frunzadinpalma.blogspot.com Web analytics

frunza din palmă: Golul lui Adrian

27 aprilie 2013

Golul lui Adrian

prima echipă avea tricouri albastre, a doua galbene. au dat mâna unii cu ceilalţi. arbitrul a pus mingea la mijloc.
Viorel a pasat mingea la Andrei, acesta a trecut spectaculos printre doi adversari, a dat-o printre picioarele lui Dan, Liviu a preluat-o, a centrat-o spre Florin, el a reluat cu capul în braţele portarului. acesta a degajat, însă Viorel a ajuns din nou în posesia mingii după o pasă greşită a lui Radu. George a şutat de la distanţă, portarul s-a aruncat şi a respins-o în corner.

Viorel a bătut lovitura de pedeapsă. portarul echipei adverse era deosebit de înalt, aşa că a prins mingea de deasupra capului lui Laszlo.

i-a dat o pasă scurtă lui Ion. acesta a gafat extraordinar, pierzând mingea în faţa lui Mihnea. el a fentat uşor portarul, dar a şutat în bară de la distanţă de 2 metri. s-au auzit înjurături dintre spectatori. Ionel a şutat şi el de la o distanţă de 15 m. incredibil. BARĂĂĂĂ! Cristi a ratat în acelaşi fel după câteva secunde, trimițând-o cu capul în transversală.

trei bare la rând. a mai urmat una tot la aceeaşi poartă după câteva minute de joc. şutul de la distanţă al lui Liviu l-a lăsat fără replică pe portar, însă nu a nimerit cadrul porţii.

scorul era 0-0 la pauză. toate şuturile, în număr de 20 au fost la o poartă. meciul a început din nou. George a centrat lung peste capetele jucătorilor, mingea a ajuns perfect la piciorul lui Liviu. acesta era la 16 m de poartă. i-a pasat lui Laszlo. portarul s-a deplasat prea mult în faţă, scăriţă, GOOOL! ba nu, BAAARĂ! degajarea lui Jean apoi şutul de la 20 de metri al lui Viorel - puţin peste transversală.

Ion l-a deposedat pe Laur şi a şutat spre aceeaşi poartă. nu se poate! echipa adversă nu a atins mingea decât de două ori repriza asta. e minutul 75, scorul 0-0.

Nicu l-a înlocuit pe Laszlo pe teren. a şutat cât a putut de la mijlocul terenului. mingea a fost deviată în plasă de Mihnea. GOOOL! ba nu, ofsaid!

mingea a ajuns la Orlando din echipa adversă. i-a centrat lui Adrian. acesta a reluat spectaculos, din foarfecă, în poartă.

era al treilea minut de prelungiri. arbitrul a fluierat finalul. echipa adversa a câştigat.

Niciun comentariu: