Platon - Lysis

Platon(cca. 427 î.Hr.- cca.347î.Hr.) a fost un filosof antic grec, elev al lui Socrate, interesat de matematică. a scris dialoguri filosofice şi a pus bazele Academiei din Atena.

Socrate mergea de la Academie spre Liceu. Hippothales, fiul lui Hyeronimus, Ctesip, fiul lui Paianieus şi alţi tineri i-au ieşit în cale în dreptul fântânii lui Panops.

Hippothales l-a întrebat de unde vine şi unde se duce. Socrate a răspuns că de la Academie şi se îndreaptă spre Liceu. ei i-au arătat o portiţă deschisă în zidul din dreapta. "vino aici la noi. să ştii că merită osteneala să te opreşti." Socrate i-a întrebat unde să vină şi despre ce e vorba. Hippothales a răspuns că acolo îşi petrec timpul ei şi mai mulţi băieţi, "unul mai frumos ca altul", apoi a adăugat că în acea incintă se desfăşura o palestră, unde discută despre diverse lucruri pe care l-ar face plăcere să i le împărtăşească.

Socrate a vrut să ştie ce-ar avea de făcut acolo şi care e cel mai frumos băiat. Hippothales i-a zis: "fiecare cu preferatul lui." "al tău cine este, asta să-mi spui?".

Hippothales s-a înroşit. Socrate a spus apoi că îşi dă seama singur nu numai că el iubeşte, ci şi că a ajuns destul de departe cu dragostea. s-a înroşit şi mai tare când l-a auzit.

Ctesip a intervenit atunci. "îţi şade bine, Hippothales, să te înroşeşti şi să te codeşti să-i spui lui Socrate numele băiatului. ar fi însă destul să zăbovească puţin în preajma ta ca să-i fie lehamite tot auzindu-te cum vorbeşti despre el. pe noi ne-a ameţit împuindu-ne urechile cu Lysis a lui." Socrate a spus apoi că Lysis trebuie să fie foarte tânăr, pentru că nu a auzit de el. "e fiul cel mare a lui Democrates din Aixeonea." a spus Ctesip apoi a adăugat că nimic din ce face Hippothales nu e mai cumplit decât imnurile şi poemele pe care i le înalţă lui Lysis.       

"cele ce cântă întreaga cetate despre avuţiile, hergheliile şi victoriile pythice, istmice şi nemmeene, la cvadrigă şi la cursele de întrecere ale lui Lysis, bunicul băiatului şi ale tuturor strămoşilor lui, toate acestea le recită şi le povesteşte el."

Socrate i-a spus lui Hippothales că se face de râs cântându-şi singur imnul de triumf înainte de a câştiga, la care el a replicat că nu-şi cântă şi nu-şi compune nimic lui însuşi. "aşa crezi cel puţin." "cum vine asta?". Socrate l-a lămurit zicându-i că mai presus de toate lui i se adresează acele cântece. ele vor fi spre fala lui, ca adevărate elogii, dacă va cuceri un asemenea iubit, însă dacă nu, cu atât mai tare se va face de râs.

a adăugat că cine se pricepe în dragoste, nu-şi laudă iubitul înainte de a-l cuceri, căci se teme de ce are să-i aducă viitorul şi băieţii frumoşi se umplu de vanitate şi trufie dacă sunt lăudaţi şi ridicaţi în slăvi.

l-a întrebat: "ce crezi despre vânătorul care-şi sperie vânatul şi-l face mai greu de prins?" "desigur că e un prost vânător."

Hippothales i-a propus lui Socrate să intre la palestră, să vorbească cu Lysis pentru a-i arăta în ce fel poţi deveni drag persoanei iubite. el a acceptat.

a văzut acolo copii îmbrăcaţi de sărbătoare jucând arşice. s-au aşezat într-un colţ şi au început să vorbească. se bazau pe faptul că mentorul lui Lysis era un admirator şi un prieten al lui Socrate, iar ei sigur ar dori să participe la discuţie. Ctesip îl va chema dacă nu va veni singur. nu a fost nevoie. Lysis a venit împreună cu Menexeus, prietenulm lui. Hippothales s-a aşezat cumva între participanţi, într-un loc de unde putea asculta ce se vorbea şi nu era văzut de băiatul lui.

Socrate l-a întrebat pe Menexeus cum au ajuns: "voi doi sunteţi prieteni?" "fireşte." au răspuns ei. a adăugat apoi că nu-i va întreba care e mai bogat, pentru că, fiind prieteni, îşi împart bunurile. ei au încuviinţat. a vrut să-i întrebe care e mai deştept şi mai învăţat, dar chiar atunci un reprezentant al tribului a venit acasă şi l-a luat pe Menexeus, aşa că Socrate l-a întrebat pe Lysis:

"oare te iubesc mult mama şi tata?". el a spus că de bună seamă. a mai fost curios să afle dacă ei i-ar dori să fie cât mai fericit. "cum de nu?" "te lasă cumva să faci ce vrei fără să ze oprească?" "ba dimpotrivă, de la câte şi mai câte mă opresc!" "ce spui?" a exclamat Socrate. i-a pus o serie de întrebaări:ar fi lăsat să se urce în carul tatălui său şi să-l conducă dacă ar dori, i se dă voie să se joace cu andrelele şi ustensilele mamei. i-a răspuns că un pedagog îl conduce şi că îi sunt strict interzise cele enumerate.

apoi l-a întrebat dacă nu apelează la el când vor să scrie o scrisoare. "desigur."."şi nu-ţi permit să scrii ce literă vrei tu prima dată, pe ce rând vrei tu. "da." Socrate a concluzionat că tatăl lui nu aşteaptă să împlinească o vârstă pentru a-i permite să facă anumite lucruri, ci să îl întreacă în pricepere.

nici vecinul nu i-ar încredinţa gospodăria, nici Marele Rege nu l-ar lăsa să pună în carnea fiartă ce zeamă vrea el, nici atenienii nu i-ar încredinţa conducerea dacă nu ar şti că se pricepe mai bine.

nici dacă fiul regelui ar suferi de ochi, nu l-ar lăsa să se trateze singur, ci pe oricare dacă s-ar pricepe mai bine.

Menexeus s-a întors. Lysis i-a cerut lui Socrate să-i spună şi nouvenitului ce i-a spus lui. el i-a zis că de mic copil îşi dorea mai mult un prieten decât un cal sau câine. a întrebat la finalul discursului: "când cineva iubeşte pe altul care dintre cei doi este prietenul, cel care iubeşte sau cel iubit? ori nu e nicio deosebire?" "cred că nu e!" a răspuns Menexeus. "cum? sunt amândoi prieteni chiar dacă numai unul îi poartă prietenie celuilalt?"  "da, e părerea mea." Socrate a întrebat dacă nu se poate ca cel ce iubeşte să nu fie iubit la rândul lui? "ba da, se poate!" i-a demonstrat că nici cei ce se iubesc, nici cei ce sunt iubiţi, nici cei ce iubesc nu sunt prieteni. "ce ne facem atunci?". "Pe Zeus, Socrate, nu am nicio idee în privinţa asta." "Nu am greşit oare, cu totul în căutarea noastră?" Lysis a intervenit aprobând această idee. Socrate a întrebat dacă cei asemenea sunt prieteni? Menexeus a încuviinţat la început. Socrate a demonstrat că nu e adevărat, apoi că nici contrariile nu sunt prieteni, pentru că doar cei buni pot fi, iar binele şi răul nu pot fi prieteni. cei nici răi nici buni nu se pot împrieteni, pentru că au o fărâmă de rău în ei, care îi face să nu-şi dorească binele.

Socrate a vrut să întrebe pe altcineva, însă au venit pedagogii băieţilor şi i-au chemat acasă.