Charles Bukowski - Un zâmbet să-ţi aminteşti (traducere proprie)

am avut peştişori aurii care se învârteau 

în acvariul de pe masă aproape de draperiile grele

acoperind fereastra pictată şi 

mama, mereu zâmbind, dorindu-ne

pe toţi fericiţi, mi-a spus: "fii fericit, Henry"

şi a avut dreptate: e mai bine să fii fericit dacă

poţi,

dar tata a continuat să ne bată de câteva ori pe săptămână 

furios pentru că nu putea 

înţelege ce îl ataca dinăuntru.

mama, săracul peşte,

dorindu-se fericită, bătută de două-trei ori pe 

săptămână, spunându-mi să fiu fericit:"Henry, zâmbeşte!

de ce nu zâmbeşti niciodată?"

apoi zâmbea, să-mi arate cum, şi era cel mai 

trist zâmbet pe care l-am văzut. 

într-o zi peştişorii au murit, toţi cinci, 

pluteau în acvariu, pe spate, cu

ochii încă deschişi,

şi când tata a ajuns acasă i-a dat pisicii

acolo în bucătărie şi am văzut cum mama

zâmbea.