un mototol de hârtie, altul a scos din ghiozdan un sandviş şi a început să mănânce.

profesorul avea ochii închişi, era roşu la faţă. nu a observat ce se întâmpla în jurul lui, sufla în trompetă cât putea de tare. fruntea i s-a încreţit, transpira. trompeta suna din ce în ce mai tare, aproape nu mai auzeam negativul.

a început să bată din picior.
"opreşte-l, poate păţeşte ceva!" strigau unii copii.
"lasă-l să cânte, să ne distrăm!" spuneau alţii.

dădea senzaţia că nu respiră. cânta atât de tare încât elevii şi-au introdus degetele în urechi.

s-a oprit după câteva minute. a gâfâit, a clipit, s-a sprijinit de catedră.
"e, v-a plăcut?" a întrebat.