Ea era atât de frumoasă încât

- încât becurile pocneau, serviciile de porţelan se făceau zob la apariţia ei,
- liftul care o purta la ultimul etaj se blocă,
- deasupra ei pluteau peşti şi alte vietăţi,
- poza ei apărea pe cutiile de cereale;
- încât fluturii o pândeau din nările crinilor,
- paraliticii mâncau pietrele din pavaj,
- ochii bătrânilor ieşeau din orbită şi se rostogoleau după ea,
- fiecare om devenea 99% apă pentru ea;
- încât când plângea, se scufunda o corabie, se prăbuşea un avion,
- aerul din jurul ei era plin de fluturi,
- locuitorii oraşului mergeau spre periferie, în urma ei,
- piraţii îi înălţau chipul pe steagurile lor de victorie;
- încât oamenii care-o priveau se topeau, ca nişte gheţari,
- uşile clădirilor se deschideau singure când ea trecea pe trotuar,
- nonagenarii se dădeau cu skateboardul pe sub apă pentru ea,
- apărea pe harta oraşului;
- încât oamenii îşi făceau vaccinuri contra ei,
- când trecea ea, bărbaţii se aruncau de la etajele superioare ale clădirilor,
- toate planetele se roteau în jurul ei,
- pe pământul pe care călca ea creştea câte o floare;
- încât inimile bărbaţilor funcţionau ca nişte motoare nucleare pentru ea,
- caietele se deschideau singure când voia ea,
- bărbaţii îi ofereau lalele pe sub uşi,
- lăsa o dâră de struguri în urma ei,
- încât toţi oamenii aveau fotografia ei lipită pe perete;