Anton Pavlovici Cehov(1860-1904) a fost un prozator şi dramaturg rus. este cunoscut pentru piesele de teatru şi povestirile sale. volumul "Povestiri 1880-1883" cuprinde atât povestirile publicate iniţial în reviste literare, apoi reeditate şi apărute în culegerea din 1900, cât şi povestirile needitate şi nuvelele sale.
în povestirea intitulată "Am păţit-o" povestitorul se întorcea de la bancă. se grăbea să ajungă acasă să adoarmă. când a ajuns a mâncat repede, s-a dezbrăcat şi s-a ghemuit sub plapumă. tocmai când era gata să adoarmă, a tresărit. s-a auzit o bufnitură din camera vecină, apoi s-a desfundat o sticlă. povestitorul a deschis ochii. "diavolii! nu or să mă lase să adorm!" a bodogănit. în camera vecină era un adevărat chef. după câteva minute a strigat: "domnilor! doar v-am rugat! sunt bolnav şi vreau să dorm!" "n-ai decât să dormi! nimeni nu te împiedică! dacă eşti bolnav, du-te la doctor!" i s-a răspuns. "ce înseamnă măgăria asta? s-a oţărât el. adevărată nesimţire! neruşinaţilor!". "fă bine şi lasă discuţia!" i-a răspuns de dincolo de perete un glas de bătrân. "s-a găsit cine să-mi poruncească!" "gura!" a strigat bătrânul. "bădăranilor, v-aţi îmbătat cu votcă şi faceţi tărăboi!""gura!". nemaiputând suporta zgomotul, povestitorul a dat buzna în camera vecină. printre necunoscuţi a văzut un bătrân chel. era directorul băncii la care lucra. a doua zi, când a mers la serviciu, l-a concediat.
în povestirea intitulată "Două scandaluri" dirijorul zbiera, lovind cu bagheta în partitură. îi trimitea la naiba pe tenori, îi ocăra şi-şi smulgea părul din cap, dar îndeosebi îşi vărsa nervii pe fata roşcovană, ce stătea în locul al treilea din flancul drept. era gata s-o arunce pe fereastră uneori, striga la ea: "luate-ar dracu! înţelegi odată că te pricepi la cânt şi muzică cum mă pricep eu la prins balene. să te ia dracu cu arcuşul dumitale fără sacâz!" era o fată de 18 ani, care se îmbujora şi tremura când privea notele. nu putea să se concentreze, fiindcă de fiecare dată când trebuia să cânte se uita la dirijor. îi plăceau ochii lui albaştri, părul lui vâlvoi. la repetiţia din ziua în care a avut loc reprezentaţia, a ocărât-o până ce ea a început să plângă, i-a zis: "fata asta o să mă omoare cu vocea ei de ţap! dumneata nu eşti primadonă, ci spălătoreasă! mă nenoroceşti, stricato, nebuno! mi-ai otrăvit viaţa, nemernico!" a alungat-o: "afară, scârbo!". nimeni nu a ştiut unde a plecat, după şase luni colegii au uitat.o. au mers la un festival. acolo trebuiau să concureze cu alte două trupe. la spectacolul primei a cântat o soprană cu glas minunat, pe nume margareta. dirijorul s-a tulburat, a privit-o şi şi-a amintit: era roşcovana. cum l-a văzut pe dirijor, a încremenit şi nu a mai vrut să cânte. se uita fix la el, iar publicul fluiera şi crea o larmă îngrozitoare. margareta a scos un ţipăt ascuţit şi s-a aplecat spre rampă. dirijorul ei a strigat: "bestie blestemată!" bătând cu pumnul în partitură. primul dirijor a ieșit în fugă din sală, zicându-şi: "i-am stricat rolul! nu sunt un adevărat dirijor!".
în altă povestire intitulată: "Oglinda care arată strâmb" povestitorul intră împreună cu soţia sa în salon. înăuntru mirosea a muşchi şi igrasie. mii de şoareci şi guzgani au început să alerge care încotro când au luminat pereţii. ai închis uşa iar curentul stârnit a făcut să foșnească hârtiile împrăştiate prin unghere. portretele strămoşilor atârnau pe pereţi, toţi aveau o privire trufaşă, aspră.
lângă portretul străbunicii, într-un ungher era atârnată o oglindă, cu rama de bronz înnegrită.
povestitorul a spus că ea avea puteri vrăjite, a dus-o la pieire pe străbunică. nu s-a despărţit de ea cât a trăit, se privea în oglindă chiar când mânca sau bea, dormea cu ea în pat, iar când a murit, a cerut să-i fie pusă în sicriu. dorinţa nu i-a fost însă împlinită, fiindcă oglinda nu a încăput acolo.
"era atât de cochetă?" a întrebat soţia. "poate. dar mai erau şi alte oglinzi. de ce i-o fi plăcut atât de mult tocmai asta, şi nu alta? avea doar oglinzi mai bune. nu, draga mea, aici se ascunde o taină mare. asta-i sigur!" a răspuns soţul, apoi a şters uşor praful de pe oglindă, s-a uitat în ea şi a râs cu hohote. oglinda arăta strâmb, nasul îi era pe obrazul stâng, bărbia despicată în două. "ciudate gusturi mai avea străbunica mea!" a bâiguit.
soţia s-a apropiat şovăitoare de oglindă şi s-a privit. s-a petrecut ceva înfricoşător. a îngălbenit, a început să tremure din toate încheieturile şi a ţipat. a scăpat sfeşnicul din mână şi lumânarea s-a stins. întunericul i-a învăluit şi în clipa imediat următoare s-a auzit o bubuitură: era soţia care-şi pierduse cunoştinţa.
în povestirea intitulată "Am păţit-o" povestitorul se întorcea de la bancă. se grăbea să ajungă acasă să adoarmă. când a ajuns a mâncat repede, s-a dezbrăcat şi s-a ghemuit sub plapumă. tocmai când era gata să adoarmă, a tresărit. s-a auzit o bufnitură din camera vecină, apoi s-a desfundat o sticlă. povestitorul a deschis ochii. "diavolii! nu or să mă lase să adorm!" a bodogănit. în camera vecină era un adevărat chef. după câteva minute a strigat: "domnilor! doar v-am rugat! sunt bolnav şi vreau să dorm!" "n-ai decât să dormi! nimeni nu te împiedică! dacă eşti bolnav, du-te la doctor!" i s-a răspuns. "ce înseamnă măgăria asta? s-a oţărât el. adevărată nesimţire! neruşinaţilor!". "fă bine şi lasă discuţia!" i-a răspuns de dincolo de perete un glas de bătrân. "s-a găsit cine să-mi poruncească!" "gura!" a strigat bătrânul. "bădăranilor, v-aţi îmbătat cu votcă şi faceţi tărăboi!""gura!". nemaiputând suporta zgomotul, povestitorul a dat buzna în camera vecină. printre necunoscuţi a văzut un bătrân chel. era directorul băncii la care lucra. a doua zi, când a mers la serviciu, l-a concediat.
în povestirea intitulată "Două scandaluri" dirijorul zbiera, lovind cu bagheta în partitură. îi trimitea la naiba pe tenori, îi ocăra şi-şi smulgea părul din cap, dar îndeosebi îşi vărsa nervii pe fata roşcovană, ce stătea în locul al treilea din flancul drept. era gata s-o arunce pe fereastră uneori, striga la ea: "luate-ar dracu! înţelegi odată că te pricepi la cânt şi muzică cum mă pricep eu la prins balene. să te ia dracu cu arcuşul dumitale fără sacâz!" era o fată de 18 ani, care se îmbujora şi tremura când privea notele. nu putea să se concentreze, fiindcă de fiecare dată când trebuia să cânte se uita la dirijor. îi plăceau ochii lui albaştri, părul lui vâlvoi. la repetiţia din ziua în care a avut loc reprezentaţia, a ocărât-o până ce ea a început să plângă, i-a zis: "fata asta o să mă omoare cu vocea ei de ţap! dumneata nu eşti primadonă, ci spălătoreasă! mă nenoroceşti, stricato, nebuno! mi-ai otrăvit viaţa, nemernico!" a alungat-o: "afară, scârbo!". nimeni nu a ştiut unde a plecat, după şase luni colegii au uitat.o. au mers la un festival. acolo trebuiau să concureze cu alte două trupe. la spectacolul primei a cântat o soprană cu glas minunat, pe nume margareta. dirijorul s-a tulburat, a privit-o şi şi-a amintit: era roşcovana. cum l-a văzut pe dirijor, a încremenit şi nu a mai vrut să cânte. se uita fix la el, iar publicul fluiera şi crea o larmă îngrozitoare. margareta a scos un ţipăt ascuţit şi s-a aplecat spre rampă. dirijorul ei a strigat: "bestie blestemată!" bătând cu pumnul în partitură. primul dirijor a ieșit în fugă din sală, zicându-şi: "i-am stricat rolul! nu sunt un adevărat dirijor!".
în altă povestire intitulată: "Oglinda care arată strâmb" povestitorul intră împreună cu soţia sa în salon. înăuntru mirosea a muşchi şi igrasie. mii de şoareci şi guzgani au început să alerge care încotro când au luminat pereţii. ai închis uşa iar curentul stârnit a făcut să foșnească hârtiile împrăştiate prin unghere. portretele strămoşilor atârnau pe pereţi, toţi aveau o privire trufaşă, aspră.
lângă portretul străbunicii, într-un ungher era atârnată o oglindă, cu rama de bronz înnegrită.
povestitorul a spus că ea avea puteri vrăjite, a dus-o la pieire pe străbunică. nu s-a despărţit de ea cât a trăit, se privea în oglindă chiar când mânca sau bea, dormea cu ea în pat, iar când a murit, a cerut să-i fie pusă în sicriu. dorinţa nu i-a fost însă împlinită, fiindcă oglinda nu a încăput acolo.
"era atât de cochetă?" a întrebat soţia. "poate. dar mai erau şi alte oglinzi. de ce i-o fi plăcut atât de mult tocmai asta, şi nu alta? avea doar oglinzi mai bune. nu, draga mea, aici se ascunde o taină mare. asta-i sigur!" a răspuns soţul, apoi a şters uşor praful de pe oglindă, s-a uitat în ea şi a râs cu hohote. oglinda arăta strâmb, nasul îi era pe obrazul stâng, bărbia despicată în două. "ciudate gusturi mai avea străbunica mea!" a bâiguit.
soţia s-a apropiat şovăitoare de oglindă şi s-a privit. s-a petrecut ceva înfricoşător. a îngălbenit, a început să tremure din toate încheieturile şi a ţipat. a scăpat sfeşnicul din mână şi lumânarea s-a stins. întunericul i-a învăluit şi în clipa imediat următoare s-a auzit o bubuitură: era soţia care-şi pierduse cunoştinţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu